Program special în toate școlile, în ziua de 15 februarie. Orele se opresc, iar elevii vor fi puși să citească
Începând din acest an, România are o Zi națională a lecturii. Într-o țară în care sub 10% dintre cetățeni cumpără o carte pe an, rolul…
Începând din acest an, România are o Zi națională a lecturii. Într-o țară în care sub 10% dintre cetățeni cumpără o carte pe an, rolul…
Conform hotărârilor Consiliilor de Administrație ale unităților de învățământ de stat și privat, în județul Arad situația se prezintă după cum urmează: -În 430 unități…
Ministerul Educației a emis, în interesul elevilor, ordinul de ministru de modificare și completare a ordinului prin care se aprobă criteriile de acordare a burselor,…
Ministerul Educaţiei a transmis că vineri, la nivel naţional, 26.974 de elevi/preşcolari (0,93% din numărul total) sunt pozitivi Covid-19 şi 7.307 persoane angajate în sistemul…
Programul Erasmus este un program al Uniunii Europene, program de schimb studențesc înființat în 1987. Prin acesta, elevii fac schimb de experiență, pe o perioadă…
Caz revoltător la Suceava. Un profesor și o educatoare au fost reținuți după ce ar fi agresat sexual mai mulți copii. Din informațiile Digi24, profesorul…
Comunicat. În conformitate cu noile reglementări legale prevăzute în Ordinul 5608/2506 din 19 noiembrie 2021 privind modificarea și completarea Ordinului nr. 5338/2015/2021 pentru aprobarea măsurilor…
Școlile rămân fără teste de salivă pentru elevi și săptămâna viitoare, a declarat, miercuri, secretarul de stat Raed Arafat. Achiziția privind testele Covid din salivă…
Testarea elevilor se face în această săptămână în zilele de marți și vineri, și nu de luni și joi așa cum era stabilit până acum….
Un tânăr de 16 ani din municipiul reşedinţă a fost reţinut şi urmează să fie cercetat penal, după ce a fost surprins în timp ce…
Copilul este oglinda părintelui care l-a educat și de multe ori, când părinții au un comportament neadecvat, același lucru se poate întâmpla și în cazul…
Școlile au rămas fără teste de salivă. Pentru săptămâna viitoare, copiii nu ar mai primi aceste teste. Ministerul Educației a adus încă de miercuri la…
Ministerul Sănătății nu este implicat în niciun fel în modul de procurare, distribuire și utilizare propriu-zisă a testelor de salivă, ci doar a ajutat la…
Polițiștii Compartimentului de Analiza și Prevenirea Criminalității și ai Biroului Siguranța Școlară au desfășurat împreună cu cadrele didactice de la Liceul Teoretic Sebiș și de…
Comunicat. Organizația Salvați Copiii România consideră imperativă și urgentă clarificarea testării periodice a copiilor în școli, extrem de utilă pentru limitarea răspândirii pandemiei și, în…
În conformitate cu noile reglementări legale prevăzute în Ordinul 5608/2506 din 19 noiembrie 2021 privind modificarea și completarea Ordinului nr. 5338/2015/2021 pentru aprobarea măsurilor de…
“Începând cu data de 22 noiembrie 2021, în localitățile în care rata de incidență este sub 3/1000, activitățile didactice se pot desfășura cu prezența fizică…
Trei elevi din Arad, cu vârste cuprinse între 16 și 18 ani, impuneau „taxe de protecție” colegilor mai mici, iar cei care nu se conformau…
Conform deciziilor Consiliilor de Administrație ale unităților de învățământ de stat și privat, fundamentate pe ultimele reglementări legale cuprinse în Ordinul 5558/2389 din 5 noiembrie…
Ministerul Sănătății urmează să emită normele pentru folosirea testelor de salivă, neinvazive, în școli. Secretarul de stat Andrei Baciu spune că procedura va fi simplă…
În acest an școlar, în funcție de situația epidemiologică existentă la nivelul fiecărei unități de învățământ, conducerea unității de învățământ stabilește, prin decizie a Consiliului…
Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a anunțat azi emiterea unei Hotărâri care impune ca elevii să se întoarcă la ore, în clasă, doar în școlile în…
În cursul zilei de azi a a avut loc o conferință de presă susținută de ministrul educației, Sorin Cîmpeanu. Acesta a explicat în ce moment…
Secretarul de stat Sorin Ion a declarat că orele pierdute de elevii care intră în vacanță din cauza pandemiei vor putea fi recuperate în ianuarie și…

Este inacceptabil ca pacienții operați în privat să fie trimiși la stat pentru tratamente post-operatorii, este una dintre afirmațiile postate pe Facebook de către Centrul...
Holurile Ambulatoriului Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad arătau luni dimineață aproape ca într-o zi obișnuită. Bolnavii așteptau în fața cabinetelor, iar forfota asistenților și...
Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a lansat o platformă publică prin care, pentru prima dată, oricine poate vedea indicatori esențiali privind activitatea spitalelor...

N-am văzut de când sunt atâtea pase la portar ca la Mondialul de fotbal acesta. Portarul a devenit al 11-lea jucător de câmp, munca lui...
Imaginează-ți că nu există ecrane. Că nu te uiți la meciuri pe ele în plină noapte, încercând să nu adormi. Că te duci la stadion,...
În săptămâna care a trecut nu neapărat perfect am fost mai mult departe de Arad, dar asta, în zilele noastre digitalizate, nu mai înseamnă mare...

Șoferii care circulă frecvent pe porțiunea de bulevard cuprinsă între teatru și strada Tribunul Dobra critică starea carosabilului, despre care spun că s-a degradat tot...
Locuitorii din Apateu se confruntă cu atacuri ale șacalilor, iar crescătorii de animale se plâng de pierderi considerabile și de lipsa unor măsuri eficiente din...
Semnalul de alarmă tras de cetățeni și despre care Special Arad a scris recent nu a rămas fără efect. Groapa din Confecții de pe strada...

Violența nu mai este un fenomen izolat în județul nostru, ci unul care se manifestă constant, din familie până în spațiul public, spune comisarul de...
Nu este doar o discuție despre actorie, ci o conversație despre frică, diversitate, curaj și nevoia constantă de a te reinventa. Între teatru, Franța, introspecție...
Între Dakar și Arad, între pictură, măști sculpturale și muzică, Laye Thioune construiește o artă a emoțiilor tăcute și a chipurilor care, paradoxal, spun mai...

Un moment cu totul aparte a avut loc zilele trecute la Lipova, unde veteranul de război Gheorghe Greff a sărbătorit împlinirea venerabilei vârste de 104...
S-a născut mult prea devreme, la doar 28 de săptămâni de sarcină, cântărind numai 760 de grame. Medicii au fost nevoiți să îl resusciteze imediat...
Dar nu. Iubirea nu poate tot. Iubirea te ține treaz nopți întregi. Iubirea te face să cauți răspunsuri acolo unde nu există. Iubirea te face...

Zona Pârneava–Boul Roșu se transformă vara de zici că este o suburbie de la marginea Parisului, unde poliția nu mai intră deloc. Paranghelii până la...
Președintele PNL Municipiul Arad Sergiu Bîlcea consideră că în urma declarațiilor lui Sorin Grindeanu, directorii și șefii de instituții susținuți de PSD trebuie să își...
Președintele PNL Arad Gheorghe Falcă s-a referit în cadrul unei conferințe de presă la două teme politice de actualitate: formarea unui nou guvern și atacul...

Fostul polițist rutier Stelian Paven, prins în flagrant la începutul acestui an în timp ce primea bani de la un șofer oprit în trafic, a...
Mega dosarul contrabandei de țigări din Arad, cel care a trezit România din somn în dimineața de 13 iulie 2021 cu nu mai puțin de...
Valul insolvențelor de răsunet care afectează mediul de afaceri arădean continuă. După insolvența PAB România, compania controlată de omul de afaceri Sandu Ion, anunțată anul...

Noul prim-ministru al Marii Britanii, Andy Burnham, și-a început oficial mandatul cu promisiunea unor măsuri rapide pentru reducerea presiunii generate de costul vieții, urmând ca,...
Kevin Keegan, fostul căpitan și selecționer al naționalei Angliei, a murit la vârsta de 75 de ani, la șapte săptămâni după ce a făcut public...
Prim-ministrul Ungariei, Peter Magyar, a anunțat că intenționează să îi propună celebrei șahiste Judit Polgar să preia funcția de președinte al țării, un rol cu...

Programul Rabla pentru persoane fizice va fi lansat la finalul acestei luni, în aceeași formulă folosită anul trecut, după ce Ministerul Mediului a decis să...
Producătorul auto american Ford a fost nevoit să reangajeze peste 300 de ingineri de control al calității, după ce sistemele bazate pe inteligență artificială implementate...
Uber pregătește lansarea unui serviciu de robotaxiuri autonome în München, Germania, proiect care ar putea deveni primul de acest fel de pe continent, dacă va...

Compania chineză OnePlus se pregătește să își anunțe oficial retragerea de pe piețele din Statele Unite și Europa, potrivit unor informații apărute în presa internațională,...
Nvidia a decis să amâne cu mai bine de un an lansarea celui mai avansat sistem AI al său, Kyber NVL144, după ce inginerii au...
Platforma Base44, cumpărată anul trecut de Wix, a anunțat lansarea Base 1, primul său model AI dezvoltat intern, conceput special pentru crearea de aplicații web...

Cinefilii sunt invitați joi, 23 iulie 2026, de la ora 21:45, în grădina de vară a Cinematografului „Arta”, unde va fi proiectat, cu acces gratuit...
Animația „Dorința” („Wish”), regizată de Chris Buck și Fawn Veerasunthorn și produsă de studiourile Walt Disney, va fi proiectată în grădina de vară a Cinematografului...
Filmul „Înainte de apus” („Before Sunset”), regizat de Richard Linklater și avându-l în rolul principal pe Ethan Hawke, va fi proiectat în grădina de vară...

Special New Music – muzică diversă, originală, specială și, nu în ultimul rând, nouă. În această săptămână avem piese noi de la De Staat, Triggerfinger, Thistle,...
Special New Music – muzică diversă, originală, specială și, nu în ultimul rând, nouă. În această săptămână avem piese noi de la Subcarpați cu Vali Umbră,...
Special New Music revine după o pauză îndelungată cu muzică diversă, originală, specială și, nu în ultimul rând, nouă. Piese noi de la Jack White,...

Paramount ia în calcul mutarea sediului central din California, în contextul în care statul — alături de alte jurisdicții — se pregătește să dea în...
Disney analizează posibilitatea de a oferi o parte din conținutul Disney+ fără abonament, într-un moment în care serviciile gratuite precum YouTube câștigă tot mai mult...
Noul film „Supergirl” al studiourilor DC și Warner Bros continuă să aibă un parcurs dezastruos în cinematografe, cu o scădere de 74% a încasărilor în...

Între atâtea manifestări, arădene și locale, nu mai știm efectiv unde și la ce să ne mai uităm. PNL-ul arădean e într-o frenezie de neimaginat,...
Aleșii liberali de toate rangurile reprezintă adevăratul dar primit de Ilie Bolojan la preluarea șefiei PNL. Nu puterea de a impune taxe și impozite mărite,...
La cum a decurs întreaga epopee care a însoțit construcția noului pod hobanat (cunoscut drept „hibanat”) de la capătul străzii Șaguna, nici inaugurarea nu avea...

Bonnie Tyler, artista devenită celebră prin piese precum „Total Eclipse of the Heart”, „Holding Out for a Hero” și „It’s a Heartache”, a murit la...
După preselecția desfășurată în data de 26 iunie, concursul Miss Arad 2026 intră într-o nouă etapă. Cele 13 finaliste au participat, în data de 1...
Taylor Swift și Travis Kelce și-au unit destinele în cadrul unuia dintre cele mai spectaculoase evenimente mondene ale anului. Cântăreața și starul echipei Kansas City...

În după-amiaza de 7 iulie 2026, polițiștii Biroului pentru protecție Fodului Forestier și Piscicol au oprit, pentru control, o autoutilitară încălcată cu lemne, pe D.N....
Doi tineri din Arad sunt cercetați penal în urma unor incidente de violență în familie: unul ar fi încălcat ordinul de protecție și și-ar fi...
Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad anunță că a început urmărirea penală împotriva unui bărbat de 38 de ani, acuzat că ar fi agresat sexual,...
Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)