duminicã, 28 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Aradul, precedent periculos? Arhiepiscopia Sibiului solicită ca filmul „Arsenie. Viața de apoi” să nu fie difuzat în județul Sibiu!

    de Adriana Barbu | 26 septembrie 2023, 9:10 AM | Cultură | Naţional

    2

    Două instituții ale statului din Arad, una în subordinea Primăriei Arad, cealaltă în subordinea Consiliului Judeţean Arad, au refuzat să mai difuzeze, săptămâna trecută, filmul documentar „Arsenie. Viața de apoi”, iar faptul a fost văzut de mulți ca un precedent extrem de periculos pentru România.

    Viziunea pesimistă a acestora insistă parcă să se adeverească, deși la acel moment era greu de crezut că situația se va putea repeta în orașe importante din țară şi că cenzura va reveni în România. Câțiva vedeau însă posibil ca, după Arad, filmul documentar al lui Alexandru Solomon să nu-și mai găsească loc în spații publice din orașe mai mici din România, dar mai nimeni nu se gândea că proiecția filmului se vrea a fi sabotată chiar la cel mai important festival de film documentar din România, cunoscut în toată Europa: Astra Film Festival.

    „Arsenie. Viața de apoi” şi oraşele

    Ceea ce nu știau mulți e că, imediat după Arad (sau poate chiar înainte), Biserica Ortodoxă s-a pus în mișcare și că a decis să lupte cu probabil toate armele din dotare ca filmul să nu ajungă în piața publică din Sibiu, la Astra Film Festival, în octombrie, ba chiar nicăieri în județul Sibiu. Până la Arad, filmul lui Alexandru Solomon, „Arsenie. Viața de apoi” , a fost difuzat în peste 20 de orașe din țară și nicăieri nu s-a pus problema interzicerii lui de către stat, biserică, cetățeni.

    La Arad, șefii au decis pentru toți, la Sibiu se merge pe scrisori şi semnături

    Dacă la Arad lucrurile au mers extrem de simplu pentru oficialii care nu doreau ca filmul lui Alexandru Solomon să fie proiectat, documentarul fiind pur și simplu refuzat, în pofida unor înțelegeri prealabile (ajungând să fie proiectat pe terasa unui club rock), la Sibiu, oraș mai deschis din punct de vedere cultural şi mai evoluat administrativ am spune, lucrurile par a fi puțin mai complicate. O dovedeşte chiar „Scrisoarea deschisă cu privire la proiecția în spațiul public a filmului: „Arsenie. Viața de apoi”, realizat de regizorul Alexandru Solomon”, semnată de Arhiepiscopia Sibiului pe 25 septembrie 2023 şi urcată pe siteul Mitropoliei Ardealului.

    Dacă, la Arad, oficialii locali și reprezentanţii instituțiilor din subordinea lor nu au avut nevoie de niciun pretext și nicio scuză elaborată și elegantă ca să refuze difuzarea filmului, la Sibiu, cei care consideră filmul o blasfemie s-au văzut, se pare, nevoiți să facă mai mult pentru a spera că vor interzice difuzarea documentarului.

    O scrisoare venită chiar de la autoritatea bisericească este privită însă, probabil, ca un motiv suficient pentru ca filmul să nu se mai difuzeze în cadrul festivalului, iar autorităţile statului să intervină pentru a nu ajunge în spaţiul public din judeţul Sibiu.

    Ar trebui amintit aici, în completare, faptul că, de câteva zile, există zvonuri legate de faptul că în Sibiu s-au adunat (şi) peste 2.000 de semnături ale celor care doresc ca acest film să nu mai fie proiectat în public, Aradul fiind considerat un model de bună purtare în acest caz. Se mai spune că scrisoarea şi petiția cu cele peste 2.000 de semnături au fost depuse la Consiliul Județean Sibiu și la Ministerul Culturii.

    Argumentele invocate în scrisoarea Arhiepiscopiei Sibiului

    Pe 25 septembrie, a apărut scrisoarea Arhiepiscopiei Sibiului, șocantă prin argumentele pe care le invocă în anularea proiecției. Primul argument vorbește chiar de libertatea de exprimare, pe care o refuză apoi lui Alexandru Solomon şi filmului său!

    Dar în argumentația fețelor bisericești din Sibiu își fac loc și acuze legate de „dezinformări specifice dictaturilor bolșevice”, de „neomarxismul cultural” ce ar fi pătruns adânc în mass-media românească, de încercarea filmului de a batjocori poporul român și valorile sale etc.

    O argumentație din care reiese că, printre altele, critica la adresa naţiei române, a bisericii și a familiei ar trebui să fie interzise.

    Tot în argumentaţia bisericii este amintit şi faptul că autorul – regizorul Alexandru Solomon – se declară încă din debutul filmului „sufocat” de prezenţa Bisericii Ortodoxe în spaţiul public, spaţiu pe care acum Biserica vrea să îl interzică, cu ajutorul instituţiilor statului, filmului său.

    După enumerarea neregulilor pe care Arhiepiscopia Sibiului le-a văzut în acest documentar, instituția cere public directorului general al CNM Astra și directorului Festivalului Astra Film „ca proiecția acestui film să nu fie permisă în județul nostru”.

    arsenie boca viata de apoi 309695l
    (Imagine din documentarul „Arsenie. Viața de apoi”)

    Iată scrisoarea, în integralitate:

    „În contextul actual social și economic dificil prin care trece România, libertatea de exprimare câștigată atât de greu cu sângele eroilor Revoluției din 1989 este constant folosită pentru a denigra poporul român, valorile lui spirituale perene și, în mod special, Biserica Ortodoxă. Cu îngrijorare asistăm la o întoarcere periculoasă la metodele de dezinformare și denigrare consacrate de dictaturile bolșevice. Teoria critică a neomarxismului cultural a pătruns adânc în mass-media românească. Se critică instituțiile fundamentale pe care se bazează ființa poporului nostru, începând cu Biserica, cu familia și cu patria. În acest demers neomarxist se încadrează și recenta producție cinematografică a regizorului Alexandru Solomon. Încadrat fals în ciclul documentarelor, filmul este o nefericită încercare de a batjocori un popor și valorile lui spirituale. Viața părintelui Arsenie Boca, jignitor parodiată, nu este altceva decât un pretext de ridiculizare și jignire a mii și mii de credincioși ai Bisericii Ortodoxe.

    Acest film, așa-zis documentar, caricaturizează și profanează memoria Părintelui Arsenie Boca, care încă din timpul vieții a fost numit în evlavia poporului nostru Sfântul Ardealului. Părintele Arsenie a fost un monah de vocaţie care a format în plan duhovnicesc generații întregi de credincioși. În contextul aridităţii sociale şi spirituale a ţării noastre dinaintea şi după cel de-al Doilea Război Mondial, slujirea, propovăduirea şi activitatea duhovnicească a Părintelui Arsenie de la Mănăstirea Sâmbăta de Sus, iar apoi de la Prislop, au constituit un autentic izvor de hrană şi învăţătură spirituală pentru mii şi mii de suflete însetate de har sau rănite de diferite suferinţe şi încercări. Sunt volume întregi de mărturii despre evlavia și cinstirea deosebită de care părintele Arsenie s-a bucurat și continuă să se bucure în rândul credincioșilor noștri; sutele de pelerini care zilnic merg la Mănăstirea Prislop și cer mijlocirea Părintelui fiind deosebit de expresive în acest sens.

    Domnule director general al CNM Astra,
    Domnule director al Festivalului Astra Film,
    Solicităm prin această scrisoare deschisă ca proiecția acestui film să nu fie permisă în județul nostru, deoarece:

    ● Demersul artistic pe care acest film îl propune nu este unul sincer, căci în spatele unei lamentabile arte cinematografice există un mesaj vădit discriminator și jignitor. Autorul se declară încă din debutul filmului „sufocat” de prezenţa Bisericii Ortodoxe în spaţiul public şi îşi propune în pseudo-documentarul său să o denigreze, atacând personalitatea părintelui Arsenie. („Prin 2018 am simțit că mă sufoc; prezența Bisericii era peste tot în viața publică, și emblema acestei influențe era un călugăr chipeș, Arsenie Boca.” – min. 01:10).

    ● Într-un mod cu totul nesincer a fost obținută și aprobarea din partea Arhiepiscopiei Sibiului de a filma la Mănăstirea Sâmbătă de Sus, stipulându-se în cererea adresată nouă că se dorește „realizarea unui film documentar despre viața Părintelui Arsenie Boca….”, realizatorii fiind „însoțiți la filmare de circa 20 de pelerini (aceste persoane sunt alese de către noi, sunt enoriași care merg la pelerinaje în toată țara)”. Realitatea prezentată pe peliculă este cu totul diferită: filmul nu este documentar, ci o parodie ieftină în care pretinșii pelerini defaimă prin cuvinte și atitudini atât locurile acelea, cât și actul de pelerinaj în sine la mormântul părintelui Arsenie.

    ● Viaţa părintelui Arsenie este grosolan şi jignitor bagatelizată: un personaj care îl reprezintă pe Părintele Arsenie îşi permite să fumeze îmbrăcat în haină monahală arătând pe tot parcursul filmului prin gesturi, atitudini şi cuvinte explicit ura şi antipatia faţă de personalitatea marelui duhovnic. („Îmi e antipatic (părintele Arsenie, n.n.), lumea spune că a făcut minuni…” – min. 01:05:23). Aceeași atitudine ironică și jignitoare o au toate personajele care joacă în acest film: aşa-zișii pelerini atent selectați de către regizor apar în diverse ipostaze purtând căciuli cu chipuri de animale (min. 10:40), schimonosindu-se, făcând lucruri caraghioase în incinta Mănăstirii Sâmbătă, ridiculizând și jignind mii și mii de pelerini care vin la mormântul părintelui Arsenie.

    ● Textele pe care aceşti pseudo-pelerini le citesc şi le discută provin din diverse surse, unele fiind extrase din notele informative ale securității, iar comentariile ironice făcute pe marginea lor au acelaşi caracter jignitor şi denigrator la adresa părintelui Arsenie (min. 33:45).
    Batjocorirea Bisericii și a valorilor poporului nostru prin acest film fac ca proiectarea lui în spațiul public, la un festival organizat de instituții ale statului român, să aducă un grav prejudiciu de imagine Bisericii noastre.

    Din toate aceste considerente credem că un astfel de demers artistic nu face cinste festivalului Astra Film, menit să ridice și să anime prin artă poporul nostru și să îl ancoreze și mai mult în valorile lui tradiționale care l-au consacrat, l-au definit pe parcursul întregii sale istorii”.

    Scrisoarea este semnată Biroul de presă al Arhiepiscopiei Sibiului.

    Aresenie Viata de apoi Alexandru Solomon

    (Regizorul Alexandru Solomon)

    Prima reacţie pe subiect a regizorului Alexandru Solomon

    Contactat pe această temă, regizorul Alexandru Solomon a ţinut mai întâi să contextualizeze evenimentul din 25 septembrie: „Scrisoarea Arhiepiscopiei Sibiului vine la 3 săptămâni după ce preotul Cătălin Dumitrean a postat două video-uri împotriva filmului. În primul, Cătălin Dumitrean spune că: «filmul nu este făcut de români, adică de creștini ortodocși, se și declară lucrul acesta și pentru mine asta e grăitor, nu spun din ce entitate sunt ei, pentru că noi suntem iubitori de toate etniile … dar ei sunt făcuți să scoată din miezul adevărului lucruri care nu există, să scoată ură și sunt sigur că dacă unii ar vedea acest film s-ar sminti…» (indicând acest link pentru postarea citată – n.r.). În al doilea video (între timp șters de pe canalul facebook „Lumină Lină Sibiu” al lui Cătălin Dumitrean) zicea: «Apar tot felul de nemernici … care n-au nicio legătură cu neamul nostru și i-am primit în curțile noastre ca ei să ne spună că ei ne-au primit, așa cum spun ungurii în Transilvania…– se pare că unii își iau nasul la purtare peste valorile noastre…» / «sunt ținuți în mână de Soros, de Lauder… din când în când mai trimit pandemii, mai trimit vaccinuri, ce vor ei ca noi să stăm cuminți…».

    Cătălin Dumitrean este consilier mass-media al Arhiepiscopiei Sibiului și redactor-șef al biroului regional al Trinitas”.

    Sibienii au puterea să judece singuri filmul

    În ceea ce privește efectiv scrisoarea deschisă a Arhiepiscopiei, Alexandru Solomon spune că „Ideea că libertatea de expresie e nocivă și că o viziune critică asupra bisericii ortodoxe echivalează cu un atac la națiune și pornește dintr-un reflex autoritarist, anti-democratic, neo-legionar. E dreptul sibienilor să nu vină să vadă filmul sau să vină, să-l vadă și să le placă sau să nu le placă. Au puterea să judece singuri filmul, fără să le spună cineva dinainte ce să creadă. Scrisoarea solicită, de fapt, un abuz anti-constituțional. Demersul Arhiepiscopiei Sibiului confirmă amestecul B.O.R. în viața politică și presiunile bisericii asupra statului, unul din lucrurile despre care vorbește filmul meu.

    O bună parte din scrisoare este dedicată credințelor protagoniștilor filmului, pe care le condamnă și le acuză de ceea ce e fals: majoritatea protagoniștilor sunt sincer legați de figura lui Arsenie Boca și au propria lor legătură spirituală cu acesta. Scrisoarea insultă – în bloc – credințele oamenilor (pe care-i numește «pretinși pelerini») pentru că nu sunt conforme cu viziunea instituției bisericești”.

    Optimismului lui Solomon: situația de la Arad nu se poate repeta

    În pofida acestor constatări sumbre, regizorul filmului „Arsenie. Viața de apoi” se arată încrezător: „Sper și am încredere că situația de la Arad nu se va repeta și că instituțiile publice locale nu se vor lăsa intimidate de această scrisoare. Și că vor susține Astra Film ca platformă liberă de dialog cultural care are dreptul de a-și alcătui singură programul”.

    Până la această oră, niciun oficial din Arad și Sibiu nu a făcut vreo declarație publică legată de faptul că filmul a fost interzis a fi proiectat în instituții publice din Arad, respectiv de solicitarea bisericii de a interzice proiectarea filmului la Astra Film Festival.

     

    UPDATE:

    Cișeşte şi reacţia celor de la Astra Film Festival la „Scrisoarea deschisă cu privire la proiecția în spațiul public a filmului: „Arsenie. Viața de apoi”, realizat de regizorul Alexandru Solomon”:

    Reacția Sibiului, total diferită de cea din Arad: „Astra Film Festival nu a cenzurat niciodată vreun punct de vedere”

     

    Citește și:
    •  Pioșenia preelectorală vs Arsenie „Rock Star” Boca

    •  Fascinanta viață de apoi a lui Arsenie Boca, categoric un „Rock Star” la Arad

    •  Reacția Sibiului, total diferită de cea din Arad: „Astra Film Festival nu a cenzurat niciodată vreun punct de vedere”

    arsenie boca - rock star rebel mema ortodox sfant influencer

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    Scrie un comentariu

    2 + 1 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.