Televiziunile, adică acea parte din media care pătrunde cel mai ușor în sufletul și mintea marii majorități a votanților din țara noastră, au alocat prea puține minute recentului congres al USR, față de cât ar fi meritat. Pentru că, dat fiind contextul politic – investirea noului guvern, format fără UDMR – acest congres a căpătat o altă greutate întrucât ar putea marca momentul de naștere a unei noi Convenții Democrate. Sau, cum spunea președintele USR, Cătălin Drulă, o nouă mișcare de dreapta, unită. Speranță și entuziasm la pastilă.

Citiți și: UDMR, dat afară de la guvernare. Cine va fi noul prefect al Aradului?

Chiar dacă au fost amintite alte două momente de entuziasm de dreapta, cel din 2004, născut după patru ani de domnie cu mână forte a lui Adrian Năstase, și cel din 2014, mi-aș permite să nu le pun la socoteală.

Primul moment s-a născut, odată cu Alianța „Dreptate și Adevăr” (PNL – PD), parcă pentru a legitima PD-ul condus pe-atunci de Traian Băsescu ca partid de dreapta. Pentru că realitatea ne arăta că PD a tot oscilat între stânga FSN-istă, din care s-a extras prin ’92 și dreapta CDR-istă la destrămarea căreia a contribuit din plin. Prin urmare, PD era un partid de stânga-dreapta-centru, oricând gata, pentru a ajunge la putere, de o căsătorie din interes, numită fie alianță, fie, cum se va vedea mai târziu, fuziune.

Traian Băsescu, așa cum știm, a plâns un pic, dar lacrimile nu-i ajungeau pentru a-l înlocui pe Iliescu la Cotroceni. Avea nevoie și de o alianță-locomotivă care s-a numit „Dreptate și Adevăr”.

Profitând de valul de antipatie al cetățenilor față de PDSR, după patru ani de „dictatură Năstase” (în care corupția aproape s-a legalizat), cele două partide au reușit să atragă ceva entuziasm prin Alianța D.A., materializat în voturile care l-au propulsat pe Traian Băsescu în fruntea statului, iar pe Tăriceanu (ca reprezentant al Alianței) în fruntea guvernului (format împreună cu UDMR și PUR, „soluția imorală”).

Speranțele electoratului nu au fost, totuși, atât de mari pe cât s-a sperat. Cam multă demagogie, începând cu denumirea alianței, și prea mult teatru pentru a investi încredere deplină în „lacrimile lui Traian”. Având o astfel de bază, Alianța D.A. a devenit PA, iar partidul de dreapta, PNL, a făcut alte alianțe, culminând, în 2012, cu greu digerabila Uniune Social Liberală.

În 2014 a urmat cel mai hazliu pol de dreapta prin alierea PNL (revenit de dreapta după divorțul fără partaj de PSD) și PDL ce începuse să-și afișeze nou descoperita condiție creștină. A ieșit o Alianță Creștin Liberală ce avea ca principal scop propulsarea pe tronul prezidențial a fostului primar de Sibiu, Klaus Iohannis.

Interesant este că aceste două mișcări politice de așa-zisă coagulare a forțelor de dreapta s-au născut în cei doi ani în care trebuia ales un nou președinte – în 2004, Ion Iliescu nu mai putea candida, la fel ca Traian Băsescu în 2014. Fapt care spune multe despre seriozitatea alianțelor D.A. și ACL.

De altfel, deloc întâmplător, unele teorii mai mult sau mai puțin conspiraționiste susțin că alianțele astea au fost creația serviciilor, ca formă de implicare a lor în alegerile prezidențiale. Dacă așa o fi fost, numai bunul Dumnezeu și șefii de atunci și de-acum ai serviciilor știu. Noi constatăm doar că o dată la două mandate prezidențiale ne este servită câte-o pastilă de entuziasm de dreapta, după câte două cicluri de „dictatură de stânga”. Și de fiecare dată a ieșit învingător exact cine trebuia pentru ca niciun „stângist” să nu prezideze CSAT.

Toate acestea mă fac reticent la aceste construcții și îmi întăresc convingerea că nu au nicio legătură cu CDR. De văzut, însă, ce se va întâmpla cu acest nou pol de dreapta anunțat de președintele USR la congres. Mai ales că și despre USR s-a speculat insistent că ar fi o creație a serviciilor, ceea ce ar putea naște multe suspiciuni în legătură cu această nou anunțata alianță.

Și nu în ultimul rând, tuturor alianțelor făcute după CDR le-au lipsit un Senior. CDR l-a avut pe adevăratul Senior, Corneliu Coposu. Celelalte, pe alde Băsescu, Tăriceanu, Blaga sau Iohannis. Orice comparație ar fi o impietate de neiertat.

Cine își va asuma rolul de Senior în noua construcție?, rămâne, deocamdată, un mister. Cătălin Drulă pare decis să se așeze la cârma noii alianțe. Un politician tânăr, ce arată putere și dorință de luptă cu stânga PSD-istă, inteligent și coerent în exprimare, pe scurt, un lider de tip nou, cu oareșce șarm, de urmărit.

Pe de altă parte, chiar dacă o fi fost creată de servicii pentru a-l ajuta pe Klaus Iohannis să câștige al doilea mandat, îndrăznesc să sper că multe s-au mai schimbat de atunci în Uniunea Salvați România. Nu doar că a intrat în dizgrația președintelui, dar și-a schimbat toată conducerea, așa că există destule date pentru a investi măcar un dram de încredere în partidul care a chemat toate forțele de dreapta în jurul său, pentru a forma noul pol anti-PSD.

Citiți și: Congres USR cu șefii UDMR, Forța Dreptei și PMP printre invitați. Kelemen Hunor: „Bine v-am găsit după aterizarea noastră forţată”

Un argument pentru a investi încredere în această construcție ar fi faptul că, pentru prima dată, PNL a fost lăsat pe dinafară, adică în stânga, unde a fost împins de președintele Iohannis.

Altul ar fi posibila implicare a UDMR în această construcție. UDMR a avut totdeauna flerul de a trage cartea câștigătoare, iar dacă se va alia cu USR și celelalte mici partide de dreapta, s-ar putea miza pe acest nou pol de entuziasm și speranță.

Prezența UDMR este singurul semn de întrebare în legătură cu alianța anunțată de Cătălin Drulă la congres care, dacă mi se permite o premoniție, se va face, cu sau fără Uniunea condusă de Kelemen Hunor.

Cu siguranță vor urma discuții și negocieri, întrucât UDMR nu va intra în nicio combinație fără să câștige ceva. Or, în acest caz, mai mult ca sigur își dorește o poziție de decizie. Nu prima poziție – care va fi, clar, a USR – dar măcar a doua, de unde cuvântul ei va conta mai mult decât a partidelor care acum se situează sub pragul electoral (PMP, Forța Dreptei) sau a asociațiilor chemate în alianță.

Presupunând, deci, că alianța se va realiza, greul abia după constituire va începe. Mai ales în teritoriu.

Pe de o parte, aceste partide mici, în care includ și USR, nu au organizații județene sau municipale/orăsenești bine organizate și chiar loiale scopului urmărit de alianță. Desigur, cu excepția UDMR. Vor fi multe astfel de organizații locale care își vor urma propria agendă și propriile alianțe locale, bazate pe interesele sau orgoliile personale ale șefilor.

S-a văzut asta și la trecutele alegeri, mai ales la cele locale, când unii șefi de organizații au acționat împotriva candidaților proprii, făcând alianțe ascunse cu primarii liberali în funcție. Cunosc exemple concrete.

Pe de altă parte, dacă la nivel central vor fi luate deciziile care se cuvin în astfel de alianțe – de exemplu de a susține un candidat unic în lupta cu cei din PSD și PNL – la nivel local va fi mai greu. Pentru că fiecare șef de organizație își dorește să aibă în CV momentul său de publicitate electorală.

Pentru astfel de oameni politici rămâne deschisă și actuală o întrebare cu răspuns greu: cum se vor putea subordona interesului general, al cetățenilor, în cazul în care ar fi aleși, dacă nu își pot înfrâna orgoliul personal pentru o cauză ce depășește mult interesul individual? Dar asta nu este treaba noastră, ci a partidelor din care fac parte astfel de oameni.

Până una – alta, ne rămâne senzația că ne este servită, iarăși, o pastilă de 2 în 1, adică, speranță și entuziasm într-o singură alianță. Să vedem dacă și aceasta va fi un covor fermecat pentru un anume candidat la prezidențiale sau chiar va fi ceea ce se așteaptă de multă vreme în România: alianța unor partide dispuse să-și unească forțele pentru a duce România într-o altă direcție decât cea imprimată de PSD și PNL.

Și nu-i vorba despre orientarea spre UE, ci despre abuzuri, hoții, incompetență, birocrație, aroganță etc.

Că altfel, de ce ne-ar interesa alianțele de dreapta, stânga, de sus, de jos sau de mijloc?