Prins de zece zile în fervoarea festivalului de teatru underground care s-a terminat ieri, am urmărit mai pe sărite evenimentele de altă natură, înainte de toate pe cele politice.

Chiar dacă știam bine că suntem într-o perioadă decisivă din acest punct de vedere. Atât pe plan intern, cât și internațional. Ajunge să ne gândim la formarea guvernului la noi și la evenimentele din Iran. Sau de marea demonstrație anti-Orban din Ungaria, mascată în marș Pride. Și atunci nici n-am pomenit de războiul din Ucraina, un război care, după ce ani buni a ținut capul de afiș, trece oarecum, spre bucuria lui Putin, pe planul secund al interesului general internațional.

Am realizat asta încă o dată sâmbăta seara la clubul Flex, acolo unde un actor ucrainean, pe numele său Yuriy Fedchuk, a realizat, pe un text de Matei Vișniec, un recital actoricesc magnific. Regizorul one-man show-ului, Radu Ghilaș, evident român, dar, mai puțin evident, din Republica Moldova, merită, de asemenea, toată aprecierea.

Lecții de jurnalism fără ipocrizie fiind titlul spectacolului, poate se înțelege mai ușor impactul asupra subsemnatului. Chiar mi-am zis în sinea mea, în timp ce urmăream recitalul lui Fedchuk, că Vișniec exagerează nițel trimițând jurnalismul zilelor noastre spre lada de gunoi a istoriei, dar, la modul esențial, are dreptate: este nevoie de o regândire și reașezare a jurnalismului, acum, după apariția noilor forme de comunicare, site-urile de socializare amenințând din greu valorile clasice ale furnizării și comentării informației.

Și ca să ne convingem de adevărul afirmației ajunge să ne gândim la scandalul de pe online declanșat odată cu primele manifestări ale noului prim-ministru.

Înainte însă să ajungem la Bolojan, e bine să clarificăm o treabă amețită mai nou de cei care urmăresc interese ascunse: Ucraina este o țară independentă atacată de o mare putere care consideră de secole că locul unde un soldat rus pune piciorul devine automat pământ rusesc. Cei care, de voie, de nevoie, țin acum cu Rusia lui Putin, indiferent de ”subtilitățile” din postările lor, țin cu agresorul, punând în pericol ideea suveranității autentice.

Asta apropo de cei care, complet aiurea, se consideră mai nou suveraniști pe aici. Și dacă tot veni vorba de ei, să reținem: atacurile la Bolojan și la programul său de guvernare, indiferent de unde vin, poartă în sine acest sâmbure otrăvit al suveranismului schizofrenic.

După decenii de vorbe și texte de amețit cetățeanul mai puțin atent, vine unul – de fapt doi – care sunt hotărâți să facă ce trebuie pentru ca acest cetățean și toți cetățenii să se simtă bine în țara lor. Să taie din avantajele croite pe chipul și asemănarea clasei politice parazitare, să treacă la un regim de austeritate până când ieșim din groapa săpată de acești politicieni. Chiar dacă asta nu va folosi la popularitatea lor, forjată mai nou prin presa posedată și site-urile folosite pentru manipularea celor care se informează doar de pe ele.

Iată, după decenii de minciuni vine unul care spune lucrurilor pe nume și acționează în consecință. Este cât se poate de evident că această acțiune merge împotriva intereselor clasei politice parazitare tocmai pentru a ajunge în cele din urmă la interesele cetățenilor. Ei, în această situație este cât se poate de limpede că, atacat din toate părțile, Bolojan nu va putea realiza programul de guvernare decât în situația în care va avea sprijinul acestor cetățeni supuși manipulării ipocrite prin presă și site-urile de socializare.

Altfel spus: nu va fi de loc ușor!

Și uite așa revenim la recitalul ucrainean de la Flex, de sâmbăta seara, respectiv la festivalul de teatru care a ținut zece zile fără ca ai noștri lideri locali care mișună pe FB și la festivități de tot felul să se fi arătat măcar formal interesați. Nu este greu să înțelegem de ce. Un festival autentic de teatru interesează mai puțin. Pentru a ilustra acest adevăr din cele mai vechi timpuri, mergem la un alt ”spectacol” de sâmbăta după amiaza.

A fost susținut de actrița Sașa Pânzaru într-un tramvai care a pornit din depou de la UTA și s-a dus până în Aradul Nou încărcat cu cei care au fost doritori să asculte monologul actriței. Și care, chiar dacă nu s-a ridicat la înălțimea recitalului ucrainean, a dezbătut o temă de mare actualitate: cine suntem noi?

Noi, individual, fără, și noi, împreună cu ceilalți? Cum ne dăm seama, oare ne dăm seama pe bune vreodată?

Întrebări eterne, răspunsuri aproximative sau, de cele mai multe ori, amăgitoare. Ajunge să ne uităm mai atenți la noi înșine sau la ceilalți din jurul nostru.

Asta am și făcut în timp ce am parcurs turul de la UTA la Aradul Nou și înapoi. În paranteză: a ținut exact o oră, fără să oprim în stații, doar, când era cazul, la roșu. Iar în timpul acesta ne uitam la actriță și, câteodată, afară, spre străzile pe care treceam, să vedem ce se întâmplă acolo. După ce a terminat, actrița a făcut același lucru.

Ei, și ce am văzut? Vă puteți imagina. Era sâmbăta spre seară, bulevardul spre teatru era închis, se desfășura ediția a II-a Open Boulevard, festivitate, ce mai. Lume și țară peste tot, inclusiv ai noștri lideri zâmbitori și fericiți. Și nu era doar asta. Mai nou week-endurile arădene sunt pline de festivități și ceremonii. Nu festivaluri, festivități, să ne înțelegem.

Tot teatru, dar nu pentru noi, pentru ei….

Citește și: CSM, reacție dură la reformele Guvernului Bolojan: magistrații convocați în adunări generale