Conducerea clubului UTA negociază rezilierea contractelor lui Hora și Antal
Doi dintre cei mai cunoscuți jucători din lotul echipei UTA nu mai intră în vederile antrenorului Gyuszi Balint în vederea sezonului de primăvară, chiar dacă…
Doi dintre cei mai cunoscuți jucători din lotul echipei UTA nu mai intră în vederile antrenorului Gyuszi Balint în vederea sezonului de primăvară, chiar dacă…
Adus în vară la UTA după ce a promovat cu CS Mioveni în prima ligă, tânărul fotbalist Adrian Mar nu a jucat niciun minut în…
Karolis Laukzemis este jucătorul care a fost prezentat astăzi de UTA, el fiind atacantul de la care fanii și staff-ul tehnic al Bătrânei Doamne așteaptă…
UTA a renunțat în această iarnă la cinci jucători, iar pe alți trei dorește să-i împrumute la alte cluburi la care să joace. În schimb,…
Situația lui Dennis Man (23 de ani) la Parma a fost lămurită în primele zile din 2022. Fotbalistul lansat de UTA va continua să joace…
Cinci echipe are înscrise în sezonul 2021-2022 CS ProVolei Arad în campionatele naționale organizate de Federația Română de Volei. Clubul condus de prof. Radu Sabău…
Sala de sport a Școlii Gimnaziale „Nicolae Bălcescu” a fost, recent, gazda unui turneu de badminton dotat cu Cupa „Hedera Helix”. Renovată de puțină vreme,…
Sportul arădean are tot mai puține performanțe în ultimii ani, dar nici atunci când le obține, autoritățile nu știu să le aprecieze. Ultima dovadă a…
Dennis Man nu mai intră în planurile lui Giuseppe Iachini la Parma și are șanse mari să plece de la divizionara secundă din Italia în…
David Miculescu a avut un sezon de toamnă bun spre foarte bun. Cele șase goluri marcate de tânărul jucător al echipei UTA au atras atenția…
A devenit tradițional turneul caritabil de fotbal de la baza Desavoia. An de an, diferite persoane, în majoritate copii, beneficiază de gestul fotbaliștilor arădeni și…
Sala „Regele Ferdinand I” a Primăriei Arad a fost, în penultima zi a anului 2021, gazda Galei Sportului Arădean. Conform așteptărilor, jucătoarea de tenis de…
Ovidiu Șerban, președintele CS Universitatea „Aurel Vlaicu” Arad, și reprezentanți ai secților sportive au fost prezenți în fața presei pentru bilanțul pe anul 2021. „Bugetul…
UPDATE. Gruparea arădeană a pierdut duelul de la Timișoara, scor 64-71, hotărâtor fiind debutul sfertului III în care CSM Satu Mare a avut un „parțial”…
Conducătorul clubului UTA, Alexandru Meszar, a precizat în cadrul emisiunii „Repriza de sport” moderată de Ioan Hamza la televiziunea online arădeană La Strada că UTA…
Gyuszi Balint este într-o vacanță activă după primele 21 de etape scurse din sezonul regulat al Ligii 1. În aceste zile, Balint este în discuții…
David Miculescu se află în vacanță în Emiratele Arabe Unite, la Dubai, cel mai mare oraș din această țară arabă și unul dintre cele mai…
Preşedintele Federaţiei Române de Tenis de Masă, Cristinel Romanescu, a declarat, pentru Agerpres, că visul unei medalii olimpice pentru organizaţia pe care o conduce s-a…
„Omul sfințește locul”, spune un proverb românesc. Profesorul Daniel Constantin Mărcuș se încadrează la categoria oamenilor în urma cărora se vede ceva, care pe lângă…
George Țucudean a fost unul dintre cele mai bune produse ale fotbalului arădean din ultimii 30 de ani. De cinci ori campion al României, de…
FCC Baschet UAV Arad s-a impus, joi, la Târgovişte, aceasta fiind a 11-a victorie în 12 meciuri susținute în acest sezon. „Galben-albastrele” au câștigat cu…
Daniela Dodean-Monteiro a fost desemnată cel mai bun sportiv al anului de către CSM Arad. Daniela Dodean are în palmares anul acesta un loc 5…
Dan Petrescu nu a dat încă un răspuns în ceea ce privește oferta Federației Române de Fotbal de a-l instala pe funcția de selecționer al…
Pare tot mai evident că experiența lui Dennis Man la Parma se apropie de sfârșit. Gruparea italiană contează foarte rar pe serviciile sale și după…

Accesul pacienților la consultațiile din ambulatoriile spitalelor publice intră în atenția Ministerului Sănătății, după ce Alexandru Rogobete a făcut un experiment pe cont propriu. Ministrul...
Dacă ești supraponderal și mai la început de drum în ale fitness-ului, iar în prezent te întrebi cât timp îți va lua până să obții...
Hepatita acută de tip A, cunoscută și sub denumirea de „boala mâinilor murdare”, se află în plin sezon epidemic în județul Arad. Potrivit reprezentanților Spitalului...

Prins la mijlocul terenului (al orașului, mai precis) de cele trei vedete ale culturii românești și internaționale, Flavius Domide zâmbește destins și ironic în același...
Probabil, Domnul Seculici, practic și descurcăreț, s-a gândit ca gala de trofee pentru întreprinderile arădene a Camerei de Comerț din Arad să se organizeze mai...
Ce să mai vină, că sunt aici de când e lumea, ați putea zice acum, citind întrebarea din titlu. Și ceva dreptate ați avea în...

O licitație pentru locurile de parcare de reședință din zona Aleea Făget a stârnit nemulțumiri în rândul locatarilor, după ce la procedură au participat și...
Un tânăr din județul Arad susține că autoturismul său, un Volkswagen Passat, a fost distrus în totalitate într-un incendiu izbucnit în noaptea de 20 spre...
În centrul Aradului, lipit de o clădire monument istoric de pe Bulevardul Revoluției, și-a făcut apariția în ultimele zile o cutie metalică de dimensiuni mari,...

Patru muzicieni arădeni, cu vârste între 17 și 18 ani, au transformat un proiect început în ianuarie 2025 într-o poveste de succes a scenei metalcore...
Suntem captivi într-un sistem de sănătate care ne tratează bolile cum știe mai bine, în limita bugetului pe care îl are. Nu ne învață cum...
Ramon Geanâm a primit un nou mandat de trei ani la conducerea DIICOT Arad. Ce ați vrea să aflați despre activitatea instituției care combate criminalitatea...

Un diagnostic crunt a transformat copilăria Emmei într-o luptă pentru sănătate și viitor. Acum, familia ei are nevoie de sprijinul oamenilor cu suflet pentru a...
Ultras Arad se mobilizează pentru a-l ajuta pe Marcel Coraș. La partida de duminică, 18 octombrie, dintre UTA și CFR Cluj, suporterii vor organiza o...
O viață întreagă pusă în slujba educației, sportului și formării generațiilor de copii. Profesorul Mircea Dumitru, una dintre figurile importante ale sportului din Lipova, a...

Senatorul USR de Arad Răzvan Anghel critică colaborarea parlamentară PSD AUR, care a dus doar săptămâna aceasta la respingerea a trei proiecte USR: desființarea Academiei...
Un nou pas pentru continuarea investițiilor în energia regenerabilă din România. Proiectul inițiat de senatorul Glad Varga, președintele Comisiei pentru Mediu, care prevede prelungirea cu...
Senatorul USR de Arad Răzvan Anghel avertizează că „desuserizarea României”, anunțată de Sorin Grindeanu, riscă să însemne abandonarea reformelor începute de miniștrii USR și revenirea...

Încă un război în sânul universității de stat din Arad, UAV, se poartă în instanță în aceste luni. Verdictul justiției este așteptat în ceea ce...
Noi informații ies la iveală în dosarul de spălare de bani în care procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad și polițiștii Serviciului de Investigare...
Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad a anunțat o admitere „record”, cu 3.474 de candidați înscriși și peste 2.500 declarați admiși. Rectorul Ramona Lile a mers...

Momente de groază în centrul istoric al Cracoviei, unde un atac armat produs sâmbătă s-a soldat cu mai multe victime. Cel puțin două persoane au...
O veste șocantă a zguduit scena politică germană. Hubert Aiwanger, vicepremier al landului Bavaria și ministru al Economiei, a fost găsit fără viață într-o cameră...
Un muncitor român și-a pierdut viața în timp ce participa la construcția unui vas de croazieră de lux, pe un șantier naval din apropiere de...

Elon Musk a prezentat o demonstrație spectaculoasă a viitorului Tesla Roadster, un automobil electric dezvoltat în colaborare cu SpaceX, care promite performanțe ieșite din comun....
Bentley face un pas important și lansează modelul electric Torcal, primul automobil complet electric din istoria de 107 ani a constructorului britanic de mașini de...
Numărul românilor care nu își permit o mașină personală a scăzut la jumătate într‑un singur an, arată cele mai recente date publicate de Eurostat, citate...

Compania afirmă că peste 1,2 miliarde de oameni folosesc săptămânal ChatGPT, iar 250 de milioane apelează frecvent la interacțiunile vocale, potrivit bigtechnology.com. Cifrele au fost...
Site-ul oficial al Poliției Române este indisponibil de săptămâna trecută, utilizatorii fiind întâmpinați de un mesaj prin care sunt informați că platforma se află în...
Două breșe de securitate extrem de grave descoperite în limbajul de programare PHP au pus în pericol milioane de site-uri din întreaga lume în această...

„Nuremberg” (regia: James Vanderbilt), un proiect cinematografic care aduce pe ecran o perspectivă complexă despre un moment marcant din istoria modernă, va fi proiectat la...
Veste proastă pentru cei care s-au trezit pe ultima sută de metri că vor să vizioneze „Fjord”, ultimul film premiat la Cannes al lui Cristian...
Cinema Arta din Arad găzduiește, în perioada 28-30 octombrie, ediția 2026 a festivalului „Les Films de Cannes”, eveniment care aduce în fața publicului trei producții...

Ediția din acest an a Festivalului Internațional „Toamna Muzicală Arădeană”, organizat de Filarmonica Arad, a debutat în 29 octombrie, cu spectacolul „Don Giovanni” de Wolfgang...
Patru muzicieni arădeni, cu vârste între 17 și 18 ani, au transformat un proiect început în ianuarie 2025 într-o poveste de succes a scenei metalcore...
Special New Music – muzică diversă, originală, specială și, nu în ultimul rând, nouă. În această săptămână avem piese noi de la The Velveteers, La Maisnie...

Îndrăgitul realizator TV și comedian american Jon Stewart va continua să prezinte emisiunea satirică „The Daily Show” până la sfârșitul anului 2028, după ce a...
Actorul scoțian James McAvoy a dezvăluit că a prezentat oficial celor de la Paramount ideea unui serial Star Trek centrat pe trecutul căpitanului Jean-Luc Picard,...
Universul celebrului serial SF „Dosarele X” primește o nouă viață. Platforma Hulu a confirmat oficial că relansarea dezvoltată de regizorul și producătorul Ryan Coogler va...

La Arad, timpul de așteptare poate fi folosit în multe feluri. Unii mai dau un telefon, alții își verifică mesajele, scrolează pe paginile de socializare,...
Între atâtea manifestări, arădene și locale, nu mai știm efectiv unde și la ce să ne mai uităm. PNL-ul arădean e într-o frenezie de neimaginat,...
Aleșii liberali de toate rangurile reprezintă adevăratul dar primit de Ilie Bolojan la preluarea șefiei PNL. Nu puterea de a impune taxe și impozite mărite,...

Arad Urban Style va aduce moda în prim-plan, reunind 30 de designeri consacrați și debutanți, alături de peste 60 de modele naționale și internaționale, în...
O alunecare de teren a provocat apariția unei gropi de mari dimensiuni în imediata apropiere a vilei actorului Nicolas Cage, scrie FilmNow, citând Page Six....
De la Arad până în China, fotograful arădean Claudiu Negrea și soția sa, cântăreața Geanina Gee, au avut parte de o experiență care le va...

Polițiștii arădeni au desfășurat, vineri, 6 noiembrie 2026, o amplă acțiune în cadrul operațiunii JUPITER, fiind puse în executare 60 de mandate de percheziție domiciliară...
14 percheziții domiciliare au loc în această dimineață în județul Arad, cele mai multe având loc în orașul Ineu, într-un dosar de evaziune fiscală, spun...
Polițiștii arădeni au efectuat, miercuri, 4 noiembrie, două percheziții domiciliare în județul Arad, într-un dosar care vizează comercializarea unor produse susceptibile de a fi contrafăcute....
Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)