Incendiu de vegetație uscată în Micălaca și în mai multe zone din județ
Cu un cod portocaliu de furtună, ploi și vijelii în vigoare, în Micălaca are loc un incendiu. Este cu atât mai periculos cu cât vântul…
Cu un cod portocaliu de furtună, ploi și vijelii în vigoare, în Micălaca are loc un incendiu. Este cu atât mai periculos cu cât vântul…
Un nou incendiu în Arad face ravagii chiar în aceste momente, într-o zonă unde sunt mai multe hale aparținând unor firme de transport. Zona este…
Vila Nufărul sau Wenckheim este gata! Este istorie. Prăbușită într-un colaps al nepăsării, vila este uitată și „folosită” doar la Festivalul Clătitelor, când unii își mai…
Intersecția de la Calul Bălan este una dintre cele mai periculoase din Arad. Pentru pietoni, dar și pentru conducătorii auto deopotrivă. Aproape săptămânal are loc…
A devenit deja o tradiție la Arad, ca în fiecare vară, groapa de gunoi a municipiului să ia foc. Acum incendiul se manifestă pe o…
Inspectoratul de Poliție Județean Arad informează că în urmă cu puțin timp a avut loc un accident mortal în localitatea Sântana, pe DJ791. Din primele…
În urmă cu câteva minute a avut loc un accident în județul Timiș. Evenimentul rutier a avut loc pe DN 6, între Lugojel și Găvojdia….
Referitor la prevederile O.U.G. nr, 63/09.05.2022, privind unele măsuri temporare pentru acordarea de sprijin material categoriilor de persoane aflate în situații de risc de deprivare…
Ca în fiecare an, apa Mureșului aduce gunoaie, pet-uri și bușteni care ajung să se poticneasă de picioarele podului Decebal (și nu numai acolo). Volumul…
Orice lucru bun începe cu o pauză, spune vorba aceea. De data aceasta chiar este nevoie de pauză pe șantierul de la Moise. Vă mărturisim…
În urmă cu câteva minute a avut loc un accident în cartierul Vlaicu, pe strada Constantin Brâncoveanu. Implicate au fost două mașini, iar a fața…
În săptămâna cu numărul șase din seria „Cu un ochi pe Moise”, trebie să recunoaștem că suntem puțin deznădăjduiți. Spunem asta pentru că, cel puțin din…
Suntem în epoca dezinformării masive. Dacă pe timp de război, în trecut, se foloseau tot felul de tertipuri create special pentru a servi unui scop…
Anul trecut în septembrie am scris despre jungla care a năpădit parcul din fața supermarket-ului Supeco, fostul Billa cum mai este cunoscut. Încă de pe…
Am ajuns la articolul cu numărul cinci din seria „Cu un ochi pe Moise”, serie care se dorește a fi o consemnare săptămânală a lucrărilor…
Eram la semafor. Așteptam cuminte să se facă verde. În fața mea de pe geamul unei mașini, o mână atârnă nepăsătoare la problemele lumii. Între…
Succesul răsunător al echipei arădene Delta Force încă face valuri peste Ocean unde se desfășura un nou concurs de robotică, iar de data aceasta echipa…
Înainte de toate doresc să fac câteva precizări necesare având în vedere subiectul. Nu contest pregătirea profesională a candidaților pentru ocuparea postului de manager al…
Magazinul dintr-un centru comercial din Capitală, în care vineri, un copil a fost lovit de un dulap, a fost închis temporar de Protecția Consumatorilor. De…
Lucrurile rămân după cum s-au stabilit încă de săptămâna trecută. Șantierul de pe Moise merge înainte cu pași repezi, acest lucru observându-se cu ochiul liber…
Ne așteptam? Poate că nu. Ne miră? Defel! Cum ne putem aștepta ca cineva să-și ia în serios funcția pe care și-o dorește, dacă ajunge…
Păuliș intră din nou în atenția mass media, dar și a autorităților. Dacă în trecut, primarul Ioan Turcin a avut mai multe „întâlniri” cu oamenii…
Calendarul examenului de Bacalaureat 2022 a fost modificat de Ministerul Educației cu o lună înainte ca elevii să susțină probele, pentru ca acestea să nu…
„Corectați-mă dacă greșesc” se dorește a fi o trecere în revistă lunară a lucrurilor care se petrec sau petrecut în Arad, mai cu seamă a…
Măreață zi pentru unii, foarte puțini, dar clar rupți de realitate, bieții de ei. Sau interesați. Da, măreață pentru cei foarte interesați. Pentru restul, majoritatea,...
Spații verzi spre adopție. Asta este noutatea supremă a momentului în administrația arădeană. De aici încolo, orice este posibil. Am crezut că imaginația creativă a...
Ne-am tot gândit: să scriem sau nu despre Piedone, că a fost în Arad… Nu-i subiect de presă, dar parcă prea mare a fost nebunia...
Prins de zece zile în fervoarea festivalului de teatru underground care s-a terminat ieri, am urmărit mai pe sărite evenimentele de altă natură, înainte de...
În sfârșit, avem premier. Bolojan, normal și cum ne așteptam, să vedem ce urmează. Deocamdată nicio grabă, școala tocmai s-a terminat, Nicușor a fost la...
În săptămâna care a trecut s-au făcut 35 de ani de la Mineriada din 1990. Firesc, momentul a trecut neobservat, lumea fiind ocupată de alte...
Șantierul de la școala „Caius Iacob”, din Micălaca, a început cu „năbădăi”, muncitorii efectuând lucrările fără plasa de protecție necesară, iar părinții sunt speriați de...
Episodul doi din „Aradul nostru special”, rubrică în care ne-am propus să facem auzită vocea arădenilor, problemele și dorințelor lor, îl dedicăm unei sesizări cu...
Cine ascultă vocea arădenilor? Unde se face auzită? Cum văd ei Aradul? Contează ce au de spus arădenii despre oraşul lor? Pentru noi contează, așa...
Într-o lume în continuă schimbare, grădinița rămâne locul în care copiii încep să descopere viața, iar pentru ca această lume mică să fie una caldă,...
Cu doar câteva ore înaintea debutului „SoNoRo Conac” de la Arad, violistul și inițiatorul proiectului, Răzvan Popovici – una dintre cele mai influente personalități ale...
O perioadă de aur pentru Filarmonica Arad, care trece parcă printr-o renaștere, cu numeroase concerte care reușesc să umple sala Palatului Cultural și cu noi...
Trei persoane au fost reținute și aproape 1.400.000 de țigarete (70.000 pachete de țigări) confiscate de polițiștii arădeni în urma unor percheziții la București și...
Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Nădlac au depistat, în urma controalelor, nouă cetățeni străini fără drept de a călători în spațiul...
Comunicat. Polițiștii Serviciului Poliției Transporturi Arad au fost sesizați, la data de 10 iunie 2025, despre faptul că, în noaptea de 2 spre 3 iunie...
Corespondența oficială dintre Primăria Arad și constructorul podului peste Mureș, de la începutul până la finalizarea construcției, trebuie făcută publică, susține consilierul Dorian Curcanu –...
Senatorul arădean Glad Varga, președintele Comisiei pentru Mediu, a participat astăzi la o întâlnire cu Jessika Roswall, comisar european pentru Mediu, Rezilienţă în domeniul Apei...
S-a scris aproape totul despre noul pod peste Mureș. Nu îl putem folosi pentru că… s-a stricat înainte de a fi inaugurat. Sunt multe întrebări...
Luna iulie vine cu o serie de premiere așteptate pe Netflix, potrivite pentru vacanța de vară. Platforma propune continuări ale unor francize de succes, thrillere...
Comunicat. În 20 iunie, în Chișinău, Republica Moldova, colecția „Suflete” a studentei Ana Farîma, de la Facultatea de Design a Universității „Aurel Vlaicu” din Arad,...
Alesia Gorgan a reprezentat Aradul la evenimentul Creative Fashion Week, unul dintre cele mai importante evenimente de modă din Europa de Est, parte integrantă a...
O femeie de aproximativ 40 de ani a fost găsită moartă la Milano într-o mașină înmatriculată în România! „Era goală de la brâu în jos”,...
Aproximativ 140.000 de oameni, potrivit estimărilor unui observator independent, au ieșit sâmbătă în stradă în Serbia, în centrul capitalei, pentru a cere alegeri anticipate și...
Europa se confruntă, potrivit The Guardian, cu primul val major de căldură al verii 2025, un episod de caniculă extremă care a determinat autoritățile din...
Dacă drumul se îngustează, șoferii vor fi obligați să permită alternativ intrarea mașinilor de pe banda care se închide, pentru a fluidiza traficul. „Regula fermoarului”...
Măsurile de relaxare adoptate la Bruxelles vin ca o gură de aer proaspăt pentru constructorii de mașini, informează ProTv. Oficialii europeni au decis să le...
Noi reguli pentru conducătorii de autovehicule pe motorină vor fi impuse în Uniunea Europeană. Acestea vor fi aplicate în special pentru mașinile cu o vechime...
Pe 23 mai, a apărut informația legată de spargerea a 184 de milioane de parole din Google, Facebook și Apple. Dacă acea cifră părea mare,...
Lenovo Group Limited este o companie multionaținală din China fondată în 1984. Lenovo proiectează, fabrică și comercializează electronice de larg consum, PC-uri, software, servere, dar...
ChatGPT a pierdut un joc de șah împotriva consolei clasice de jocuri Atari 2600, un program de șah de opt biți, din epoca Disco și...
Luna iulie vine cu o serie de premiere așteptate pe Netflix, potrivite pentru vacanța de vară. Platforma propune continuări ale unor francize de succes, thrillere...
În ultimele trei zile ale Festivalului Underground, programul include șase spectacole de teatru – dintre care unul ucrainean și unul într-un tramvai – și secțiunea...
Prezentat în premieră națională la Transilvania International Film Festival (TIFF) 2025, „Vara mea târzie“ / „My late summer“ aduce pe marile ecrane o poveste cu...
Special New Music – muzică diversă, originală, specială și, nu în ultimul rând, nouă. Avem, în această săptămână, piese noi de la LA LOM, GoGo Penguin (feat....
Special New Music – muzică diversă, originală, specială și, nu în ultimul rând, nouă. Avem, în această săptămână, piese noi de la David Ciente feat. Maria Chivu,...
Sur Austru aduce black metal transilvănean la concertul The HU din București, alăturându-se acestora ca trupă de deschidere pe 26 iunie la Arenele Romane, scrie...
După un rebranding prost, criticat de toată lumea, serviciul de streaming al companiei Warner Bros. Discovery – inițial HBO Max, apoi Max – revine la...
Fanii din întreaga lume au motive de sărbătoare în acest weekend, odată cu desfășurarea Star Wars Celebration 2025, organizat anul acesta la Tokyo, Japonia –...
Disney și Star Wars au lansat recent primul trailer pentru „Tales of the Underworld”, cea mai nouă miniserie animată din universul Războiul Stelelor. Această serie...
Conducerea Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad a semnat, astăzi, contractul de achiziție de aparatură de medicină nucleară – extrem de necesară în diagnosticul, tratamentul...
Comunicat Spitalul Județean Arad: De luni, 23 iunie Secția Clinică Boli Infecțioase Adulți, Compartimentul HIV și Cabinetul Antirabic își vor desfășura activitatea la parterul clădirii...
Aradul beneficiază de fonduri europene de aproape 5 milioane de lei pentru a achiziționa aparatură medicală modernă la Spitalul Județean, ca parte a unui proiect...
În plină retorică de „tăiere a cheltuielilor” promovată de Guvernul Bolojan, Primăria Arad alocă aproape 100.000 de lei, prin „spălătoarea de bani” – Centrul Municipal...
Inspectoratul de stat în Construcții spune că a realizat două controale la șantierul noului pod hobanat peste Mureș, în perioada 2022 – 2024, dar nu...
O terasă modernă se ridică în aceste zile pe jumătate din trotuarul din fața cafenelei Corso (cunoscută arădenilor în trecut ca Segafredo) și pe câteva...
A fost operat pe creier în urmă cu doar trei săptămâni iar acum se pregătește să mixeze la Untold în seara zilei de 10 august....
A murit Dorel Hărșan, arădeanul care în 9 aprilie a împlinit 73 de ani de viață, o viață în care a reușit să devină campion...
Alexandru Gabor, un tânăr din Lipova, a murit chiar în timpul sărbătorii clubului pe care l-a iubit atât de mult, UTA… I-a purtat tricoul în...
Comentariile portalului
De o vreme încoace când auzim la știri că vreun oficial american "își manifestă îngrijorarea" pentru nerespectarea drepturilor românilor sau despre "starea democrației" ne pufnește râ (...)
Nu blama bohoțul pentru că se poartă ca un bohoț, întreabă-te de ce mai mergi la circ. Dacă arădeanul consumă, păi bohoții asta servesc
Dumnezeu să-l ierte