DGA a declarat război corupției pe coridoarele din Atrium Mall (Foto / Video)

În această dimineață, parterul centrului comercial Atrium a fost transformat într-un „labirint anticorupție”, prin care DGA, împreună cu Asociația Pro Democrația, au declarat război corupției care a infectat toată țara. Organizatorii descriu proiectul numit „Plătește ZERO pentru ce ți se cuvine” drept o metodă inedită de formare a cetățenilor, punându-le la îndemână toate „armele” necesare.
Este vorba de o serie de panouri extrem de sugestive care conțin îndemnuri și informații necesare pentru sesizarea actelor de corupție. Pe lângă acestea, voluntarii de la Asociația Pro Democrația au oprit trecătorii îndemnându-i să completeze chestionare prin care să-și testeze cunoștințele despre modul prin care pot interveni direct împotriva corupției.
De asemenea, organizatorii au montat un „corupto-metru” inedit prin care au putut înregistra opinia publică în legătură cu instituțiile în care există cel mai mare grad de corupție. Astfel, au existat trei recipiente de sticlă cu etichetele „justiție”, „educație”, „sănătate”, iar oamenii trebuiau să toarne o ceașcă de apă în recipientul cu domeniul pe care ei îl condiseră cel mai „infectat”. Am stat în jur de 30 de minute în jurul „labirintului corupției”, iar înainte să plecăm „corupto-metrul” indica „sănătatea” ca fiind domeniul cel mai corupt din România, potrivit voturilor arădenilor.
Am discutat cu mai multe persoane care se perindau pe lângă campania anticorupție și i-am întrebat ce cred despre gradul de corupție din țară, în comparație cu anii anteriori. În ciuda tuturor arestărilor pe care le vedem la televizor și despre care citim în ziare, oamenii nu simt că s-a înregistrat vreo scădere în ceea ce privește actul corupției în România, ci, din contră, simt că în ultimul timp este într-o perpetuă ascensiune. O doamnă venită din Suceava în concediu la Moneasa, aflată doar în tranzit prin oraș, ne-a recunoscut că și ea se numără printre persoanele care dau mită, însă nu părea conștientă de situația paradoxală în care se afla. Blama corupția cu toată convingerea, însă prin darea de mită, a devenit o rotiță care face imensa mașinărie să funcționeze.
Atâta timp cât ne complacem, închidem ochii și ne mulțumim să plecăm capul supuși, să ne conformăm că „trebuie”, fie că vrem fie că nu, să dăm și noi la rândul nostru mită, nu putem avea pretenția ca situația din țară să se schimbe prea repede.
Cunoașteți personal fapte de corupție? Le puteți sesiza chiar și online, pe site-ul oficial al Direcției Generale Anticorupție, la rubrica e-petiție, sau la numărul de telefon (gratuit) 0800.806.806. Sesizările se pot face atât cu numele declarat, cât și sub forma de anonimat. Special Arad vă încurajează să nu rămâneți indiferenți când vine vorba de acte de corupție! Nu uitați: „Corupția ucide!”
Comentariile portalului
@Florin: De ce DOAR autorul acestui film-reportaj ar avea "obligația" (cel puțin morală, după cum lasați să se înteleagă) de a găsi "2-3 persoane cu gandire (...)
Lipsă de creier au dovedit-o și cei care au proiectat aleile alcătuite din dale de culoare deschisă din părculețul aflat în fața hotelului Continental. Nu poț (...)
Numai în Arad am văzut mal falimentat. Si astea vor da falimentat nu are cine sa meargă să facă consumație