László Szőke, inginer de calculatoare, statistician care în perioada pandemiei a făcut o serie de simulări și comparații, o serie de prognoze, pe baza datelor publice, care s-au adeverit.

A.B.: Ce am avut şi ce am pierdut după pandemie? Vă întreb pentru că, în perioada în care pandemia a izbucnit, dar şi după, eraţi destul de atent la cifrele pandemiei şi la raportările instituţiilor, făcând comparaţii cu datele altor ţări? Ce am învăţat din cifrele pandemiei?

László Szőke: Cea mai mare învăţătură a fost că de fapt matematica nu contează. La tratarea unor asemenea evenimente, de o asemenea amploare, baza ştiinţifică s-a dovedit a fi luată în considerare cel mai puțin. Mult mai mult a contat partea socială, partea politică şi doar în mică măsură s-a ţinut cont de părerea statisticienilor, medicilor. Oricum, informaţiile au fost foarte puţine la început, dar nici măcar cele puţine nu au contat, pentru că s-a evaluat toată situaţia din punct de vedere social şi politic, nu atât din punct de vedere medical sau ştiinţific. Ce am pierdut, după părerea mea, în această pandemie, a fost încrederea în ştiinţă. Nu am câştigat nimic, cel puţin din punct de vedere social. Am câştigat nişte regimuri autocratice, care au învăţat foarte bine în perioada aceasta cum trebuie manipulate masele.
În toate ţările, am văzut un câştig politic nu neapărat pentru partidele de guvernământ, ci pentru clasa conducătoare.

A.B.: Ce v-au spus analizele, statisticile pe care le-ați făcut în pandemie despre România medicală și reacția societății la provocările de atunci? Cum stăm cu capacitatea noastră de a colecta date? Aici era o problemă, din câte rețin, pentru că acuzam mereu că nu avem date și nu le putem procesa astfel încât să luăm decizii informate.

„În România, nu doar datele despre pandemie nu sunt publice”

László Szőke: Nu știu dacă avem sau nu date, pentru că acestea nu au ajuns publice. Aceasta a fost o foarte mare problemă pentru jocul meu de atunci, care a fost o activitate a unui privitor de pe tușă, pentru că eu nu am avut acces decât la datele care au fost publice. Publicarea unor date mai amănunțite nu s-a întâmplat, practic, în niciuna dintre țări, sau mai degrabă în niciuna din țările din jurul nostru. În fostele țări comuniste a existat o opacitate aproape totală față de aceste informații. În țările vestice a fost mult, mult mai bine. Tradițional, sunt mai liberi din punctul acesta de vedere. La noi, toate aceste date au fost filtrate cumva, reținute, nu au existat detalii. La începutul pandemiei s-au publicat foarte multe date care, dacă te uitai la cifre, din punct de vedere statistic, era evident că nu sunt în regulă. Nu pentru că s-a publicat mai puțin, sau mai mult, ci pentru că nu erau corelate. Eu cred, mai mult, că nu atât colectarea de date a fost o problemă atunci, ci nepriceperea în prelucrarea acestor date, ce facem cu ele mai exact, și opacitatea cu care s-a tratat toată această situație. Opacitatea care este generală. În România, nu doar datele despre pandemie nu sunt publice, ci niciun fel de date pe care să te poți baza, fie că ești medic, fie că ești antreprenor. Datele care în alte țări sunt, în firescul lucrurilor, publice și nimeni nu își pune problema ca acele date colectate pe bani publici să nu fie publicate, la noi nu au fost. Prin urmare, tot ce am văzut era un amalgam, din care, pur și simplu, cu minte de inginer, am încercat să scot ceva care poate fi real. Aparent a fost real ce am reușit eu să simulez în perioada respectivă, în general s-a confirmat. Au apărut date, de pildă, care au confirmat că, de fapt, cu o lună în urmă au raportat greşit, iar statisticile mele, previziunile au fost corecte.

„Nu simt că societatea ar fi ieșit cu vreun câștig”

A.B.: Voi porni tot de la interpretările dvs. extrem de fine legate de evoluţia pandemiei la noi, atunci când omul de rând nu ştia nici măcar încotro să o apuce. Puteţi să ne spuneţi dacă au existat propuneri, realităţi, exemple din viaţa de atunci care ne-au dus cumva cu un pas înainte de vreme? Există sisteme care au pornit atunci în pandemie şi au funcţionat?

László Szőke: Sincer, nu văd vreun sistem care s-ar fi îmbunătăţit în perioada pandemiei. Or fi, dar poate nu pentru noi. Nu simt că societatea ar fi ieșit cu vreun câștig din această pandemie, ci mai degrabă cred că societatea a ieșit mai confuză, iar pierderea încrederii în știință – a fost prima situaţie când lumea științifică a ridicat din umeri și a spus că această situație neîntâlnită până acum nu are o soluție instantanee, fapt care este foarte real – a fost gravă. Noi eram obișnuiți cu faptul că se întâmplă ceva și atunci vine un om deștept și imediat are o soluție. Iar de atunci a pornit toată nebunia: există sigur un medicament, dar nu ni se dă pentru că… <>. Lumea pur și simplu nu a crezut că o asemenea situație poate să existe și că lumea științifică nu are răspuns, rezolvarea imediată. Pierderea încrederii în știință, după părerea mea, este o pierdere enormă pentru societate. Și apariția valurilor de fake news, care au fost exploatate absolut fantastic de politic, ulterior pandemiei, este cea mai mare pierdere pe care, după părerea mea, ne-a generat-o pandemia.

„Matematica în acest caz nu se aplică”

A.B. Credeți că am devenit mai interesați de igiena minții după pandemie, mai aplecați spre date decât spre teorii ale conspirației?

László Szőke: Am rămas în perioada respectivă foarte surprins cum un număr semnificativ de oameni, despre care eu aveam părerea că sunt capabili de un raționament independent și nu mușcă orice, au mușcat orice și au reacționat într-un mod total neașteptat pentru mine, față de niște situații evident false. Au fost influențați de niște informații care nu aveau nimic cu adevărul. Și faptul că oameni totuşi educaţi, care au mai citit nişte cărţi, care au mai umblat prin lume şi pe care i-am crezut capabili de o gândire independentă, au dovedit că, într-o situaţie de criză, nu gândesc normal şi îşi pierd raţionamentul, mi-a ridicat mari semne de întrebare. Acest fapt mă îngrijorează, pentru că spune că oamenii, care sunt în jurul tău şi despre care tu crezi că sunt absolut normali, de fapt se comportă total în neregulă în situaţii de criză, fapt care le contestă normalitatea. A fost surprinzător pentru mine. Foarte multă lume se uita la activitatea mea ca la o ciudățenie care nu are niciun sens, care nu are nicio bază de adevăr. Eu publicam niște grafice pe baza unor simulări matematice, cu bază științifică, iar oamenii spuneau că asta nu poate fi așa. Păi dacă nu crezi ochilor, e o problemă.
Nu m-am așteptat ca numărul celor care neagă niște adevăruri evidente să fie atât de mare. Matematica nu este o părere, dar a fost interpretată ca o părere. Niște oameni cărora le-au fost prezentate niște informații matematic corecte au spus că nu, matematica în acest caz nu se aplică. Dar legile fizicii se suspendă periodic? Adevărul matematic se suspendă periodic? Pentru că o situație socială este alta, matematica nu este aceeași? Pe cine interesează că pe pământul acesta există o situație de pandemie, matematica pare a fi universală, funcționează peste tot la fel, cred eu. Dar oamenii aceștia nu credeau.

„Lipsa de încredere în societate a crescut foarte mult”

Acest punct, pandemia, a fost doar aducerea la suprafață a acestor probleme, care de fapt există. Te întâlnești cu o grămadă de oameni cu care ai multe teme în comun, îi consideri oameni pe a căror părere te poți baza, după care îți dai seama că raţionamentul lor fundamental este greşit. Atunci te întrebi: oare ce spun ei şi ţi se pare în regulă este chiar în regulă? informaţii de care tu nu dispui şi le afli de la ei, care sunt o noutate pentru tine, sunt adevărate? Îţi pui întrebarea oare au spus adevărul, au un suport real?
Acest dubiu a crescut doar în rândul celor ca mine, care cred că reuşesc în continuare să judece raţional. Mi-am pierdut, însă, încrederea în capacitatea celoralţi de a judeca raţional. Este o problemă destul de mare. Lipsa de încredere, indiferent că este încrederea în ştiinţa celuilalt, în cuvintele celuilalt, lipsa de încredere în societate a crescut foarte mult.

A.B.: Ne-a dus pandemia cumva mai departe ca societate, am câştigat ceva? Şi, dacă da, ce anume?

László Szőke: Nimic. După părerea mea a fost un test prin care, cel puţin aici, în Europa, s-a dovedit că nu este sustenabil modul în care trăim şi gândim. Aşa nu funcţionează, pur şi simplu. Dacă o societate la nivel de masă nu judecă raţional, atunci nu are cum să meargă în direcţia în care trebuie.

A.B.: Cred că aţi punctat şi dvs, dar vă mai întreb o dată, pandemia a subminat puterea celor cu experienţă sau i-a credibilizat?

László Szőke: I-a decredibilizat. Exact pentru că toţi din lumea ştiinţifică sunt absolut convinşi că ei nu ştiu tot. Aceasta este baza ştiinţei – contestarea. Niciodată un om de ştiinţă nu va spune că el este absolut sigur de ceva. Doar cel care nu ştie poate fi sigur de ceea ce nu ştie. Revenind, a fost o pierdere exact pentru pătura aceea socială care ar trebui să ducă înainte societatea şi care a dus omenirea înainte, în toată istoria ei. Acea pătură a fost, în acestă situaţie de criză, decredibilizată. Mare pierdere.

„Noi nu suntem capabili să reacționăm normal”

A.B.: Unde credeţi că a greşit sistemul încât pandemia nu ne-a dus mai departe? Că nu am profitat de situaţia care cel puţin în teorie ne-ar fi putut face să fim mai uniți? Am greșit noi?

László Szőke: Miliarde de oameni nu pot greși. Greșeala nu este de acum. Nicio conducere, fie la nivel macro, un guvern, fie o administrație locală, fie conducerea unei firme nu se pregătește în avans pentru o criză. Nu există așa ceva. Ar fi absurd să ne construim buncăre nucleare, să ne facem provizii de alimente pentru situații de criză. Asta nu s-a făcut niciodată, nici nu se va face. Noi ne pregătim pentru normalitate, nu pentru anormalitate. Situația în care s-a ajuns, care până la urmă a fost tratată, nu a colapsat societatea, nu am murit cu toții, virusul e aici, noi vorbim, se mai moare şi acum, dar ne-am obişnuit cu gândul, nu a generat un colaps social general, o criză economică similară cu anii ’30 – un război mondial a generat crize mult mai profunde – situația aceasta, ce am pățit acum este, după părerea mea, doar antreul pentru ceva mult mai grav, care este posibil să se întâmple, pentru că noi nu suntem capabili să reacționăm normal. Iar politicul a demonstrat foarte clar, în această situație, că este incapabil să reacționeze corect.

A.B.: Credeți că suntem mai oameni după pandemie? De fapt, cine mai suntem după pandemie? Am devenit mai sensibil la nevoile celuilalt? Am câștigat ceva măcar din punct de vedere a cât de umani mai suntem?

László Szőke: Acum, dacă mă uit în orașul meu, în țara mea, nu am devenit cu nimic mai buni. Practic suntem aceeași, dar care am trecut peste o criză. Criza nu face bine, nicicum. Și, oricum, criza încă nu a trecut. Ne-am lovit de alta, trăim într-o criză continuă. Cred că nu putem face o analiză acum pentru că efectele încă nu se văd, deși le simţim pe pielea noastră. Simţim că trăim mai prost. Asta e evident: trăim mai prost decât am trăit înainte. Nu există vreun domeniu, după părerea mea, care să fi bifat un progres semnificativ în această perioadă. Cel puțin eu nu văd un segment al vieții mele sau a celor din jurul meu despre care să spun că este mai bun decât înainte de pandemie. Partea umană nu se schimbă atât de repede. Doi ani, trei ani de pandemie în viața unei societăți nu înseamnă nimic. Urmările sunt pe un termen mult mai lung. Urmările unui război mondial s-au întins pe o generație, chiar două. A fost un eveniment pe doar câțiva ani, cu efect dezastruos pe termen lung. Nimeni, în 1946 sau 1947, vorbesc de Europa de Vest, unde măcar sistemul a rămas, nu avea nici cea mai vagă idee ce se va întâmpla și care sunt efectele catastrofei pe termen lung. Nici noi nu știm, nu cred că știm. Nu ne-am dus în direcție bună, este cert.

„Medicii trebuiau să facă jaloane printre moarte și birocrație”

A.B.: Nici măcar sistemul sanitar? Pentru că sistemul acela a fost cel mai provocat în acea perioadă, i-a pus pe medici și pe cei care fac parte din sistem să ia decizii rapide, să se confrunte cu un volum foarte mare de muncă.

László Szőke: Eu cred că experiență medicală am câștigat. Medicii, care au fost acolo și i-au văzut pe săracii oameni cum se sufocă, categoric au câștigat ca meseriași. Dar, l-au arestat pe Pițurcă de curând și te întrebi cam ce a câștigat sistemul medical în perioada aceea? În sistemul medical s-au dat niște mega-tunuri, sistemul a primit niște finanțări extrem de dubioase și total inutile, asupra sistemului medical s-a revărsat tot răul sistemului politic și, în tot acest timp, niște oameni mureau. Nu sunt eu în cauză să spun, dar cred că medicii care au lucrat acolo trebuiau să facă jaloane printre moarte și birocrație. Într-o perioadă de criză, exact asta îți lipsește!
Eu cred că, din punct de vedere strict medical, experiența a fost foarte serioasă și cred că tratarea unei pandemii, prima din perioada modernă (gripa spaniolă s-a dus repede și a venit și peste un război mondial, plus că nu au existat medicamente, așa că nu poți zice că acolo a fost vreun mod unic de tratare a unei boli), a fost un prim mare experiment pe specia umană, Experimente vor mai urma, doar că acesta a consemnat problemele oricărui prim experiment.

„O parte foarte mare a oamenilor nu se poate convinge cu argumente logice”

A.B.: Cine mai e László Szőke după pandemie?

László Szőke: Sunt același. Sigur, cu niște ani mai în vârstă. Repet ce am spus mai devreme, pandemia m-a ajutat să înțeleg că societatea nu este nicidecum atât de logică după cum speram eu, că o parte foarte mare a oamenilor nu poate fi convinsă cu argumente logice, nu răspunde la argumente logice, fapt care mă înfioară. De fapt, mă contrazic, vedeți, pentru că nu sunt același om exact prin asta: dat fiind faptul că mi-am dat seama că realitatea din jurul meu nu este aceea în care am sperat eu că trăiesc. Am devenit mai sceptic.

A.B.: Şi dacă nu ne mai bazăm pe logică, încotro mergem?

László Szőke: Evident, direcţia nu e bună. Dacă nu cei care ştiu care este adevărul, spun adevărul, atunci ceea ce spun ei nu e adevărat.

Citat: „Nu m-am așteptat ca numărul celor care neagă niște adevăruri evidente să fie atât mare”.

*** Acest material a fost realizat cu ajutorul unei burse în cadrul proiectului „Educația media – instrument pentru creșterea abilităților de participare civică a adolescenților (faza 2) – Sprijinirea comunităților pentru a fi mai bine protejate de infodemie”, implementat de Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) în parteneriat cu UNICEF, cu susținerea USAID. Opiniile exprimate în acest articol aparțin autorilor și nu reflectă neapărat poziția UNICEF.