Reportaj lipsit de pretenții despre premiera Kamaraszínház de la Békéscsaba

Trupa minimală a Teatrului de Cameră din Arad a reușit ceva mai puțin obișnuit prin montarea la Teatrul Jókai din Békéscsaba a monodramei după textul lui Raymond Cousse: Strategie pour deux jambons.

Varianta trupei arădene, o premieră absolută atât în Ungaria cât si în România, se numește Menuetul șuncii (Sonkamenuett) și este un musical inedit, numit jucăuș musical rococo.

Muzica a fost compusă de perechea Borsos Pál-Éder Enikő, textul, bazat pe traducerea lui János Oberten, a fost adaptat de Fekete Réka, Tapasztó Ernő, si umilul Dumneavoastră, cel care scrie această cronică la fel de neobișnuită.

Békéscsaba, capitala cârnațului unguresc, este și centru de județ dar cu o populație de abia șaizeci de mii, mai puțin de jumătate din populația de acum a Aradului. Cu toate aceastea, teatrul Jókai are nouăzeci de angajați artiști si încă pe atâția care asigură administrarea instituției. Spectacolele sunt variate, inclusiv muzică și dans, iar publicul stabil și credincios asigură săli pline pentru câteva zeci de reprezentații la câte o premieră.

Foarte bine întreținută, imensa clădire adăpostește tot ce poate contribui la o viață vie și în același timp creativă pentru o trupă de teatru într-un orășel în fond.

Colaborarea dintre Kamaraszínház și teatrul din Békéscsaba nu este chiar întâmplătoare, Tapasztó, liderul arădenilor, a studiat teatru la Békéscsaba, începându-și cariera de actor chiar la teatrul Jókai.

Dincolo de atmosfera colegială, prietenoasă cu care arădenii au fost primiți la Békéscsaba, poate cea mai spectaculoasă dimensiune a acestei colaborări a fost întâlnirea dintre forța creativă de la Arad cu organizarea și profesionalismul de la teatrul din localitatea maghiară.

În seara premierei cu Menuetul șuncii au mai fost două reprezentații, una în sala mare, o poveste pentru copii, alta în sala Studio, Tangoul lui Mrozek, a treia, a „noastră”, în sala studio de la etajul doi. Toate spectacolele s-au jucat cu casa închisă, ceea ce înseamnă că în seara de 11 Decembrie în jur de opt sute de cetățeni din Békéscsaba au fost la teatru.

După câteva zile petrecute acolo, clădirea  imensă din centrul orașului mi s-a părut a fi o adevărată uzină de spectacole, un loc autentic al culturii și divertismentului și nu o instituție vetustă, uitată parcă de toti, așa cum este minunata clădire din centrul orașului nostru, populată doar din când în când, de cele mai multe ori la manifestații conexe care au foarte puțin sau de loc de a face cu arta spectacolului.

Despre spectacolul arădenilor nu voi spune mare lucru, vom avea în viitor, să sperăm, voci autorizate și neîmplicate care să aprecieze spectacolul comun al celor două teatre.

Voi aminti doar că trupa Kamaraszínház a fost prezentă prin toți membrii săi de bază – au venit și tehnicienii noștri minunați în frunte cu Ghiță Mureșan și Ionică Horga, a venit si vedeta noastră incontestabilă, Attila Harsányi de la Miskolc, acolo unde este membrul trupei cu „normă întreagă”.

Recepția de după premieră a fost cu bere Ciuc, un alt „gest creativ” al arădenilor care au renunțat astfel la „snobismele” cu șampanie, însă actorul care a dus pe umeri întreaga oroare a unei monodrame cântate și dansate de aproape o oră și jumătate, Tóni Tege, a fost cadorisit de către arădeni cu un Grand Vin de Bordeaux, fiind declarat onorific Cel Mai Mare Porc Maghiar în Viață (monodrama este monologul imaginar unui porc „francez” înainte de sacrificare).

Spectacolul va putea fi vizionat și la Arad, Kamaraszínház pregătind o reprezentație subtitrată la Sala Studio a teatrului arădean numai pentru spectatori care nu cunosc sau cunosc doar aproximativ maghiara.

Desigur, totu-i relativ, având în vedere maghiara, pe care majoritatea vorbitorilor săi o cunosc doar aproximativ…

Foto: Nyari Attila, Ignacz Bence