sâmbãtã, 20 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Oaia neagră din Covăsânț doarme în… biserică! „Să vină să mă despăgubească” (Foto)

    de Lucian Dănilă | 4 mai 2018, 1:43 PM | Recomandările editorilor | Reportaj

    0

    Scriam zilele trecute despre parașute și foloseam cele două sensuri ale termenului, ale cuvântului: cel propriu de aparat orientabil, dar și cel de femeie frivolă. Acum sunt pus în situația de a mă juca la fel cu sensurile sintagmei „oaia neagră”. Atunci, locația despre care scriam era Șiria, acum merg doar șapte kilometri mai încolo și ajung în Covăsânț, tot în Podgoria Aradului.

    Despre Șiria am mai spus-o și repet. În această perioadă tinde să devină reședință de județ. Da, la Șiria este „miezul” cum scriam și într-un comentariu pe facebook. Acolo avem UTA, acolo avem Cetatea Șiriei, acolo poți să faci salturi cu parașuta sau cu parapanta, acolo zboară avioanele (n.m. chiar dacă doar cele de mici dimensiuni), acolo avem Muzeul Ioan Slavici, Mănăstirea Feredeu și nici nu mai știu câte. La Arad nu mai avem nici UTA, nici parapante, nici avioane ci doar… parașute și gunoaie. Parcă am fi la sat. Un sat cu blocuri, multe blocuri…

    Drumul de la Șiria la Covăsânț, mai ales într-o zi însorită, arată frumos, ca să nu spun superb. Te duce cu gândul la Toscana și podgoriile ei. Localitatea Covăsânț are și ea farmecul ei. E plină de paradoxuri. Se vede că acolo s-a făcut ceva treabă în ultima vreme. Străzile sunt asfaltate, școala este renovată și, cel puțin din exterior, arată bine, căminul cultural și Primăria arată și ele frumos renovate.  De asemenea, în mare parte a fost introdusă și canalizarea. Pentru că vorbeam despre paradoxuri, Covăsânțul îți arată și fața mai puțin plăcută cu acele palate cu acoperișuri de tinichea care, după ce drumul te-a dus cu gândul la Toscana, fac ca gândurile să-ți sară direct la Strehaia. E plin Covăsânțul de palate mai ales la ieșirea spre Cuvin – Ghioroc.

    IMG 8454

    Un alt paradox al Covăsânțului este Turnul de biserică din Covăsânț, nu cel al bisericilor frecventate acum ci al bisericii construite în stil gotic în sec. XIV-XV. Orice locuitor al comunei și al localităților învecinate știu despre existența acestui turn. Surpriza a fost când am ajuns acolo, la baza turnului…

    Părăsit, lăsat în curtea unui crescător de animale, turnul este un fel de „oaie neagră” a comunei Covăsânț. Culmea, în acest turn chiar doarme… oaia neagră. Turnul a ajuns să fie grajd pentru oile și caprele crescătorului de animale, un om care nu are nicio vină decât poate faptul că a devenit proprietarul acestui monument istoric.

    „Să mă despăgubească Primăria…”, spune omul. „Eu nu am nimic împotrivă. Am cumpărat casa asta cu tot cu turn. Mai am una. Mi-ar plăcea să vină primarul să mă despăgubească și să facă aici muzeu sau ce vrea el pentru turiști”, a continuat el.

    Până atunci, deși în fotografii se văd în prim plan caprele, oile negre ale proprietarului își fac somnul de frumusețe în vechea biserică. Iar în fața lor un cal care-și face meseria… Trage la căruța cu fân a stăpânului.

    Citeam pe un articol mai vechi din Glasul Aradului că fostul primar avea intenții bune legate de acest turn. „Avem în plan reabilitarea acestui monument străvechi din secolul 14. Acesta trebuie trecut pe domeniul public pentru a fi în regulă. Ne dorim să îl transformăm într-o emblemă a comunei. Este cunoscut în zonă şi vrem să rezolvăm și accesul vizitatorilor la el“, a spus fostul primar Traian Balint acum doi ani pentru Glasul Aradului. Nu s-a întâmplat nimic, iar între timp s-a schimbat și primarul. Poate va face el ceva cu turnul.

    Dacă tot vorbeam despre Toscana pot spune fără a crede că greșesc că acest turn dacă ar fi fost în orice sătuc din Italia ar fi fost restaurat și contra unei taxe de minim 4 euro zeci, sute, poate mii de turisști ar fi venit să vadă panorama zonei de pe acoperișul turnului.

    IMG 8461

    Informații despre turn apar pe portalul aradcityguide.ro, iar câteva dintre ele vi le prezint mai jos:

    „Turnul de biserică realizat în stil gotic, este localizat în satul Covăsînţ, la nr. 42, datând din secolul al XIV-lea. În anul 1332 se pomeneşte de biserica din Covăsînţ, care refuză să dea dijmă papei, În anul 1333 este menţionată parohia şi biserica ortodoxă, al cărei turn stă mărturie şi astăzi. Între anii 1334-1335 este atestat preotul Bălaj (Blasiu) din Covăsînţ.

    În data de 3 decembrie 1537, regele Ioan Zapoly a participat la slujba de la această biserică, iar copiii din cor i-au cântat „Bucură-Te şi iar Bucură-Te”.

    În 1711 biserica a fost transformată de către turci în depozit de armament, iar în urma unei explozii a mai rămas doar turnul care a supravieţuit până astăzi. În urma acestui dezastru, localnicii au considerat că locul respectiv a fost devastat, de aceea se hotărăsc pentru un nou aşezământ al bisericii.

    Rămăşiţele acestei biserici, aşa cum mai erau ele vizibile în secolul al XIX-lea, adică frontonul de vest al navei (9,50 metri) de care s-a alipit un turn clopotniţă, au fost reproduse de cronicarul acestor locuri, Marki Sandor.

    Turnul clopotniţei s-a conservat aproape în întregime. Îi lipseşte doar coiful care a dispărut în secolul al XX-lea. Ornamentele erau realizate din cărămizi decupate, însă acestea au dispărut odată cu distrugerea ancadramentelor. Faţada de vest este dotată cu câte o fereastră la fiecare etaj”, scrie aradcityguide.ro.

    23551091 575938822753052 1748876523418643320 o

    Foto: Această fotografie panoramică este luată de pe contul de facebook Covăsânț Arad

     

     

     

     

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    4 + 5 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.