sâmbãtã, 24 februarie, 2024

Special Arad Logo

    Arsenie. A fost sau n-a fost cenzură?

    de av. Bogdan Ionescu | 4 octombrie 2023, 11:00 AM | Contributors | Recomandările editorilor

    5

    În Anul Domnului 1575, Francesco di Polonio (soldat venețian staționat pe insula Creta), întors în dormitor după o partidă de cărți pierdută a lovit o icoană reprezentând pe Mântuitorul nostru Isus Hristos și pe Fecioara Maria, înjurând îngrozitor în timp ce le evoca numele. Autoritățile l-au condamnat pentru blasfemie, pedeapsa aplicată fiind tăierea limbii (astfel încât să nu mai poată vorbi) și zece ani de muncă la galere, cu addendumul că dacă se va dovedi incapabil să vâslească, atunci i se vor tăia ambele brațe de la umeri în jos.

    Obiceiurile oamenilor, morala și legislațiile lor sunt schimbătoare, purtând „amprenta” vremurilor și a locurilor, evoluând sau involuând în funcție (și) de elementele/criteriile alese spre comparare.

    Pentru un observator onest al zilelor noastre, condamnarea mai sus descrisă ar trebui să frapeze prin brutalitate, prin violență și să trezească sentimentul ruperii echilibrului, frângerii proporționalității între gravitatea faptei ilicite/infracțiunii și pedeapsă aplicată.

    Anularea/refuzarea proiectării filmului „Arsenie. Viața de Apoi”, pe plan național

    Avem mai sus o introducere (cu siguranță mai atipică) la un subiect ce a atras un viu interes local, iar de aici reverbat în plan național: anularea/refuzarea proiectării filmului „Arsenie. Viața de Apoi” de către Centrul Municipal de Cultură Arad (CMCA) și Biblioteca Județeană Arad.

    Din start trebuie precizat (pentru înțelegerea corectă a prezentului demers publicistic) că subsemnatul, atât în calitate de avocat, dar și de simplu cetățean, am fost și sunt o voce extrem de critică a autorităților/instituțiilor Statului Român, pentru motive extrem de legitime și fundamentat mereu pe baze factuale solide. Dar toate acestea nu mă pot împiedica să recunosc că, în cazul de față, cele două autorități locale aveau îndrituirea, aveau baza legală să acționeze în acest sens.

    Aparent paradoxal, nimeni, cel puțin în spațiul public, nu a sesizat acest lucru și nu s-a exprimat (argumentat) în consecință. Pe de altă parte, inumerabile persoane și-au dat pur și simplu cu părerea într-o chestiune de mare subtilitate juridică (a nu pierde esența lucrurilor, problematica aici în discuție este în primul rând una juridică/legală) fără a avea cunoștințe elementare în domeniu. La fel s-a procedat (pentru a face o paralelă recentă) cu cazul Simonei Halep, unde toți comentatorii au devenit peste noapte „specialiști redutabili” în dreptul sportului și în procedurile arbitrale.

    Pe de altă parte, trebuie recunoscut că comunicatele publice ale celor două instituții locale (CMCA & Biblioteca Județeană Arad) au fost totalemente neprofesioniste, deficitare, incongruente, chiar rizibile pe alocuri. Nici măcar atunci când legea (în sens larg) este de partea acestora, instituțiile (datorită incompetenței și a altor cauze la fel de funeste) nu sunt capabile să se apere eficient și să protejeze, în primul rând, siguranța publică. De asemenea, trebuie să reținem că limitele criticii acceptabile pe care un cetățean le poate aduce unei instituții etatice sunt substanțial mai mari/largi decât criticile pe care un individ le poate aduce unui cult religios recunoscut/doctrinelor religioase.

    Ceea ce dorim să punctăm aici în mod deosebit este că un film poate, în mod deplin legal, să fie interzis/cenzurat in integrum în anumite condiții (astfel cum s-a mai întâmplat și în țări cu tradiție democratică net superioară României). Totuși, în speța noastră nici nu s-a pus problema de a se interzice de la difuzare filmul „Arsenie. Viața de Apoi”, pe întreg teritoriul României.

    Ceea ce este în discuție este difuzarea acestui film într-o instituție publică (ca locație în sine), dar și asocierea respectivei instituții cu filmul difuzat/cu evenimentul desfășurat.

    Astfel, în mod indubitabil, orice instituție publică din această țară va avea deplina legitimitate să refuze/interzică difuzarea filmului în discuție într-o locație ce-i aparține, deopotrivă să se disocieze cu fermitate de un astfel de film (atât ca și cadru imagistic cât și ideatic). O astfel de conduită/atitudine își găsește o bază legală mai mult decât suficientă în art. 10 § (2) din CEDO, cât și în art. 30 alin. (6), (7) și (8) din Constituția României. 

    Procedez astfel (ca Stat), limitând într-o anumită măsură libertatea de exprimare a unui individ, pentru niște scopuri superioare, anume de a prezerva pacea religioasă, siguranța și ordinea publică, prevenirea infracțiunilor, protecția moralei și a drepturrilor altora (recte a comunității ortodoxe, odată ce 73,86% din populația României are o astfel de religie, potrivit recensământului din anul 2022).

    Facem o mică paranteză afirmând că la fel de neprofesionist și deficitar a fost inclusiv comunicatul Ministerului Culturii, pe fondul solicitării Arhiepiscopiei Sibiului de a interzice filmului în discuție în cadrul Festivalului ASTRA Film.

    Pe lângă aspectul că nu au cunoștințe minime de practică CEDO, comunicatul Ministerului ține cu tot dinadinsul să facă referire la art. 30 alin. (2) din Constituția României, omițând însă celelalte alineate, îndeosebi alin. (6), (7) și (8), care instituie tocmai restrângerile, limitele și ingerințele legale ce pot fi aduse libertății de exprimare. Mai mult, Ministerul Culturii era partener strategic al acestui Festival de Film și cel puțin s-ar fi putut disocia de acest film sub motivarea prezervării păcii religioase.

    Iar pentru că în orice controversă doar argumentația (calitatea ideatică) ar trebui să fie cea care să primeze și să tranșeze astfel lucrurile, vom reproduce mai jos în extras trei decizii ale Curții de la Strasbourg, sperăm surse de inspirație pe viitor pentru autoritățile noastre în „clădirea” unui discurs public coerent, elevat, european și foarte solid ancorat juridic.

    Otto-Preminger-Institut vs. Austriei (hotărârea din 20 septembrie 1994)

    Acest caz a implicat, în esență, interzicerea și confiscarea filmului „Das Liebeskonzil”, în care Dumnezeu-Tatăl era prezentat atât în imagini, cât şi în text drept senil, idiot, impotent, Hristos ca un cretin şi Maica Domnului ca o femeie desfrânată.

    Asociația privată în discuție s-a plâns Curții Europene a Drepturilor Omului pe motiv că autoritățile austrice, prin măsurile dispuse, i-ar fi încălcat dreptul la libertatea de exprimare. Curtea i-a respins cererea motivând inter alia că:

    «(…) nu poate face abstracţie de faptul că majoritară în rândul tirolezilor este confesiunea romano-catolică. În vederea aplicării sechestrului asupra filmului, autorităţile austriece au acţionat pentru a asigura pacea religioasă în acea regiune şi pentru a preveni situaţia în care unele persoane s-ar simţi obiect al atacurilor la adresa convingerilor lor religioase de o manieră nejustificată şi ofensatoare. Ţine în primul rând de autorităţile naţionale, care sunt mai bine poziţionate decât judecătorul internaţional, să evalueze nevoia unei asemenea măsuri în lumina situaţiei existente la nivel local întrun moment dat. În toate circumstanţele prezentei cauze, Curtea nu consideră că acţiunile autorităţilor austriece pot fi considerate ca depăşind marja de apreciere ce le-a fost conferită în acest sens (…).

    Aşa fiind, de principiu, sancţiunea sau chiar prevenirea atacurilor nepotrivite la adresa obiectelor de veneraţie religioasă poate fi considerată necesară în anumite societăţi democratice, cu condiţia ca orice „formalitate”, „condiţie”, „restricţie” sau „pedeapsă” impusă să fie  proporţională cu scopul legitim urmărit .»

    Wingrove vs. Regatul Unit (hotărârea din 25 noiembrie 1996)

    În acest caz la rându-i celebru, autoritățile din Albion, în esență, au refuzat să acorde certificatul de clasificare pentru filmul „Visions of Ecstasy”, care portretizează o călugăriță deasupra trupului culcat al lui Hristos răstignit, implicată într-un act de natură evident sexuală.

    Regizorul filmului, Nigel Wingrove, epuizând toate remediile juridice interne, s-a plâns Curții de la Strasbourg că autoritățile naționale i-au încălcat dreptul la libertatea de exprimare. Curtea i-a respins cererea, concluzionând că măsurile luate de aceste autorități au fost justificate, fiind necesare într-o societate democratică în sensul paragrafului 2 al art. 10 din CEDO.

    Printre altele, Curtea și-a explicat soluția prin împărtășirea argumentației autorităților naționale cum că: „distribuirea publică a unui astfel de film ar putea indigna și insulta sentimentele credincioșilor creștini și să constituie ofensă de blasfemie.

    Scopul ingerinței a fost de a proteja împotriva tratării unui subiect religios într-o astfel de manieră (…) care să indigneze pe cei care au o înțelegere, simpatie și suport față de povestea și etica creștină, din cauza tonului, stilului și spiritului disprețuitor, hulitor, insultător, obscen și ridicol în care este prezentat subiectul.”

    E.S. vs. Austria (hotărârea din 25 octombrie 2018)

    În cadrul unor seminarii publice ținute sub titulatura „Informații esențiale despre Islam”, speakerul l-a etichetat pe Mahomed (întemeietorul religiei islamice) ca având o preferință sexuală generală pentru pedofilie. Pentru aceasta a fost condamnat la amendă penală de către instanțele interne. Ulterior, s-a plâns pe rolul Curții de la Strasbourg pentru încălcarea libertății sale de exprimare. Cu unanimitate de voturi Curtea i-a respins plângerea, motivându-se printre altele că:

    „În concluzie, Curtea constată că, în speță, instanțele naționale au evaluat în mod cuprinzător contextul mai larg al declarațiilor reclamantului și au echilibrat cu atenție dreptul acestuia la libertatea de exprimare cu drepturile altora de a li se proteja sentimentele religioase și de a avea pace religioasă păstrată în societatea austriacă. Acestea au discutat limitele admisibile ale criticii doctrinelor religioase versus denigrarea lor și au constatat că declarațiile reclamantului au fost susceptibile de a stârni indignare justificată în rândul Musulmanilor. În plus, Curtea consideră că declarațiile contestate nu au fost formulate într-o manieră neutră, menită să aducă o contribuție obiectivă la o dezbatere publică privind căsătoriile între copii (…). Astfel, considerându-le ca depășind limitele permise ale unei dezbateri obiective și clasificându-le drept un atac abuziv la adresa Profetului Islamului, capabile să stârnească prejudecăți și să pună în pericol pacea religioasă, instanțele interne au ajuns la concluzia că faptele în cauză conţineau elemente de incitare la intoleranţă religioasă. Curtea acceptă că au prezentat astfel motive relevante și suficiente și constată că ingerința în drepturile reclamantului în temeiul articolului 10 a corespuns într-adevăr unei nevoi sociale stringente și a fost proporțională cu scopul legitim urmărit.”

    Prezentul articol responsabilizează exclusiv autorul.

     

    Citește și: Enola Day – Arsenie Boca, mister sau manipulare

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Aș spune câ marea problemă a societății actuale (și nu mă refer doar la cea românească !), e distanța mare dintre LEGALITATE și MORALITATE și, deși ne considerăm „o societate evoluată” a sec.21, totuși continuă să fie prioritare INTERESELE DE GRUP, de clasă, de rasă, de religie, etc. la conceperea și promovarea unei LEGISLAȚII EVIDENT PÂRTINITOARE.
      .
      Pot înțelege și faptul că nivelul evolutiv uman e, la nivel moral și conceptual, doar la nivelul sec. 19, începutul sec. 20, (chiar dacâ tehnologic suntem în sec. 21), dar mă deranjează duplicitatea celor din vârful societății, care SE PRETIND „mari moraliști și promotori ai democrației” – caracteristice „omului modern/evoluat”, dar, în realitate fiind exact opusul a ceea ce pretind – tipic „omului arhaic” …😣
      .
      În cazul de față, consider că domnul avocat a făcut o analiză CORECTĂ LEGISLATIV , pornită de la o ipoteză eronată.
      Adica, în cazul documentarului despre Fenomenul A.B., cei care au făcut trimitere la termenul de „cenzură” a făcut-o cu referire la un anumit MOD COMPORTAMENTAL și moral, nu atât în sens strict LEGISLATIV!
      🤔
      .
      Cam la fel cum i s-a făcut „procese de conștiință” acelui antrenor acuzat de rasism pt simplu că a folosit termenul de „negru ăla”, cu referire de o caracteristică a unei persoane (cum ai zice: micuțul âla, roșcatul ăla, chelul ăla, etc.) și nu cu termen de „cioară”, „negrotei”, „maimuțoi”, etc, care da, alea cerau clar exprimări rasiste!
      .
      Practic, STRICT din punct de vedere legal, da, Autoritățile AVEAU DREPTUL de a fi discreționari , dar pentru niște „vajnici purtători de stindarde” ale democrației și moralității, acest comportament a fost unul duplicitar și ipocrit.
      Astfel, desi ar fi normal ca aceste Autorități să reprezinte ÎN MOD NEPĂRTINITOR PE TOȚI CETĂȚENII SĂI , ele continuă să fie „pt. unii mumă, iar pt. alții ciumă”.
      😡
      .
      Concluzie: o fi fost legal, dar NU moral !
      Nu mai suntem pe vremea inchiziției sau comunismului ca să DECIDĂ ALȚII despre ce și cum să fim informați și să gândim; cred că o putem s-o face și singuri, cu condiția SĂ AVEM FACILITAT ACCESUL la acele informații!
      Clar, domnu’ avocat…?

      +7 voturi
      +1
      -1
    2. In urma acestui articol, sansele ca numărul pupătorilor de moaște ale Sf Paraschiva sa scadă semnificativ s-au spulberat. Taratoarele pe coate își pot vedea linistite de drum. Pacea religioasa e prezervată. Nu mai trebuie sa gandim.
      Dar, mai exista si oameni cu mintea liberă care nu se tem de iluzii, de iad, de fantasmagorii si care pot trai făra religie. Oameni care nu au nevoie de pedepse imaginare pentru a avea o viață morală.
      Domnul avocat poate acorda asistența juridică pro bono pentru BOR.

      +3 voturi
      +1
      -1
    3. Pentru Domnul avocat un scurt comentariu. Ati enumerat atât de multe lucruri încât nici nu am mai reușit sa le urmăresc sa vad ce doriți de fapt sa demonstrați! Pledoaria ( daca pot sa ma exprim asfel) dumneavoastră este ca si in zicala următoare: Daca este o problema de soluționat , câțiva ingineri o rezolva intr-o zi , economiștii intr-o saptamana iar juriștii niciodată! Cam asta este cand o problema ajunge pe mâna avocaților. Nu am nimic cu aceasta profesie dar prea le sucesc si încearcă tot felul de abordări super-super specializate in materie juridică. Problema din păcate este alta ! Sa analizam in spirit critic , normal ca orice om de buna credință , cu o pregatire medie( nu e nevoie sa ai doctorate pentru asa ceva – ma refer la doctorate adevărate si nu luate la fabricile de doctori gen UVVG) si nu cu tot feluri de chichițe . De ce nu a fost lăsat sa fie rulat filmul si dupa aceea cei care au văzut daca doresc sa își exprime părerea. Cred ca s-a acordat foarte-foarte multă atenție si s-au scris prea multe pentru un subiect ( un film) care nu merita aceasta atenție!Inca odată imi ceri scuze , nu am vrut sa jignesc pe avocați sau juriști ! O seara buna tuturor!

      +1 voturi
      +1
      -1
    4. Este foarte bine că ”disecăm” un fenomen concret ”în lung și în lat”, dar ar fi bine, tocmai legat de tema cenzurii, să nu pierdem din ochi ce pregătește Bruxelles-ul legat de ”libertatea” presei și de ”salvarea democrației”….

      0 voturi
      +1
      -1

    Scrie un comentariu

    3 + 1 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.