Legendele și tradițiile care îi înconjoară pe Sfinții Petru și Pavel
În datinile populare românești Sfinții Petru și Pavel stau în Lună: primul de-a dreapta, al doilea de-a stânga. Sân-Petru este deținătorul cheilor de la poartă și de la încăperile Raiului, precum și mâna dreaptă a lui Dumnezeu. Petru este și cel care stăpânește piatră, grindina și este patronul plugarilor. Sărbătoarea Sfinților Petru și Pavel se ține vreme de trei zile. Sân-Petru stăpânește căldura și ploaia; gerul nu-l sloboade el, ci Dumnezeu.
O legendă spune că odată, pe când sfinții se aflau pe pământ, au intrat într-o crâșmă. Au găsit acolo o sumedenie de oameni, în toiul unei petreceri, și s-au alăturat și ei jocului. După ce au obosit, și-au dat seama că nu le-a priit și, pentru a-i pedepsi pe oameni, au hotărât că de ziua lor să se postească.
Popular, sărbătoarea se numește Sân-Petru de Vară și marcheaza miezul verii agrare și răstimpul secerișului. Ajunul Sân-Petrului este închinat duhurilor văzduhului, care până în această zi continuă să-și facă de cap, îmbolnăvindu-i pe cei ce dorm afară, în locuri neingaduite, și nu sunt apărați cu pelin sau usturoi.
În universul sacru românesc Sân-Petru de Vară e despărțit de fratele său, Sân-Petru de Iarnă, stăpân al lupilor, de aproape o jumătate de an. În legendele populare, Sân-Petru apare fie că personaj pământean, fie că divinitate cerească. Se spune că demult-demult, pe când oamenii erau foarte credincioși, Sân-Petru de Vara umblă pe pământ, singur sau însoțindu-L pe Dumnezeu. Deseori, Dumnezeu Se sfătuia cu el la luarea unor hotărâri. În unele povestiri și snoave populare Sân-Petru este un om obișnuit: se îmbracă în straie țărănești, lucrează pământul, crește vite și, mai ales, pescuiește.
La Sân-Petru de Vară apar licuricii. Ei sunt de fapt scânteile căzute pe pământ, după ce sfântul plesnește din biciul său. Sân-Petru trimite licuricii pentru a-i îndrumă pe cei rătăciți prin pădure. În această zi, zisă și Moșii de Sân-Petru, se fac pomeni pentru cei morți. Oamenii țîn ziua de San-Petru și pentru a ține lupii departe de vite, căci sfântul este patronul lupilor. De altfel, acestei zile i se mai spune și Sărbătoarea Lupilor.
Fiind mai mare peste încăperile Raiului, Sân-Petru împarte hrană animalelor sălbatice, îndeosebi lupilor, fierbe grindină pentru a o mărunți prin topire și a deveni mai puțîn primejdioasă.
Se mai spune că atunci când oamenii nesocotesc puterea cerească, Sân-Petru cheamă balaurii și cu ei se ajută la bătutul lumii cu piatră; balaurii o mărunțesc, iar el o da, adică face să plouă cu piatră. La marile sărbători calendaristice, cum ar fi Crăciunul, Anul Nou, Bobotează, Măcinicii, Sângeorz, Sânziene, Sân-Petru poate fi zărit de pământeni la miezul nopții, când se deschide pentru o singură clipă Cerul, stând la masă împărătească în dreapta lui Dumnezeu.
Cum observă și cunoscutul cercetător al folclorului, prof. Ion Ghinoiu, cei doi sfinți creștini, Petru și Pavel, se transformă într-unul pagan, Sân-Petru de Vara, preluând dată de 29 iunie și numele Sfântului Apostol Petru din calendarul creștin.
De altfel, strămoșii noștri pre-creștini aveau o divinitate omonimă, dovadă localitățile dacice Petrae și Petrodava precum și inscripția Petre de pe un vas de cult, de asemenea dacic.
La 29 iunie încetează de a mai cânta privighetoarea și cucul. Tot de la această dată, cucul se preface în șoim, redevenind cuc la Buna Vestire. Poporul explică astfel de ce, de la Sân-Petru de Vară, nu mai cânta cucul: „Un singur nas a avut cucul, și ăla o fost Sâmpietru.
Dar cum o fost el cucul p-atunci, s-a apucat de-a furat caii lui nașu-său. Nașu-său aleargă mereu după ei, doar, doar o pune mâna pe ei. Atât de mare frică ce are cucul, că, de vede licuricii noaptea, fuge și de ei, căci i se pare că vine nașu-su cu potera după el. Așa o duce el, până mai e o săptămâna până-n Sampietru, tot cântând, când tace. Tace că s-apropie Sampietru și i-e frică că-l aude. De la Sampietru-nainte cucul iar nu mai cânta, de frică nașu-sau”.
Sân-Petru este cel mai cunoscut sfânt din calendarul popular. Importanță acestei sărbători se vede și din postul care o precede, Postul lui Sân-Petru, care, spre deosebire de Postul Paștelui, Postul Crăciunului și Postul Santamariei, nu are un număr stabil de zile. Local, Sân-Petru de Vară este vestit de anumite fapte cerești și pământene: răsăritul constelației Gainușei, apariția licuricilor, amutitul cucului s.a.
Tot profesorul Ion Ghinoiu citează „un joc ritual care se desfășura la Solstițiul de Vară, mai precis la Sân-Petru, atestat și la macedo-români. Acesta se numea Jocul Sclavilor și era executat numai de tineri de la 14 ani în sus. Deși la prima vedere jocul pare a avea că tema încercarea puterilor, el are semnificațîi străvechi care se leagă de ritualul calendarului, de împlinirea și victoria forțelor naturii la Solstițiul de Vară. Este interesant că unele jocuri ale tinerilor din ținuturile pericarpatice păstrează elemente din Jocul Sclavilor”.
La Moșîi de Sân-Petru se dau de pomană colaci, lumânări, mere dulci sau acre. Nu e îngăduit nici unei femei să mănânce mere până în această zi, fiindcă altfel îi supără pe morți. După Sân-Petru de Vară, femeile tinere pot mânca mere, cele bătrâne trebuind să aștepte până la Sfântul Ilie. În această zi se duc la biserica mere, zarzăre, colivă, iar cine are aduce și puțină miere în faguri.
La Sân-Petru de Vară se taie un pui de găînă și omul, lepadandu-l, zice: „Să fie pentru pagubă!” Din această zi e îngăduit să se bată merele și alte fructe; dacă se bat mai devreme, le bate grindină. Dacă va tuna ori va fulgera în această zi, nucile și alunele nu vor avea miez sau vor fi viermanoase. Începe secerișul.
În „Calendarele poporului român”, Editura Paideia, 2001, cercetătoarea Antoaneta Olteanu adaugă la Stoborul Sâmpetrului următoarele: „Se ține pentru pază de lupi și de pagube. Se tem de trăsnete în vite, oameni, case. Se ține pentru a fi feriți de piatră în timpul verii sau că să nu dea ploi mari cu vijelii. Se ține că să nu-i ia apă când trec prin gârlă”.
În legătură cu lupii circulă mai multe legende. Una dintre ele este această: Se povestește că în vremea de demult Sfântul Petru era pescar. El se mai ocupa, împreună cu Sfântul Andrei, cu creșterea oilor. Auzind ei de minunile Mântuitorului, au părăsit atât pescuitul cât și oile și au intrat în rândurile ucenicilor Lui; oile le-au lăsat în pază câinilor. Mai târziu, alți păstori, alungând câinii în pustie, au pus stăpânire pe oile lor.
Câinii Sfinților Petre și Andrei, văzându-se prigoniți, au început să dea năvală asupra oilor, mâncând și omorând din ele cât puteau, până când săreau ciobanii cu câinii lor. și, în felul acesta, s-au sălbăticit și s-au înrăit câinii lui Sân-Petru devenind lupi. Sfântul Petru, după moarte, ajungând la cer și aducându-și aminte de câinii lui, le trimitea la vreme de nevoie mâna din cer, că să li se mai astâmpere foamea.
Iar Sfântul Andrei îi cheamă în fiecare an, în noaptea de 30 brumar, când se serbează ziua lui, și-i binecuvântează că să se prăsească. Tot atunci se spune că ei capătă dezlegare după pradă. La fel face și Sfântul Petru când se serbează Sân-Petru de Iarnă, la mijlocul lunii ianuarie.”
Text: Adrian Bucurescu / 2009
Comentariile portalului
Ar fi binevenit un asemenea centru, dupa cum ar fi binevenit si unul pentru copiii cu dizabilitati sau chiar un Centru social.
Primăria Municipiului Arad are tot ce-i trebuie să execute lucrări, modernizări în regim propriu, prin firmele primăriei Recons, Gospodărirea Comunală au oamenii, au Cod Caen, (...)
Artistul,drumarul și ospătarul!Noua producție cinematografică în preajma ,,alegerilor"!