Majoritatea statelor UE au votat pentru testarea Covid obligatorie a pasagerilor care pleacă din China
„Majoritatea covârşitoare” a ţărilor UE au votat marţi în favoarea unor teste Covid sistematice pentru călătorii din China înainte ca aceştia să plece spre Europa, a anunţat un purtător de cuvânt al Comisiei Europene, relatează Digi24, citând AFP.
Măsura face parte din recomandările unui comitet de experţi în sănătate al Celor 27 (Comitetul pentru securitate sanitară) şi va fi discutată miercuri în cadrul unei reuniuni menite să pregătească un răspuns coordonat al UE în faţa unei explozii a numărului de infecţii în China.
Experţii în sănătate au examinat marţi alte măsuri propuse de Comisie, aceea de a impune purtarea măştilor pentru pasagerii din China, controlul apelor uzate ale avioanelor şi testarea sporită, cu secvenţiere genomică, pe aeroporturi la sosire, în vederea identificării unor posibile noi variante ale virusului.
Sursa: digi24.ro.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)