Având în vedere și luând în considerare cele întâmplate, în ultimele zile, la Arad și nu numai, legate de scandalul din jurul filmului documentar al lui Alexandru Solomon, ne-am zis că, poate, n-ar fi rău să ne uităm un pic și după ușă, să vedem ce este cu grămada de gunoi uitată acolo.

E vorba înainte de toate de personaj, respectiv de fenomen. Fenomenul religios al atașamentului, de cele mai multe ori irațional, față de câte o persoană considerată sfântă sau aproape de această stare de neatins pentru muritorul de duzină. Nu este nimic deosebit aici, fenomenul există în toate culturile din cele mai vechi timpuri, chiar dacă omul modern are tendința să înlocuiască minunea cu tehnologia.

În mod cert Zian Boca-Velea a fost un om deosebit, având o viață, de asemenea, deosebită. Născut în 1910, la Vața de Sus, într-o familie simplă, și-a dovedit calitățile ieșite din comun încă în copilărie și adolescență, terminând în 1929 Liceul „Avram Iancu” din Brad ca șef de promoție. A dorit să devină aviator, dar în cele din urmă a ales teologia la Sibiu. În 1939 se călugărește, devenind de atunci cunoscut ca Arsenie Boca.

Tot atunci încep și problemele, în 1942 fiind deja pus sub urmărire de regimul Antonescu pentru simpatii legionare. Cert este că Arsenie Boca, studiind, în anii treizeci, pictură și medicină la București, a fost interesat și de prelegerile lui Nichifor Crainic, a și colaborat cu el, dar nu s-a implicat în politica legionară, așa cum, de altfel, nu s-a implicat politic niciodată în viața sa.

Problemele se agravează după război, mai precis după preluarea puterii de către comuniști, călugărul Arsenie Boca, stareț la Sâmbăta se Sus – de unde pornește efectiv cultul său -, devine în 1948 stareț la Prislop, la mănăstirea care, din greco-catolică, atunci a fost transformată în una ortodoxă.

Numai că starețul nu se prea încadrează în noua ordine, este urmărit sistematic de poliția politică, dus la Canal, încarcerat de mai multe ori, supus unor interogatorii crunte, ca în 1959 să fie efectiv eliminat din biserică, devenind de atunci și până la moartea sa din 1989 pictor bisericesc.

Din toate acestea se poate înțelege de ce s-au adunat cei năpăstuiți și necăjiți în jurul său, de ce l-au considerat peste ceilalți părinți și preoți, de ce și cum s-a născut cultul Arsenie Boca.

A face un film despre această viață și cult poate fi o provocare pentru orice cineast, a studia viața lui Arsenie Boca poate deveni un obiectiv pentru orice istoric serios al culturii și spiritualității.

Și cu toate acestea, Arsenie Boca rămâne un personaj disputat, centrul unui cult popular, dar și piatra de încercare pentru cei care doresc, într-un fel sau altul, să se folosească de faima și notorietatea călugărului-pictor.

Având în vedere interdicția politic neasumată, dar evidentă, a proiectării filmului lui Solomon la Arad și ecoul acestui gest în țară, să vedem situația din urmă, implicarea politicului, mai precis aberația ca în România zilelor noastre – stat democratic, de drept și nu în ultimul rând, laic – un subiect religios, spiritual în esență, ajunge la cheremul unor decizii și acțiuni de natură politică.

Obtuzitatea așa zisei elite politice nu mai trebuie demonstrată. Preocupată doar de prelungirea perioadei în care sunt în frunte, atenți doar la cei care pot fi manipulați în direcția dorită de ei, intervin și acolo unde nu au ce căuta – aici acum în cultură – și nu doar pentru că nu sunt competenți, ci și pentru că statul de drept, atât de trâmbițat de ei când nu îi costă nimic, exclude această ingerință.

Dar problema cea mare este în continuare în sânul Bisericii Ortodoxe. Supusă în mod tradițional jocurilor politice, urmărind strict supraviețuirea elitei sale de putere, actuala conducere a acestei biserici este la fel de mult deranjată de fenomenul Arsenie Boca ca și politicienii care nu au treabă cu biserica și cu credința decât în scopul manipulării electoratului.

Este cât se poate de simplu în cazul acestei elite: în fond, Arsenie Boca a fost sacrificat, aruncat și predat Securității, simplu spus, trădat de elita bisericii de atunci. Și care , în multe, seamănă cu cea de acum, gata să exploateze orice situație politică pentru propria supraviețuire și mărire.

Așa că „batista pe țambal”, nu e cazul să se vorbească de Arsenie Boca în mod necontrolat. Nu știi niciodată de unde sare iepurele, e mult mai ocoș să ne vedem de treabă, nu să facem filme despre cel pe care unii vor să îl proclame sfânt, punând presiune pe biserica care nu prea vede de ce să facă una ca asta cu unul care a fost efectiv scos din preoție prin concursul lor.

Nu este exclus așadar, ca invocând tot felul de motive ipocrite și lașe, gen, „păi, ce vreți, din moment ce regizorul cela este pe deasupra și evreu!”, să dea câteva telefoane la cei din politica oficială pe care îi știu sensibili la astfel de manevre.

Un telefon unde trebuie și se aranjează, ar putea fi lozinca noii elite românești, având în vedere minunea asta tehnologică care a pus în buzunarul fiecăruia o cutie magică la care Arsenie, săracul, nici nu visa…

• Citește și: Nimeni nu-și asumă vreo vină pentru scandalul iscat la Arad cu filmul „Arsenie. Viața de Apoi” · Special Arad