Am fost întrebat de ce nu am scris nimic despre controversatul film „Arsenie. Viața de apoi”. În principal, pentru că nu se cade să vorbesc despre nimic. În sensul că n-am văzut nimic din acest film, în afară de acele câteva secvențe de prezentare. Apoi, pentru că deja este o inflație de opinii, multe din ele foarte avizate, așa că nu prea mai era loc pentru încă una, neavizată.

În această idee, vă invit să citiți sau să recitiți, o excelentă cronică a colegului Tomck@t, Fascinanta viață de apoi a lui Arsenie Boca, categoric un „Rock Star” la Arad.

Așa, din afară și pe nevăzute, aș spune că acest film nu trebuia realizat de cel care a semnat scenariul și regia. Pentru că, așa cum declara într-un interviu  cu câteva zile înainte de lansarea oficială a filmului, dumnealui este „mai degrabă agnostic”, nu crede în Dumnezeu și nu își ascunde repulsia față de Biserica Ortodoxă Română, față de „puterea asta a Bisericii Ortodoxe în România”, de „felul în care ea influențează tot mediul socio-politic de la noi” și de faptul că „a câștigat enorm de multă influență în ultimele câteva decenii”.

Putin în viața de apoi și documentarul despre Zelenski

Foarte bine, este dreptul domniei sale să creadă în ceva sau nu. Doar că un film documentar, oricât loc ar lăsa inerentului subiectivism al autorului, nu poate fi lipsit total de obiectivitate. Îmi amintesc acum de adevărata campanie lansată împotriva filmelor lui Sergiu Nicolaescu pe motiv că nu respectau adevărul istoric. Și alea erau filme artistice, erau ficțiune de inspirație istorică, nu documentare.

Or, un realizator ce se declară agnostic și dușman al BOR nu poate fi obiectiv când cercetează un fenomen pe care nu-l acceptă și chiar îl detestă. E ca și cum Putin, în viața asta sau cea de apoi, ar face un film documentar despre „fenomenul Zelenski”. Să fim serioși.

Urmărindu-i zbaterile explicative despre film – aștept cu nerăbdare momentul în care un mare regizor își va explica filmul pentru a fi înțeles de public! – m-a intrigat faptul că avea pretenția să-l considerăm obiectiv în demersul său artistic. Or, asta chiar este prea mult. Așa am rămas cu impresia că ideea filmului ar fi „Jos Sfântul Ardealului, sus Sfântul Documentarului” sau, mai scurt, „Jos Arsenie, sus Alexandru”.

Oricum, povestea acestui film m-a convins că au dreptate musulmanii să interzică participarea la pelerinajele la Mecca a ne-musulmanilor. Așa, nu pot agnosticii să facă documentare despre acel loc pe care doar cei ce înțeleg și acceptă Coranul îl consideră sfânt. Pentru ceilalți ar fi, probabil, o adunare de neînțeles, organizată de o „instituție religioasă cu o putere extraordinară”…

Nu știu dacă Alexandru Solomon a recepționat scrisoarea deschisă ce i-a fost adresată curând de unul dintre veteranii cinematografiei românești, Nicolae Mărgineanu, cu care, de altfel, a și colaborat. Știu însă că nu a avut nicio reacție, deși în alte ocazii a fost foarte prompt în a-și apăra producția.

Citiți aici: Regizorul Nicolae Mărgineanu către Alexandru Solomon, regizorul filmului „Arsenie. Viața de apoi”.

Și chiar ar fi interesant să vedem cum îi va răspunde lui N.M., pentru că Arhiepiscopiei Sibiului și neinspiraților din Arad, care au cenzurat difuzarea filmului a știut să le răspundă.

Evident, dacă tot am trecut peste suspiciunea de subiectivism și neînțelegere a fenomenului prezentat în documentar, nu puteam să nu atingem, probabil, cel mai sensibil subiect legat de acest film: cenzura. Pentru că cenzură a fost și la CMCA, și la Consiliul Județean – pardon, la Biblioteca Județeană. Justificarea primarului Bibarț și a președintelui CJA, Cionca au fost, în cea mai elegantă exprimare posibilă, jenantă.

Cenzura nu se ascunde după ochelarii lui Bibarț

Nu iau în considerare declarația Danei Andreica, directoarea CMCA, pentru că știu sigur că altcineva a vorbit prin gura ei. Și-apoi, deși o știu ca om cu frică de Dumnezeu, cum se spune, îndrăznesc să spun că nu ar fi putut lua, cu de la sine putere decizia de a cenzura difuzarea filmului.

Însă cei doi șefi politico-administrativi au reușit să se umple de penibil cu explicațiile lor halucinante – poate n-ar strica să fie introdusă obligația de testare anti-drog a celor ce emit păreri de la înălțimea unor funcții de mare răspundere. Dacă președintele CJA a reușit, iarăși, performanța de a vorbi fără să spună ceva și, evident, de a nu-și asuma nicio decizie în privința cenzurii, primarul Bibarț a reușit să facă dovada că are mari probleme și de logică, și de exprimare.

Nu știm ce înseamnă a „te ascunde după ochelari”, expresia folosită de distinsul nostru primar pentru a-i susține incapacitatea de a-și asuma decizia de cenzurare a filmului. Probabil, elevat cum îl știm, s-o fi gândit că e prea „țărănească” expresia consacrată pentru astfel de situații: „a te ascunde după deget”. Dar puteam trece peste asta dacă nu intra în detalii privind cenzura. Care, conform „ochelarilor” săi, nu ar fi existat întrucât filmul a fost difuzat, totuși, chiar dacă a fost interzis în cinematograful Arta.

Citiți amănunte aici: Nimeni nu-și asumă vreo vină pentru scandalul iscat la Arad cu filmul „Arsenie. Viața de Apoi”.

Are și el dreptatea lui. Păi, când Suzana Gâdea spunea „niet” unei producții artistice, „niet” era în toată țara. Acum, iată, puterea de cenzură a lui Bibarț nu trece dincolo de „parohia” lui. La fel și a lui Cionca. Așa că, acești cenzori au decretat: dacă le-a trebuit Flex, înseamnă că noi n-am cenzurat nimic. Logică de lemn putred, incapabilă să priceapă că ei nu au voie să refuze desfășurarea unei activități culturale, în spațiul public ce aparține comunității.

Și, culmea, ăia din vremea Suzanei Gâdea măcar vedeau actul artistic și raportau ce-au văzut și ce-au înțeles. Ăștia, mai „culți”, nici măcar nu se mai obosesc să vadă creația. Poate dacă s-ar da bani pentru vizionări, s-ar umple sălile de politicieni care nu s-ar mai ascunde după… ochelari.

Am înțeles, din comentariile domnului Solomon, că a fost deranjat de cenzura la care i-a fost supusă creația în Arad. Sincer, nu cred. Sau, oricum, n-ar trebui să fie deloc supărat. Fără voia lor, decidenții-cenzori din Arad i-au făcut o publicitate pe care nu știu dacă o merita. Și chiar nu știu dacă fără cenzura din Arad s-ar fi bucurat de atât de mult interes – cum spuneam, sunt unul dintre cei interesați să-l vadă, după lectura articolului scris de colegul Tomck@t.