Este ceva deosebit să poți urmări evoluția unui artist, în cazul de față cea a actriței Alexandra Tapasztó (fostă Gîtlan). De la rapsodia unei istericale sexy – cu lipici (la public) – „in the middle of nowhere” („Rhapsody in glue”) la monodrama unui înger sălbatic… in the middle of everywhere. O cale bătătorită cu succes de actriță, cu destinația: desăvârșire.

Am văzut-o până acum în trei spectacole de teatru pe Alexandra Tapasztó: debutul ei în „Rhapsody in glue” și primul ei spectacol de anvergură, coproducția româno-maghiară „Rosencrantz și Guildenstern sunt morți”, ambele din anul 2018, după care musicalul Teatrului Clasic „Ioan Slavici”, „Terapie de grup”, din anul 2020. Ar mai fi și „Cadavrul viu” de anul trecut, însă în acel spectacol ea nu are un rol propriu-zis, ci face parte din taraful care asigură interludiile muzicale, asta pentru că, pe lângă talentul ei actoricesc, Alexandra are și o remarcabilă voce muzicală, talent etalat până acum în (aproape) fiecare spectacol în care a jucat (în afară de „Rosencrantz și Guildenstern sunt morți”). Parțial, inclusiv în recenta monodramă „The Voyager”.

Bazată pe fragmente din piesele și sonetele lui William Shakespeare, coproducția Hub mARTA, Aradi Kamaraszínház și Teatrul Carousel, „The Voyager” (regia: Theo Herghelegiu) a avut premiera duminica trecută, în Club Flex.

Un spațiu de joc mai potrivit nici nu se putea găsi în Arad, deoarece ideea de bază a spectacolului e că un înger călător, de rangul III, aterizează în mijlocul unui grup de oameni complet nepregătiți pentru o astfel de întâlnire… de gradul III. Timpul, parcă, se oprește când îngerul (Alexandra Tapasztó) ajunge în mijlocul cârciumii. Oamenii, preocupați cu berile (sau, mai rar, vinurile) lor și de taclalele lor despre multe și nimic, dintr-odată, îngheață. Numai timpul limitat al îngerului ticăie. Se așterne o tăcere divină, parcă și aerul îmbâcsit devine mai respirabil, mai diafan. Lumea din jur n-are decât să asculte monologul extins al îngerului, dar nu este sigur că înțelege în întregime mesajul. Întreaga întâlnire transcendentală pare un formidabil blablabla paradisiac, o bolboroseală în van despre defectele milenare ale oamenilor, despre fumigenele societății și despre viciile futile în care ne irosim experiențele pământești. Norocul – și totodată ghinionul – e că îngerul venit pe Pământ cu o bicicletă zburătoare nu are misiunea să judece omenirea, doar o studiază.

Foto: Gombos Wilhelm Doru

Acest înger de gradul III încă mai are mult până la „level up”, dar cu siguranță are un „high ranking” la capitolul înțelepciune. Înțelege omenirea, știe că imperfecțiunile etice și morale sunt genetice, tendințele ignorante de risipire a șanselor vieții sunt pandemice, iar ocazionalele dileme individuale și existențiale nu sunt și nu au fost niciodată întrebări, ci răspunsuri. Cu toate acestea, trișând timpul (mimând – sau absolut accidental obținând – o pană de bicicletă), îngerul, ca un guru cu ADHD sau un filosof contra cronometru, insistă să-i expună publicului prezent toate greșelile mentalității omenești, încercând diferite metode disperate de a se face înțeles: sare de la engleză (cu un accent perfect) la română, de la refrene de ABBA („Money, Money”) sau Screamin’ Jay Hawkins („I Put a Spell on You”) până la citate din Shakespeare („To Be, or Not to Be”), sau chiar la exerciții zen improvizate („închide ochii”, „repetă după mine”). Uneori, încurajat fiind, publicul răspunde succint, intră în joc și interacționează cu îngerul prin mișcări lente și metodice, parcă neconvins în spontaneitatea liberului arbitru. Până și publicul pare regizat, aflat sub o vrajă imaculată, o hipnoză de dragul psihoanalizei în masă și în zadar.

A trecut ceva timp de când s-a jucat un spectacol de teatru într-un loc alternativ în Arad, cum este Flex, dar speranțele sunt mari ca acest lucru să se schimbe radical în curând, deoarece directorul Hub mARTA, Ovidiu Balint, plănuiește deja continuarea Festivalului de Teatru Underground. Spectacolul „The Voyager” poate fi privit, în acest sens, ca un nou și mult așteptat „ice breaker”, un preludiu pentru o renaștere underground în Arad.

Dar în primul și în primul rând, spectacolul „The Voyager” este un veritabil tour de force pentru Alexandra Tapasztó!

Foto: Gombos Wilhelm Doru

Este cea mai bună prestație a ei de până acum, o dovadă a unei maturizări artistice rapide și multifațetate. Nonșalanța tonică, echilibrul perfect dintre body language, intonație și expresivitate m-au obligat pe alocuri, brusc și inconștient (poate și pe alții), să nu fiu defel atent la povestea spectacolului sau la monologul exasperant al îngerului, decât la acuratețea, autenticitatea volubilă, dar eliberată de orice fel de griji, respectiv frenezia deopotrivă colerică și flegmatică a jocului actoricesc.

Precum în Rai, așa și în TheatreLand. Ca și în cazul personajului jucat, al îngerului sălbatic căzut în Flex, uneori, străduința excesivă de a demonstra este irelevantă, complet inutilă. Ceea ce contează cu adevărat e să știi că ai ajuns în momentul potrivit, la locul potrivit. Și vei fi… in the middle of everywhere.

The Voyager

Regia: Theo Herghelegiu
Coproducție Hub mARTA, Aradi Kamaraszínház și Teatrul Carousel
One Woman Show cu Alexandra Tapasztó
Muzica: Călin Grigoriu
Video: Alexander Petcu
Decor: Bogdan Țigan