Rulota pentru care dicționarul trebuie să-și revizuiască definiția
Dacă privești vehiculul din imagine, care a fost vândut recent în Dubai cu suma de 3 milione de dolari, iar apoi te pui să cauți,…
Dacă privești vehiculul din imagine, care a fost vândut recent în Dubai cu suma de 3 milione de dolari, iar apoi te pui să cauți,…
Parteneriatul dintre Daimler şi Renault-Nissan va aduce noutăţi importante în gama de roadstere a japonezilor, 370Z urmând să fie înlocuit de un model care va…
General Motors intentioneaza sa intre pe piata masinilor ieftine din Europa, pentru a recupera din cota de piata pierduta, prin lansarea unei linii low-cost produsa…
Să modifici prea tare un Rolls Royce e ca și cum i-ai desena mustață lui Benjamin Franklin pe hârtia de 100 de dolari. Bogații planetei…
Smart copiază exemplul părintelui Mercedes şi oferă o versiune specială, denumită Edition 1, în primul an de comercializare al modelului forfour, potrivit Auto Market. Urmând…
Cei care candidează pentru obţinerea permisului de conducere vor fi obligaţi de azi să ataseze, la dosarul de examinare, un nou document – o declaraţie…
Noile tehnologii fac Compania să se apropie cu pași mari de viziunea sa în care, până în 2020, nimeni să nu își piardă viața sau…
Deşi Maserati vrea să îşi crească vânzările peste pragul de 50.000 de unităţi pe an până în 2018, italienii nu vor să piardă exclusivitatea mărcii,…
Compania SC VERBIȚĂ TRUCK SRL a lasat ieri, în cadrul unei campanii naționale, Noul Daily, „aflat deja la cea de-a treia generație și cu siguranța cel…
Noi, românii, suntem ultimii care ar trebui să râdem de Lada Niva și asta din două motive pe care ți le vom prezenta în cele…
Credem că oricare dintre voi s-ar descurca exemplar la un concurs de ghicit embleme auto, însă siglele celor mai celebri producători auto au în spate…
În cadrul festivalului de la Goodwood, desfăşurat weekendul acesta în Anglia, McLaren a dezvăluit noul 650S GT3, versiunea pentru competiţie a supercarului, scrie Auto Market….
Coproducția japonezo-franceză pare mic și agresiv, dar aparențele înșală: este mult mai spațioasă înăuntru decât se vede din afară, iar cu cei 69 cai putere…
Mitul se confirmă (din nou): aerul condiţionat creşte consumul de combustibil, potrivit GQ. Ce au în comun sportul, politica şi maşinile? Toată lumea are impresia…
Cel mai dorit numar de inmatriculare de la nivel planetar, celebrul F1 detinut de Afzal Kahn, poate fi acum al tau pentru fabuloasa suma de…
Fabrica Ford din Köln, Germania, va fi singura sursă de producţie la nivel european pentru viitoarea generaţie Ford Fiesta, a anunţat constructorul auto, înlăturând astfel…
Google a dezvoltat primele prototipuri ale maşinii „fără şofer” la care lucrează de mai mulţi ani şi intenţionează să construiască în parteneriat cu companii auto…
Cand vine vorba de trenuri, umanitatea a renuntat deja sa mai arda combustibil si a trecut pe curentul electric. Acum e randul automobilelor sa faca…
Sa iti cumperi o masina electrica nu mai e de mult o extravaganta. Chevrolet Volt siTesla S au reusit sa impuna in piata un nou…
Bentley Motors a dezvăluit noi detalii ale SUV-ul ce este programat să ajunge pe piaţă în 2016. Modelul va avea şi o versiune de propulsie…
Competiţia din segmentul compact e pe cale să se înteţească după ce Nissan a publicat primele informaţii şi imagini oficiale cu hatchback-ul Nissan Pulsar, scrie…
Unii dintre noi suntem destul de bătrâni ca atunci când auzim de Renault Fuego să ne aducem aminte de un coupe bizar pe care-l zăream…
BMW a proiectat o maşină de la zero pentru jocul Gran Turismo 6. Este vorbe despre Vision Gran Turismo, un model creat de echipa internaţională…
Ce maşini conduc Zuckerberg, Bill Gates sau directorul executiv al Google. Mark Zuckerberg – Renumit pentru stilul său umil de viaţă, fondatorul Facebook nu doreşte…

Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” din Arad a lansat luni, 9 noiembrie, unul dintre cele mai ambițioase proiecte de cercetare medicală ale sale, care își...
Comunicat. A ajuns aparatura pentru noul Laborator de Medicină Nucleară din cadrul Secției de Oncologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad. Este vorba despre...
După o serie de concursuri pentru brancardieri, infirmieri, autopsieri și asistenți medicali, Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad scoate acum la concurs și o funcție...

Îmi dau seama că întrebarea e ca scoasă din căciulă, dar, ce să fac, văzând știrile despre Arad din ultima vreme, m-a apucat așa o...
Prins la mijlocul terenului (al orașului, mai precis) de cele trei vedete ale culturii românești și internaționale, Flavius Domide zâmbește destins și ironic în același...
Probabil, Domnul Seculici, practic și descurcăreț, s-a gândit ca gala de trofee pentru întreprinderile arădene a Camerei de Comerț din Arad să se organizeze mai...

O licitație pentru locurile de parcare de reședință din zona Aleea Făget a stârnit nemulțumiri în rândul locatarilor, după ce la procedură au participat și...
Un tânăr din județul Arad susține că autoturismul său, un Volkswagen Passat, a fost distrus în totalitate într-un incendiu izbucnit în noaptea de 20 spre...
În centrul Aradului, lipit de o clădire monument istoric de pe Bulevardul Revoluției, și-a făcut apariția în ultimele zile o cutie metalică de dimensiuni mari,...

Patru muzicieni arădeni, cu vârste între 17 și 18 ani, au transformat un proiect început în ianuarie 2025 într-o poveste de succes a scenei metalcore...
Suntem captivi într-un sistem de sănătate care ne tratează bolile cum știe mai bine, în limita bugetului pe care îl are. Nu ne învață cum...
Ramon Geanâm a primit un nou mandat de trei ani la conducerea DIICOT Arad. Ce ați vrea să aflați despre activitatea instituției care combate criminalitatea...

Un diagnostic crunt a transformat copilăria Emmei într-o luptă pentru sănătate și viitor. Acum, familia ei are nevoie de sprijinul oamenilor cu suflet pentru a...
Ultras Arad se mobilizează pentru a-l ajuta pe Marcel Coraș. La partida de duminică, 18 octombrie, dintre UTA și CFR Cluj, suporterii vor organiza o...
O viață întreagă pusă în slujba educației, sportului și formării generațiilor de copii. Profesorul Mircea Dumitru, una dintre figurile importante ale sportului din Lipova, a...

Senatorul USR de Arad Răzvan Anghel critică colaborarea parlamentară PSD AUR, care a dus doar săptămâna aceasta la respingerea a trei proiecte USR: desființarea Academiei...
Un nou pas pentru continuarea investițiilor în energia regenerabilă din România. Proiectul inițiat de senatorul Glad Varga, președintele Comisiei pentru Mediu, care prevede prelungirea cu...
Senatorul USR de Arad Răzvan Anghel avertizează că „desuserizarea României”, anunțată de Sorin Grindeanu, riscă să însemne abandonarea reformelor începute de miniștrii USR și revenirea...

Încă un război în sânul universității de stat din Arad, UAV, se poartă în instanță în aceste luni. Verdictul justiției este așteptat în ceea ce...
Noi informații ies la iveală în dosarul de spălare de bani în care procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad și polițiștii Serviciului de Investigare...
Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad a anunțat o admitere „record”, cu 3.474 de candidați înscriși și peste 2.500 declarați admiși. Rectorul Ramona Lile a mers...

Gigantul tech american Nvidia se confruntă cu una dintre cele mai delicate situații din istoria sa recentă, după ce directorul executiv Jensen Huang a recunoscut...
Fostul star de televiziune britanic Russell Brand va petrece mai mulți ani în spatele gratiilor, după ce a fost găsit vinovat de viol și agresiuni...
Un nou scandal zguduie scena politică din Ungaria, după ce Aron Orban, fratele fostului premier Viktor Orban, ar fi fost reținut într-o anchetă privind traficul...

Elon Musk a prezentat o demonstrație spectaculoasă a viitorului Tesla Roadster, un automobil electric dezvoltat în colaborare cu SpaceX, care promite performanțe ieșite din comun....
Bentley face un pas important și lansează modelul electric Torcal, primul automobil complet electric din istoria de 107 ani a constructorului britanic de mașini de...
Numărul românilor care nu își permit o mașină personală a scăzut la jumătate într‑un singur an, arată cele mai recente date publicate de Eurostat, citate...

Compania afirmă că peste 1,2 miliarde de oameni folosesc săptămânal ChatGPT, iar 250 de milioane apelează frecvent la interacțiunile vocale, potrivit bigtechnology.com. Cifrele au fost...
Site-ul oficial al Poliției Române este indisponibil de săptămâna trecută, utilizatorii fiind întâmpinați de un mesaj prin care sunt informați că platforma se află în...
Două breșe de securitate extrem de grave descoperite în limbajul de programare PHP au pus în pericol milioane de site-uri din întreaga lume în această...

Filmul multipremiat la Berlinală, „Regina și marea“ / „Queen at Sea“, regizat de Lance Hammer va fi proiectat la Cinema Arta. Proiecția va avea loc...
„Nuremberg” (regia: James Vanderbilt), un proiect cinematografic care aduce pe ecran o perspectivă complexă despre un moment marcant din istoria modernă, va fi proiectat la...
Veste proastă pentru cei care s-au trezit pe ultima sută de metri că vor să vizioneze „Fjord”, ultimul film premiat la Cannes al lui Cristian...

Ediția din acest an a Festivalului Internațional „Toamna Muzicală Arădeană”, organizat de Filarmonica Arad, a debutat în 29 octombrie, cu spectacolul „Don Giovanni” de Wolfgang...
Patru muzicieni arădeni, cu vârste între 17 și 18 ani, au transformat un proiect început în ianuarie 2025 într-o poveste de succes a scenei metalcore...
Special New Music – muzică diversă, originală, specială și, nu în ultimul rând, nouă. În această săptămână avem piese noi de la The Velveteers, La Maisnie...

O schimbare majoră zguduie industria cinematografică americană: James Gunn și Peter Safran se retrag din funcțiile de co-directori executivi ai DC Studios, urmând să fie...
Îndrăgitul realizator TV și comedian american Jon Stewart va continua să prezinte emisiunea satirică „The Daily Show” până la sfârșitul anului 2028, după ce a...
Actorul scoțian James McAvoy a dezvăluit că a prezentat oficial celor de la Paramount ideea unui serial Star Trek centrat pe trecutul căpitanului Jean-Luc Picard,...

La Arad, timpul de așteptare poate fi folosit în multe feluri. Unii mai dau un telefon, alții își verifică mesajele, scrolează pe paginile de socializare,...
Între atâtea manifestări, arădene și locale, nu mai știm efectiv unde și la ce să ne mai uităm. PNL-ul arădean e într-o frenezie de neimaginat,...
Aleșii liberali de toate rangurile reprezintă adevăratul dar primit de Ilie Bolojan la preluarea șefiei PNL. Nu puterea de a impune taxe și impozite mărite,...

Sâmbătă, 14 noiembrie, între orele 17:00 și 19:00, Palatul Artelor își deschide porțile pentru o nouă seară dedicată artei și eleganței, de această dată sub...
Arad Urban Style va aduce moda în prim-plan, reunind 30 de designeri consacrați și debutanți, alături de peste 60 de modele naționale și internaționale, în...
O alunecare de teren a provocat apariția unei gropi de mari dimensiuni în imediata apropiere a vilei actorului Nicolas Cage, scrie FilmNow, citând Page Six....

Trei percheziții domiciliare au avut loc în municipiul Arad, în cadrul unui dosar penal ce vizează infracțiunile de camătă, abuz de încredere și furt. În...
În urma celor 60 de percheziții domiciliare efectuate vineri, 6 noiembrie, în județul Arad, în cadrul operațiunii Jupiter, polițiștii au descoperit și ridicat 43 de...
Un caz impresionant de camătă și șantaj este anchetat de polițiștii arădeni. Un bărbat în vârstă de 36 de ani ar fi ajuns să plătească...
Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)