sâmbãtã, 20 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Pe cine a mai omorât pandemia?

    de Adriana Barbu | 20 februarie 2023, 8:36 AM | Interviuri | Reportaj | Sănătate

    0

    Culorile pandemiei, între speranţă, spital şi casele funerare

    „Depinde de noi să conservăm binele în momentul în care se termină răul” – aceasta ar putea fi concluzia-umbrelă a unei serii de șapte interviuri pe care le-am făcut la una dintre porțile prin care, în urmă cu trei ani, „răul” pătrundea în România. Care a fost „răul” cel mai mare în pandemie? S-a terminat cu el? Şi care e „binele” câştigat? Cum mergem înainte – cu toată această anxietate multi-stratificată, cu tot acest scepticism, cu toată însingurarea de acasă, de oriunde altundeva? Avem răspunsuri?

    Un lung popas printre oamenii Aradului – aceiași care în februarie 2020 abia dacă auziseră de COVID, dar care în martie 2020 făceau deja analize, calcule, prognoze, statistici, care şi-au luat inima în dinţi şi au decis să iasă din zona de confort ca să publice previziuni pe care nimeni nu dorea să le audă, să conducă spitale ale groazei, pe care nimeni nu dorea să le conducă, direcţii de sănătate publică sugrumate de provocări nemaivăzute. Oameni care în aprilie 2020 au decis să-şi petreacă viaţa, zi şi noapte, la vama Nădlac II, principala poartă de intrare în ţară, pentru a încerca să gestioneze afluxul de români pe care pandemia i-a trimis acasă, pentru că Europa le-a închis joburile. Oameni care au deschis ușile saloanelor încuiate pe dinafară ca să ajungă la pacienții care își strigau unii altora durerea.Oameni care au decis să-şi deschidă afaceri şi s-au aventurat să le crească chiar în pandemie sau cei care au ţinut legătura cu mediul de afaceri, cu firmele, cum s-a putut mai bine, pentru a le spune: rezistă, flexibilizează-ţi businessul, mergi mai departe! Oameni care nu au putut rămâne indiferenţi la drama colectivă şi și-au pus organizaţiile în slujba spitalelor. Oameni care au stat zeci de ore pe internet, în şedinţe pe zoom, pentru a asculta cât de tare doare izolarea. Ei sunt cei care de-a lungul celor doi ani şi jumătate de pandemie nu s-au oprit o secundă din a face ce știau mai bine şi a face bine.

    Acum, în februarie 2023, și-au luat răgaz să facă inventarul lecțiilor învățate și, mai ales, inventarul lecțiilor prea degrabă pierdute.

    Lecţiile uitate ale pandemiei.

    serie interviuri pandemie special arad

    Toţi oamenii pandemiei

    Incontestabil, am câștigat masiv, cu toții, în termeni de experiență. În tranșeele spitalelor, oamenii au învățat că deciziile trebuie luate rapid că să fie salvate vieți, cu inima de cele mai multe ori, că o colaborare e întotdeauna soluţia optimă, că dincolo de medicină trebuie să existe umanitate. Acasă, fiecare dintre noi, am dobândit ideea că singurătatea doare uneori, dar poate însemna și slow living, şi curajul de a merge la psiholog atunci când ne doare – pentru că pandemia a durut foarte tare.

    Am văzut cu toții, apoi, că ceea ce „nu se putea” nicicum în instituțiile publice s-a putut dintr-o dată – acte trimise pe mail, declaraţii completate online, fără să mai stai în plecăciuni la geamul funcţionarului public.

    Dar, la fel de incontestabil, pandemia a lăsat în urmă „o dâră de neîncredere”, după cum o descrie dr. Adrian Wiener, care în aprilie 2020 a părăsit Bucureștiul și a preluat conducerea așa-numitului „spital al groazei” – spitalul COVID din cartierul Grădişte (judeţul Arad), pentru a umaniza actul medical, pentru a le garanta şi pacienţilor, şi medicilor că de aici se poate ieşi şi în viaţă.

    Încrederea oamenilor în ştiinţă, în matematică, în prevenţie, în vaccinare, în opiniile formulate în baza unor date factuale s-au erodat masiv. Așa a simțit şi László Szőke, inginerul care pe parcursul pandemiei i-a informat pe cei care aveau ochi să vadă, urechi să audă şi destulă aplecare spre ştiinţele exacte ca să anticipeze, despre cum va evolua pandemia în România, în baza graficelor şi comparațiilor cu cifrele făcute publice de alte țări.

    Campaniile de dezinformare au decimat ideea de prevenţie în România, o aripă atât de importantă a sistemului sanitar, pe care guvernanţii – după cum spune Horea Timiş, cel care a condus Direcţia de Sănătate Publică din Arad în perioada în care pandemia îşi lăsa amprenta de neşters pe vieţile noastre – o uită şi astăzi.

    Ne-a însingurat pandemia, așa cum a văzut și psihologul Gabriella Gujdár, dar ne-a și învăţat să trăim mai aşezaţi, să ne dăm jos din rollercoaster uneori, ne-a învățat că oamenii trebuie puşi pe primul loc şi în afaceri, aşa cum susţine întreprinzătorul Adina Don, şi că trebuie să profităm de orice vine şi să transformăm frica de schimbare în oportunități, așa cum a făcut și consilierul în afaceri Adela Cristea.

    Am mai pierdut din libertăţi, un timp. Au mai câştigat, în timp, extremiștii din politică.

    Ce am avut şi ce a rămas după pandemie?

    Trei ani după, simți nevoia să-ţi pui şi să pui două întrebări legitime: ce-am avut și ce-am pierdut după pandemie?

    Ne-am întors oare înapoi la momentul 2020, la aceleași tare care înveşmântate în experienţa pandemică ni s-au părut altfel?
    Cine mai suntem, după ce pandemia ne-a fracturat viețile? Suntem mai buni? Mai prevăzători? Mai digitalizați? Ce-am păstrat din ceea ce am învățat atunci? Și ce-am pus la sertar – cu gând să scoatem la lumină, din nou, doar în caz de necaz?

    Oamenii Aradului, un județ cu aproape 400.000 de locuitori, au fost obligaţi să facă față încă din martie 2020 nu doar cazurilor de contaminări interne, ci și celor venite din Europa, la foc automat, prin cel mai mare punct de frontieră cu Vestul, Punctul de trecere a frontierei Nădlac II, o vamă pusă luni de zile faţă în faţă cu blocajul, colapsul, dezumanizarea.

    Aceste șapte interviuri, cu oameni care au decis să dea piept, într-un fel sau altul cu pandemia, sunt în esență, incursiuni retrospective într-o epocă pe care nimeni n-o revizitează cu plăcere și din proprie inițiativă. Menirea lor e să recupereze, la timpul prezent, bucată din realitatea bulversată de un virus care vreme de doi ani a întors lumea pe dos – literalmente.

    I. Când pandemia a provocat sistemul sanitar

    Experiența câştigată a unei traume colective

    De un lucru au fost siguri toți cei 7 interlocutori cu care am făcut periplul prin istoria provocatoare a celor doi ani și jumătate de pandemie: faptul că sistemul medical a câștigat experiență. Experiența unei traume colective, așa cum crede Adrian Wiener, senator de Arad, cel care a preluat coordonarea Spitalului COVID din Grădişte, după ce acesta fusese prezentat în presa din România drept „spitalul groazei” și care, aşa cum am menţionat, a funcționat până la sosirea parlamentarului-medic cu ușile de la saloanele pacienților zăvorâte pe dinafară.

    Sistemul sanitar a acumulat în acei ani cât ar fi acumulat în zece ani în condiţii normale, a câştigat sute de cadre medicale, dintre care unele au rămas pe mai departe în sistem, iar rezidenţii, pentru că făceau aceleşi lucru ca şi specialiştii, au fost instruiţi accelerat şi au făcut pași foarte rapizi în dezvoltarea lor profesională. A funcţionat lăudabil, de necrezut, platforma de vaccinare. A crescut numărul paturilor de ATI cu aproape 300 la sută și s-a menținut. Au rămas investiţiile făcute atunci din spitale, în stațiile de oxigen, în sistemele electrice. Politicul a conștientizat importanța sistemului sanitar şi l-a pus pe lista de investiţii, iar sănătatea și-a găsit un loc distinct în PNRR.

    Şi, văzut din afară, sistemul medical a câştigat experienţă, pentru că, după cum spune şi statisticianul László Szőke, „medicii care au fost acolo, care i-au văzut pe săracii oameni cum se sufocă, categoric au câștigat ca și meseriași”. Şi, mai apoi, sistemul medical a mai câștigat și câțiva donatori, deși în România cultura donațiilor se trezește încă greu.

    Văzut chiar din inima sistemului, de către Horea Timiş, directorul DSP Arad în acele momente de maximă provocare pentru Arad, sănătatea însă, chiar şi cu experienţa acumulată, nu s-a reformat. „Sunt aceleași sisteme, aceeași birocrație, nu s-au schimbat structurile”, „instituțiile nu sunt reformate, direcțiile de sănătate publică lucrează la fel, ambulanța la fel, medicina de familie la fel”.

    Spitalele vor păstra pentru un timp, crede Horea Timiș, memoria colectivă a acestei experiențe și vor lucra altfel în baza acesteia, chiar dacă, după încă un timp, câștigurile vor fi uitate. Era, însă, firesc, spune fostul director, ca „după pandemie, să ne punem toţi la aceeaşi masă, să vedem: ce a mers să păstrăm, ce nu a mers să nu mai repetăm”.

    Birocraţia care a alimentat pandemia

    A durut la fel de tare, ca panica și frica de moarte, birocrația care a ținut pe loc, a tras înapoi sistemul sanitar, a secerat vieți. A fost, atunci, nevoie de asumarea unor decizii de către cei care trasau destinele pandemiei, de cei care le puneau în practică în teritoriu, în alb, fără legi, cu riscul de a răspunde mai apoi în faţa anchetatorilor, ceea ce se întâmplă acum.

    Şi, deşi unele acte normative permiteau să sari peste legislaţia aplicabilă până atunci, iar unele ordonanţe dădeau factorilor de decizie o mai mare libertate, birocraţia nu a dispărut, după cum afirmă Horea Timiş, ci „am trecut noi peste birocrație”, pentru că „astăzi era problema și astăzi trebuia rezolvată”.

    Unii, ca atare, nu au mai stat să aştepte decizia de la Bucureşti. Au condus ca medici, nu ca birocraţi, spune fostul director DSP. Prin propria putere, „am dat un ordin de serviciu cu semnătura doar a mea, lucru care nu există în lege, dar am spus «mergeți și faceți asta» și am salvat oameni. Oamenii aveau semnătura mea, responsabilitatea era la mine”.

    Astăzi, Horea Timiș este cercetat penal pentru deciziile pe care le-a luat peste limita legii (decizia de a face pooling – testarea în masă, cea de a transporta oamenii sosiți în Vama Nădlac cu autocare spre localitățile de domiciliu). „Nu puteai să faci față altfel, pe o legislație care făcea din România o țară nepregătită – tu nu puteai să intervii altfel în momente de forță și de urgență”.

    Câteva decizii s-au luat şi la nivel local, dar nu pentru că s-a decis eliminarea birocrației atunci, ci pentru că a fost o descentralizare forțată a deciziei, în condițiile în care, spune Horea Timiș, „Bucureștiul nu mai putea controla fiecare județ, care fiecare avea particularităţile lui”.

    Acea decizie luată la nivel local, ierarhia plecată de jos în sus, nu s-a păstrat după pandemie, sistemul a revenit la centralismul pre-pandemie și la decizii luate de sus în jos, iar faptul poate fi contabilizat drept o pierdere a pandemiei. „Dacă am păstra într-o zi obișnuită, post pandemie, acele decizii – de pildă DSP hotărăște la nivel de spital județean ce structuri are nevoie, nu Bucureștiul, pentru că noi știm realitatea – situația ar fi alta acum”, spune Timiș.

    Super-centralizarea sistemului medical a întârziat timpul de răspuns la problemele apărute în pandemie. Faptul că deciziile se luau (şi se iau şi acum) la Bucureşti a întârziat nejustificat de mult totul: „Apare o farmacie pe stradă aici, decizia se ia la București, dacă trebuie modificată structura în spital, decizia se ia la București, dacă trebuie să muți un om de pe un post pe altul în spital, să faci schimb, că azi ai nevoie la Ineu, mâine la Arad de pildă, decizia se ia la București”, detaliază Horea Timiș.

    Și, tot din cauza birocației, crede și László Szőke, medicii s-au văzut nevoiţi să „facă niște jaloane printre moarte și birocrație”, fapt care a dus la instalarea acelei oboseli pandemice.

    Prevenţia, șansa ratată a pandemiei

    Privind înapoi, marea șansă ratată a sistemul medical a fost prevenția. Într-o țară fără politici medicale de prevenție, pandemia a adus – temporar – ceva cu totul nou: întrebarea „ce pot face eu ca să nu mă îmbolnăvesc?”. O ușă deschisă larg, dar care, din păcate, s-a închis. Cauza? Caricaturizarea, chiar demonizarea a două dintre principalele metode de prevenție – măștile și vaccinurile –, asimilate cu măsuri represive, care aduc atingere libertății individuale, fapt care a dus la o decredibilizare totală a actului de prevenție. Și, astfel, s-a accentuat o carență a sistemului medical: aceea că sistemul tratează, în loc să prevină.

    Ceea ce face și după pandemie, spune Horea Timiș, pentru că noi pe mai departe „construim spitale pentru bolnavi, dar nu avem politici de sănătate pentru a preveni”.

    Imensa campanie de dezinformare care a fost dusă și tolerată de autorități pe tot parcursul pandemiei a subminat şi puţina încredere în actul vaccinal, fobia față de actul de prevenție fiind, în opinia lui Adrian Wiener, „un rău câștigat sociologic”. S-a pierdut şi credibilitatea statului, a emițătorului mesajului pentru vaccinare, din pricina unei contracampanii ideologizate, „dusă la baionetă de cei care au profitat ulterior inclusiv politic, de descurajarea vaccinării”.

    Ca atare, acum, după pandemie, sunt lucruri pe care trebuie să le recuperăm de fapt: „încrederea în actul medical și în medicina ca știință, ca profesie, ca aducătoare de viață. Lucrurile sunt din ce în ce mai confuze aici. S-au format reflexe de condamnare”, spune medicul Wiener.

    Efectele eșecului campaniei de vaccinare, decredibilizarea măștii ca măsură de protecție a ta și a celor din jurul tău, se văd și acum: după ce pandemia a trecut, în absența măștii, gripa şi-a făcut din nou simţită prezenţa. „Anul acesta e un an cu viroze, anul trecut nu aveam viroze, nu raportam gripă. Acum, a revenit fiindcă nu mai avem protecție, mască. Un câștig pe care l-am pierdut într-un an de zile!”, exemplifică Horea Timiș.

    Statul nu a înțeles nici el prea multe și nu a învățat prea multe din propria campanie de vaccinare.

    În plus, statul nu a mai susținut, după cum spune Horea Timiş, nici măcar structurile care au luptat pe baricade în pandemie: „DSP-urile sunt aur. Fără DSP-uri era varză în pandemie. Nu trebuia să le întărim? Toate DSP-urile au laboratoare. Nu trebuia să avem grijă acum să dezvoltăm laboratoarele statului român? Nu trebuia statul să aibă instituţiile lui de forţă”, în loc să și le omoare?

    Spitale pentru o Românie bolnavă

    Politicile guvernamentale s-au întors și ele la obiceiurile de dinainte de pandemie și, deși ai crede că sistemul sanitar și-a câștigat un loc importat în priorităţile financiare ale guvernanților, problemele sistemului au rămas aceleaşi: sunt dirijate sume importante de bani spre sistem, dar direcţia pare a fi greşită. Construim acum nu mai puţin de 25 de spitale noi, gigant, pentru o Românie bolnavă, în loc să prevenim.

    Media din PIB alocată sănătății este, potrivit lui Adrian Wiener, aproximativ la același nivel ca şi în trecut, dar „politicile publice de dezvoltare ale medicinei și ale medicinei prespitalicești – la noi ar trebui să fie un transfer practic dinspre sarcina de pe spitale în zona ambulatoriilor, a medicului de familie, unde ar trebui să se închidă majoritatea actelor medicale, – nu se întâmplă în realitate”, sistemul suferă de aceeaşi inerţie instituţională, vizbilă în faptul că, spre exemplu, „ne-a trebuit un an și două luni să reducem o listă de la 49 de spitale la 25, astfel încât să știm exact ce spitale vor fi finanţate din PNNR”.

    Și, este, pe mai departe, și o lipsă de viziune în ceea ce priveşte sistemul medical din România. Nu ne uităm la ce se întâmplă în țările unde sistemul funcționează, pentru că nu studiem, cum afirmă Horea Timiș, propunerile făcute, de pildă, de Institute for Healthcare Improvement, „biblia sănătăţii la nivel european” și ne creăm „propria noastră utopie de sistem sanitar”. O utopie scrisă, cum susține Horea Timiș, de „nişte experţi profesori doctori în România care nu sunt nici chemaţi la universităţi internaționale, nu publică nici cărţi care să fie cumpărate acolo, partea proastă e că ei nici nu citesc ce scriu cei care sunt publicaţi”.

    Şi educaţia ne-a sabotat în pandemie şi ne sabotează pe mai departe, pentru că prevenţia, spune fostul director DSP, porneşte de la educaţie şi cultură, iar o societate fără educaţie nu se ştie proteja.

    În concluzie: ultimii, dar în viaţă

    Cu o campanie de vaccinare care a fost un dezastru față de alte țări UE (cu doar 41% din populaţia eligibilă care s-a vaccinat cu două doze, procentul vaccinării cu doza booster fiind undeva la 10 la sută, iar cu doza patru pe la 2%, potrivit lui Adrian Wiener), cu profesori universitari şi experţi care au lansat baliverne pe piaţă şi apoi au dispărut, cu medici care au abandonat sistemul înainte de pandemie și nu au mai revenit la el decât atunci când pandemia a fost mai uşor de controlat, cu un sistem medical îmbătrânit, neperformant şi bolnav, cu subfinanţare şi cu lipitori care au văzut sistemul sanitar ca o vacă bună de muls, cu schimbarea unui număr extrem de mare din specialiştii DSP care au condus pe vreme de pandemie instituţiile, România tot a supravieţuit.

    Și, având în vedere resursele limitate ale ţării și faptul că suntem, potrivit lui Horea Timiș, ultimul sistem de sănătate din UE, „ne-am descurcat destul de bine. Putea fi mult mai rău”.

    Dar nu putem zâmbi. Un alt bilanţ care ne dă fiori este cel făcut de medicul Adrian Wiener: „Noi avem undeva la peste 20.000, chiar peste 22.000 de decese absolut evitabile, în sensul că, dacă am fi avut rata de vaccinare a mediei europene, acești 22.000 de români nu ar fi murit”.

    Citește AICI: Horea Timiș: „Am creat propria noastră utopie de sistem sanitar” • Special Arad · ultimele știri din Arad

    Citește AICI: Adrian Wiener: „Pandemia a lăsat o dâră de neîncredere în inima României” • Special Arad · ultimele știri din Arad

    Citește AICI: Mădălina Cimpoieș: „Frica, panica ne-a făcut să fim mai umani” • Special Arad · ultimele știri din Arad

     

    II. Când pandemia a provocat mediul de afaceri

    Statul și mediul de afaceri, 20 de ani în 2 ani

    Pentru prima dată în lunga noastră istorie, statul s-a mișcat bine, cel puțin în primele două luni de pandemie. Dacă deciziile întârziate luate în criza economică din 2008, de un stat decuplat parcă de la realitate, au afectat puternic mediul de afaceri, fiind catalogate drept cele mai proaste decizii care se puteau lua atunci pentru privați, cele de acum au venit rapid și au menținut pe linia de plutire companiile afectate de lockdown. Pandemia „a fost o surpriză plăcută pentru că nu suntem obișnuiți ca mediul public, guvernanții, să reacționeze rapid”, spune Adela Cristea, managing partner la Ascent Group, cofondator al Design Thinkers Academy Eastern Europe. Consilierul de afaceri, care a consiliat business-uri și în criza economică din 2008, crede că prima parte a pandemiei a fost un exemplu „de reacţie destul de rapidă și de măsuri destul de bune (…)”, iar dovada stă și în faptul că avem un număr de companii închise mult sub numărul celor închise în criza din 2008.

    Pandemia a venit cu granturile de capital de lucru, care au suplinit nevoia de cashflow pe care companiile o aveau, cu măsura șomajului tehnic, pusă la dispoziția tuturor, de la micro la macroîntreprinderi, cu unele măsuri economice chiar mai bune decât în unele țări din Europa vestică (au fost țări din vestul Europei care nu a avut șomaj tehnic), cu amânări la taxe și impozite, măsuri care au salvat companiile de la închidere.

    O reformă așteptată de 30 de ani

    „Banii puși la dispoziție de stat s-au luat foarte ușor în pandemie”, dar, dincolo de aceste măsuri bune, care au surprins-o până și pe Adela Cristea, „am asistat la o reformă a instituțiilor publice pe care noi, mediul de afaceri, o așteptam de 30 de ani. Pandemia nu a venit doar cu cashflow, ci și cu digitalizare rapidă în rândul companiilor, cu un mod mai flexibil de a gândi afacerile și munca, și cu o relație schimbată între privat și public. Sunt convinsă că ne-ar fi luat încă 20 de ani să obţinem schimbările care s-au făcut în mediul public, în materie de digitalizare, în relaţia dintre cetăţean şi companii, în cei doi ani de zile. Efectiv 20 de ani în 2 ani de zile, ştiind trendul în care se schimbă lucrurile şi reticenţa!”

    Nu toți oamenii de afaceri s-au simțit sprijiniți de stat în pandemie. Măsurile luate pentru HORECA au fost mult mai proaste decât cele din alte ţări, după cum spune și Adela Cristea: „Acolo cred că se putea face mult mai mult. Ştiu comparativ ce s-a întâmplat în alte ţări, ştiu Austria, Spania şi s-a făcut mult mai mult acolo”.

    Dar nici alți privați nu s-au simțit targetați de guvernanți, ci s-au văzut mai degrabă ca o categorie de business-uri care puteau să se închidă oricând, pentru că nu îi păsa nimănui. Pentru întreprinzătorii mici, sprijinul guvernamental „n-a ajutat cu absolut nimic”, spune Adina Don, patronul „Vatra Caldă”, om de afaceri care și-a deschis o brutărie artizanală cu o lună înainte ca pandemia să pună stăpânire pe Arad. Acel sprijin, care „părea destinat unor întreprinderi mari”, ar fi însemnat îndatorare pentru afacerea ei și, crede ea, pentru „50% din oamenii de afaceri mai mici”. Și, foarte multă nesiguranță: „Chiriile, cheltuielile lunare, toate trebuiau plătite, nu te ajuta cu nimic să suspenzi activitatea, să o pui pe pauză două, trei luni, doar ca să o reiei apoi şi să constaţi că eşti plin de datorii”, explică Don, care spune că au supraviețuit “cei care au înţeles să muncească în continuare şi să se adapteze nevoilor oamenilor în condiţiile acelea”. Afacerea sa, de pildă, a supraviețuit în primele luni și a continuat să se dezvolte prin livrări la domiciliu și prin construirea unei relații de încredere în produsul oferit clienților, o strategie de marketing care să meargă direct la sufletul acestora prin exemplu „duc produsul acesta acasă, la copilul meu”.

    Instituțiile moarte ale statului

    În top, pe lista minusurilor – care au făcut ca reacțiile statului în pandemie să nu își producă sută la sută efectele – se află și lipsa informării corecte, absența pe mai departe, din campaniile de informare, a instituțiilor abilitate în acest sens, acele birouri de consiliere din cadrul instituțiilor, care au constatat și acum că nu au adresele de mail ale contribuabililor pentru a putea comunica cu aceștia. Aici, spune consilierul în afaceri, „când suni nu primești răspunsuri, sau ți se spune «conform legii». (…)Ar fi trebuit să spună, ok, câți contribuabili am eu în arondismentul meu? Cum comunic cu ei? (Dar ei constată) Păi, n-am adresă de mail. De ce nu am? Pentru că nu am comunicat în viața noastră cu ei”.

    Iar lipsa de informare a adâncit frica oamenilor de afaceri de a intra într-o relație economică cu statul, „groaza de a depinde de stat”. Adela Cristea crede că „mulți nu au aplicat la măsura șomajului tehnic pentru că le era groază și pentru că părea că este complicat, dar a fost foarte simplu. Atunci statul român ne-a demonstrat că se poate simplu”, chiar dacă cu poticneli, pentru că schimbau legi de la o zi la alta.

    La această temere s-au mai adăugat și problemele de ordin tehnic pe care guvernanţii nu le văd, nu le înțeleg și nu le înțelegeau nici atunci, pentru că nu cunosc mediul privat. Chiar și atunci când țintele erau bune, rezultatele putea fi contabilizate drept eșecuri, crede Adela Cristea: „Sunt oamenii care au lucrat în mediul public toate viaţă şi nu înţeleg nimic din ce înseamnă o companie. Nu au curiozitatea să vină să stea o zi din viaţa lor într-o companie sau să joace rolul contribuabilului o zi în relaţia cu statul, să vadă cum funcţionăm. Pentru că, dacă ar face acest lucru, multe lucruri s-ar simplifica”.

    Vestul la care nu ne mai uităm după pandemie

    În plus, o pierdere dureroasă, dar previzibilă a mediului de afaceri, după pandemie, e faptul evident că trendul faptelor bune venite dinspre putere, măsurile care să vină în sprijinul privaților, nu s-au mai menținut, ci guvernanţii, afirmă Adela Cristea, au revenit înapoi la a-i taxa dur pe aceștia, a nu le mai fi aproape: „În continuare, am putea lua şi astăzi exemple din alte ţări, dar nu le mai luăm. Dacă ne uităm la ce s-a întâmplat în ultima jumătate de an, majoritatea măsurilor luate de guvern (…) sunt de creşteri de taxe, de frânare a mediului de afaceri”.

    • Citește AICI: Adela Cristea: „O reformă pe care o așteptam de 30 de ani” • Special Arad · ultimele știri din Arad

    • Citește AICI: Adina Don: „Au supravieţuit cei care au înţeles să muncească în continuare” • Special Arad · ultimele știri din Arad

     

    III. Când pandemia a destabilizat logica

    Matematica a murit, trăiască neîncrederea

    Dar pandemia pare că nu a zdruncinat doar vaccinarea – și de aici prevenția – în România, ci și logica, matematica, ştiinţa, nu doar la noi în țară, ci cam peste tot în Europa, și a făcut ca societatea să iasă și mai confuză și să-și piardă încrederea în știință. Criza a evidențiat un fapt pe care îl știam, dar nu-l verbalizam, îl ascundeam în cele mai adânci cotloane ale minții: faptul că o parte foarte mare a oamenilor nu poate fi convinsă cu argumente logice, bazate pe date măsurabile.

    „Cea mai mare învăţătură (a pandemiei) a fost că, de fapt, matematica nu contează”, afirmă László Szőke, inginer de calculatoare, care pe parcursul pandemiei a făcut statistici privind evoluţia infectărilor cu COVID în Arad şi România şi comparaţii cu situația din alte ţări. Pe perioada pandemiei, calculele ştiinţifice ale lui László Szőke te-au ajutat să te poziţionezi vis-a-vis de pandemie, să ştii la ce să te aştepţi, când se atinge vârful pandemic, când ar trebui să se relaxeze măsurile. A fost un punct de sprijin într-o mare de dezinformare, de informații greșite sau ascunse. Numai că „foarte multă lume se uita la activitatea mea ca la o ciudățenie care nu are niciun sens, nicio bază de adevăr. Eu publicam niște grafice pe baza unor simulări matematice cu bază științifică, iar oamenii spuneau că așa ceva nu poate fi”, se destăinuie László Szőke.

    În pandemie, știința, deși universală, a fost interpretată ca o părere, adevărul matematic nu a mai contat, iar neîncrederea în știință a tot crescut. Una dintre explicații, crede László Szőke, ține de faptul că aceasta „a fost prima situaţie când lumea științifică a ridicat din umeri și a spus că această situație, neîntâlnită până acum, nu are o soluție instantanee”. Oamenii au văzut pe viu, de data asta, că nu e chiar atât de simplu, că nu `se întâmplă ceva și atunci vine un om deștept și imediat are o soluție”, și au interpretat reacția mai târzie, confuzia și teoriile câteodată contradictorii ale oamenilor de știință drept o probă a neputinței și inutilității științelor. Toate astea, plus valurile de fake news „care au fost exploatate absolut fantastic de politic, ulterior pandemiei” sunt, după opinia lui Szőke, “cea mai mare pierdere pe care ne-a generat-o pandemia”.

    Pandemia a decredibilizat puterea celor cu experiență și expertiză, a celor care ar trebui să arate direcția unei societăți, să ducă în față umanitatea.

    Ce am pățit însă, ar putea fi, concluzionează inginerul, doar „antreul a ceva mult mai grav care este posibil să se întâmple pentru că noi nu suntem capabili să reacționăm normal”.

    Citește AICI: László Szőke: „Pandemia a demonstrat că modul în care trăim şi gândim nu este sustenabil” • Special Arad · ultimele știri din Arad

     

    IV. Când pandemia ne-a însingurat

    O vale a plângerii, a frustrărilor

    Ce am știut să facem cel mai bine în pandemie, dincolo de cum am gestionat sistemul sanitar, dincolo de cum a supraviețuit mediul de afaceri? Să ne frustrăm, să ne plângem, să disperăm, uneori să ne pierdem speranța. Am acumulat multe frustrări la nivel de societate şi pentru că unele lucruri nu au fost explicate bine, înțelese bine, dar şi din cauza restricţiilor. În plus, nu am ştiut să ne strigăm frustrarea, pentru că, spune Adela Cristea, „nu facem parte din alte culturi care dau feedback negativ uşor când nu le convine ceva, ci preferăm să ne exprimăm frustrările ascunşi în spatele monitorului, în anonimat”.

    Pandemia a adâncit frustrările din cauza raportării noastre greșite la societate, în general, pentru că, dincolo de criza COVID, România e o societate cu probleme de mindset, societate pe care o sperie schimbările.

    Dar ne-am frustrat și datorită propriilor așteptări, pentru că parte din lucrurile care nu au mers bine în pandemie au fost din vina noastră. Şi un exemplu în acest sens ni-l dă Adela Cristea când spune că ”sunt lucruri care ar fi depins de noi. Eu, de pildă, am călătorit foarte mult în pandemie. Am respectat toate regulile și am putut să călătoresc. Existau, deci, soluţii să poţi să călătoreşti, fie cu teste, fie cu vaccin, dar dacă tu nu ai vrut să alegi niciuna, dacă tu te-ai încăpăţânat, nu e problema altora.”

    Deși nu știm ca societate să ne facem publice supărările, pentru că încă nu avem exercițiul dezbaterilor, ca în țări cu democrații vechi, am încercat să scăpăm de ele, căutând un vinovat, fapt ce a scindat societatea în două, iar, după cum spune și Adela Cristea, nevoia de a avea dreptate cu orice preţ ne-a otrăvit, la final, pe noi și relațiile noastre.

    Pandemia a adâncit nu doar neîncrederea în ştiinţă, ci şi lipsa de încredere în celălalt, în vecinul de lângă tine, în prieteni, în spusele lor, în convingerile lor. Și, ce e poate mai grav, ne-a luat și fărâma de încredere în viitor, destructurând convingerea noastră că vom fi capabili că reacționăm normal la o nouă criză, că sistemul sanitar, că statul, că mediul de afaceri va şti să facă faţă unei noi probleme de acest gen, că politicianul va reacţiona corect.

    Mai siguri pe nesiguranța noastră

    Pandemia ne-a făcut pe unii dintre noi să intrăm pentru prima dată în contact profund cu trăirile noastre, iar, în unele cazuri, după cum spune şi psihologul arădean Gabriella Gujdár, „cred că a fost terifiant să-ți dai seama de asta (…). Aici a fost un cutremur existențial”. După toată experiența aceasta pandemică, am devenit categoric mai singuri, nu mai siguri pe noi, moștenitorii unei însingurări marcante, după cum susține psihologul, „am ajuns să fim siguri în nesiguranță, siguri de cât de nesigur e totul. Practic, s-a cutremurat tot sistemul, toată structura noastră în care ne-am ghidat pașii până acum”.

    Însă singurătatea impusă de pandemie ne-a ajutat să ne redescoperim hobby-urile uitate, să ne bucurăm de micile plăceri ale vieții, dar ne-a făcut să conștientizăm și cât de importantă e libertatea, predictibilitatea, siguranţa. Gabriella Gujdár crede chiar că cel mai tare în pandemie ne-a dezechilibrat „ideea că nu se va termina niciodată și că viața noastră nu va fi niciodată la fel”, că pierdem tot mai mult controlul, că statul ne tot fură din libertăţi, până nu mai rămânem decât cu izolarea.

    • Citește AICI: Gabriella Gujdár: „A fost un cutremur existențial din foarte multe puncte de vedere” • Special Arad · ultimele știri din Arad

     

    Umanitatea pe care nu am găsit-o în noi

    Și e firesc ca, după toată această introspecție, să-ți pui și să le pui celor șapte interlocutori deciși să facă un periplu prin memoria a doi ani de chinuri și nesiguranțe, întrebarea cu care a început toată această documentare: am devenit mai umani după pandemie?

    „Nu cred că suntem mai umani”, afirmă Adela Cristea, specialist în managementul afacerii, optimist din fire, pe care pandemia l-a ajutat să-și fexibilizeze și mai mult afacerea de succes și care își dorește să vadă mai mult echilibru în jurul lui.

    „Nu neapărat”, spune Gabriella Gujdár, psiholog, om pozitiv, care crede că psihologia a câştigat după pandemie mai ales pe simptomatologia de anxietate și depresie și care mai crede că oamenii sunt totuși mai deschiși în a lua drumul cabinetelor de psihologie. Dar care recunoaște că, și acum, la multe luni după pandemie, societatea i se pare uneori prea zgomotoasă.

    „Nu, nu suntem cu nimic mai buni decât înainte”, e de părere Adina Don, antreprenor de succes în vreme de pandemie, care crede că pandemia ne-a învățat, cel puţin pe unii dintre noi, măcar câte ceva despre slow living, despre timpul câștigat pentru tine și despre echilibru între afaceri și viață personală.

    „Eu am simţit (solidaritate) doar pe perioada pandemiei”, spune Mădălina Cimpoieș, președinte ONG activ în domeniu medical, un om care încearcă să salveze vieţi de copii şi care crede că „în pandemie (…) a fost mai puțină răutate, invidie, egoism și mai multă umanitate și solidaritate. Poate că aşa ar trebui să fie tot timpul”, dar de cele mai multe ori nu mai e.

    „Nu am devenit cu nimic mai buni”, e convins László Szőke, un om al ştiinţei, ghidat de logică, dar şi de extrem de mult bun simţ, un îndrăgostit al cifrelor, un iubitor de adevăr, dar care a devenit mai sceptic niţel după pandemie și şi-a pus şi mai multe semne de întrebare despre oamenii din jurul nostru pe care, până la pandemie îi credeai absolut normali, dar, de fapt, se comportă total în neregulă în situaţii de criză, fapt care le contestă normalitatea.

    „Pandemia a umanizat mulţi dintre medici”, dar nu ne-a umanizat pe toți, afirmă Adrian Wiener, parlamentarul devenit erou în spital pe vremea pandemiei, care se teme însă că pandemia a erodat puternic încrederea în mecanismele democraţiei, care la noi oricum erau fragile.

    „Nu am devenit mai umani, doar ne-a forțat limitele la maximum”, închide cercul Horea Timiș, un director care a abandonat sistemul care i-a abandonat pe mulți directori DSP cu tot cu experiența lor, dar pentru care pandemia a fost experiența vieții. Un om care ar provoca oricând sistemul și care ar porni iar la luptă. Şi care mai crede că, pentru a deveni mai umani, mai de succes în sistemul administrativ și cel medical, pentru a face prevenţie, trebuie investit în educaţie şi cultură.

    Horea Timiș: „Am creat propria noastră utopie de sistem sanitar” (Citește AICI interviul)

    horea timis director dsp arad COVID

    Adrian Wiener: „Pandemia a lăsat o dâră de neîncredere în inima României” (Citește AICI interviul)

    adrian wiener interviu pandemie

    Mădălina Cimpoieș: „Frica, panica ne-a făcut să fim mai umani” (Citește AICI interviul)

    madalina cimpoies asociatia dalia interviu pandemie

    Adela Cristea: „O reformă pe care o așteptam de 30 de ani” (Citește AICI interviul)

    adela cristea ascent group

    Adina Don: „Au supravieţuit cei care au înţeles să muncească în continuare” (Citește AICI interviul)

    adina don vatra calda

    László Szőke: „Pandemia a demonstrat că modul în care trăim şi gândim nu este sustenabil” (Citește AICI interviul)

    laszlo szoke interviu pandemie

    Gabriella Gujdár: „A fost un cutremur existențial din foarte multe puncte de vedere” (Citește AICI interviul)

    gabriella gujdar interviu pandemie

     


    ***Acest material a fost realizat cu ajutorul unei burse în cadrul proiectului „Educația media – instrument pentru creșterea abilităților de participare civică a adolescenților (faza 2) – Sprijinirea comunităților pentru a fi mai bine protejate de infodemie”, implementat de Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) în parteneriat cu UNICEF, cu susținerea USAID. Opiniile exprimate în acest articol aparțin autorilor și nu reflectă neapărat poziția UNICEF.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    5 + 4 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.