Pentru o parte din generația mea de 30+, muzica (în special rap și rock) a avut un impact foarte mare în educația și dezvoltarea noastră. Simplul fapt că eram interesați de genul acesta muzical, destul de slab reprezentat în România, plus filmele și desenele animate de pe Cartoon Network ne-a construit o bază solidă în a studia limba engleză. Nouă ne-a venit mult mai ușor, pentru că eram foarte tineri și absorbeam totul ca un burete. E de la sine înțeles că doar cunoscând o a doua limbă, universul știut s-a mărit, s-a dilatat. Pentru că sunt foarte multe expresii, versuri pe care dacă le citești în varianta originală „cad” diferit, ating zone ale minții care până atunci erau undeva în niște puncte de suspensie.

Am ales să ating acest subiect pentru că zilele trecute am observat mulți politicieni care, în plenul Parlamentului, la votarea moțiunii de cenzură au ales de multe ori să se folosească de câteva cuvinte în engleză sau citate pentru a epata. Și tocmai acest lucru m-a frapat. Aș putea spune că nici jumătate din cei prezenți au înțeles pe deplin ceea ce se spunea în engleză, făcându-mă să mă întreb: „Dacă nu erau camerele de filmat acolo, dacă nu existau telefoanele care ar fi putut să-i filmeze, ar mai fi apelat la limba engleză? Sau a fost doar un show pentru fraierii de-acasă sau din birouri care urmărea circul?”

Pentru că asta a fost, un circ în care animalele suntem noi, iar ei dresorii. Și nu suntem ceva lei sau tigri nici noi, poate ceva mai mult decât niște foci care balansăm mingea pe nas. Adevărații lei și tigri sunt ei și ne-au demonstrat-o de atâtea ori. Îi vedem rânjind când sunt interpelați cu privire la numărul de proiecte de lege sau amendamente depuse sau de ce unii absentează. De declarațiile de avere nu mai vorbim. Sunt unii parlamentari atât de săraci pe declarația de avere că ne mirăm cum reușesc să trăiască de pe o zi pe alta.

De câțiva ani încoace, unii oameni politici au ales să apeleze tot mai mult la cultura de peste ocean, creând meme-uri, imagini, de cele mai multe ori încărcate de sarcasm. Or, acesta nu este un mod de a face politică. Sunt convins că mulți experți în domeniul politicii m-ar contrazice, însă aceasta este părerea mea. Cum eu nu comentez la meciurile UTA-ei, deoarece realizez că sunt doar un simplu suporter și nu vreun analist, sunt de părere că politica, cel puțin cea românească, ar trebui să înglobeze noțiuni ca „demnitate, responsabilitate, simț civic, empatie, rațiune, logică, administrație” etc. Nicidecum Supermani aruncați în cap , cătușe fluturate sau saci de cadavre aduși prin Parlament

Nu sunt nici vreun analist politic, dar ceea ce îmi întărește opinia este faptul că îi „simt” pe acești politicieni cum calcă pe tărâmuri pe care nu le stăpânesc. Vorbesc de tot felul de super eroi americani, de Jokeri și Supermani, de Lex Luthor și alte lucruri care nu au nici o treabă cu politica românească.

E penibil. Întocmai cum este la fel de penibil să-l menționezi pe Kafka sau Churchill în același Parlament. Churchill și al lui „Document obraznic ” încheiat cu Stalin privind împărțirea Europei, unde România a fost o monedă mică de schimb. Nici atunci nu am fost ceva lei sau tigri.

Ce treabă are pandemia, criza sanitară, spitalele care ard, Colectiv, căpușarea instituțiilor publice cu oameni numiți politici sau corupția din structurile MAI cu toți cei antemenționați nu înțeleg. Le-aș zice :„Haideți să ne concentrăm! Haideți să vedem ce trebuie făcut! Ce? Te-a făcut ăla Joker? Așa și? Ce treabă are Joker cu fondurile europene?! Unde e legătura?”. Însă cine m-ar asculta? Nimeni. Tocmai pentru că nu mă pricep la politică, nu le spun asta. Le spun doar să-și vadă de politică și atât. Adică a lua parte în mod activ la discutarea și rezolvarea treburilor statului.

Ne ocupăm noi de meme-uri, Kafka, Churchill, Superman, Joker și altele. Nu de alta, dar pe noi chiar ne pasionează chestiile astea și chiar ne pricepem.