duminicã, 28 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Mircea Rednic: „Cu Dinamo îmi doresc să câștigăm mai mult decât dacă am fi jucat cu altă echipă”

    de Lucian Dănilă | 6 noiembrie 2023, 1:05 PM | Sport

    0

    Antrenorul formației UTA, Mircea Rednic, este cunoscut ca un mare dinamovist. A făcut parte din cea mai bună generație a echipei Dinamo, a jucat cu această echipă o semifinală de Cupa Campionilor Europeni, a cucerit titluri de campion atât ca jucător cât și ca antrenor, dar în această seară va fi adversar al echipei la care a cunoscut consacrarea lu spune că „îmi doresc să câștigăm mai mult decât dacă am fi jucat cu altă echipă”.

    Ultima dată când a stat pe banca grupării bucureștene a fost în urmă cu mai bine de doi ani, atunci când Dinamo se îndrepta spre liga secundă. A fost înlocuit cu Flavius Stoican și relațiile dintre Rednic și conducerea „câinilor roșii” nu au rămas dintre cele mai bune. Astfel, în această seară, Rednic vrea cu orice preț ca echipa pe care o antrenează, UTA, să o învingă pe Dinamo și să își continue parcursul bun din ultimele etape, mai ales că Bătrâna Doamnă vine după o victorie pe terenul formației FC U Craiova.

    „Eu sunt profesionist, nu are nicio legătură cu ce sunt eu aici, la UTA. Sunt antrenor și-mi doresc să câștigăm, mai mult decât dacă am fi jucat cu o altă echipă. Pentru că mie nu au ce să-mi reproșeze. Eu aș avea mai multe să le reproșez și mai ales celor care încă mai sunt acum în conducerea lui Dinamo, de felul cum s-au comportat cu mine, dar nu mă interesează acum. Pe mine mă interesează ca băieții să aibă bucuria, plăcerea de a juca și de a câștiga meciul de mâine. Cu o victorie putem deja să ajungem pe locul 10, după care mai vine un meci acasă cu o echipă de nivelul nostru, Oțelul Galați, și am putea urca în clasament. Și asta contează foarte mult pentru moralul echipei și pentru suporteri”, spune Mircea Rednic.

    Dinamo se află de joi la Oradea, loc în care se dispută partida cu UTA din această seară. Vineri seara, elevii lui Ovidiu Burcă au reușit doar un egal în Cupa României cu formația locală din liga a treia, FC Bihor. A fost un rezultat considerat rușinos de toți cei care țin cu Dinamo și nu numai, dar și Rednic subliniază faptul că gruparea bucureșteană mizează mai mult pe partidele din campionat, acolo unde ocupă, momentan, un loc direct retrogradabil.

    „Dinamo va avea altă abordare față de meciul din Cupă, mai mult ca sigur, mai ales după ceea ce s-a întâmplat. Noi am pierdut cu o echipă care a jucat în play-off, care are un buget foarte mare, dar ei au făcut egal cu o echipă de Liga a III-a. Eu am jucat la Dinamo, sunt dinamovist și știu ce reacții au suporterii. Egalul e ca și cum ai pierde, iar când și joci cu o echipă de Liga a III-a. Dar pe mine mai puțin mă interesează adversarul, ci mă interesează ca noi să avem o atitudine bună, să facem ceea ce exersăm la antrenamente, să arătăm ca o echipă, să avem un spirit cum aveau Petcsovschi și colegii lui”, a continuat Rednic.

    „Într-un timp scurt deja suntem dați ca exemplu”

    „Mulți au fost deranjați că eram ca o moară stricată, ca un papagal când ceream răbdare și iar răbdare. Unii au avut, alții nu, dar într-un timp foarte scurt deja o să vedeți că suntem dați ca exemplu. Și vorbesc despre felul cum joacă echipa acum, cum reușește să înscrie, cum se mișcă, doar că jucătorii trebuie să înțeleagă că trebuie să facem mult mai mult decât am făcut până acum. Să ne gândim și la eforturile și la sacrificiile pe care le fac suporterii ca să fie alături de echipă. Și fac un apel, știu că nu le e ușor, dar sunt două meciuri în care într-adevăr avem nevoie de suportul lor”, spune Rednic, care speră ca echipa să fie încurajată de un număr mare de suporteri care vin de la Arad, mai ales că se știe că Dinamo va fi încurajată la Oradea de cele două grupări locale care o susțin și care au întâmpinat-o la sosirea în județul Bihor.

    Partida UTA – Dinamo începe la ora 18:00 și va fi televizată.

    UTA – Dinamo – formații probabile

    UTA: Fl. Iacob – Căpușă, Conte, Stolnik, Dumitrașcu – Freitas, C. Mihai – Micovschi, Fabry, Ofosu – Luckassen.

    Dinamo: Golubovic – Costin, Lucao, Homawoo, Amzăr – Igresias, Neluț Roșu, Ilic – Ghezali, Gregorio, Bani.

    Arbitri: Andrei Moroiță (Ploiești) – Ciprian Danșa (Satu Mare), Alexandru Vodă (Alba Iulia). Rezervă: Florin Andrei (Târgu Mureș)

    Camera VAR: George Găman (Craiova), Ionel Dumitru (Gherghița – Prahova).

    Observator FRF: Aron Huzu (Sibiu),

    Delegat de joc: Octavian Goga (Brașov).

    clasament 22

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    8 + 3 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.