vineri, 19 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Fotbal pentru viață. Aproape 3.000 de euro s-au adunat la baza Desavoia pentru a salva viața lui Sebastian

    de Lucian Dănilă | 30 decembrie 2021, 7:03 PM | Recomandările editorilor | Sport

    0

    A devenit tradițional turneul caritabil de fotbal de la baza Desavoia. An de an, diferite persoane, în majoritate copii, beneficiază de gestul fotbaliștilor arădeni și a prietenilor acestora de a cumpăra diferite tricouri pentru ca banii să ajungă la cei suferinzi.

    Pe iarba artificială a bazei Desavoia i-am văzut ieri pe foștii idoli ai fotbalului arădean din anii 80-90, Adi Negrău, Marius Grad, Nicolae Mitu, Marius Plisca, Dorel Toderaș sau cel care a și antrenat „Bătrâna Doamnă”, Roli Nagy. Deși au trecut anii peste ei, aceștia nu s-au dat la o parte din fața unor fotbaliști activi din prima sau a doua ligă din România, așa cum sunt Cătălin Hlistei, în prezent la Rapid, Marius Chindriș, care după ce a promovat în vară cu Mioveni este acum foarte aproape de o nouă promovare cu Petrolul, Cipri Rus și Paul Copaci de la Viitorul Pandurii. I-am văzut la Desavoia și pe unii dintre jucătorii care au pus serios umărul la evoluția echipei UTA în ultimii ani, fotbaliști care au participat la promovările din eșaloanele inferioare spre prima ligă, așa cum sunt Alin Gligor, Bogdan Burlă sau Suslak.

    bendea 3

    Cel mai important nume care a participat la turneul de la Desavoia, organizat de Cristian Lăzău și Cristian Barna, a fost fostul mare internațional Iosif Rotariu. La cei 59 de ani, „Roti” se mișcă ca în tinerețe. Fotbalistul care l-a anihilat pe legendarul Diego Maradona la Cope del Mondo 1990 a venit la arad împreună cu o echipă de tineri, iar la final și-a donat tricoul de la actualul său club, Ripensia, pentru a fi licitat. Ca un gest de prietenie și colegialitate, acesta a fost cumpărat de fostul său coleg de la Steaua din anii 90, Roli Nagy.

    Opt echipe au participat la turneul de la baza Desavoia, bază deținută de Flavius Măduța. În finală au ajuns cei de la Ergad împotriva celor de la UTA. Surprinzător pentru unii, victoria a revenit la loviturile de departajer celor de la Ergad. În timpul regulamentar a fost 2-2, după care Ergad s-a impus cu 1-0 după executarea a câte trei lovituri de la 7 metri.

    Pentru Ergad au evoluat: Augustin Lingurar, Valentin „Angelo” Cioba, Valentin Popa – Daniel Husa, Alex Cioncioiu, Darius Nadiu, Adrian Corbu, Robert Kocsis, Adrian Popa, Ionuț Pașcu, Claudiu Bota, Marius Bota și Andrei Nanu.

    La UTA i-am văzut pe Pistol, Copaci, Chindriș, Suslak, Cipri Rus și Burlă, sprijiniți de „veteranii” Marius Grad, Adi Negrău, Roli Nagy și Nicolae Mitu.

    În mod simbolic, pentru dăruirea sa, pentru talentul care nu îi va dispărea niciodată și pentru plăcerea sa de a juca și la o vârstă la care alții se uită doar la televizor, titlul de „Jucătorul turneului” i-a revenit celui care ridica tribunele în picioare la începutul anilor 90, Nicolae „Uraganul” Mitu.

    După finală s-a trecut la licitarea tricourilor unor jucători arădeni sau a unora care evoluează în prezent în Liga 1. Și aici am avut un campion, iar numele său este Andrei Țuca, un om de afaceri care este implicat în fotbal, el fiind cel care susține activitatea echipei din Sânpaul. Andrei a achiziționat nu mai puțin de 7 tricouri!

    bendea 2

    Tricourile achiziționate la cel mai mare preț au fost cele ale fostului internațional Adrian Ilie și a actualului căpitan al echipei UTA, Florin Iacob. În ceea ce privește tricoul lui Adrian Ilie, acesta este unul cu care joacă în prezent echipa națională, dar a fost purtat de fostul mare jucător al Valenciei la un meci demonstrativ, tricou pe care l-a și semnat.

    Cel mai gustat moment a fost acela în care s-a scos la licitație cămașa purtată de angajatul agenției de pariuri Mozzart Bet, cunoscut ca „Măru”. S-a ajuns la suma de 400 de lei, iar cămașa cu care acesta a început munca la agenție a fost cumpărată chiar de… el.

    Paul Copaci a licitat 1.100 de lei pentru tricoul lui Adrian Ilie, iar Silviu Turc l-a achiziționat pe cel al lui Florin iacob contra sumei de 1.000 de lei. Cipri Rus s-a ales cu tricoul lui Săpunaru pentru 700 de lei, iar un alt fost căpitan de la UTA, Alin Gligor, a câștigat licitația pentru unul dintre tricourile purtate de Cătălin Hlistei la Rapid. Cele două tricouri ale lui Hlistei au fost licitate, ambele, la 700 de lei, la fel ca cele ale lui Denis Alibec și Săpunaru. Remus Avrămuțiu a achiziționat tricoul pe care George Țucudean l-a purtat la echipa națională.

    La final, Flavius Măduța și-a achiziționat contra sumei de 600 de lei tricoul lui Keseru de la FCSB.

    Astfel, s-au strâns aproape în jur de 14.000 de lei, aproape 3.000 de euro pentru a salva viața micuțului Sebastian.

    bendea 7

    LICITAȚIA:

    Tricou de joc FC Hermannstadt – 150 de lei

    Tricoul de prezentare al lui Dinamo – 250 de lei

    Tricou de joc Gaz Metan Mediaș – 300 lei

    Neluț Roșu (Voluntari) – 200 lei

    Denis Alibec (CFR Cluj) – 700 lei

    Dragoș Balauru (UTA) – 400 lei

    Cristian Costin (FC Voluntari) – 250 lei

    Junior Morais (Rapid) – 600 lei

    Florin Tănase (FCSB) – 500 lei

    Dragoș Grigore (Rapid) – 400 lei

    Cristian Bustea (UTA) – 350 lei

    Liviu Antal (UTA) – 350 de lei

    Gabriel Tamaș (FC Voluntari, auriu) – 400 lei

    Gabriel Tamaș (FC Voluntari, albastru) – 200 lei

    Cătălin Hlistei (Rapid, vișiniu) – 700 lei

    Cătălin Hlistei (Rapid, violet) – 700 lei

    Iosif Rotariu (Ripensia) – 350 lei

    Cristi Manea (CFR Cluj) – 500 lei

    Eric de Oliveira (Gaz Metan Mediaș) – 300 lei

    Ștefan Vlădoiu (U. Craiova) – 100 lei

    Cristian Bălgrădean (CFR Cluj) – 700 lei

    Renato Kelic (U. Craiova) – 200 lei

    Ioan Hora (UTA), 300 lei

    Florin Iacob (UTA) – 1000 de lei

    Florin Purece (Farul) – 350 lei

    George Țucudean (România) – 600 lei

    Răzvan Oaidă (FCSB) – 500 lei

    Adrian Ilie (România) – 1100 lei

    Cristian Săpunaru (Rapid) – 700 lei

    Claudiu Keseru (FCSB) – 500 lei

     

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    5 + 8 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.