joi, 3 octombrie, 2024

Special Arad Logo

    ExclusivAngajat al Spitalului Județean, aflat în izolare: „La DSP e un haos total! Nimeni nu știe să te îndrume, să îți spună ceva!”

    de Raluca Medeleanu | 30 martie 2020, 2:03 PM | Coronavirus | Telefonul cititorului | Topic special

    3

    imagine cu rol ilustrativ

    Așa cum anunțam zilele trecute, ținem deschis telefonul redacției pentru oricine dorește să ne informeze cu privire la orice aspect din viața cotidiană a Aradului sau să își spună nemulțumirile legate de gestionarea pandemiei la nivelul județului nostru, dat fiind faptul că în rândul celor care sunt puși în funcțiile de decizie se așterne doar tăcere. Dacă până acum, în articolele anterioare, am dat glas personalului medical care lucrează în linia întâi în lupta cu coronavirusul, acum redăm cuvintele unui angajat al Spitalului Județean care este ținut în izolare, întrucât a fost și el, alături de mulți alții, în prezența bărbatului care a murit în data de 23 martie.

    Bărbatul ne-a rugat, asemenea tuturor care ne-au contactat, să îi păstrăm anonimatul, de teama că își va pierde locul de muncă, iar apoi ne-a confirmat la rândul său aspectele pe care le-am redat în articolele anterioare, referitor la faptul că victima a fost scoasă din spital fără izoletă  (fapt care este cercetat de procurori), că în acele clipe personalul medical nu avea destul echipament medical și că se lovea mereu de uși închise.


    Citește și „Se încearcă discreditarea medicilor!” Cum au ajuns medicii să se infecteze cu COVID și cine s-a opus să fie testați bolnavii. Cine este, de fapt, „pacientul zero” în Arad, Cârdei sau Șerban?


    „Eu sunt în izolare de lunea trecută. Vreau să zic că cu izolarea aste e, nu știu, am niște dubii… Vine Poliția, mă verifică în izolare acasă, dar eu nu văd ce scrie în raportul ăla al lor, ei mă strigă la geam, eu le fac cu mâna, cu soția, cu copilul și, în schimb, ei ce scriu nu știu”, ne-a spus acesta.

    „Au fost zile de coșmar”

    Angajatul Spitalului Județean ne-a povestit cât de încordat a fost atât el cât și familia lui din momentul în care a fost supus testului și până la venirea rezultatului,  iar apoi cum s-a simțit și cum se simte în continuare uitat complet, ignorat, de către cei care îi „coordonează” și „monitorizează” izolarea la domiciliu.

     „Am fost și eu în contact cu pacientul care a murit în data de 23, cu pastorul, după care mi s-a prelevat testul.  Am stat cinci zile într-un coșmar, într-o tensiune! Deci de luni mi-a fost prelevat, de abia vineri seara s-au afișat rezultatele testelor. Vă dați seama, eu și toată familia am fost supuși unui stres maxim, maxim, maxim! Până la urmă mi-a ieșit negativ testul. Și vă dați seama, până am primit rezultatele, ( a trebuit să merg la serviciu, n.red.) aș fi putut să mai transmit la o grămadă de oameni, ca norocul că am fost negativ și m-am izolat apoi și eu și familia și cunoscuții cu care am intrat în contact… Ce pot să vă spun? Erau materiale precare, nu am avut destule la momentul respectiv… Eu de o săptămână nu știu ce se întâmplă în spital, dar atunci, la momentul respectiv, nu am avut măști destule, ne dădeau câte o mască pe zi, cu semnătură. Și vă dați seama că am fost predispuși să luăm virusul din toate pozițiile. Acum am înțeles că s-ar fi dat ceva, dar nu știu… plus lipsa medicamentelor, plus atitudinea unor medici față de noi angajații… ne umileau și vorbeau cu noi când le ceream mască «dar ce, vă trebuie mască?!» sau chestii din astea. Măștile mai bune erau doar pentru medici, noi restul, asistenții, infirmierii, brancardierii și plus femeia de serviciu de care nimeni nu zice nimic. Nimeni nu zice de femeia de serviciu, care ea aduce un aport maxim! Dar chiar nimeni, pe niciun post de televiziune… de parcă e ultimul om, dar aduce un aport fantastic! Femeia aia spală toată ziua bună ziua pe jos și nimeni nu se îngrijește de ea. Îi aruncau și ei o mască, vai și amar, ca să îi închidă gura, în ghilimele spus. Acum nu mai știu de o săptămână ce s-a mai făcut… Plus că am impresia că totul e ascuns, se mușamalizează… și eu și colegii mei care suntem în izolare, toată lumea e sceptică la ce se întâmplă acolo”, ne-a spus bărbatul.

    Mai are de stat încă o săptămână, dar nu știe exact niciun detaliu

    „Nu știu. Sun la DSP, acolo iar e un haos total! Nimeni nu știe să te îndrume, să-ți spună! Am înțeles că mai trebuie să ne facă încă un rând de teste pe ziua 12 sau 13, dar nu e sigur, nu știm ce se întâmplă, nu ne sună nimeni dacă eu nu sun, iar dacă sun zic «stați că nu știm, vedem, o să fiți sunați, așteptați». Nu m-a întrebat nimeni dacă am nevoie de ceva, dacă îmi lipsește ceva, nu m-a sunat nimeni din partea conducerii spitalului, din partea DSP-ului, nu m-au întrebat dacă am făcut febră. Nu, nimic.”, ni s-a plâns acesta.

    L-am întrebat cum își face aprovizionarea, fiind în izolare, iar acesta ne-a spus că apelează la bunăvoința prietenilor.

    „Cerșesc din stânga în dreapta. Am prieteni care mai pot să miște și atunci îi rog să-mi aducă și mie până la ușă, un bax de apă și ce mai am nevoie, pâine și așa mai departe. Încerc să nu expun. Bine, eu sunt negativ, aș putea să mă întâlnesc, dar nu vreau să creez suspiciuni și atunci mai bine mă limitez cât pot și asta e”.


    Citește și Destăinuirile unui cadru medical arădean, îmbolnăvit cu coronavirus și internat la spitalul din Timișoara


    Citește și Conducerea Spitalului Județean susține că respectă protocoalele pentru pacienții suspecți și confirmați cu coronavirus – o situație, în sfârșit, la zi

     

     

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    Scrie un comentariu

    6 + 1 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.