Alianța 2020 USR-PLUS Arad este la răscruce de drumuri. Unele dintre acestea duc direct în centrul unor furtuni!

    de Andrei Fuliaș | 27 ianuarie 2020, 8:45 PM | Politikos | Topic special

    10

    Vorbeam zilele trecute despre ce se petrece în interiorul PNL Arad și despre cum se fac jocurile atunci când vine vorba despre candidaturile la cele mai importante funcții locale, respectiv la listele pentru alegerile parlamentare. Iată că informațiile primite de la sursele noastre s-au adeverit astăzi, când liberalii au făcut publice aceste liste, iar acestea vor arăta, cel puțin la prima vedere, exact așa cum am anunțat și noi. Evident, ne referim la pozițiile care contează de pe respectivele liste, nu la cei care închid listele și ale căror șanse să ajungă în Parlamentul României sunt minime sau aproape inexistente.

    Tot astăzi, colegul nostru Lajos Notaroș vorbea despre faptul că „Se scot cuțitele! Start și la Arad la sezonul de vânătoare electorală”. Venim acum cu câteva mici completări despre bătăliile preelectorale care se duc în zona din care pare a veni principala alternativă la ceea ce înseamnă PNL în Arad, cel puțin dacă ne luăm după cifrele din sondajele de opinie și după rezultatele de la ultimele scrutine.

    Vom vorbi, așadar, despre Alianța 2020 USR-PLUS, formată, evident, din USR și PLUS.

    De la mic la mare

    Așa vom începe materialul nostru, pentru a ajunge spre final la câteva întrebări logice, întrebări la care cel mai probabil vom primi răspunsuri în săptămânile următoare. Începem, deci, cu partidul lui Dacian Cioloș, Partidul Libertate, Unitate și Solidaritate (PLUS). Dacă Lajos Notaroș și-a spus opinia despre Sebastian Bulumac și eventuala sa candidatură la primărie din partea PLUS, la această oră suntem în măsură să publicăm niște informații noi cu referire la competiția internă a celor de la PLUS Arad. Începem astfel prin a spune că, deocamdată, Sebastian Bulumac nu este, nu încă, candidatul PLUS pentru primărie. Evident, calculele arată în această direcție și jocurile par deja făcute, dar folosind un termen din lumea sportului trebuie să spunem că încă nu s-a auzit fluierul final. 

    Pe lângă Sebastian Bulumac, mai există pretendenți, în PLUS, pentru a candida la Primăria Arad. Unul dintre aceștia este Sebastian Pop, un antreprenor arădean, trecut prin mai multe companii multinaționale precum OMV sau Coca-Cola. Pop este, totodată, și activist civic, fiind unul dintre cei care, în 2017, s-au dus până în fața Parlamentului European pentru a protesta la audierea fostului ministru Tudorel Toader, ca urmare a celebrei Ordonanțe 13. Ca simplă caracterizare, acesta spune despre el, pe blogul personal: „Pe rând, am devenit capul familiei, la 18 ani, jurist, manager, tată, trainer, auditor, antreprenor, motociclist”.

    Un alt membru PLUS care își dorește să candideze pentru primărie este Ionel Rășinar. La rândul său, Ionel Rășinar este antreprenor și consultant imobiliar, deținând și o agenție imobiliară importantă în Arad.

    Cel mai tânăr dintre cei care își doresc să candideze la Primăria Municipiului Arad din partea PLUS este Dorian Curcanu. Recent revenit în țară, Dorian Curcanu a fost plecat o bună perioadă de timp în străinătate, unde a studiat la Politehnica din Copenhaga, iar ulterior a lucrat ca inginer în Londra. Revenit în țară, acesta a început să se implice din punct de vedere civic în viața orașului, iar ulterior s-a înscris în PLUS, de unde vrea să ajungă în Primăria Aradului.

    Intervine Bucureștiul și la PLUS?

    Ca în cazul PNL Arad, există mari șanse ca și la PLUS să intervină conducerea centrală. Momentan calculele politice arată că Sebastian Bulumac ar urma să se impună în competiția internă cu Sebastian Pop, Ionel Rășinar și Dorian Curcanu. Însă, sursele noastre susțin că situația nu este chiar atât de roz, cum s-ar părea, fiindcă Sebastian Bulumac ar fi primit un fel de „aviz” negativ din partea Consiliului de Coordonare Regională al PLUS. Iar în acest sens unul dintre cei cinci coordonatori regionali ai PLUS, Radu Vlădescu, a cam ocolit răspunsul. Nu ne-a spsus cu subiect și predicat despre avizul negativ pe care l-ar fi primit Bulumac, însă nici nu a negat. „Consiliul de Coordonare Regională, format din cinci membri, dă avize privind oportunitatea politică a candidaților pentru președinția consiliilor județene și primăriile de municipii, însă validarea finală o face biroul național. Aș prefera ca astfel de informații să fie furnizate doar după finalizarea procedurilor interne. Cred că cel mai bine este să așteptăm să vedem rezultatul final al întregii proceduri”, ne-a explicat Radu Vlădescu.

    Președintele filialei arădene a PLUS, Robert Calotă, a avut un discurs asemănător lui Vlădescu: „Este mai bine să nu comentăm aceste lucruri. Gestiunea principală o fac cei de la centru, într-o formulă condusă de Moise Guran”. Întrebat dacă există posibilitatea ca Bucureștiul să schimbe candidatul, în cazul în care Sebastian Bulumac va câștiga competiția internă și în cazul în care se va ține cont de un eventual aviz negativ, președintele PLUS Arad a spus că „În orice partid există o posibilitate de acest gen. Dar, dacă 200 de membri votează într-un anumit fel, să vii să spui că nu… Noi spunem că facem politică de la firul ierbii. Adică ascultăm în primul rând problemele oamenilor și de acolo începem construcția, nu de la Centru. Eu spun că în primul rând decid oamenii și că ne interesează cetățeanul. Deciziile le luăm de jos în sus”.

    Rămâne de văzut ce se va întâmpla cu raportul negativ pe care știm că l-a primit Sebastian Bulumac, nu mai puțin de șase membri de partid confirmându-ne, sub anonimat, existența acestuia. Așa cum spunea și coordonatorul regional Radu Vlădescu, este vorba despre un aviz privind oportunitatea politică a candidaților.

    Or, în cazul lui Sebastian Bulumac s-ar părea că ar fi cântărit mult susținerea pe care acesta a avut-o în 2016 din partea PSD. Deci, s-ar putea ca liderii USR-PLUS, că vorbim despre o alianță până la urmă, să considere că posibilia asociere a lui Bulumac cu PSD, respectiv fotografiile în care acesta se afla împreună cu liderii PSD, Mihai Fifor și Dorel Căprar, care au circulat intens pe rețelele de socializare, să constituie o pată negativă pe sloganul „oameni noi”. Rămâne de văzut…

    Candidatul alianței sau fiecare cu treaba lui?

    Încă de la formarea Alianței 2020 USR-PLUS, scopul acesteia a fost ca cele două partide să își unească forțele și să candideze împreună. Au făcut asta la alegerile europarlamentare, unde lista a fost comună, au făcut-o la alegerile prezidențiale, unde PLUS a mers alături de Dan Barna, iar acum ar urma să facă același lucru la alegerile locale, probabil și la parlamentare, pentru ca ulterior să se unească într-un singur partid.

    Totuși, mișcările de la Arad nu par a arăta chiar atât de multă unitate, pe cum s-ar vrea a se crede. Deși se presupune că USR și PLUS vor avea un singur candidat la Primăria Municipiului Arad, iar lucrul acesta a fost afirmat și de către conducerile celor două partide, USR nu stă pe loc. Spunem asta pentru că Aradul este deja împânzit de bannerele comandate de USR, cu fotografia lui Sergiu Vlad, candidatul partidului, respectiv cu sloganul „Fără șpagă în Primărie”. Așa încât putem spune că USR a pornit deja la drum cu Sergiu Vlad, fiindcă e greu să ne închipuim că după ce l-au promovat peste tot și au spus că este garantul sloganului „Fără șpagă în Primărie”, o vor da la întors și vor spune că îl susțin pe unul dintre Sebastian Bulumac, Sebastian Pop, Ionel Rășinar sau Dorian Curcanu.

    Și în acest context este greu de trecut cu vederea faptul că, la începutul acestui an, Sebastian Bulumac a lansat un apel la adresa USR și presei locale, apel la dezbatere, în cadrul căruia acesta a făcut referire la anumite presupuse atacuri la adresa sa, girate de conducerea USR Arad. „Probabil vă întrebați de ce invitația la dezbatere e adresată în primul rând USR-lui? Pentru că, din luna octombrie când am aderat la PLUS, unii membri din conducerea USR Arad au început o campanie de defăimare la adresa mea, care a depășit granițele Aradului și a ajuns la Bruxelles, București, grupuri interne naționale ale USR. Am sesizat însă că această campanie este dusă în culise, iar atunci când e facută pe facebook, nu e asumată niciodată de cei care o coordonează. În majoritatea cazurilor postările agresive la adresa mea sunt făcute de membri din județ sau din alte județe, cum s-a întâmplat recent, de oameni care nu mă cunosc și pe care ori nu i-am întâlnit niciodată, ori ne-am cunoscut cu totul superficial”, scria atunci Sebastian Bulumac pe contul său de Facebook.

    Așadar, rămâne întrebarea de adineauri și alte câteva… Vom vedea candidatul Alianței 2020 USR-PLUS sau vom vedea candidatul USR, respectiv candidatul PLUS? Vor merge cele două partide împreună la alegerile locale în Arad sau separat? USR consideră deja că are un candidat mai bun decât al PLUS și nu concepe că alianța va avea alt candidat decât pe Sergiu Vlad?

    Toate aceste lucruri urmează probabil să fie lămurite în perioada imediat următoare, însă, dacă nu se „trezește” repede și nu reglează toate „conturile”, într-un fel sau altul, Alianța 2020 USR-PLUS are toate șansele ca la Arad să fie mai degrabă dezbinată în „bătălia” pe care urmează s-o aibă cu „puterea” locală. Și să piardă războiul înainte ca cesta să fi început măcar.

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Bulumac este singura sansa de normalitate altfel Aradul va incapea pe mana bughigailor unde Bilcea e doar o mascota.

      Sergiu Vlad nu are nimic in spate sa-l recomande pentru o astfel de functie. Simplul fapt ca a vandut covrigi la covrigaria lu’ ma-sa il califica poate doar ca portar la Primarie.

      Ceilalti contracandidati ai lui Bulumac nu au nicio treaba cu realitatea, ba mai mult, Pop ala e un dubios si jumatate, nu inteleg cum naiba l-au primit in Plus.

      +3 voturi
      +1
      -1
    2. Trecand peste comentariile cu Soros si alte nebunii cu OZN-uri si alte alea, o sa-mi dau putin cu parerea ca membru USR de cativa ani. Nu vreau sa iau pe nimeni la misto ci doar sa va zic cum se vede toata treaba din interiorul partidului.

      La fel ca orice lucru din Romania, si in USR ai parte de oameni care chiar vor sa schimbe lucrurile si cred ceea ce spun si isi doresc o Romanie mai buna (si sunt sigur ca si in alte partide exista oameni de genul), iar o parte din ei au fost ceva mai vizibili la inceputurile partidului – cu toate erorile lor de comunicare si imaturitate politica de care foarte multa lumea a facut misto si au dat-o pe Soroisme si alte povesti similare, au fost ok. Acum, pe langa oamenii astia, exista si foarte multi oportunisti si politicieni care l-ar face pe orice baron PNL/PSD mandru, iar problema e ca politica nu se face cu s**a in c*r, nu cu sufletul in rai 🙂 asa ca oamenii astia incep incetul cu incetul sa preia partidul acum. Multi dintre acesti uita cine a pornit la drum cu USB/USR si cine i-a adus in partid avand incredere in ei. Acelasi lucru e vazut si cu PLUS acum, multi din PLUS, ca si Bulumac care s-a inscris la Arad de curand, au stat lejer in ultimii 4 ani vazandu-si de treaba lor, stand la caldurica, neimplicandu-se, iar acum in ultimul an ies la iveala cu procentajele lor subunitare in unele judete, pana la 2-3% national si pun conditii si fac pe salvatorii, cand ei de fapt nu au facut absolut nimic in ultimii 4 ani, dar acum vor paritate la alegeri.

      Stiu ca multi nu vad cu ochi buni USR-ul, si asta e si vina partidului pentru ca au o comunicare foarte copilaroasa si deficitara, dar o parte din lucrurile pe care le-au promovat si in Parlament au fost facute pentru un viitor mai bun si cu dorinta de a schimba in bine ceva, nu spun ca toate, nu spun ca nu exista destui serpi si in USR, dar nu vom avea niciodata in Romania o Alba ca Zapada a partidelor, pentru ca asta e tara si astia sunt oamenii.

      +1 voturi
      +1
      -1
      • Am vrut sa scriu mai sus ca “politica SE face cu s**a in c*r, nu cu sufletul in rai”.

        Si o chestie in plus fata de Bulumac, pe care l-am cunoscut si personal si e un om de treaba, dar el ajunge, din pacate, sa fie un fel de Stefan Hrusca al alegerilor in Arad. Iese inainte de alegeri, e activ cateva luni, iar apoi 4 ani dispare, urmand sa apara si sa se activeze din nou acum. Din cauza asta nu mi se pare OK. In alte orase ai oameni ce au luptat 4 ani pentru normalitate, au castigat procese impotriva primariei si a ilegalitatilor facute de actualele conduceri si au aratat de ce ar merita sa candideze, ceea ce nu e cazul nimanui in Arad din pacate (din orice partid).

        La fel ca si cu Bibart, marele salvator din PNL, care a stat frumos ani buni in spatele lui Falca la toate nebuniile facute de PNL (o scuza auzita din anturaj e ca nu avea ce sa faca, caracatita Falca era prea puternica, HAHA, pai si tu erai o tentacula a caracatitei), a inchis ochii sa primeasca osul, iar acum toata lumea se asteapta sa ne salveze de baiatul de mingi de la CJA.

        +1 voturi
        +1
        -1
        • Sebastian are mai multa implicare decat tot USR-ul la un loc.
          Daca nu ai habar de asta sau nu vrei s-o vezi este strict treaba ta insa ea se poate verifica.
          Mai mult de atat, Sebastian are niste responsabilitati fata de familia sa, are un job, nu e un politruc care isi permite sa dea din coate doar pentru a fi vizibil. Nu e genul sau si nu il caracterizeaza astfel de practici.

          0 voturi
          +1
          -1
          • Am scris deja ca nu cred ca nici un candidat la primarie nu s-a implicat cu mai nimic in politica locala pentru a dovedi ca merita sa fie votat. Nu trebuie sa fi chiar atat de agresiv in discutie cand cine spune ceva, adica acum imi spui din nimic “sau nu vrei sa vezi”. La fel ca si tine 🙂 l-am cunoscut si personal, tu cred totusi ca il stii mult mai bine, si e o persoana de treaba, dar strategi nu il ajuta deloc. Poti intreba pe oricine vrei in Arad, nu neaparat pe oamenii care ii urmaresc pagina de Facebook ce a facut mai exact de la ultimele alegeri pana acum. A devenit mult mai vocal acum, de cand cu PLUS si asta nu da deloc bine.

            --1 voturi
            +1
            -1
            • Cand Sebastian Bulumac se interesa activ de situatia orasului ( *vezi mini criza cu parcul.. ) USR Arad nu era nici in stadiul de embrion, mai mult impact local, adica imagine recunoscuta de cetateni, reala, au pana si cei de la pro urbe si alte ong-uri minuscule.

              Oricum felul in care ai formulat cu aroganta subtila comentariul este tipic pentru abordarea USR a lucrurilor. Tineri plin de ei care se intind departe pe masa si se servesc pentru ca “merita”. USR Arad nu prea are atatea reusite locale incat sa zici ca ei merita si cei de la PLUS sa fie pusi deoparte.

              Un singur pacat il are Bulumac: compromisul cu sustinerea PSD din 2016, in rest nu poti sa l critici ca este inactiv. Asa arata oamenii care au o profesie prinicipala, familia pe doi, politica pe trei (nu politica pe unu si planul B o profesie de forma ca la Falca ). Si ca Bulumac sunt in general aia care isi respecta integritatea dar care, nu sunt in politica sau nu se vad cum zici tu, pentru ca SURPRIZA isi respecta integritatea.

              nu mai intru in detalii de faza josnica cu afisarea candidatului USR pe blocuri si de ce e o miscare demna de politica de pe Dambovita dar este o dovada a “corectitudinii” USR

              0 voturi
              +1
              -1

    Scrie un comentariu

    1 + 4 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.

    Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.