joi, 25 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Gimnastica aerobică se menține în vârful topului la CS Universitatea Arad. Darius Branda și Vlăduț Popa, cei mai buni sportivi ai clubului condus de Ovidiu Șerban în 2021

    de Dan Lazăr | 30 decembrie 2021, 7:12 AM | Sport | Știri Arad

    0

    Ovidiu Șerban, președintele CS Universitatea „Aurel Vlaicu” Arad, și reprezentanți ai secților sportive au fost prezenți în fața presei pentru bilanțul pe anul 2021.

    „Bugetul nostru a totalizat 1.506.000 lei primiți de la Ministerul Educației, plus 120.000 de lei în urma proiectelor depuse la Primărie. Avem șapte secții active, alte două, volei și dans sportiv, nefiind încă active. Am încercat să salvez poloul și halterele din Arad însă nu am avut puterea de a mă lupta pentru a trece cele două discipline în Certificatul de Identitate Sportivă. CS Universitatea Arad este al treilea club sportiv din Transilvania, după Universitatea Cluj și Politehnica Timișoara”, a spus Ovidiu Șerban.

    Cei mai buni 10 sportivi ai CS UAV Arad:

    1. Darius Branda (gimnastică aerobică – juniori 15-17 ani) – Locul 1 Aerobic Dance, locul 2 Grup, locul 2 Echipe, locul 3 Pereche Mixtă (Campionat European); Locul 1 Pereche Mixtă, locul 2 Aerobic Dance (Concurs Mondial); Locul 1 Pereche Mixtă, locul 1 Aerobic Dance, locul 3 Trio (Campionat Național)

    2. Vlăduț Popa (gimnastică aerobică – juniori 15-17 ani) – Locul 1 Aerobic Dance, locul 2 Trio, locul 2 Echipe (Campionat European); Locul 2 Aerobic Dance, locul 7 Individual (Concurs Mondial); Locul 1 Trio, locul 1 Aerobic Dance, locul 2 Individual (Campionat Național)

    3. Vanessa Oriaku (atletism – suliță) – Locul 1 la juniori I și Locul 3 la tineret (CN sală); Locul 1 la juniori II, Locul 2 la tineret și Locul 3 la seniori (CN aer liber); Locul 1 la juniori II (CN sală); Locul 1 la juniori 1 (CN aer liber); Locul 2 la seniori (Cupa României); Locul 3 la juniori II (Campionat Balcanic)

    4. Nicolae Coman (atletism – seniori)
    5. Liliana Dragomir (atletism – seniori)
    6. Carolina Szabo (judo – juniori)
    7. Beniamin Mujdei (gimnastică aerobică – juniori)
    8. Mara Guler (atletism – seniori)
    9. Radu Eudochia (șah – veterani)
    10. Luca Kunszabo (judo – seniori)

    Echipe
    1. Echipa de Baschet Feminin (senioare) – locul 3 (LBNF)
    2. Echipa de Rugby în 7 (seniori) – locul 4
    3. Echipa de Baschet Feminin U16 (locul 2 într-una din seriile preliminare, campionatul e în desfășurare)
    4. Echipa de Baschet Feminin U13 (locul 2 într-una din seriile preliminare, campionatul e în desfășurare)
    5. Echipa de Baschet Feminin (3×3) – locul 4 și Echipa de rugby în 15 (seniori) – locul 8 în Divizia Națională

    „Regretele mele se leagă în special de faptul că nu am reușit să le fac să înțeleagă pe organele locale diferența dintre sportul de masă și cel de performanță”, a concluzionat Șerban.

    Iată câteva idei desprinse din discursul celorlați invitați la conferința de presă
    * 5 campioni naționali; 6 medalii de aur pe echipe
    * peste 60 de practicați
    * se dorește inființarea unui Centru de Excelență la Arad
    (Cristina Szabo – judo)

    * 5 medalii obținute la Campionatele Europene, prin 2 sportivi
    * Darius Branda va participa, anul viitor, la Campionatul Mondial de seniori, fiind însă în primul an așteptările nu sunt foarte mari
    * Vlăduț Popa va reprezenta România la nivel de juniori
    * Ar fi de dorit mai mulți băieți legitimați la secția de gimnastică aerobică
    (Ramona Haidu – gimnastică aerobică)

    * 4 jucătoare sunt la loturile naționale lărgite de Under 13, respectiv U16
    * treisferturi dintre copiii pe care îi avem la pregătire sunt băieți
    * fără sprijinul CS Universitatea, BC Valbon nu ar fi reușit să partice în campionatele naționale
    (Valeria Bondor – baschet fete junioare)

    * din luna decembrie nu ne putem descurca, din punct de vedere financiar, fără ajutorul CS Universitatea
    * încercăm să mai aducem două jucătoare pentru a completa lotul FCC Baschet UAV Arad
    (Marcel Urban – baschet fete senioare)

    * „un an bun spre prost în atletism”
    * pista de atletism de pe Gloria are porțiuni în care tartanul se ridică
    (Vasile Blidar – atletism)

    * stadionul din Sînicolaul Mic este tot mai aglomerat, alături de echipa de rugby fiind fotbaliștii de la Lipova și juniorii de la UTA
    * aproape toți băieții au un alt job, statutul nostru fiind astfel unul de amatori
    (Marian Grindei – rugby)

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    7 + 2 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.