sâmbãtã, 4 mai, 2024

Special Arad Logo

    Update Se reia finala Ligii Naționale de baschet feminin. Episodul trei, astăzi la Sala Polivalentă

    de Dan Lazăr | 23 aprilie 2024, 1:27 PM | Recomandările editorilor | Sport | Știri Arad

    0

    UPDATE. CSM Constanța a câștigat primul titlu în baschetul feminin, cu scorul general de 3-0, după 71-56 marți seară la Arad.

    FCC Baschet Arad și CSM Constanța reiau confruntarea în finala Ligii Naționale de baschet feminin, de la scorul de 2-0 pentru fetele de la malul mării.

    Meciul trei este programat marți, 23 aprilie, de la ora 19.00, iar dacă Aradul se va impune, va mai urma un meci tot în Polivalenta arădeană, joi, de la aceeași oră. Dacă va fi 2-2 la general, meciul decisiv al finalei se va disputa la Constanța. În cazul în care echipa de pe litoral va câștiga marți sau joi, titlul național merge în premieră la malul mării, CSM CSU urmând să cucerească tot pentru prima dată și eventul.

    „Ne pregătim normal, am jucat deja două jocuri la Constanța și am făcut o analiză. Noi avem o formulă de bază și câteva rezerve, ele au dubluri pe toate posturile, sunt foarte puternice. Cu toate astea, pentru meciul următor ne-am propus să nu dezarmăm, nu ne dăm bătuți, pregătim ceva cu care să le surprindem și încercăm să câștigăm. Și eu și fetele ne dorim să câștigăm măcar meciul următor, dacă nu chiar pe ambele, mai ales că jucăm acasă. Sunt și unele particularități ale adversarelor de care trebuie să ținem seama. Principalul obiectiv la meciul următor este să nu le lăsăm să arunce liber, trebuie să le blocăm, pentru că au aruncătoare foarte bune. Practic, în acest moment au cele mai bune jucătoare românce, dar noi suntem surpriza acestui sezon, pentru că am eliminat Sfântu Gheorghe, am făcut un salt calitativ foarte mare și vrem să învingem echipa din Constanța în meciul următor. Am la dispoziție tot lotul, vom avea tribunele pline cu suporteri, sunt sigur că ne vor susține așa cum numai ei știu să o facă. Avem cei mai mulți și inimoși suporteri, nicăieri nu e ca la Arad! Așteptăm toți fanii noștri să ne susțină și le mulțumim pentru sprijin, împreună cu ei putem câștiga”, este mesajul lui antrenorului arădean Miroslav Popov.

    Meciul de marți este transmis de TVR Sport și TVR Timișoara.

    Citește și: CSM Constanța – FCC Baschet Arad 2-0 la general. Seria finalei se mută la Arad

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    2 + 3 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.