Un ciclon de inadvertențe a fost tot ce s-a întâmplat în cadrul ședinței de consiliu de astăzi, când consilierii s-au adunat, la propunerea USR PLUS și PSD, pentru a stabili – „once and for all” – viitorul Teatrului Vechi („născut” în 1817). De la lacune în argumente, la vorbe scoase aiurea și mâini ridicate în momente neașteptate… totul a arătat exact ce a devenit Consiliul Local Arad: o mlaștină în care se șerpuiesc doar strategii politice și nicidecum un loc unde să fie rezolvate interesele cetățenilor.

Încă de la început a fost evident că asistăm la o sabotare a proiectului de hotărâre care ar fi obligat Primăria Arad să cumpere teatrul: deși anunțați încă de vineri despre ședință, niciunul dintre consilierii PNL nu au avut, chipurile, timp să se prezinte. Doar vicele Faur și primarul Bibarț, cel din urmă continuând să o țină pe aceeași placă că este imposibil ca Primăria să cumpere monumentul istoric, argumentându-și afirmația cu cele scrise într-un raport de specialitate.

Intră în scenă inadvertența nr. 1: Dintre toți cei care au semnat raportul în cauză, lipsește cu desăvârșire semnătura celui care este cu adevărat responsabil și specialist în domeniu: arhitectul șef al Municipiului Arad, Sorin Ciurariu. Tăcerea acestuia ne poate oferi o primă concluzie.

Dintre argumentele consilierilor, amintim cel susținut de Florin Stana (USR PLUS): se știa de ceva timp că teatrul este de vânzare, astfel că – dacă exista interes – Primăria ar fi avut destul timp să facă și o evaluare a prețului și cel susținut de Cosmin Buruc (PSD): de ce municipalitatea trebuie să urmeze exemplul Consiliului Județean care, deși are buget, lasă o asociație să renoveze pe banii arădenilor secții din spital. Pe de altă parte, Cristian Galea (PMP), deși a votat „pentru”, a afirmat că nu simte că are informații complete asupra situației, invitând pe această cale toți liderii partidelor politice la o discuție amicală.

Pe urmă, Călin Bibarț le-a explicat consilierilor prezenți care, subliniem, în primă fază, se arătau toți dispuși să voteze pentru cumpărare, că potrivit legii, dacă trece de vot, proiectul de hotărâre va obliga Primăria să acționeze în 15 zile, dar că nu are dreptul legal să își asume cumpărarea clădirii la prețul cerut de proprietarul actual, anume cei 200.000 euro, întrucât în lipsa unei evaluări oficiale (care ar putea fi făcută în câteva zile, zicem noi), nu se cunoaște prețul real al clădirii.

Intră în scenă inadvertența nr. 2: Primarul a ținut să lanseze și „un pont” consilierilor, anume că este în avantajul municipalității ca investitorul privat existent să cumpere clădirea la suma asta, întrucât „știe el” – zice edilul – că dacă apoi Primăria îl va expropria, o va face la un preț mult mai mic. Să ne cerem iertare, dar dacă nu există nicio evaluare, de unde știe primarul prețul real al imobilului? Și dacă știe că valoarea e mult mai mică, ce sens mai are să pornească, așa cum a promis domnului Schwartz ieri, iar apoi a reluat astăzi, acea strângere de fonduri din buzunarul arădenilor care doresc să salveze teatrul? Păi cum vine asta? Strângem 200.000 euro și expropriem la o sumă mai mică? Restul ce e? Comision?

Intră în scenă inadvertența nr. 3:  Reacțiile contradictorii ale domnului Bognar. Fostul vice al Aradului, actualmente consilier local UDMR, Levente Bognar a ținut o cuvântare care ar fi convins orice ascultător că își dorește ca Primăria să cumpere Teatrul Vechi. Acesta a argumentat mai ales folosindu-se de un document din 2017, strategia culturală de pe atunci a municipiului, în care erau prevăzuți bani pentru cumpărarea a mai multor edificii valoroase de patrimoniu, dintre care și Teatrul Vechi. Astfel, concluziona Bognar, nu se poate crede că Primăria nu a făcut anumite calcule și pare imposibil de crezut că nu poate „scoate din buzunar” o sumă de genul sutelor de mii de euro. Suntem de aceeași părere cu domnul Bognar aici, mai ales că a subliniat cum o subscripție publică s-ar preta mult mai bine în cazul în care Primăria simte că nu se descurcă financiar în momentul propriu-zis al reabilitării, proces care ar costa – evident – mult mai mult, la ordinul milioanelor. Cu toate acestea, degeaba a lăsat domnul Bognar impresia că își dorește mult această achiziție, căci înainte de vot a dat-o cu „e nevoie de un referendum să aflăm ce vor arădenii”, iar în momentul votului, el și colegul său de partid au ridicat mâna la „abțineri” , așa cum a făcut și actualul vice Faur, și nicidecum la momentul pentru cumpărare.

Dar dacă tot vorbim de bani…. mai este un detaliu foarte important, care trebuie dezmințit categoric. În raportul de specialitate întocmit de angajații Primăriei Arad, despre care spuneam că era „fluturat” de primar în ședință, apare la argumentările împotriva cumpărării un detaliu care ne-a lăsat mască.

Intră în scenă inadvertența nr.4: pretextul lipsei unei axe de finanțare europeană pentru reabilitarea teatrului. „În ceea ce privește posibilitățile disponibile de finanțare, în acest moment putem spune că încă programele de finanțare europene pentru perioada 2021-2027 nu au fost aprobate, ceea ce face incertă intervenția imediată de salvare a acestei clădiri”, afirmă cei care semnează raportul în cauză, iar noi vă spunem că nu prea și-au făcut temele de casă. Din lipsă de interes, timp sau… că așa a trebuit? Asta nu mai putem să vă spunem. Ce putem însă să vă spunem cu siguranță este că astăzi a fost pe ordinea de zi a Comisiei de Dezvoltare Regională din Parlamentul European exact Fondul de Coeziune și de Dezvoltare Regională, după care urmează lansarea ghidurilor. Un simplu click pe pagina oficială ADR Vest ar fi arătat că „Prioritatea 6 – O regiune atractivă”, este exact destinată „conservării, protecției și valorificării durabile a patrimoniului cultural, istoric și natural și dezvoltarea serviciilor culturale”. Așadar, bani europeni pot fi accesați… dacă se și vrea! Și dacă se și poate! Adică, dacă ei sunt în stare!…

Degeaba avem o moștenire culturală bogată însă dacă nu avem și oameni care să înțeleagă că uneori mai trebuie să se și implice, chiar dacă nu au niciun câștig din asta. Au fost urlete, au fost reproșuri… da, tot la ce te poți aștepta în cadrul unei săli care ne-a obișnuit de atâta timp că e destinată doar pentru imagini politice. Dar de rezolvat s-a rezolvat ceva? Evident că nu… lipsa consilierilor PNL din sală și abținerea de la vot a celor de la UDMR și doar votul „pentru” al consilierilor PSD, USR PLUS și PMP a făcut ca proiectul pentru cumpărarea teatrului, care avea nevoie de două treimi din totalul voturilor, să nu poată trece. A căzut. La fel cum a căzut și cortina peste un viitor al Teatrului Vechi în apartenența arădenilor.

Nu-i bai! Atâta bai să fie! Reprezentanții „societății civile” – tocmai cei care au pornit mișcarea prin care sperau să convingă Primăria să treacă la treabă – au părut destul de încântați, zâmbind și aprobând cu ochii fiecare cuvânt din prezidiu.

Citește și:

 Încetinitorul de particule – Domnule Gheorghe Falcă, știți că sunteți membru fondator al Asociației „Centrul Multicultural – Teatrul Vechi”?

Remember „Underground”: douăzeci de ani de la nașterea festivalului din Teatrul Hirschl, care a schimbat fața Aradului