duminicã, 5 mai, 2024

Special Arad Logo

    UTA vs. Oțelul, meciul care poate asigura matematic salvarea. Tudorie și Kucher încep ca titulari

    de Lucian Dănilă | 25 aprilie 2024, 3:32 PM | Sport

    0

    UTA își poate asigura și din punct de vedere matematic salvarea de la retrogradare dacă învinge astăzi pe Oțelul Galați în meciul care începe de la ora 16.45 și are loc, cu spectatori, pe arena „Francisc Neuman”.

    Cu o victorie, UTA se îndepărtează decisiv și de echipele care ocupă în acest moment locurile care duc la barajul pentru supraviețuirea în Liga 1. Adversara, însă, este una foarte dificilă, foarte incomodă. Echipa antrenată de Dorinel Munteanu este redutabilă în meciurile din deplasare și vine la Arad la doar câteva zile după ce a obținut o performanță notabilă, calificarea în finala Cupei României. Mai mult, Oțelul, echipă care a venit cu trenul la Arad, este în acest moment lideră în play-out, la două puncte distanță de UTA.

    Este încă proaspătă amintirea acelui 2-4 de la Sibiu, meci în care Oțelul a condus cu 2-0 încă din minutul 5 iar prin minutul 60 avea 4-0 pe tabelă și apoi a mai și ratat câteva ocazii uriașe. UTA a revenit pe final prin două goluri marcate de Căpușă și Rareș Pop.

    Primul unsprezece cu Oțelul

    Mircea Rednic a transmis deja primul unsprezece din partida cu gruparea din Galați. Astfel, pe teren vor intra: Kucher – Căpușă, Stolnik, Conte, Rodrigues – Micovschi, Mihai, Pedro, Omondi – Ezekiel, Tudorie. Rezerve sunt Iacob, Trif, Iurasciuc, Vulturar, Lopez, Rareș Pop, Luckassen, Andrei David, Lawrence și Stahl.

    După cum se observă, Benga și Fabry nu au fost refăcuți, iar pe lista indisponibililor a intrat și brazilianul Marcelo Freitas. Acesta acuză o problemă la gleznă. Revine în lotul Bătrânei Doamne Albert Stahl, fotbalist care a suferit o accidentare gravă la meciul de pe terenul celor de la FC Voluntari.

    Rednic vrea anul viitor în play off: „Altfel nu rămân”

    Rednic și conducerea clubului UTA își fac deja planurile pentru sezonul viitor. Antrenorul Bătrânei Doamne știe că la vară va pierde mai mulți jucători printre care Micovschi, poate cel mai bun din lotul actual, Rareș Pop sau Vulturar, dar și alții. Tot el spune că cei din conducere au demarat deja discuțiile cu cei pe care vor să-i păstreze și pentru sezonul viitor. Tehnicianul a fost direct și a spus că va rămâne la Arad doar dacă se dorește intrarea în play-off.

    „A fost o primă discuție, am zis că la sfârșitul lunii vedem cine merită să rămână, cu doi-trei jucători cred că s-a și discutat. Ei au încă tot interesul să-mi demonstreze mie, în primul rând, că merită să rămână în continuare. Iar la anul, nu mai vorbesc despre faptul că se împlinesc 80 de ani de când s-a înființat clubul, eu îmi doresc altceva. Am fost și în acest campionat aproape de play-off, deși nu aveam obiectiv asta. Dar la anul eu îmi doresc altceva, altfel nu rămân”, a spus Mircea Rednic.

    Omondi, peste Otele. Fabry mai bun ca Ubbink

    Rednic a vorbit despre jucătorii de atac ai Bătrânei Doamne și i-a comparat cu cei care au plecat. Astfel, pe Omondi l-a comparat cu Otele, iar pe Fabry cu Ubbink.

    „Statistica arată că datele lui Omondi sunt mult mai bune decât ale lui Otele. Vorbesc despre Otele de la UTA, căci la CFR, când ai o echipă bună în spate, e altceva. Un jucător bun se remarcă la o echipă mică, în formare, cu multe schimbări. Să vorbim de Imoh, nu mai spun ce atacanți au fost pe aici nu au dat jumătate de gol. El de-abia a venit, are două luni de când e aici. Din moment ce reușim să ne creăm atâtea ocazii, asta e și datorită muncii celor doi atacanți. Căci și Kevin, are calitatea asta a lui, de a juca și a crea spații pentru ceilalți. Apoi, Fabry – Ubbink, mare diferență. Nu mai vorbesc despre salarii și cu jucătorii care au venit aici eu zic că am reușit să formăm un grup, o echipă, un spirit de echipă. Nu am probleme cu jucătorii, deci sunt super ok, chiar sunt prea cuminți, am mai zis-o și mă repet. Eu cred că s-au realizat multe anul acesta din toate punctele de vedere și, în primul rând, cu rezultate”, a încheiat Mircea Rednic.

    clasament 4

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    5 + 2 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.