Ca martor al introducerii învățământului pentru etnia romilor din România, pentru prima oară inițiat și realizat de părinții mei, învățătorii Vasile și Georgina Homescu din comuna Șiria, județul Arad, relatez, în continuare, unele aspecte relevante ale începutului școlarizării acestora după cea de-a doua conflagrație mondială.

Propunerea la Inspectoratul Școlar al Raionului Arad a fost înaintată de către învățătorul Vasile Homescu imediat după apariția Legii care viza Reforma Învățământului din 1948 și a Decretului nr.175 al Pezidiului Marii Adunări Naționale din R.P.R., apărute la 3 august 1948.

Normativele respective care vizau lichidarea analfabetismului, obligau ca tinerii până la vârsta de 14 ani, care nu s-au înscris la școală sau care au abandonat școala, să fie încadrați în clasa I-a. Fiind numit în acel an director al celor 4 școli din Șiria (3 școli pentru elevii români și o școală pentru elevii germani), localitatea având o populație de mii de suflete, tatăl meu a procedat la un recensământ al copiilor cu vârstele între 7 și 14 ani. Constatând că în comunitatea romilor copiii cuprinși în acest interval de vârste pot forma două clase, de 41 și respectiv de 40 elevi, iar din dialogul purtat cu bulibașa Damian, acesta a optat pentru clase de romi, separate de clasele celorlalți. Existând astfel totalul de 81 elevi romi, locurile în clase fiind insuficiente datorită lipsei de spațiu (săli de clasă, cancelarie, clădire etc.), era necesară construirea unei noi clădiri pentru școală. Cum romii din Șiria aveau și îndeletnicirea de a face chirpici (văiug), s-a pornit construcția, a cărui plasament era lângă școala din Cremeniște (o suburbie a comunei) într-o zonă adiacentă celei locuite de comunitatea acestora, copiii lor fiind astfel foarte aproape de școală.

Vestea inițiativei tatălui meu a ajuns la autoritățile din capitală, iar propunerea aprobată. Acest lucru a făcut posibilă informarea reprezentantului romilor pe țară, celebrul maestru Grigoraș Dinicu, care s-a deplasat la Șiria să impulsioneze comunitatea romă în vederea finalizării primei școli din țară a acesteia. Prezența în comuna arădeană a celebrului compozitor și virtuoz interpret violonist, de recunoaștere internațională, a avut loc în luna noiembrie 1948. Eu am fost cel care l-am întâmpinat, ieșind la poartă, cam pe la ora 18:00.

Grigoraș Dinicu. Foto: YouTube

Grigoraș Dinicu a fost însoțit de bulibașa Damian. L-am chemat pe tata care aflând că este onorat de prezența marelui muzician, l-a poftit în casă. Grigoraș Dinicu, abia vorbind, fiind extrem de răgușit datorită unei operații de cancer laringian și a trahectomiei efectuate, l-a felicitat pe tata pentru inițiativă și a motivat prezența sa la Șiria, alături de Damian, reprezentantul romilor, pentru a-l capacita pe acesta din urmă să sprijine construcția școlii și demararea învățământului pentru copiii de etnie romă. În acest sens, i-a înmânat învățătorului Vasile Homescu o carte de vizită, rugându-l să-i dea telefon dacă lucrurile nu vor decurge cum trebuie, știind că în rândul unor părinți romi exista oponență.

Clădirea și sălile de clasă, dotate cu bănci, table și altele trebuincioase procesului de învățământ (manuale, caiete, alte recuzite), a fost finalizată în primăvara anului 1949, mama mea, exprimându-și dorința de a deveni învățătoarea copiilor de romi, fiind numită de director, adică de tatăl meu, una din cele două învățătoare pentru clasa cu 41 de elevi. Cealaltă învățătoare, pentru ceilalți 40, a fost numită o prietenă a mamei, învățătoarea Wanda Rohan.

Trebuie menționat și alt aspect important al procesului de învățământ din acea perioadă, anume că la Șiria, în noua clădire a școlii, seara aveau loc la lumina lămpașelor cu petrol, cursurile serale de alfabetizare a persoanelor de etnie romă de vârste cuprinse între 14 și 55 de ani, în conformitate cu legislația privind eradicarea analfabetismului. Lecțiile serale erau cu durata de unu la doi ani și cu examen de absolvire. Acest învățământ era susținut de dascălii școlilor din localitate, evident și de părinții mei.

În luna august 1949, învățătorul Vasile Homescu a dat un telefon la București pentru a-l invita pe maestrul Grigoraș Dinicu la deschiderea anului școlar 1949/50, programat la 15 septembrie. Răspunzând la telefon, soția lui Grigoraș Dinicu, în lacrimi a relatat că maestrul a trecut la cele veșnice la sfârșitul lunii martie 1949. Așadar, în textul din „Ghidul mediatorului școlar”, sub semnătura profesorului universitar dr. Gheorghe Sarău și a Elenei Radu, apărut sub egida UNICEF și a Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului în anul 2009, precum și în lucrarea semnată de Mircea Zidărescu intitulată „Rolul familiei, comunității și a mediatorului școlar în combaterea absenteismului școlar, a abandonului școlar și a delicvenței juvenile la copii de etnie romă”, Ed. Lumen, Iași, 2009, în ambele publicații, recenzate în dicționarul digital Academia.edu (cu apariție la University of Cambridge și New York University), relatându-se despre prima școală a romilor, trebuie corectate data vizitei lui Grigoraș Dinicu, care a avut loc în anul 1948, luna noiembrie, în loc de 1951 cum este scris în volumele menționate.

În anul 1951, într-adevăr, așa cum se indică și în textele respective, avusese loc vizita la Șiria a ministrului învățământului Ion Nistor, care a făcut o serioasă inspecție la orele clasei învățătoarei Georgina Homescu care i-a ascultat pe toți cei 41 de elevi pentru a-i arăta ministrului inteligența copiilor, precum și cunoștințele dobândite. Ministrul Nistor a felicitat-o pe mama, dar și pe tata a cărui inițiativă se realizase. La sosirea în capitală a ministrului, acesta a scris un articol în presa vremii despre cele văzute și constatate, lăudând inițiativa și truda părinților mei privind înfăptuirea învățământului romilor. Nu-mi amintesc, dar bănuiesc că ziarul era ori „România liberă”, ori mai degrabă „Gazeta Învățământului”.

Școala romilor de 4 clase a funcționat și după anul 1955, deși în volumele amintite mai sus acest învățământ elementar se termină în 1951, ceea ce este eronat ! În acest an, mama a fost încadrată învățătoare la Arad, în cartierul Pârneava (la Școala Generală nr.3, din str. Hălmăgean), iar tata, cu un an înainte, a fost numit profesor la Școala Profesională de Nevăzătoare din Arad (str. George Barițiu nr.16).

În afara celor 4 clase elementare obligatorii, o parte dintre elevii Școlii de romi au urmat ciclul II (clasele V-VII, mixte: cu elevi români, germani și romi). Dintre absolvenții ciclului II, unii au devenit meseriași de frunte la uzinele din Arad: strungari, confecționeri de mobilă etc.

Acestea sunt datele exacte despre prima școală a romilor din România, după cel de-al Doilea Război Mondial, realizată în comuna Șiria.

Radu Homescu