Elevii din peste 400 de școli din Arad merg fizic la cursuri. Câți rămân acasă
Comunicat. În conformitate cu noile reglementări legale prevăzute în Ordinul 5608/2506 din 19 noiembrie 2021 privind modificarea și completarea Ordinului nr. 5338/2015/2021 pentru aprobarea măsurilor de organizare a activităţii în cadrul unităţilor/instituţiilor de învăţământ în condiţii de siguranţă epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2, începând cu data de 22 noiembrie 2021, în localitățile în care rata de incidență este sub 3/1000 de locuitori, activitățile didactice se pot desfășura cu prezență fizică în unitățile de învățământ preuniversitar, cu respectarea strictă a măsurilor de protecție sanitară, independent de procentul de vaccinare a personalului din unitatea de învățământ.
Astfel, conform deciziilor Consiliilor de Administrație ale unităților de învățământ de stat și privat, în județul Arad situația se prezintă după cum urmează:
• În 435 unități de învățământ cursurile se desfășoară cu prezență fizică pentru un număr de 59246 copii și elevi;
• În 5 unități de învățământ cursurile se desfășoară online pentru un număr de 1311 copii și elevi;
• Într-o unitate de învățământ cursurile se desfășoară în regim online, pentru un număr de 54 elevi.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)