vineri, 19 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Huț Ioan, arestat pentru crimă. Și-a omorât vecinul, în comuna Craiva

    de Special Arad | 14 noiembrie 2016, 4:39 PM | Craiva | Știri Arad

    0

    Procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad au dispus prin rechizitoriul din data de 14.11.2016, trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpatului Huţ Ioan, reţinându-se în sarcina acestuia săvârşirea infracţiunii de omor.

    În urma probatoriului administrat în cauză a rezultat faptul că în seara zilei de 27.09.2016, în jurul orei 1900, în timp ce victima B. S. în vârstă de 46 ani şi inculpatul Huţ Ioan în vârstă de 42 ani se aflau în localitatea Susag (com. Craiva) unde ambii locuiesc,  inculpatul a lovit victima cu o bâtă, pumnii şi picioarele, în mod repetat şi cu intensitate, în special în cap şi torace,  cauzându-i multiple leziuni traumatice precum traumatism cranio-cerbral acut închis, comoţie cerebrală, edem cerebral difuz, pneumencefal, fractură sinus frontal, sinus maxilar bilateral, fractură perete orbital, sinus sfenoidal, etmoidal, arcadă zigomatică bilateral, ram mandibular stâng, echimoze palpebrale bilateral, traumatism toracic cu fracturi costale multiple stânga (II-III-V-VI-VII) pe linia axilară posterioară, fractură coastă V pe linia axilară dreaptă, contuzie pulmonară bilaterală

    Victima B.S. a fost transportată de la faţa locului cu ambulanţa la Spitalul Clinic Judeţean Arad unde a decedat la data de 18.10.2016 datorită leziunilor traumatice suferite.

    Dosarul a fost înaintat, spre competentă soluţionare, Tribunalului Arad.

    Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă, spre judecare, situaţie care nu poate în nici un fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    0 + 1 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.