Oaia neagră din Covăsânț doarme în… biserică! „Să vină să mă despăgubească” (Foto)
Scriam zilele trecute despre parașute și foloseam cele două sensuri ale termenului, ale cuvântului: cel propriu de aparat orientabil, dar și cel de femeie frivolă….
Scriam zilele trecute despre parașute și foloseam cele două sensuri ale termenului, ale cuvântului: cel propriu de aparat orientabil, dar și cel de femeie frivolă….
Pentru început, mulțumesc Andrei Gheorghe pentru Midnight Killer-ul din titlu (oriunde ai fi tu acum), iar în continuare mulțumesc somnului meu decalat care m-a făcut…
Atunci când începi să povestești despre parașute, cel puțin jumătate dintre interlocutori se gândesc la sensul peiorativ al termenului, la acele femei ușoare, infame, stigmatizate,…
Am tot auzit, dar de cinci ani nu am mai văzut. Am fost ultima dată în Oradea în 2013, într-un început de februarie în care…
Recunoaștem, dacă nu am fi primit spre publicare o scrisoare deschisă redactată de o localnică din satul Vidra, în urmă cu două săptămâni, nu am…
În jur de 150 de oameni s-au adunat sâmbătă la amiază în centrul localității Horia, pentru a protesta față de starea mizerabilă, plină de gropi,…
Au apărut numeroase plângeri, de-a lungul timpului, despre modul în care se reabilitează blocurile din Arad, iar astăzi ne-a fost dat să ne „lovim” de…
Arădenii s-au alăturat mișcării celorlaltor români din țară care au decis că este momentul să iasă în stradă în semn de protest faţă de modificarea…
„Ce să faci să nu ajungi la Spitalul Județean?”. E o întrebare retorică…
E trecut de ora șapte. E tăcere în Parcul Eminescu și întuneric în jur…
Ajunși efectiv la capătul răbdărilor, două sute treizeci de oameni care locuiesc în blocurile ARED
„Socodorul s-a dezvoltat extraordinar”, „Socodorul are un primar de toată isprava”, „Socodorul a accesat multe fonduri europene”, „Socodorul…” – nici nu mai știm câte laude…
Zece minute. Cam atât a durat. Zece minute au fost de ajuns să radă complet întreaga muncă de o viață a oamenilor și să curme…
Transformarea Pieţei Catedralei într-un loc de găzduire a unui monument despre care nimeni nu…
Vreo 20 de oameni, majoritatea tineri, erau adunați în jurul câtorva mese la iarbă verde, lângă o cabană simpatică și un iaz de-a dreptul pitoresc. Este…
Un muncitor în vârstă din Vărșand, epuizat după o zi
Ce am putea scrie în plus față de ceea ce s-a mai scris în aprilie despre Muzeul – și trenul (e tren, de fapt, nu…
OMFG! Turcia, Antalya, Pisi
Situația a făcut ca recent să ajungem la Căsoaia, acolo unde am petrecut două zile
Din primii pași pe care orice trecător îi face în Eutopia Garden din Mândruloc…
De ani buni se discută intenția de a transforma depoul de la Ghioroc într-un veritabil muzeu dedicat trenului Săgeata Verde dar și tramvaielor scoase din…
De aproape două decenii vorbim despre posibilitatea ca Cetatea Aradului să devină propriu-zis a Aradului, să intre în circuitul civil. Privim cu jind cetățile din Alba Iulia sau…
Episodul cu numărul 3 al eventului numit „Prin județ pe două roți” ne-a „dus” până la Miniș la Muzeul Viei și Vinului. Întâlnirea s-a făcut, ca de obicei
Miercuri seara mi-a fost dat să particip la cel mai bizar „eveniment” pe care l-am văzut, sau în cazul de față „prizat” în urbea noastră liniștită

Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” din Arad a lansat luni, 9 noiembrie, unul dintre cele mai ambițioase proiecte de cercetare medicală ale sale, care își...
Comunicat. A ajuns aparatura pentru noul Laborator de Medicină Nucleară din cadrul Secției de Oncologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad. Este vorba despre...
După o serie de concursuri pentru brancardieri, infirmieri, autopsieri și asistenți medicali, Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad scoate acum la concurs și o funcție...

Îmi dau seama că întrebarea e ca scoasă din căciulă, dar, ce să fac, văzând știrile despre Arad din ultima vreme, m-a apucat așa o...
Prins la mijlocul terenului (al orașului, mai precis) de cele trei vedete ale culturii românești și internaționale, Flavius Domide zâmbește destins și ironic în același...
Probabil, Domnul Seculici, practic și descurcăreț, s-a gândit ca gala de trofee pentru întreprinderile arădene a Camerei de Comerț din Arad să se organizeze mai...

O licitație pentru locurile de parcare de reședință din zona Aleea Făget a stârnit nemulțumiri în rândul locatarilor, după ce la procedură au participat și...
Un tânăr din județul Arad susține că autoturismul său, un Volkswagen Passat, a fost distrus în totalitate într-un incendiu izbucnit în noaptea de 20 spre...
În centrul Aradului, lipit de o clădire monument istoric de pe Bulevardul Revoluției, și-a făcut apariția în ultimele zile o cutie metalică de dimensiuni mari,...

Patru muzicieni arădeni, cu vârste între 17 și 18 ani, au transformat un proiect început în ianuarie 2025 într-o poveste de succes a scenei metalcore...
Suntem captivi într-un sistem de sănătate care ne tratează bolile cum știe mai bine, în limita bugetului pe care îl are. Nu ne învață cum...
Ramon Geanâm a primit un nou mandat de trei ani la conducerea DIICOT Arad. Ce ați vrea să aflați despre activitatea instituției care combate criminalitatea...

Un diagnostic crunt a transformat copilăria Emmei într-o luptă pentru sănătate și viitor. Acum, familia ei are nevoie de sprijinul oamenilor cu suflet pentru a...
Ultras Arad se mobilizează pentru a-l ajuta pe Marcel Coraș. La partida de duminică, 18 octombrie, dintre UTA și CFR Cluj, suporterii vor organiza o...
O viață întreagă pusă în slujba educației, sportului și formării generațiilor de copii. Profesorul Mircea Dumitru, una dintre figurile importante ale sportului din Lipova, a...

Senatorul USR de Arad Răzvan Anghel critică colaborarea parlamentară PSD AUR, care a dus doar săptămâna aceasta la respingerea a trei proiecte USR: desființarea Academiei...
Un nou pas pentru continuarea investițiilor în energia regenerabilă din România. Proiectul inițiat de senatorul Glad Varga, președintele Comisiei pentru Mediu, care prevede prelungirea cu...
Senatorul USR de Arad Răzvan Anghel avertizează că „desuserizarea României”, anunțată de Sorin Grindeanu, riscă să însemne abandonarea reformelor începute de miniștrii USR și revenirea...

Încă un război în sânul universității de stat din Arad, UAV, se poartă în instanță în aceste luni. Verdictul justiției este așteptat în ceea ce...
Noi informații ies la iveală în dosarul de spălare de bani în care procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad și polițiștii Serviciului de Investigare...
Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad a anunțat o admitere „record”, cu 3.474 de candidați înscriși și peste 2.500 declarați admiși. Rectorul Ramona Lile a mers...

Gigantul tech american Nvidia se confruntă cu una dintre cele mai delicate situații din istoria sa recentă, după ce directorul executiv Jensen Huang a recunoscut...
Fostul star de televiziune britanic Russell Brand va petrece mai mulți ani în spatele gratiilor, după ce a fost găsit vinovat de viol și agresiuni...
Un nou scandal zguduie scena politică din Ungaria, după ce Aron Orban, fratele fostului premier Viktor Orban, ar fi fost reținut într-o anchetă privind traficul...

Elon Musk a prezentat o demonstrație spectaculoasă a viitorului Tesla Roadster, un automobil electric dezvoltat în colaborare cu SpaceX, care promite performanțe ieșite din comun....
Bentley face un pas important și lansează modelul electric Torcal, primul automobil complet electric din istoria de 107 ani a constructorului britanic de mașini de...
Numărul românilor care nu își permit o mașină personală a scăzut la jumătate într‑un singur an, arată cele mai recente date publicate de Eurostat, citate...

Compania afirmă că peste 1,2 miliarde de oameni folosesc săptămânal ChatGPT, iar 250 de milioane apelează frecvent la interacțiunile vocale, potrivit bigtechnology.com. Cifrele au fost...
Site-ul oficial al Poliției Române este indisponibil de săptămâna trecută, utilizatorii fiind întâmpinați de un mesaj prin care sunt informați că platforma se află în...
Două breșe de securitate extrem de grave descoperite în limbajul de programare PHP au pus în pericol milioane de site-uri din întreaga lume în această...

Filmul multipremiat la Berlinală, „Regina și marea“ / „Queen at Sea“, regizat de Lance Hammer va fi proiectat la Cinema Arta. Proiecția va avea loc...
„Nuremberg” (regia: James Vanderbilt), un proiect cinematografic care aduce pe ecran o perspectivă complexă despre un moment marcant din istoria modernă, va fi proiectat la...
Veste proastă pentru cei care s-au trezit pe ultima sută de metri că vor să vizioneze „Fjord”, ultimul film premiat la Cannes al lui Cristian...

Ediția din acest an a Festivalului Internațional „Toamna Muzicală Arădeană”, organizat de Filarmonica Arad, a debutat în 29 octombrie, cu spectacolul „Don Giovanni” de Wolfgang...
Patru muzicieni arădeni, cu vârste între 17 și 18 ani, au transformat un proiect început în ianuarie 2025 într-o poveste de succes a scenei metalcore...
Special New Music – muzică diversă, originală, specială și, nu în ultimul rând, nouă. În această săptămână avem piese noi de la The Velveteers, La Maisnie...

O schimbare majoră zguduie industria cinematografică americană: James Gunn și Peter Safran se retrag din funcțiile de co-directori executivi ai DC Studios, urmând să fie...
Îndrăgitul realizator TV și comedian american Jon Stewart va continua să prezinte emisiunea satirică „The Daily Show” până la sfârșitul anului 2028, după ce a...
Actorul scoțian James McAvoy a dezvăluit că a prezentat oficial celor de la Paramount ideea unui serial Star Trek centrat pe trecutul căpitanului Jean-Luc Picard,...

La Arad, timpul de așteptare poate fi folosit în multe feluri. Unii mai dau un telefon, alții își verifică mesajele, scrolează pe paginile de socializare,...
Între atâtea manifestări, arădene și locale, nu mai știm efectiv unde și la ce să ne mai uităm. PNL-ul arădean e într-o frenezie de neimaginat,...
Aleșii liberali de toate rangurile reprezintă adevăratul dar primit de Ilie Bolojan la preluarea șefiei PNL. Nu puterea de a impune taxe și impozite mărite,...

Sâmbătă, 14 noiembrie, între orele 17:00 și 19:00, Palatul Artelor își deschide porțile pentru o nouă seară dedicată artei și eleganței, de această dată sub...
Arad Urban Style va aduce moda în prim-plan, reunind 30 de designeri consacrați și debutanți, alături de peste 60 de modele naționale și internaționale, în...
O alunecare de teren a provocat apariția unei gropi de mari dimensiuni în imediata apropiere a vilei actorului Nicolas Cage, scrie FilmNow, citând Page Six....

Trei percheziții domiciliare au avut loc în municipiul Arad, în cadrul unui dosar penal ce vizează infracțiunile de camătă, abuz de încredere și furt. În...
În urma celor 60 de percheziții domiciliare efectuate vineri, 6 noiembrie, în județul Arad, în cadrul operațiunii Jupiter, polițiștii au descoperit și ridicat 43 de...
Un caz impresionant de camătă și șantaj este anchetat de polițiștii arădeni. Un bărbat în vârstă de 36 de ani ar fi ajuns să plătească...
Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)