Încetinitorul de particule: Ovidiu Marian, prea mic pentru o pradă atât de mare!

    de E. Nola | 27 noiembrie 2017, 8:28 AM | Încetinitorul de particule | Recomandările editorilor

    22

    M-am întâlnit cu el într-o zi însorită la începutul lui Octombrie la o spălătorie de mașini din Grădiște.

    Eu acolo umblu de mai multă vreme, nu-mi plac astea automate care au împânzit orașul, m-am obișnuit cu acest mic lux încă în anii nouăzeci, atunci când, lucrând la diferitele redacții pe atunci adevărate, alergam după știri și subiecte de dimineață până seara.

    Am predat cheile mașinii tânărului de culoare cu zâmbetul până la urechi, spunându-i să aibă grijă cu jetul la spoilerul din față, pe care l-am agățat de ușa garajului și care stă de atunci într-un singur șurub. Yes, sir, mi-a răspuns tânărul ca în filmele englezești, ceea ce mi-a adus și mie zâmbetul pe față, plus gândul să beau o cafea pe terasa formată din trei mese, în capătul curții.

    Stând deja la cafea l-am văzut pe Ovidiu Marian apropiindu-se.

    Încă având zâmbetul produs de Yes, sir!, pe față l-am abordat destins, interesându-mă dacă s-a mutat în Grădiște. A, nu, mi-a spus el, dar își spală mașina aici mai de mult, îi place locul.

    Mă întâlneam cu el pentru prima oară într-o situație banală, oarecum firească și între patru ochi, înainte am avut doar întâlniri oficiale de la jurnalist la politician, eu fiind mereu foarte atent să nu ajung în situații să mă trag de brăcinari cu posibilele mele subiecte.

    Nu e ușor într-un oraș mic, politicienii locali au așa o pornire să se apropie de jurnaliști prin gesturi de amiciție goală, un pahar, două, o masă servită la un restaurant mai răsărit, după care sunt convinși că au dreptul să se bage în politica editorială a publicației la care lucrează „amicul”.

    Știam de problemele sale cu justiția, l-am întrebat de aceea ce mai face, așa la modul general, completând cu ideea că a fost o vreme, încă înainte de 2000, când aveam impresia că el va fi viitorul primar arădean al Aradului.

    senator_de_arad_ovidiu_marian_65246500

    Da, pe atunci credeam și eu în asta, mi-a spus zâmbind.

    N-am stat prea mult de vorbă, nu am atins subiecte fierbinți, ne bucuram de soarele de octombrie în timp ce am schimbat câteva impresii despre lume și viată. El a fost cel care, folosindu-se de prilejul oferit de ceva discuții despre corupție, a pomenit de necazul său, spunând ceva despre faptul că a fost naiv si că a fost „jucat” în treaba asta.

    La despărțire, după ce tânărul african m-a anunțat zâmbind împerturbabil: Ready, sir, ne-am luat rămas bun, zâmbind și noi de parcă negrișorul s-ar fi referit la lumea întreagă.

    Mi-am adus aminte de această întâlnire acum câteva zile, la aflarea veștii despre arestarea lui Ovidiu Marian.

    Vestea nu m-a surprins cu toate că nu prea credeam că se va ajunge până aici, chiar dacă cei doi ani, practic doar unu, nu reprezintă mare lucru pentru două sute de mii de euro.

    Mă deranja mai mult întrebarea care a apărut în mine, cred, imediat după acea întâlnire din octombrie: de ce el și alții nu, ce are sau ce-i lipsește lui Ovidiu Marian să scape nepedepsit dintr-o afacere cu șpăgi absolut banală pentru majoritatea politicienilor noștri locali și naționali.

    Aveam câteva idei și intuiții, pe care le împărtășesc acum și Dumneavoastră.

    Ovidiu Marian este un arădean tipic, cu toate calitățile și defectele acestui tip.

    Bărbat bine, inginer școlit la Timișoara, fără năzuințe colosale însă cu apetență pentru micile plăceri ale vieții, încrezător în amici, chiar cu un cult al amiciției care în acest caz înseamnă mai mult și inainte de toate la bine.

    Intrat în politică pe dreapta, așa cum se făcea la Arad în anii nouăzeci, stânga însemnând aici înainte de toate activiștii reciclați după ce ultimul de pe listă cu voia noastră a confiscat evenimentele din Decembrie 89, nu neapărat din convingere sau activism conștient, ci mai mult pentru că situația cea nouă oferea oportunități și pentru cei care până atunci considerau că un disc bun obținut din Occident sau un whisky tot de acolo este mai apetisant decât avantajele oferite de costumul uniformă de tergal al activistului de partid.

    A fost și asta oportunism, de ce să nu recunoastem, dar un oportunism pe care cei din primii ani ai ultimului deceniu din mileniul trecut l-au considerat ca ceva firesc, subordonat dorinței generale de schimbare.

    falca-ela

    Mici oportuniști, retrași si oarecum civilizati în lipsa lor de pretenție, politicienii arădeni, limitați în toate, nu ajung niciodată în vârf, nici la bine, nici la rău.

    Arădeanul care a ajuns după 1989 cel mai sus în ierarhia politică națională a fost Gheorghe Seculici, pentru un scurt timp vicepremier în guvernul Tăriceanu. Chiar dacă nu e născut la Arad, ci la Sibiu, Seculici a devenit un arădean model, un limitat excepțional, la un moment dat, tot pentru un scurt timp, președinte de județ, mai mult preocupat de faptul că în biroul său mocheta nu se asorta cu tapițeria decât de marile probleme politice al județului si țării.

    Seculici-Falca

    Arădeanul, chiar dacă este dotat, nu este prădător, se mulțumește cu puțin, mai ales dacă acel puțin este occidental și de calitate.

    Bișnițarul din anii optzeci trăiește în continuare în el, se simte de aceea bine în micile afaceri, câștigurile prea mari îl deranjează și îi crează disconfort, fiindcă marile câștiguri și cu atât mai mult cele ilegale necesită preocupare continuă, vigilență neîntreruptă, distracția fiind exclusă.

    Primarii arădeni de până acum au fost mărunți și nesemnificativi, oarecum la locul lor, dar nimic deosebit. A fost necesar să vină cineva din exterior, cineva care țintea de la început la vârf,  să se vadă ce înseamnă, ce avantaje poate avea puterea deținută de dragul puterii.

    Ovidiu Marian nu avea cum să stea prea mult în marea politică și cu atât mai puțin pe lângă Gheorghe Falcă, cel care știe exact care sunt avantajele și beneficiile puterii politice absolute, ocupându-se de asta fără întrerupere, fără pauze de destindere sau recreere.

    Desigur, Ovidiu Marian s-a folosit cât a putut de avantajele oferite de intrarea în mica politică.

    A fost prins cu șpaga „mică” tocmai pentru că n-avea dinți pentru șpaga cea mare. Oferta inițială a fost de trei milioane de euro, s-a ajuns la cinci sute de mii, din care Marian și-a însusit două sute.

    Cei mai mulți vor spune: ce de bani, Domle, ce nu i-au ajuns?

    Tocmai asta e, i-au ajuns iar asta l-a pierdut. Prădătorii cei mari joacă până la capăt, nu se mulțumesc cu prăzi mici, nu se opresc, merg înainte fără remușcări.

    Prădătorii cei mici, precum Ovidiu Marian, sunt buni doar să devină la rândul lor și ei prăzi pentru cei mari, pentru cei care sacrifică orice pentru prada supremă și interzisă.

    Îmi sună în minte și acum tonul lui Ovidiu Marian spunându-mi că pe atunci credea și el că ar putea deveni un primar bun pentru Arad.

    Oare când și-a pierdut această convingere, mulțumindu-se cu oscioarele aruncate sub masa marilor corupți?

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Acest rebut a propulsat-o pe Anca Stoenescu acolo unde este azi, in caz ca nu stiati.
      Ranjitoarea este Creația acestui politruc meschin, profund corupt, care a schimbat bărcile puterii precum își schimba Proletarul ciorapii.
      Ovidiu, esti o mizerie!
      Cei pe care i-ai creat/școlit, nu pot fi altfel!
      Iti urez un sincer: LA MULTI ANI! Dupa gratii, vagabondule

      +9 voturi
      +1
      -1
    2. Pentru toți care au comentat până acum:
      Textul meu nu încearcă să “spele” imaginea lui Ovidiu Marian, dimpotrivă, merge mai departe, prezentând mechanismele corupției în provincie.
      Desigur, nu folosesc cuvinte care nu au ce căuta într-un text jurnalistic, având în vedere că spațiul publicistic este mult mai mare și rafinat decât spațiul unui comentariu…

      +7 voturi
      +1
      -1
    3. Totul are in pret… Sa nu faci compromisuri sau sa furi pentru altii insemana ca te inlatura, te atrag in capcane sa taci cu ceea ce stii si poti sa cazi, cazi pe scara sociala, te monitorizeaza, dar …. pana la urma tot invingi!
      Sa faci gasca cu ei, insemna sa urci cu ei, dar si te scufunzi impreuna!
      E doar o optiune a fiecaruia dintre noi.
      Cred insa ca daca mai multi dintre noi spunem NU si nu acceptam… ei devin nesemnificativi, nu vor mai fi… CEI MARI de astazi, pentru ca nu au cum!
      Si asta e tot o optiune a noastra, ne poate costa mult, pe scara sociala, financiar, uneori te doboara, te ridic, jelesti si pleci mai departe, dar iti confera niste satisfactii extraordinare. Daca nu invingi tu, vine cineva din urma si continua drumul tau.
      Binele invinge intr-un final!

      +1 voturi
      +1
      -1
      • Învinge, desigur, cel puțin la Judecata de Apoi.
        Eu văd altfel nițel: chiar daca nu învinge, avem datoria să îl ocrotim, în fond a ține mereu cu învingătorul dovedește lipsă de caracter și profunzime sufletească.
        Cel putin, că tot ne declarăm creștini pe toate drumurile, din aceasta perspectivă trebuie să tinem cu cel căzut, nu cu învingătorul dintotdeauna.
        Desigur, e comod să te declari creștin si să nu ai ochi decât pentru cei care se află în vârf, uitând că adevărul este adevărat chiar si atunci când neagă toți asta.

        +1 voturi
        +1
        -1
      • Nu am fost în preajma sa, m-am întâlnit întâmplator cu el.
        Cred că l-am judecat exact la valoarea sa, afirmând ca pe lângă cei mari este un outsider.
        Și mai este ceva: micile șperțuri și șmecherii, crimele obișnuite, nu vor disparea niciodată, fără ca asta să-i absolve pe cei care le comit.
        Dar pentru ei este legea, însă cei mari, cei care prin forța lor reușesc să eludeze legea reprezintă pericolul cel mare.
        Cam despre asta vorbim la ora actuală atât în țărișoară cât si in lumea cea mare…

        +2 voturi
        +1
        -1
          • Un exercițiu de imaginație nu este niciodată fără rost și folos!
            Imaginați-vă cum!
            Cu atât mai mult cu cât de fapt despre ei am scris, despre cei care nu pot fi prinși.
            Vă imaginați, să aveți în corp viruși rezistenți la anticorpi si care distrug încet dar sigur sistemul Dumneavoastră imunitar.
            Iar cu cei care pot fi eradicați cu antibiotice n-aveti treabă.
            De care v-ați teme mai mult, ca să vă ajut la exercițiul de imaginație?

            +3 voturi
            +1
            -1
            • Sa nu exageram! Virusii pe care nu putem sa-i distrugem, care ne ataca sistemul national de imunitate , nu pot face obiectul nostru de activitate. Suntem o tara mica, colonizata, iar cei pe care -i reclamati ca fiind la varful coruptiei din Romania, sunt tolerati de rechinii externi, pt. a fi folositi in interesul acestora din urma.

              0 voturi
              +1
              -1
        • Lajos te cunosc stiu ca esti un om cu principii sanatoase dar nu inteleg aici cum poti sa spui ca marii corupti distrug economia!!??si in germania si in state aia mari vor fura pt ca sunt puternici dar cand cei fe jos sunt corupti se simte si la cel mai jos nivel crezi ca in germania franta anglia la mivel inalt nu este coruptie!!!???

          +1 voturi
          +1
          -1
          • Răspund aici la ambele comentarii, ca un Stukas adevărat ce sunt!
            Cred că faceți mai multe confuzii aici sau interpretați oarecum liber cele scrise de mine.
            Nu, într-o societate coruptă cei care nu sunt corupți sunt victimele celor corupți.
            Sunt ca și – acesta a fost si analogia – tesutul sănătos atacat de viruși.
            N-am vorbit de economie, am vorbit de societate.
            Economia este altceva, acolo nu de corupție vorbim, ci de acea viclenie necesară fără de care ești mâncat de ceilalti în numele sacrosant al concurenței.
            Corupția este un fenomen social, e drept, există peste tot corupție mare si mică, insă cele două se suțin și se ajută reciproc peste tot.
            Problema cea mare este atunci când cea mare ajunge să înghită de tot statul, adică să nu fie “paralelă” cu acesta (da, despre asta vorbește Dragnea si ai săi!), exact ce se întâmplă acum la noi si în alte țări cu experiența noastră comunistă.
            Desigur, marea corupție, de tip mafiotic, sau medical, endemic, încearcă mereu să pătrundă statul, insă datoria acestuia este să reziste.
            Este o mare diferență intre un stat – să zicem cel german, englez sau american – atacat de corupție și care se apără, și unul în care corupția devine politică de stat, așa cum doresc politicienii români și nu numai.
            Eu așa gândesc și cred că am atât experiența cât și pregătirea să vorbesc în cunoștință de cauză.

            +3 voturi
            +1
            -1

    Scrie un comentariu

    4 + 6 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.

    Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.

    Logo Aplicatie Special Arad

    Special Arad