Firesc și normal, cei deștepți s-au prins deja. Ei se prind încă înainte ca tu să le spui ceva.

Ceilalți știu dinainte. Așa că aici nu vom găsi diferența dintre deștepți și proști. Și atunci unde? Unde vom găsi acel teren imaginar, un fel de No man’s land, unde trăiesc cei care nu sunt nici-nici. Sunt așa ca toată lumea, nici prea-prea, nici foarte-foarte, ei, cei care formează clopotul lui Gauss, ei, masa și greutatea.

În era digitală a comunicației spontane și fără control, acest teritoriu este uitat pe vecie, ca un un fel de a fost odată ca niciodată. Că dacă nu ar fi fost, nu s-ar povesti atâta. Lumea a fost împărțită pe FB și alte site-uri de comunicare în deștepți și proști. Bineînțeles, cei care se țin deștepți știu exact cine sunt proștii. Problema apare doar când ne dăm seama că de fapt proștii nici nu există decât în viziunea celor care se cred deștepți și îi fac pe ceilalți proști. Așa că, asta este, trăim într-o lume a deștepților, prostia fiind de fapt o delimitare de cei care nu te aprobă pe tine ca deștept.

Să luăm, de exemplu, războiul din Ucraina. Sau ce o fi acolo, fiindcă cei deștepți susțin că de fapt este o operațiune militară specială. Datorată nazismului în floare în Ucraina. Nemaivorbind de agresiunea NATO, în spatele căreia se află unchiul nostru etern din America. Nu contează că acum se numește Joe și e și Biden, important este că în America, dacă nu este condusă de rățoiul Donald, orice este posibil.

Las’ că știm noi, ne spune deșteptul și începe să înșire exemple din trecut. Exemple din care reiese că NATO și SUA sunt parșive, adevărate expresii ale răului și ale prostiei, care, iată, apare așa din neant pe nepusă masă. Degeaba îi spui că prima regulă a unei discuții deștepte este să nu schimbi subiectul atunci când nu mai ai argumente. Ce subiect?, te va întreba el foarte convins de limitarea ta intelectuală. Numai că nu zice, împreună cu marele rege al Franței, mutând un pic accentul: subiectul sunt eu!

Iar în cazul de față chiar ar avea dreptate. M-am hotărât să mă joc nițel cu subiectul văzând avalanșa de lamentări care ne inundă zilele din partea unora care se consideră inteligenți, culți și creativi deopotrivă. Nu-i pomenesc cu numele, persoane și personaje foarte cunoscute, de aici, de la noi și aiurea, care se arată oripilați de manifestarea plenară a prostiei din zilele noastre.

M-am gândit eu așa în singurătatea mea din fața ecranului, oare asta e problema, oare chiar s-au înmulțit proștii pe nesimțite, folosindu-se de comunicarea digitală și de formele tehnologiei care favorizează monologul sau pseudo-discuția? Și tot gândindu-mă așa, dintr-o dată mi-a picat fisa: nu, de fapt nu proștii s-au înmulțit, ci deștepții. Așa cum am avansat mai sus, prostia a devenit o înjurătură, o vorbă de ocară, fără să atingă de fapt datele problemei.

E aici o contradicție psihologică observată din eternitate: definiția limitării intelectuale, ca să vorbim frumos și științific despre prostie, indică lipsa de autopercepție, imposibilitatea ca individul să realizeze nivelul său intelectual. Mai simplu așa, prostia începe atunci când nu îți asumi propria limitare, nerealizând că sunt alții mai breji ca tine. Iar aici intervine fenomenul FB (sau al interacțiunii virtuale de orice fel și formă), mai ales prin posibilitatea nelimitată ca oricine, oricând să își confecționeze o identitate neverificabilă.

Adică omul care apare pe FB sau pe Twitter sau orice alt site poate să fie și poate să nu fie – cazurile cele mai frecvente – identic cu persoana reală care stă în spatele contului. Imaginile promovate, postările preluate sau proprii, alese cu grijă, pot crea o imagine dorită de cel în cauză, dar foarte departe de realitate.

Desigur, există și aici semne și semnale, dar ele sunt strict limitate, accesibile doar unor „rafinați”, specialiști în domeniu, respectiv în propagandă și psihologie. Mai simplu spus, foarte puțini sunt cei care reușesc din prima să despartă neghina de grâu, să facă diferența dintre cei cu care merită să interacționeze chiar și virtual. Majoritatea dintre viețuitorii de pe FB se mulțumesc cu imaginea confecționată, în fond și a lor este la fel, topindu-se în interacțiuni fără consistență și finalitate, dar care mângâie orgoliul și sentimentul importanței proprii.

Multitudinea de felicitări și urări care curg pe FB în toate direcțiile sunt un simptom tipic al acestei forme de viață, în fond dacă chiar dorești să spui câteva cuvinte de la inimă cuiva, îl contactezi pe om personal, nu pe Facebook.

Și încet, așa pe îndelete și cu băgare de seamă, ajungem astfel la ce este mai important în toată această poveste. Multitudinea de oameni obișnuiți care se exhibă pe FB nu fac rău nimănui, eventual unor apropiați mai sensibili și propriilor lor sensibilități. Problema o reprezintă oamenii publici, politicieni, dar nu numai, cei care folosesc internetul, virtualul la modul general, pentru a crea o imagine falsă despre ei, despre munca și preocupările lor.

Exemple nu are rost să mai dăm. Oricine poate verifica adevărul celor spuse mai sus intrând pe conturile de facebook ale așa zișilor oameni importanți din Arad sau de aiurea. Și vă puteți întreba atunci: cine este prostul, ei, că ne împuie capul cu aberații agramate și imagini pentru copii proști sau noi că îi băgăm în seamă.

Numai să nu vă speriați de superficialitatea goală care vă va înconjura…