Dacă treci pe lângă clădirile care au găzduit cândva Fabrica de Spirt și Drojdie, nu îți pare mare lucru. Te gândești că e trist și cam cu asta, basta. E încă o parte uitată a Aradului, ca multe alte vechi construcții cărora nu le-a mai găsit nimeni vreo întrebuințare, după ce s-au închis cu mulți, mulți ani în urmă.

Uimirea vine atunci când te uiți la o imagine de ansamblu, din satelit, și realizezi cu adevărat cât de mare este perimetrul rămas nefolosit!

Întregul areal cu fabrica, dinspre capătul Căii Aurel Vlaicu, acolo unde până și un mall a dat să moară, pare o mare risipă. Niște depozite, ori câteva firme în chirie, sunt puținele care dau viață zonei ponosite. Ba, pardon! Mai aflu de la cineva că, într-o încăpere, într-una din clădirile fabricii, mai activează și o așa numită biserică ortodoxă extremistă (ceva ramură dubioasă de credincioși care duc religia în părți cam greu înțelese de noi, restul celor domoli).

Privind în schimb fosta Fabrică de Spirt și Drojdie, te gândești cum e posibil ca nimeni să nu-i remarce potențialul. Singurul plan recent vizează doar o mică parte a ansamblului care o alcătuia. Mai exact, clădirea în care se afla Moara Neuman a fost ochită în 2023 de o firmă din Baia Mare, spre a fi transformată într-o zonă comercială de tip retail (care să conțină și hotel). Nimic ambițios însă, în clădirea veche, de 4 etaje, ar urma să fie hotelul, iar într-una viitoare, nouă, cu un etaj, ar urma să fie centrul comercial.

(Moara vizavi de mall-ul cel pustiu)

Asta în condițiile în care chiar vizavi e un mall care a dat ortul popii și cu care nimeni nu pare să vrea să mai facă nimic, la cât de mare e cerința pentru centre comerciale în orașul nostru! Iar la câteva stații de tramvai, pe aceeași stradă, se mai află alte două centre comerciale, unul proaspăt inaugurat.

Viziunea celor care investesc în orașul nostru îmi pare uneori atât de îngustă! Parcă efectiv nu pot trece peste cele două variante „clasice”: centru comercial, ori „bloace”. Administrația nici ea nu pare interesată să privească puțin peste gard. Îi convine, cineva probabil își ia comisionul și gata. În definitiv, ce atâta muncă? Semnezi că e ok, îți dai acordul și îți vezi apoi de ale tale. Mai ales când ai la semnat un proiect făcut de o firmă de casă, nu orice firmă, ci chiar a celui care se crede de mai bine de 20 ani șeful orașului.

Apoi, primești placa aia cu Aradul e micuț, e soarta lui spre condamnare, între două orașe mai mari, aflate în plină dezvoltare. E ușor să îmbraci mantia de „victimă colaterală”. Complexul micului oraș de lângă cel mare, care îi „mănâncă” posibilitățile de înălțare, e la îndemână și convenabil.

„Noi am vrea, domnule, dar uite că nu putem”… nu e asta o frază pe care o auziți deja ca un laitmotiv prin diferitele declarații ale celor care ar putea să miște puțin direcția în care se îndreaptă orașul?

De unde mi-a venit să scriu tocmai acum despre asta (că nu pare vreo noutate) și de ce tocmai despre Fabrica de Spirt? Mi-a ajuns în fața ochilor un colaj cu două imagini. Urmăresc o pagină pe Facebook, numită „Architecture Hub”.

Acolo, mi-a fost dat să văd o transformare capitală a unei fabrici similare, din orașul Łódź, Polonia. Atenție, vorbesc de Polonia. Nu ceva țară care evident n-are grad de comparație cu România, cum ar fi Norvegia, ori Olanda, ori Elveția…

Nu. Vorbesc de Polonia. O țară care a fost făcută praf și pulbere în timpul celui De-al Doilea Război Mondial, iar apoi, nu a apucat populația să respire adânc de vreo două ori, că a fost ocupată de comuniști. O țară din care, de asemenea, pleacă mulți oameni să lucreze afară, în dorința unei vieți mai bune. Dar comparativ cu noi, ținând cont de toate cicatricile pe care le are, este incredibil cum a reușit să renaște totuși țara asta din propria cenușă!

Trecând peste problemele cunoscute pe care le are și ea de câțiva ani cu un val de extremism politic, este interesant de analizat cum a știut să folosească fondurile europene disponibile, ori resursele proprii, pentru diferite investiții. Nu praf în ochi, cu pavaj montat strâmb și reparat băncuțe din parc, cum auzim laude pe la noi. Sau cum a atras investitori străini, care să facă proiecte cu adevărat notabile și pentru comunitate.

Uite, în Łódź, Polonia, au schimbat complet la față o fabrică de manufactură aflată în paragină, care nu diferea prea mult față de stadiul actual în care se află a noastră fostă Fabrică de Spirt și Drojdie, poate chiar mai deteriorată… au investit și au transformat-o într-un valoros centru cultural, care l-a uluit și pe regizorul David Lynch, care a filmat o parte din filmul „Inland Empire” acolo.

E adevărat că orașul acela e mai degrabă cât Cluj-Napoca, nu Aradul, însă asta nu ar trebui să ne împiedice să luăm exemplele pozitive de la el. Comparând din nou doar numărul de locuitori ai unui oraș cu strategiile de dezvoltare pe care le poate urma, direct pe câte un exemplu concret, nu face nimic altceva decât să ne arunce din nou în acel cerc vicios (atât de convenabil pentru unii) legat de complexul inferiorității. Și, să nu uităm, de exemplu, chiar la noi în țară, o simplă comună din Alba a dat clasă altor mari orașe cu privire la ce se poate face cu proiecte bine implementate.

În cazul fabricii dărăpănate din Łódź, o companie privată a fost cea care „a mutat pionul de șah” în direcția bună. Dezvoltatorul francez Apsys a cumpărat amplasamentul în 2000, iar inaugurarea a avut loc după mai mult de cinci ani de planificare și construcție.

Există și aici un hotel de lux și un centru comercial, dar dezvoltatorul s-a asigurat să-i dea viață zonei, să atragă oamenii înspre el, să aducă plus valoare comunității. Nu s-a rezumat doar la cazare și magazine, adică ceva ce găsești în orice banal oraș din lume… Complexul se întinde pe o suprafață totală de peste 90.000 m2 (cât 54 terenuri de fotbal), din care 45.000 de metri pătrați sunt zidăria originală restaurată și peste un kilometru de structură metalică. Proiectul a continuat să se extindă, pe parcursul anilor. S-au adăugat Muzeul Fabricii, Muzeul Orașului Łódź, Muzeul de Artă (devenit una dintre cele mai importante galerii ale Poloniei) și Experimentarium (un centru al științei, cu rol educativ, dedicat copiilor).

Revenind la Arad, adică cică mai cu picioarele pe pământ, în realitatea noastră lipsită de alte ambiții decât cele legate de buzunarele unora sau altora, o mică mișcare într-o direcție de acest fel ar fi, teoretic, la fosta fabrică MARTA. Însă lucrurile se mișcă atât de lent, iar politicul e atât de implicat, încât încrederea că până la urmă va și ieși ceva din toate planurile coboară tot mai mult înspre zero. Donația clădirii în proprietatea municipiului a fost făcută, preluarea în acte și ea. Avem un proiect tehnic, cu finanțare de la Ministerul Culturii. Dar atât. În rest, o sumedenie de vise. Că o să prindem finanțări, că o să facem chiar și o replică a unui autobuz de epocă… Cu părere de rău, dar toate sunt momentan promisiuni notate pe pagina de Facebook a unui politician, într-un an electoral.

Este deprimant că în orașul nostru, orice „mișcare” trebuie să fie legată de mediul politic, care chiar asta face, leagă, ține pe loc, acaparează, imobilizează.

Mai deprimant e când vezi că altundeva se poate altfel.