miercuri, 22 mai, 2024

Special Arad Logo

    Moartea politică, mai grea decât moartea clinică

    de Valer Mărginean | 19 aprilie 2024, 7:59 AM | Recomandările editorilor | Viața, așa cum e

    7

    Toți avem câte trei ursitoare care ne citesc în stele. Numai Bibarț are un ursitor, dar bun, cu stelele pe umăr (foto: cotidianul.ro)

    Se spune că, pe cât de frumoasă este viața, pe atât de nedreaptă este uneori. Și nu numai în politică. Totuși, parcă nu viața-i nedreaptă, ci soarta. Cea hărăzită de ursitoare, dacă e să credem în mitologie – și, la urma urmei, de ce n-am crede? Așadar, soarta, ursita e de vină când simțim că viața-i nedreaptă. Mai ales atunci când când se termină.

    Nu mai știu cine a spus că nu se știe ce este dincolo, nu se știe nici măcar dacă este ceva. Dar ce păcat ar fi să nu fie nimic. Să se termine totul într-o clipă. Dacă n-a spus-o niciun om mare și deștept, îmi asum eu prezentarea ideii, deși îmi este clar că am auzit-o undeva, cu ani în urmă. Pentru că sunt întru totul de acord că ar fi mare păcat să nu fie chiar nimic dincolo. Doar nu-i politică, nici viața, nici moartea, să se termine totul odată cu intrarea în ea.

    Pe de altă parte, se pare că nici clipa în care se termină nu-i chiar clipă. Cel puțin așa susțin cercetătorii (unii, că nu chiar toți au astfel de preocupări) care, au ajuns la concluzia că murim în fiecare zi câte puțin, de când ne naștem până trecem în neființă. Sper că cercetătorii ăștia nu au cheltuit foarte mulți bani pentru a trage o astfel de concluzie măreață.

    Medicii susțin că organele umane pot supraviețui o vreme fără oxigen și nutrienți, dar cea mai rapidă reacție o are creierul, ale cărui cellule încep să moară după trei – cinci minute de la, cum să-I spun?, de la începutul morții. Adică, de la clipa aia în care s-a terminat aici și trecem dincolo. Mai mult, zic medicii că inima poate continua să bată, adică să pompeze sânge încă o jumătate de oră. Iată, deci, cum nici clipa nu mai e clipă…

    Pe la sfârșitul anilor ’70 din secolul trecut, am reușit să pun mâna pe o carte ce începuse să facă vâlvă prin unele medii târgumureșene. În acele vremuri nu se făcea politică, așa că altele erau preocupările oamenilor. Carte este cam mult spus, pentru că era un fel de dosar, cu text greu lizibil, semn că trecuse prin multe mâini până să ajungă la mine. Cartea-dosar era o traducere destul de neglijentă (probabil datorită grabei) și apoi multiplicată cu șapirograful, a cărții „Life after life” (Viața de după viață) a lui Raymond A. Moody, despre care atunci știam doar că este medic.

    Se spunea că fusese adusă în România pe filieră baptistă și, recunosc, mi s-a părut interesantă. Pentru că îmi oferea speranța că dincolo există ceva, că nu se termină totul în acea clipă care nu este doar o clipă.

    Mai mult, autorul adunase o mulțime de declarații de la peste o sută de oameni care fuseseră în moarte clinică despre ce-au simțit fiecare (unii au spus doar că nu-și amintesc minic). Aflasem, deci, că unii s-au desprins de „vechiul” lor corp, că vedeau și auzeau frământările celor ce se aflau în jurul corpului lor, unii au fost deranjați de un zgomot ciudat, alții s-au simțit ca într-un tunel în care vedeau lumini.

    politică ilustratie aproape de moarte

    „Experiență aproape de moarte” – ilustrație de Jesse Krauß, via Wikipedia

    Aproape toți au spus că nu pot descrie exact ce au simțit atunci pentru că nu sunt cuvinte pentru a exprima cu exactitate ce au simtiț atunci. Aproape că începeam să regret că nu am trait și eu o asemenea experiență…  Evident, mi-a trecut repede această umbră de regret și am început să am tot mai puțină încredere în realitatea celor prezentate în carte.

    Nici acum nu știu ce să cred. Deși a trecut aproape o jumătate de secol de când am citit cartea și de când mi-a stârnit interesul, n-am avut ocazia să întâlnesc pe cineva care fusese în moarte clinică și să-l întreb dacă a simțit ceva. În schimb, după mulți ani am avut ocazia să aud un prim ministru care trăia cam pe altă lume și vedea tot felul de luminițe la capătul tunelului.

    Și, din câte știu, nu era nici în moarte clinică, nici cerebrală, poate doar una politică.

    Din care, uneori și nu pentru multă vreme se poate reveni la un fel de viață – cel cu luminița a murit un pic odată cu partidul său, apoi a înviat politic în alt partid, ca din întâmplare, cel cu care se luptase în „prima viață”. Că de aia am și spus „un fel de viață” – ce viață poate fi asta, fără onoare?

    Peste mai puțin de două luni, unele partide și unii politicieni vor experimenta fie desprinderea de vechiul corp politici, fie vor auzi un sunet ciudat. Poate chiar vor vedea un fel de luminiță de la capătul tunelului. Și niciunul nu va înțelege că, de fapt, au ieșit din viața politică și au „trecut Styxul” spre viața normală – Doamne!, ce șoc vor avea oamenii ăștia.

    Desigur, vom vedea astfel de „morți vii” și în Arad. Avem deja prea mulți „dinozauri” în politica locală, care s-au desprins de realitate exact cum se spunea în carte că s-au desprins de propiul corp. Doar că subiecții din carte au trăit acea senzație în stare de moarte clinică, pe când ăștia, în stare de viață politică.

    Cei mai mulți nu cred nici în realitatea pe care ne-au făurit-o, dar nici în soartă. Deși n-ar strica un pic de credință. Nu de alta, dar în nicio viață cunoscută nu există doar victorii (succesuri, cum ar spune o fostă erudită, aflată o vreme în aceași barcă politică în care se dau acum Falcă, Bibarț și ceilalți vâslași). Cu atât mai puțin în politică. Există și înfrângeri, care vin, de obicei, când îți este lumea mai dragă și situația îți pare rezolvată după îndelungi negocieri. Va veni și clipa aia a înfrângerii. Chestiune de soartă și de timp.

    Poate veni exact când ești mai sigur că ți-ai făcut praf adversarii. Dar uite că pe centru încă se montează pavele. Exact ca în 2004, când primarul în funcție avea peste 60% intenție de vot. Și a pierdut, nu-i așa, Ghiță?

    Da, da, se lucrează la pavaj, ca-n 2004. Și putem spune „că Annuşka a şi cumpărat uleiul de floarea-soarelui, şi nu numai că l-a cumpărat, dar l-a şi vărsat”. Ei, fiind erudiți nevoie mare, cu siguranță știu că replica este din Maestrul și Margareta. Nici Mihail Alexandrovici Berlioz n-a crezut în Dumnezeu, în diavol sau în soartă așa că a aliunecat pe uleiul vărsat de Annușka, exact sub tramvai.

    Pavatul trotuarului de pe centru pare a fi ca o sticlă cu ulei de floarea soarelui vărsată în ziua votului. Berlioz reales.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Să înțelegem că Bibi e mort și doar duhul lui Coldea îl ține în viața politică? Că Aradul a avut și are un primar mort, un zombi prins între două lumi și manipulat de forțe oculte? Atunci noi, arădenii, votanții, demosul, puterea adevărată a societății – unde suntem?

      +11 voturi
      +1
      -1
    2. Daca COLDEA se evaporă,vor dispărea protejatii?
      Stim cu totii de ce a câstigat măruntul Bibart precedentele alegeri…Cionca nu a avut replică la telefonul primit de la „cel cu stele”…poate dispărând din peisaj COLDEA,scăpăm de nulitațile aradene care sunt rude,consăteni,colegi de bancă sau de toaleta cu acest cancer atât de extins .
      Gândiți-vă că sunt instituții de stat care au directori veșnici…până la pensie,nederanjați de nimeni,niciodată…

      +14 voturi
      +1
      -1
    3. Pe BIBI îl resuscitează cei 6 consilieri pe care-i are…
      Votantii,puterea adevărată a societății,nu au iesit la vot,dezamagiti fiind de figurile politice si nivelul intelectual scazut pe care l-au avut candidatii.
      Poate acum vom ieși la vot sa scapam pe domnia pnl/psd din Arad!

      +17 voturi
      +1
      -1
    4. bateți câmpii tovarăși. ați văzut filmul Kapitalism – rețeta noastră secretă? acolo maestrul DD explică rețeta succesului în politică, rețetă pe care Bibarț o aplică ad litteram. mai sunt prin țară politicieni care aplică aceeași rețetă.

      +2 voturi
      +1
      -1
    5. Acest repetent notoriu trebuie să stea în pușcărie pentru toate câte am făcut nu să planteze rudele și prietenii din copilărie La conducerea Aradului că ne am săturat de atâtea nulități care Cică au în spate pe acest Coldea acest gunoi de la Târnova

      +14 voturi
      +1
      -1
    6. Acum câteva zile în emisiunea Ancăi Alexandrescu un fost agent SRI a spus că Florian Coldea și-a scos certificat medical cum că suferă de Alzheimer în caz ca va fi nevoie să evite pușcăria, dacă e adevărat cum poate un om cu Alzheimer să fie profesor universitar la UBB Cluj?
      Probabil la fel cum poate fi Ciuca președintele Senatului după ce a plagiat!

      +6 voturi
      +1
      -1

    Scrie un comentariu

    1 + 4 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.