Accident cu patru victime, printre care un bebeluș, la ieșirea din Pâncota spre Seleuș
În jurul orei 16:30, la ieșirea din Pâncota spre Seleuș a avut loc o tamponare între două autoturisme, despre care inițial s-a constatat că nu…
În jurul orei 16:30, la ieșirea din Pâncota spre Seleuș a avut loc o tamponare între două autoturisme, despre care inițial s-a constatat că nu…
Polițiștii orașului Sântana au organizat o acțiune, duminică, 21 aprilie, împreună cu polițiștii orașului Pâncota, Serviciului Rutier și Secției 3 Rurală Chișineu-Criș, pe parcursul a…
Pioni, regi, regine, turnuri, cai și „nebuni” și-au dat întâlnire la finele acestei săptămâni pentru ai desemna pe cei mai buni șahiști liceeni din Arad….
În urma evenimentului din noaptea de 28/29 octombrie a.c., IPJ Arad anunță că, în jurul orei 3, noaptea trecută, a fost depistat autoturismul urmărit, abandonat…
Ediția „Dăm Click pe România” 2022, derulată cu sprijinul Kaufland România și OMV Petrom, s-a încheiat cu succes. AFF a reușit să doteze cu 4.000…
Comunicat. În ziua de 21 ianuarie, polițiștii din Pâncota au fost sesizați despre posibile acte de violență asupra unor câini, în extravilanul localității. Din primele…
Serviciul de Ambulanță Județean Arad informează că în această dimineață un bărbat din Pâncota a fost găsit căzut în stradă, în stare de inconștiență. Bărbatul,…
Comunicat. În după-amiaza zilei de 22 noiembrie, polițiștii orașului Pâncota au fost sesizați despre o infracțiune săvârșită de persoane necunoscute, în Măderat. Din cercetări, a…
Comunicat. Polițiștii Biroului Siguranță Școlară au demarat o campanie de prevenire a consumului de droguri, tutun și alcool. Campania se va desfășura în perioada 21…
Duminică seara, în jurul orei 21:00, o mașină s-a lovit de un tren la ieșirea din Pâncota. Din primele informații, se pare că este vorba…
Ediția cu numărul VII a turneului Ludovic Bonyhadi s-a desfășurat, joi, pe stadionul Motorul din Aradul Nou, cu șapte echipe de liceeni la start. Cu…
Polițiștii Orașului Pâncota au identificat doi bărbați de 30 și 34 de ani, ambii din Sântana, care la data de 30 decembrie 2021 ar fi…
Furnizorul de curent electric, compania E-Distribuție Banat anunță noi întreruperi de curent electric în orașul Pâncota. Anunțul vine după ce săptămâna trecută s-au efectuat alte…
Polițiștii Orașului Pâncota cercetează un bărbat de 40 de ani, din aceeași localitate, care în noaptea de 9/10 mai ar fi pătruns prin escaladarea porții…
Comunicat. În această dimineață, conform raportării Centrului Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției, cuprinzând date furnizate de Direcția de Sănătate Publică a Județului Arad,…
Compania E-Distribuţie Banat SA, Zona de Medie şi Joasă Tensiune ARAD (parte a Grupului Enel) anunță noi întreruperi de curent electric. Pentru lucrările anuale de…
La data de 10 august 2020, în urma investigațiilor efectuate, polițiștii orașului Pâncota au identificat un bărbat de 24 de ani, din județul Prahova, care…
Polițiștii Orașului Pâncota cercetează un bărbat de 30 de ani, din Pâncota, care la data 27 iulie 2020, fiind sub influența băuturilor alcoolice, în timp…
Comunicat. Astăzi a început asfaltarea intersecției Pâncota-Măderat și a podețelor din acest perimetru, pe șantierul drumului județean Pâncota-Buteni. Este o fază importantă a lucrării, mai…
Două complexuri sportive urmează a fi construite de către Compania Națională de Investiții(CNI) în județul Arad, în Șimand și Pâncota, ambele proiecte fiind deja în…
Elevii și profesorii liceului din Pâncota, plecați în Spania, pentru un proiect Erasmus+, s-au întors miercuri acasă. „Au aterizat la București azi-noapte, unde le-a fost…
Comunicat. Polițiștii rutieri au depistat ieri, în trafic, două persoane care au săvârșit infracțiuni la regimul circulației rutiere pe drumurile publice. Un tânăr de 25 de…
Comunicat. Polițiștii orașului Pâncota au identificat doi arădeni, bănuiți de un furt de bani, de pe raza localității. În urma investigațiilor efectuate, au fost identificați doi…
Măreață zi pentru unii, foarte puțini, dar clar rupți de realitate, bieții de ei. Sau interesați. Da, măreață pentru cei foarte interesați. Pentru restul, majoritatea,...
Spații verzi spre adopție. Asta este noutatea supremă a momentului în administrația arădeană. De aici încolo, orice este posibil. Am crezut că imaginația creativă a...
Ne-am tot gândit: să scriem sau nu despre Piedone, că a fost în Arad… Nu-i subiect de presă, dar parcă prea mare a fost nebunia...
Lucrurile la nivel național se calmează încet-încet, Nicușor e primit cu brațele deschise de cei loviți de soartă – și de nepăsarea administrativă – din...
Începem cu numele, mai precis cu prenumele, în sensul că Nicușor Dan va fi primul președinte la care tot românul îi va zice pe numele mic....
Mă pregăteam să mă duc la vot când am auzit că a murit Doru Nica. Pe moment, pentru câteva clipe, am uitat de toate cele....
Episodul doi din „Aradul nostru special”, rubrică în care ne-am propus să facem auzită vocea arădenilor, problemele și dorințelor lor, îl dedicăm unei sesizări cu...
Cine ascultă vocea arădenilor? Unde se face auzită? Cum văd ei Aradul? Contează ce au de spus arădenii despre oraşul lor? Pentru noi contează, așa...
Situație demnă de filmele cu proști în curtea blocurilor dintre str. Traian Moșoiu și str. Dimitrie Bolintineanu. Cauza? Un canal de care autoritățile uită periodic....
O perioadă de aur pentru Filarmonica Arad, care trece parcă printr-o renaștere, cu numeroase concerte care reușesc să umple sala Palatului Cultural și cu noi...
Trăim vremuri tulburi, trăim în epoca post-adevărului, la începutul unei noi ere digitale în care orice părere emisă pe social media poate influența mii de...
Urme ale trecutului și marea sursă de viață. Lumea invizibilă de sub noi. Straturi de ceară, cărbune, pastel și acril, care reproduc, simulează și reliefează...
Comunicat. Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Nădlac au depistat, în urma controalelor nesistematice efectuate în zona de competență, 14 cetățeni străini fără...
Pe 31 martie 2025, în jurul orei 21:00, un echipaj de polițiști locali din Arad au predat doi bărbați căutați de poliție pentru comiterea unor...
Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Arad informează că a fost prins un hoț la câteva zile după ce a furat o sumă mare de bani...
Zilele acestea se discută construirea unei majorități parlamentare din care să rezulte un nou Guvern, cu sarcina de a răspunde problemelor economice. Deputatul PNL Răzvan...
Inițiativa privind vaccinarea anti-HPV a fost adoptată în Camera Deputaților cu 213 voturi din totalul de 237, a anunțat deputata PNL Geanina Pistru. Aceasta a...
Senatorul Glad Varga, președintele Comisiei pentru Mediu, reacționează după suspendarea temporară a Programului „Rabla pentru Tractoare”. Parlamentarul arădean cere Administrației Fondului pentru Mediu să investească...
Damaris Lupu, o tânără de 14 ani, care a oferit un moment impresionant de contorsionism, a câştigat finala concursului „Românii au talent”, sezonul 15, de...
E vorba de o formație englezească de muzică mai aparte, mai deosebită. În mod sigur, alternativă. Cu toate acestea au ajuns și pe aici, pe...
Marți, la Premiile Gopo, actorul Claudiu Bleonț a avut un moment pe scenă alături de fiica sa de 8 ani, căreia i-a spus, ținând-o de...
Candidatul sprijinit de partidul național-conservator Lege și Justiție (PiS), Karol Nawrocki, a câștigat alegerile prezidențiale din Polonia, potrivit rezultatelor comunicate de Comisia Electorală. După numărarea...
Candidatul liberal și proeuropean Rafal Trzaskowski pare să-l fi devansat la limită pe ultraconservatorul naționalist Karol Nawrocki în turul al doilea al alegerilor prezidențiale care...
Mii de maghiari au protestat în tăcere duminică la Budapesta împotriva unui proiect de lege care îi permite premierului Viktor Orban să sancționeze instituțiile media...
Măsurile de relaxare adoptate la Bruxelles vin ca o gură de aer proaspăt pentru constructorii de mașini, informează ProTv. Oficialii europeni au decis să le...
Noi reguli pentru conducătorii de autovehicule pe motorină vor fi impuse în Uniunea Europeană. Acestea vor fi aplicate în special pentru mașinile cu o vechime...
Oliver Blume, directorul general al Volkswagen, a declarat că grupul auto german ar putea muta producția mărcii Audi în SUA ca parte a strategiei de...
Rețelele sociale au fost recent invadate de o serie de videoclipuri alarmant de realiste, în care așa-ziși „reporteri” prezintă știri fabricate într-un format profesional, dar...
Comisia Europeană a sancțioanat, în total, cu 700 milioane de euro Apple și Meta pentru că giganții tehnologici nu au respectat normele de concurență, informează...
Analiștii din domeniul semiconductorilor sunt de părere că Huawei ar putea fi un lider evident în cursa Chinei pentru a găsi o alternativă pentru cipurile...
Din 6 iunie, cinematografele românești vor găzdui proiecțiile filmului „Muzica Apusenilor”, un documentar de lung metraj liric cu un puternic mesaj ecologic. La Arad, va...
Regizorul iranian Jafar Panahi a fost distins sâmbătă cu prestigiosul Palme d’Or la cea de-a 78-a ediție a Festivalului de Film de la Cannes, pentru...
Denzel Washington a fost onorat cu Palme d’Or pentru întreaga carieră la Cannes 2025, în timp ce competiția rămâne intensă, cu filme ce abordează teme...
În perioada 11 – 12 iulie 2025, la Periam Port, în județul Timiș, Rock la Mureș își deschide din nou porțile pentru cea de-a XIII-a...
Ca printr-un miracol, bustul rabinului Aaron Chorin a revenit din nou acasă, după o înstrăinare de trei decenii, iar comunitatea evreiască din Arad a cinstit...
Special New Music – muzică diversă, originală, specială și, nu în ultimul rând, nouă. Avem, în această săptămână, piese noi de la Faust, Șuie Paparude, DJ...
După un rebranding prost, criticat de toată lumea, serviciul de streaming al companiei Warner Bros. Discovery – inițial HBO Max, apoi Max – revine la...
Fanii din întreaga lume au motive de sărbătoare în acest weekend, odată cu desfășurarea Star Wars Celebration 2025, organizat anul acesta la Tokyo, Japonia –...
Disney și Star Wars au lansat recent primul trailer pentru „Tales of the Underworld”, cea mai nouă miniserie animată din universul Războiul Stelelor. Această serie...
Comunicat. Consiliul Județean Arad intenționează să depună un nou proiect pentru accesarea de fonduri europene, în vederea înființării unei secții de boli paliative la Spitalul...
Dalia a lansat o nouă provocare pentru cei care cred în bine: pe data de 7 iunie 2025, în Zona de Agrement Mărului, sunt așteptați...
Conducerea Spitalului Județean Arad aduce în atenție o intervenție de urgență – contracronometru – care a avut loc în noaptea de marți spre miercuri, în...
Fostul adjunct (împuternicit- nota red.) al IPJ Arad, Florin Turnagiu, care s-a pensionat la începutul acestui an, a ajuns în instanță, mai exact la Judecătoria...
1.749,95 de dolari. Aceasta este suma trecută în dreptul senatorului arădean AUR, Teofil Parasca şi a contului @teo.parasca. Numele se regăseşte pe lista întocmită de...
Doi angajați ai Ocolului Silvic Gurahonț au fost reținuți săptămâna trecută după ce polițiștii s-au sesizat cu privire la infracțiunea de fals informatic. Se pare...
A murit Dorel Hărșan, arădeanul care în 9 aprilie a împlinit 73 de ani de viață, o viață în care a reușit să devină campion...
Alexandru Gabor, un tânăr din Lipova, a murit chiar în timpul sărbătorii clubului pe care l-a iubit atât de mult, UTA… I-a purtat tricoul în...
Marius Cheregi a ajuns la 57 de ani și are în spate o carieră impresionantă de fotbalist. A fost lansat de UTA, a ajuns campion...
Comentariile portalului
Sfatul rămâne, poate reușiți până la urmă...
"Și fiți mai atent la ce scrie și nu scrie de obicei autorul. " --- Așteptăm să explice autorul cum a 5-a / a 6-a economie a Europei va (...)
Cetatene, hai cu răspunsul🤣 Daca ai greșit, și așa e, spune-o, sau voi, ,,suveranistii" Piticului Pinocchio nu greșiți?