Suporterii „Bătrânei Doamne” s-au săturat de umilințe! Se întâlnesc luni pentru a discuta problemele clubului
Situația în care se află în acest moment clubul arădean UTA este una destul de grea, jocul echipei fiind unul anost, iar atmosfera din jurul echipei fiind mai mult decât tensionată. Deși la început de sezon UTA emitea pretenții de promovare în Liga 1, după 13 etape clubul arădean a reușit să adune doar 3 victorii în acest sezon, dintr-un total de 13 meciuri. La cele trei victorii se mai adaugă 5 egaluri și 5 înfrângeri, clubul arădean reușind să acumuleze doar 14 puncte, clasându-se astfel pe un regretabil loc 16, poziție care în mod normal este una retrogradabilă.
Exasperați de jocul echipei și de atitudinea unor jucători, suporterii au decis să se întâlnească și să discute despre problemele din jurul clubului.
Iată anunțul făcut de Suporter Club UTA:
„Întâlnire suporteri !
Luni, 30 octombrie, ora 19.00, invităm toți utiștii interesați la Old Lady`s Pub la o discuție despre situația prin care trece clubul UTA. Criza de rezultate este foarte adâncă, unele probleme de atitudine de la nivelul lotului sunt extrem de deranjante. După umilințele de la Timișoara și din cupă, alături de celelalte rezultate și evoluții catastrofale din campionat, trebuie să ne conturăm o poziție cât mai clară despre viitorul pe termen scurt al clubului, sportiv și managerial. Așadar se impune din nou o întâlnire a utiștilor, în condiții de criză, singura speranță fiind legată de faptul că – de această dată – criza va rămâne doar la nivelul rezultatelor sportive.
Ne vedem luni!”
Comentariile portalului
Nu, nu ne-am prins. We are stoopys. V-ați prins?
Un dialog interesant și plin de ănțelesuri: - I am grooth. - M**e PSD! - I am grooth. - M**e PSD! - I am grooth. - M** (...)
1. Gratuitate 100% pe transportul public in intreg orasul! Linii dedicate elevilor. Extinderea transportului public cu tramvaie si autobuze electrice. Integrarea umui flux circular de transport public. Prioritate semaforizata pt transportul public. 2. (...)