Enola Day – Presa arădeană între a fi și a nu fi (I)

    de Lajos Notaros | 6 ianuarie 2022, 7:19 AM | Opinii | Recomandările editorilor

    7

    Nu mă apucam de acest subiect, acum la început de an, când avem atâtea pe cap, dacă nu dădeam pe FB – unde altundeva? – de o postare care m-a întristat și m-a distrat în același timp.

    Nu era o problemă dacă era al unui sau unei oarecare, însă e vorba de un om cunoscut în Arad, chiar respectat pentru luările sale de poziție, cu o scurtă ieșire în decorul politic acum câțiva ani. Deci nu e vorba de oricine sau vreun șoșoc sau șoșoacă locală.
    Omul a postat un desen preluat – vezi prima ilustrație – din care reiese că presa „s-a vândut” în ultima vreme, a devenit din susținător al opiniei publice, un instrument al puterii, de fapt un vector al manipulării celor mulți.

    Dincolo de simplismul afirmației, ideea dovedește o superficialitate păguboasă pentru cineva cu ambiții de a influența spațiul public, fiind până la urmă o abordare care nu se ridică peste șoșocismul de pe acum banalizat al lumii noastre lovite de pandemie și de prostia pe care a declanșat-o.

    Pe scurt, ca să nu pară prea didactic: presa este un fenomen al lumii moderne care urmărește evoluția acestei lumi, fiind o parte integrantă și cu nimic mai rea sau mai bună decât lumea în care există. Politicul trăiește prin, în și presă, culturalul și socialul de asemenea, iar mai nou, odată cu trecerea pe online, există pericolul ca toți care postează pe vreun site de socializare să se creadă jurnaliști.

    Așa cum, de altfel, tot din cauza digitalizării comunicației, a ușurinței cu care până și analfabeții funcționali ajung să creadă că produc texte și idei, toți se pricep la toate. Mai nou, și la viruși, vaccinuri și pandemie…

    Căutând explicații pentru degringolada în care ne aflăm, atât în exterior cât și în interior, ajungem relativ simplu la una: suntem în trecere. De la ceva la altceva. Nu este prima oară în istoria civilizației umane și să sperăm nici ultima. Vechile deprinderi și acțiuni nu mai funcționează, pe cele noi abia le învățăm. Să sperăm că până la urmă vom reuși.

    Schimbarea despre care vorbim este evidentă chiar dacă pentru cei care trăiesc în ea nu se impune în mod flagrant: este vorba despre o trecere de la o civilizație a obiectelor și a ființelor concrete la una a virtualității. Cu tot ce decurge de aici. Fără să intrăm în amănunte, rămânem la presă.

    Presa deja s-a mutat din concret pe virtual, nu mai există publicație sau post de radio și televiziune care să nu aibă variantă digitală, online. Dincolo de noutatea tehnologică, e aici o întreagă schimbare de paradigmă, începând cu marile întrebări ale jurnalismului clasic: ce, cine, unde, când, cum și de ce, până la modul în care presa se finanțează și se consumă.

    Noul consumator de presă – și asta este una dintre explicații pentru atitudinea dezabuzată pomenită în introducere – nu mai plătește doar ocazional pentru serviciul care i se oferă. Cel puțin la noi asta este situația. Peste tot în lume se lucrează la modul de finanțare – în fond tehnic este foarte simplu – însă ai noștri consumatori s-au obișnuit prea mult cu binele, să primească gratis conținuturile de presă, le ajunge, nu-i așa, că plătesc abonamentul la internet.

    Numai că astfel lasă fără susținere redacțiile care nu vor să ajungă la cheremul puternicilor zilei, nu vor publicitate condiționată sau bani de partid. După care, precum concitadinul nostru, se plâng că nu mai există presă liberă, toți s-au vândut puterii. Politice, financiare sau ambelor la un loc.

    Cum spuneam, mai spre vest, majoritatea presei trebuie plătită și pe online. Prețurile, abonamentele, sunt derizorii – un abonament lunar la The New York Times online costă până la 2-3 dolari – dar dacă ai cititori cu milioanele, treaba se schimbă.

    Aici la Arad – ca să revenim la dulcea noastră urbe – nu există, cel puțin până acum, nici o publicație online care să condiționeze consumul cu prețul serviciului. E ceva absolut nefiresc într-o societate în care toți aleargă după bani, totul se plătește, orice are un preț, doar presa să fie gratuită.

    Și atunci ne întrebăm din ce trăiesc cei care lucrează în redacții, atâtea câte sunt, fiindcă marea lor majoritate, cel puțin aici la Arad, sunt de fapt bloguri, nu forme online de presă, realizate de un om sau maxim doi și care sunt ”ajutați” de niște ”amici” care îi ”înțeleg” și colaborează pe gratis sau pe o bere, două?

    Cum vom vedea în partea a doua a acestei excursii în presa din Arad, există de toate. Publicații de partid sau apropiate partidelor, respectiv administrației locale, publicații bazate pe interese de grup, altele decât cele de partid, fără să mai vorbim de nenumăratele bloguri despre care am pomenit, realizate de doi-trei oameni, oarecum „în familie”, și care adună banii necesari din relații concretizate în alte „afaceri”.

    Și da, mai există și câteva publicații online care încearcă din răsputeri să își păstreze independența redacțională, să nu se vândă pe bani mărunți, în speranța că până la urmă cititorii vor face diferența și vor realiza că dacă vrei presă bună, așa cum îți dorești o cină bună, trebuie să plătești.

    Despre toate astea, cu exemplele de rigoare, săptămâna care urmează…

    Distribuie articolul

    Comentarii

      • Deocamdată nu se pune problema, suntem și noi convinși că rezultatul ar fi catastrofal.
        Numai că sunt aceste aspecte despre care am vorbit: nu prea e corect să ceri ca presa să servească opinia publică, respectiv cititorul, dar cititorul să nu contribuie sub nicio formă la susținerea acestei independențe.
        Și oricum, acesta este viitorul, un fel de selecție naturală în virtualul spre care ne îndreptăm.
        Din păcate ne vom trezi din nou ultimii…

        0 voturi
        +1
        -1
        • În ce privește atitudinea românului față de relația corectă serviciu-plată, vă spun că în trenul Arad-Brad (scos de mai multe ori din circulație ca neprofitabil) s-au pus afișe prin care călătorii sunt conștientizați că dacă mai merg cu Nașul aduc prejudicii CFR și ruta va fi desființată. Credeți că și-au cumpărat mai mulți bilet sau abonament?

          +2 voturi
          +1
          -1
          • Da, cunosc, trei ani am călătorit pe ruta aceea cât am fost prof la liceul din Brad. E drept, era în anii optzeci, pe vremea aceea, în afara celor care aveau abonament, toți călătoreau cu Nașu. Chiar se uita la mine cu ciudă când îi prezentam biletul. Ca la un fraier care nu-și cunoaște interesul.
            Din păcate sau cine știe, așa am rămas, viața asta a noastră nu a reușit să mă schimbe…

            0 voturi
            +1
            -1
    1. Asta-i faină de tot. E ca poveștile alea cu prostituate care erau în sufletul lor virgine, ele păstrându-se pure în ciuda vicisitudinilor.
      Postarea-i aparține lui Bulumac și dincolo de personajul oarecum controversat, este corectă.
      Din secunda în care guvernul a dat și dă bani presei aceasta își întoarce cracii și privirile înduioșate spre noul client. Restul sunt povești nule, tipic Nola.

      +2 voturi
      +1
      -1

    Scrie un comentariu

    3 + 5 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.

    Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.