marþi, 19 martie, 2024

Special Arad Logo

    InclusivM-am dus în țara lui Baiazid să-i plătesc tributul. Nu a fost nevoie, a fost All Inclusive și a plătit el. Sau: cum să fii un bad ass motherfucker în Antalya

    de Mihai Todoca | 19 iunie 2017, 8:04 AM | Recomandările editorilor | Reportaj

    16

    OMFG! Turcia, Antalya, Pisi… AHHH! Sunt în Turcia! OMFG! Abia când am ajuns în aeroportul din Turcia, mi-am dat seama că eu sunt în Turcia! În țara lui Baiazid. Nici măcar atunci când am decolat de pe aeroportul din Arad, eu încă nu realizam că plec în Turcia. Mă așteptam la diferențele culturale și o căldură mare, dar nu mă așteptam să mă lovească în cap așa de tare! Infotripul organizat de Calypso cu Prestige Tours a fost unul enervant! Deoarece împingea către perfecție. Nu vreau să aduc osanale, dar nu am avut ce comenta. Am fost tratați ca niște cuceritori. Zâmbetele celor care lucrau în hotel, de la recepție până la femeile care făceau curat, te făceau să le spui „mulțumesc” în limba lor. Întrebai în stânga și în dreapta cum se spune „mulțumesc” în turcă, și făceai tot posibilul să o faci, pentru că au meritat! Te simțeai oarecum dator, deoarece volumul lor  de muncă este incomensurabil. Îți dădeai seama de asta pentru că nu îți lipsea absolut nimic… niciodată.

    5

    Primirea de pe aeroportul Antalya Airport International din Turcia a semănat cu o gală de decernare a premiilor Oscar (am luat unul pentru cel mai bun devorator de ruccola și pătrunjel, am mâncat trei hectare de verdețuri în Antalya): covor roșu, șampanie, flori și Semir, un turc tare simpatic. Am încercat să absorb cât mai multe din peisaj, clădiri, blocuri și se vedea cu ochiul liber că peste tot se construiește câte ceva. Și la noi în autocar se construia: prietenii, unele se construiau, altele se întăreau. Construcția efectivă a ceea ce se vede acum în Antalya, a început în 1998, iar în douăzeci de ani s-au făcut enorm de multe, se construiește în continuare, motiv pentru care contrastele arhitecturale sunt foarte puternice. Clădiri nou nouțe lângă ceva ce seamănă a garaj, dar care este folosită pe post de locuință. Șoselele și autostrăzile… pălăria (am trei) jos. Cred că mai bine de atât se chema planare și nu rulaj ceea ce făcea autocarul. Capul mi se învârtea în toate direcțiile, ochii luau notițe, omuleții din capul meu lucrau într-un ritm drăcesc să elibereze spațiu de memorie deoarece urechile erau atente la glumele lui Basil, Bobora, Orlando, Claudia (sufletul nostru), râsetele lui Pisi (are un nume dar de când i-am spus Pisi… doar Pisi i se mai zicea) și Dianei, și vocea Silviei (ghidul nostru, o basarabeancă profesionistă superbă). Încetul cu încetul ne-am apropiat de hotelul în care trebuia să fim cazați și realizam cu fiecare kilometru că ceea ce mă aștepta acolo era ceva ce îmi va depăși așteptările.

    Hotelul se numește Dosinia Luxury Resort, un hotel aflat la început (era deschis de 10 zile), cu potențial, care sigur va avea succes. Camerele curate, serviciul foarte bun. Un hotel care te „sărută” de bun venit în Antalya. În sala de mese, printre altele, era și o reproducere a picturii „Sărutul” de Klimt.

    1

    „Frate meleu, ce-i aici!”

    Apoi a urmat ceva ce în următoarele zile va deveni un instinct învățat: check in, căutat camere, găsit camere, intrat în camere, lăsat bagaje, făcut duș, schimbat haine și plecat la masă, apoi „socializare”, așa i se zice 😉 . În prima seară, am făcut baie în mare. Era destul de rece (eu oricum sunt un  friguros, putea să fie fiartă apa, că eu tot mă plângeam), dar am rezistat toate cele 13 secunde petrecute în apă, cu stoicism. I-am promis Ralucăi că voi face asta și am făcut-o. Dimineața ne-am pregătit de plecare pentru a vizita hoteluri, pentru a face ceea ce ni s-a propus  (și ne-am propus) de la bun început: să vă spunem dacă e de mers în Antalya cu Pretige Tour sau nu.

    Hotelurile pe care le-am vizitat, primirea făcută, oferă o definiție cât se poate de clară pentru noțiunea de profesionalism, implicare și determinare a unor oameni care sunt cu nimic mai diferiți ca noi, sunt oameni care muncesc. Nu vorbesc de luxul de acolo, pentru simplul fapt că nu are rost. Diferența e că ei doresc cu adevărat să facă ceva, să lase o impresie fiecărui om care le trece pragul. Iar asta le-a reușit din plin. Competiția dintre hoteluri se simțea doar prin arhitectura lor și prin destinația lor. Dacă dorești să pleci cu familia, sau într-un grup de prieteni, Antalya îți oferă ce îți poftește inima, și apoi, doar așa, pentru amuzamentul ei mai pune și o cireașă deasupra, pentru că, vorba lui Basil: Antalya „are suflet de mamă”. La fiecare hotel am fost acompaniați de Silvia (basarabeanca cu care ne vedeam tot timpul „mâne”. Am iubit-o toți pentru acest cuvânt) și de un manager al hotelului care făcea o scurtă prezentare al hotelului respectiv. Am avut mai multe momente de mândrie în Antalya, dar nu se comparau cu momentele în care întâlneam managerii de hotel sau ceva responsabili acolo, iar ele erau românce. Bravo fetelor! Și rușine statului că nu reușește nici acum să vă țină în țară! Dar deviez. O responsabilă de la The Land of Legends, un theme park cu… TOATE toboganurile, plajele și piscinele din lume a venit la noi și ne-a întrebat cine era din Arad. Cu mici excepții, am ridicat mâna toți. I s-au luminat ochii. Iar apoi nouă când am văzut ce era acolo! Aceasta a fost o mică paranteză, asupra căreia voi reveni, deoarece face parte din zilele libere pe care le-am avut.

    2

    „Shhh!”– o decizie cel puțin neinspirată 🙂

    Spuneam că Antalya îți oferă orice în materie de hoteluri. Simt că sunt unii cititori, care se gândesc că exagerez în această afirmație. Vii cu familia? Buchetul de hoteluri e plin. Vii cu prietenii? Buchetul e mai mare. Vii doar pentru liniște? Atunci Kempinski e pentru tine! Numele complet este Kempinski the Dome Belek. (Am aruncat și un link să-l vedeți) Un hotel cu o tradiție care se întinde pe 120 de ani. Liniștea acolo e ceva ce își dorește toată lumea. și au început să și-o dorească foarte mult când am ajuns noi acolo 🙂  Noi făceam cea mai mare gălăgie acolo doar prin simpla prezență. Apropo de gălăgie… Cineva, draga de ea, a făcut greșeala să le spună unor oameni de presă: „Shhhh”… Eram într-o vizită la un hotel, Alva Donna, era dimineață și eram pe holuri, întinși pe mai mulți kilometri și vorbeam între noi. Recunosc, poate puțin cam tare, dar nu foarte deranjant oricum. Iar ea, din nou, draga de ea, a vrut să facă un bine și și-a pus degetuțele fine la gură și a făcut :„Shhhh”…. unor oameni de presă… A fost cel puțin neinspirat. Deoarece am început noi. Închipuiți-vă douăzeci de oameni care urcau niște scări, acoperind trei etaje, și toți șâșâiam…  Se uitau turiștii ruși la noi ca la avioane. Din nou deviez. Revenind la hoteluri. Vrei să vii doar cu pisi sau cu iubi? La un hotel în care discreția este deja religie? Antalya are și asta. Se chemă Adam & Eve și acolo am fost certat! Dar certat ca lumea! Am ajuns la hotel, a venit un înger de fată, un heruvim cum îmi plăcea mie să le spun în capul meu deoarece țineau totul în frâu, să ne vorbească de hotel, am trecut prin două holuri lungi cât Route 66 din SUA și ne-am oprit în fața unei piscine. Însă eram tot în clădire. Iau aparatul la ochi și dau să ies către piscină să fac poze… da de unde! Aici nu se pozează. Aici la piscină, unde sunt turiști, NU se pozează și punct. Degeaba am făcut pe eroul și am vrut să mă duc la piscină să pozez, am fost oprit! „Vezi să nu fii placat de două dulapuri”, îmi spune un prieten și mă ține lângă el, să se asigure că nu mai fac greșeli atât de… jurnalistice. Așa că da! Tot ce îți dorește inimioara, vei avea!

    Nu îți vei dori să dormi vreodată acolo, se întâmplă atâtea acolo încât vei ajunge să îți blestemi profesorii de biologie, pe Darwin și Universul pentru că te-a făcut cu nevoie de somn. Nouă ne ajungeau două ore pe noapte. În singura noapte în care am dormit trei ore și jumătate (de dimineața în care Dani picura apă pe mine să mă trezească vorbim puțin mai încolo, trebuie să aflu detalii nu de alta 🙂 ), dimineața m-am trezit singur, fără telefon, și mă simțeam foarte odihnit. Credeam că am dormit prea mult, că au plecat fără mine. Dar asta nu se putea întâmpla deoarece era Brighi acolo, o combinație de Margaret Thatcher și cel mai superb suflet! Te iubea certându-te, te adora grăbindu-te! Nu aveai cum să te superi pe ea, așa cum a fost cu sufletul grupului, adică Claudia! „Dacă ea nu se năștea, trebuia inventată”, vorba lui Basil. Am râs până când dădeam în enterocolită! Băgam o perfuzie și apoi râdeam din nou. A fost minunată.

    „Te șucur ederim”, cam așa se spune „mulțumesc” în turcă, accept corecturi deoarece m-am chinuit mult să rețin. Nu știu ce a fost în creierul meu dar m-am chinuit trei zile să rețin trei cuvinte (haide prietene, că poți!). Iubeam modul în care se uitau la mine și îmi mulțumeau în limba lor, adică „Ja derem”.

     

    3

    „Cola, Fanta, Pepsi! Carlos is crazy!”. Fă la dreapta aici!

    A urmat apoi raftingul! Din capul locului, îmi prezint respectele pentru trei persoane care și-au învins frica de apă și au spus: „The time is now”. Acum e momentul să le facem pe toate. Basil Mureșan, Daniel Scridon și Carina Ando. Am fost la rafting și acolo ne-au împărțit în două grupe. Raftingul normal și cel extrem! Bineînțeles că m-am băgat la cel extrem! Iar cine s-a băgat la extrem… a simțit pe pielea lui ce înseamnă EXTREM! Dar să vă spun de Carlos. Băiatul acesta era construit ca un demizeu, ca un Hercule, el era vâslașul nostru, într-o barcă de opt oameni. Înainte să plecăm ne-a făcut un instructaj. El zicea „Cola, Fanta, Pepsi!”, iar noi trebuia să urlăm „My group is sexy”, sau el zicea „Tiki taka, tiki taka!”, iar noi „Ho! Ho! Ho!”. Era clar că asta era făcută pentru a ne obișnui pe noi să îi urmăm comenzile de „right forward, left back”, eram totuși pe un râu și nu te jucai cu pragurile peste care treceam, mai mult decât atât apa avea 9 grade. Eram o responsabilitate pe care el și-a asumat-o. Asta, însă, nu l-a oprit să o arunce pe Brighi în apă. Dar o ținea, nu i-a dat drumul un moment. Ei, noi ne tot șicanam în trafic cu alte bărci iar la un moment dat a zis Carlos poezia: „Cola, Fanta, Pepsi!!!” dar ne-a zis să zicem „Carlos is sexy!”, noi am făcut-o o dată, dar apoi, având în vedere că eram și băieți în barcă, Bobora într-o sclipire de geniu, zice: „Bă, hai să zicem Carlos is crazy!”. Așa am făcut! Iar de atunci…. Carlos is crazy, iar lui Carlos i-a plăcut. A făcut ochii mari la început, dar apoi a prins drag de noi. Ne-a aruncat în apă, a întors barca cu noi invers de am căzut aproape toți în apă… EXTREM! Să îl ținem minte pe Carlos dar și el pe noi.

    După tura de rafting cu nebunul de Carlos, ne-am dat cu ATV-urile… ca niște bad ass motherfuckers ce am fost! Ochelari, cască și bandana. Ceva de vis. Acolo, cei care stăteau în spatele șoferului și-au întărit mușchii fesieri de puteau sparge nuci de cocos. Cu tot cu bandana, am înghițit trei kilograme de praf, dar nimeni nu s-a plâns, toți voiam să ne mai dăm. Bobora spunea că dacă face duș se va cimenta și va rămâne așa, gen „Gânditorul” al lui Brâncuși.

    Turcoaica ce mi-a făcut cu ochiul

    Fraților, era un hotel care lumina din fiecare balcon (Hotel Delphin Be Grand Resort Lara), pe muzică. Hotelul respectiv, noaptea, arata ca și equalizerul de la Winamp. Eram toți la masă, comandam ce trebuia comandat, ape plate și restul… iar turcoaica asta, cu niște ochi în care refuzai pentru binele tău să te mai uiți a fost peste tot. Avea ‘enșpe mii de mese, și tot reușea să vină la noi. Din momentul în care i-am mulțumit în turcă, am fost clienții ei preferați. Mai mult decât atât, mi-a făcut cu ochiul, recunosc, m-au lăsat picioarele. Era o frumusețe de fată. Acolo, în hotel l-am întâlnit și pe Biek (sper că așa se scrie) din Kazahstan, cred, era ceva țară cu „stan” în coadă. L-am confundat cu unul dintre angajații hotelului pentru că era îmbrăcat exact ca și ei (oare pe unde umbla el ? 🙂 ), și l-am rugat să ne ducă la o discotecă cu „bumpți, bumpți”. Și ne-a dus. Când am intrat în discotecă, barmanul și DJ-ul parcă l-au văzut pe Isus (deși Orlando nu era cu noi), dă-i frate drumul la muzică, dă-i coadă la bar… Acolo, nu ai cum să te plângi de ceva, să te plictisești.

    Prietene! Mai lasă-mă cu netul!

    Singura problemă pe care am avut-o eu, a fost cu momentele în care auzeam că cineva se plângea de wireless. De internet. Da, e adevărat, merge mai greu, mai cade. Nu i-o fi plăcând la erdogan Internetul?… Stai ceva timp până când uploadezi o poză. Asta e! Dar uită-te puțin în jur, uită-te unde ești, ce faci și cu cine ești! Sunt oameni pe care nu îi vei mai întâlni vreodată. Se merită să te uiți la Antalya prin ecranul telefonului? Dacă da, asta o poți face și de acasă, liniștit. Stai acasă, pentru că nu meriți să mergi în Antalya, dacă la fiecare gâlmă de net, te oprești ca să pui o poză. Cât să lași un mesaj pentru cei de acasă (asta dacă nu îți lași telefonul în cameră, cum făceam eu) netul merge perfect. Efectiv nu se merită să stai pe net când ești în Antalya, nu ai de ce. O poză, două, un check in, hai merge, dar nu să ajungi să te plângi de ‘jde mii de ori că nu mere netu’. N-are sens. Cum spunea și Orlando:„Dacă nu venea Claudia, veneam degeaba”.  Așa și cu netul, vii degeaba dacă dorești să îți trăiești concediul pe net. Pe wireless mă refer, că dacă ai alt abonament, atunci nu ai treabă.

    4

    La Calista m-am întâlnit cu Obama… și ce mi-a făcut!…

    Calista ăsta… e tata lor, e ceea ce trebuie pentru distracție, pentru pisi, pentru iubi, pentru atunci când vii cu familia. El găsește ceea ce tu nu știai că nu ai. Acolo a fost cazat Obama, pe bune, am intrat în camera lui de hotel, am pus mâna pe același birou. Seara, Calista, a avut un concert, complet cu de toate, muzică, servire (doamne cum se mișcă băieții de la bar, nu gândești așa repede pe cum se mișcă ei), fete și băieți dumnezeiești cu ecusoane pe care scrie „entertainment” cu leduri roșii, rusoaice la mese, servire până și cu pături dacă îți este rece… a fost, vorba noastră: „Dumnezeu!”. Mai multe de acest hotel nu vreau să vă spun. Ei, uite de-aia. Sunt prea sigur pe mine că o să vă placă. Și dacă vine Ghiță de la prapșit de papșoi și dacă vine Obama, nimeni nu va face diferența la clienți. Pentru că așa sunt turcii.

     

    IMG_0406

    Scridon mi-a stricat zen-ul! Apoi ne-a lăsat mască pe toți în „silenzio stampa”

    Eu am stat în cameră cu Daniel Scridon, un om pe care îl iubesc pentru modul cum vorbește cu familia lui la telefon și pentru că… a avut grijă de mine. Mi-a arătat ce și cum (are experiență cu excursiile în Turcia), unde să cer, ce să cer și așa mai departe. Nu mai spun că ne calculam, împreună, pe minute, cât durează dușul, schimbatul, plecatul la masă și altele. Nu am făcut armata (haideți nu ridicați din sprânceană), dar cu Dani am făcut-o. Indiferent de oboseală, de numărul infim de ore de somn, când era vorba să ne trezim, mă trezeam. În afară de o singură dimineață când a trebuit să picure apă pe mine să mă trezesc.  În ultima seară petrecută acolo, mi-a spus că luni va fi ziua lui de naștere. Am vorbit cu toți din grupul nostru ca, după cina de gală, când ne întoarcem la hotel să mergem la un bar și să îi cântăm „La mulți ani”. Seara de gală vă voi povesti-o ultima pentru că… pentru că doare și nu vreau să vă stric feng shui-ul. Am ajuns înapoi la hotel iar eu deja îmi făceam planuri că mergem la Wunderbar pentru o ultimă socializare. Așa se cheamă în termeni jurnalistici, voi înțelegeți ce doriți 😉 . Doar că Dani, ne-a dat cu flit. A fost și foarte obosit, iar surpriza mea s-a dus pe apa sâmbetei. Așa că am continuat noi, ultimii mohicani. Am fost în formație de 5-1-2. Adică cinci oameni, un barman, și câte două pahare la fiecare. Ne-am terminat seara și am plecat fiecare la camere… să le găsim. În ditamai resortul… abia găseam toaleta. Am plecat dimineața (a fost cea mai dimineață dimineață din viața mea. Acum mai repetați de trei ori cuvântul „dimineață” și veți vedea că își pierde sensul 🙂 ). Ne-am dus la autocar, toți pregătiți pentru depresia care va urma, ne-am aruncat gențile înăuntru și ne-am ocupat locurile. Am plecat, iar Silvia (draga noastră basarabeancă) a luat microfonul. Cine vrea să cânte? Nimeni nimic. Toți aveam o stare de :„Lasă-mă să te las!”. Apoi spune Silvia: cine vrea să spună o poezie? Numa’  îl văd pe al meu Dani, că se ridică de pe locul lui și se duce la microfon. Am vrut să îi spun:„Lasă Dani, știm toți că a pierdut UTA, asta e. Nu mai învârti cuțitul în rană.” Ei aș! El a făcut o poezie cu tot ce a fost în Antalya. Ne-a uns pe suflet. Pe fiecare. A reușit să ne scoată din depresie, iar aplauzele au fost dintre cele mai sincere! Bravo Dani! De aceea nu a venit cu noi, deoarece el s-a dus să scrie. Mă-nclin cu respect.(Poezia în galeria foto)

    6

    Prințesa grecească, dialogurile, catarii, baldachinul și gheara din suflet

    Ei, aici, dragii mei (pentru cei care au avut răbdare să citească) mă tem că vine partea finală a primei părți (înainte să citiți, deschideți o altă pagină de youtube și puneți Coldplay- Everglow). În ultima seară am revenit la un hotel unde mai fuseserăm cazați, la o cină festivă la hotelul Nirvana , unde ne aștepta și directorul. Am ajuns cu întârziere, pentru că doream să mai ieșim din tipar. Prea am fost la timp peste tot. Am fost, pentru a mia oară tratați ca și Filip al II-lea, adică regește. Acolo, am privit pentru ultima oară către un baldachin, care mi-a adus bucurie în a doua seară din excursie. (nu vă gândiți la prostii! Doamne! Ascultați Coldplay… totuși). Baldachinul acela, de-ar putea vorbi l-aș ucide, pentru că acolo doi oameni s-au cunoscut, doi oameni și-au vorbit. Acolo și-au vărsat sufletul unul altuia. Baldachinul acela din Antalya știe mai multe decât știu cei mai apropiați prieteni.

    Eu stăteam la masă, lângă o femeie superbă. În trup, suflet și gândire. Îmbrăcată într-o rochie ușoară, de un verde lime, cu părul prins asemeni unei prințese grecești care cunoștea povestea baldachinului. Și atunci mi-a spus:„Parcă simți o gheară în suflet, așa-i?”. Da, draga mea, așa este. O simțeam de când am ajuns, iar acum că ai spus-o, a strâns mai tare. Marea, cu valurile ei, are o forță calmă. O forță care o vezi doar la final. Acel tempo pe care îl are când se prăbușește pe țărm, e ca și cum s-ar prăbuși înăuntrul tău. În seara aceea, s-au născut niște dialoguri, între Basil și mine. S-a vorbit despre catâri, de regi, de prințese grecești, de biblioteca din Alexandria, de Giordano Bruno… de lucruri și oameni care te fac să realizezi că în viața asta… ai nevoie doar de oameni de calitate lângă tine.

    Mă simt furat. Antalya mi-a furat o bucată mare din suflet. A rupt-o și o păstrează pentru ea, dar în schimb mi-a dat atâția oameni care să îmi oblojească rănile, încât nu pot să mă supăr pe ea. Ba mai mult, vreau să mă întorc. Și dacă voi fi singur. Acolo știu că voi regăsi amintiri unice, amintiri care te schimbă la nivel sufletesc.

    Atât, dragii moșului. Călătoriți. Mai aveați nevoie de o concluzie?

     

    P.S. În partea a doua, și chiar și a treia (nu aveți cum să vă plictisiți!) vom merge cu telefericul, vom mânca la un restaurant situat pe un râu și ne vom face de rușine cu aeroportul din Arad.

     

     

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Dumnezeule! ff frumoasa poveste
      am fost si eu cu voi in acelasi timp dar nu ca ziarist ci in concediu si ma regasesc in fiecare virgula.
      i-mi povestea Daniel Scridon in aeroport Arad la intoarcere (am avut timp) cat de frumoasa a fost si „lambada „voastra
      superba scriere deaceia citesc carti si ma uit rar la filme

      +3 voturi
      +1
      -1
    2. Ai f#t#t tot articolul prin faptul ca l-ai mentionat pe Scridon.
      In rest, am fost si eu in Antalya si nu le-as aduce atatea osanale turcilor. Poate ati avut voi noroc de un hotel mai bun insa pe mine nu m-a dat pe spate ospitalitatea lor.

      +2 voturi
      +1
      -1
    3. ptr. GIGI
      nu am omis-o ci m-am grabit si… dar na!
      iar Kidu poate avea razboaie cu cine vrea ,cand vrea, doar ca din noroc m-a ajutat viata si am fost peste tot in lume si i-mi permit sa-mi dau o parere.
      Cum el e bun cunoscator, in ale fotbalului si poate emite pareri respectabile, asa si noi muritorii de rand macar povestim ce am vazut
      PS. totul e de la ultra all inclusive , ce e mai jos e sub comentarii

      +5 voturi
      +1
      -1
    4. Daca vrei sa stai ca un trantor la all inclusive , sa infuleci toata ziua si sa te intorci cu 5 kg in plus atunci Turcia este alegerea. Si totusi a ti uitat sa mentionati, prezenta militara omni prezenta peste tot, evident de siguranta turistului… Nu stiu daca acesta este conceptul lumii moderne civilizate despre concedii. Este si asta o optiune cand ai copii mici si ai de gand sa stai torpilat 2 saptamani. Sunt multe alte destinatii, europene unde te simti relativ in siguranta si bine tratat si pe langa toate cele ai si o infrastructura pe masura. Dar poate nu cu atatia pupincuristi ca la turci …

      +1 voturi
      +1
      -1
    5. DR.LEOVEANU T.IONUT HORIA

      Uneori intreaga noatra viata este o “radiografie”a sufletului,mintii,inimii si cugetului,dincolo de toate stachetele perfectiunii,de dezamagirile si durerile insuccesului de bucuriile sufletului si ale inimii.,pe care de cele mai multe ori le consideram mult prea inalte,uneori greu de depasit,greu de abordat,in inaltarea nostra spre idealuri,mai bune,mai luminoase,mai prospere cu dorinta de a ne autodepasi si de a atinge perfectiunea.Mereu suntem dornici de a cunoaste oameni noi,de exceptie,deosebiti,dorinta de a cunoaste civilizatii noi,alete popoare,diferite alte religii,gandiri trecute si prezente ale tarilor si popoarelor pe care le vizitam.Fiecare dintre noi la un moment dat in aceasta viata realizam o “arhivistica”,pe care o materializam mai mult sau mai putin constient,prin cele mai bune si frumoase fotografii pe care le regasim “utopic” in mintile si sufletele noastre,prin oamenii de exceptie cu care venim in contact,prin amabilitatea si generozitatea lor in tot si toate prin rabdarea de care dau dovada in meseria aleasa.Anul acesta am avut parte de un prim concediu minunat,de exceptie,intre 18-23 martie 2019,pentru prima data in Turcia,pentru prima data in Capadocia.Aceasta excursie de exceptie am facut-o alaturi de sotia mea Adela-Mariana.Desi am mai vizitat si alte tari,sincer va spun nu mai credeam ca mai exista oameni si omenie in adevaratul sens al cuvantului,ca nu mai pot intalni profesionisti cu multa rabdare,cu atat de vaste cunostinte in toate domeniile,care sa faca o simbioza intre poporul roman si poporul turc tinand cont de trecutul istoric al celor doua popoare.Nu credeam ca pot exista oameni cu atata rabdare,devotement,vocatie pentru meseria de ghid.Dar de data aceasta norocul a fost maxim in sens pozitiv pentru ca am intalnit nu unul ci trei oameni,un adevarat “echipaj de exceptie” in persoanele minunatilor domni: ADALI DINCER,FUAT KOCABAS si MEHMET.Cu ajutorul lor am vazut si cunoscut Capadocia trecuta si prezenta.Cuvintele sunt mult prea putine si sarace pentru a-mi exprima atat eu cat si sotia mea multumirile si recunostinta pentru cei care ne-au delectate in aceasta excursie.Am prins in acest fel curajul de a avea curajul si increderea ca exista si oameni minunati si nu in ultimul rand dorinta de a merge din nou in Turcia si de ce nu de a revedea Capadocia condusi de acelasi echipaj destoinic.Multumiri pentru explicatiile foarte competente,de ultima ora si la obiect date de destoinicul Domn Ghid ADALI DINCER,in varsta doar de 28 de ani, un adevata”soldat sanatos”,si la propriu si la figurat asa cum distinsul nostru ghid turc,vorbitor impecabil al limbii romane ne-a spus ca fiecare nume,cuvant scris sau pronuntat in limba limba turca are o anumita semnificatie si traductibilitate.Nu putem uita si nici subestima pe ceilalti domni FUAT KOCABAS-ghidul licentiate,si nici pe Domnul MEHMET-soferul autocarului un adevarat capitan care a parcurs zilnic sute de kilometric,un om cu experienta profesionala deosebita in ale carui maini noi cei 28 de turisti romani ne-am incredintat vietile pe intreg parcursul acestei excursii.Am aflat multiple lucruri care nu pot fi gasite pe net.Am fost binecuvantati de prezenta dumneavoastra,de onoarea de a fi alaturi de noi,de a va fi musafiri in aceasta saptamana de martie a anului 2019 in itinerariul prin Capadocia.Stimate Domnule ADALI DINCER va multumim din suflet pentru sarmul dumneavoastra,pentru pentru povestile minunate cu care ne-ati delectate si incantat in toate aceste zile in care am fost oaspeti in Capadocia.Ati stiut din noianul imens de opere de arta,vestigii trecute si prezente din religia trecuta si prezenta a Turciei,din istoria tarii dumneavoastra sa alegeti ce a fost mai reprezentativ si sa le “aliniati” cu mare dibacie,fara nici o oboseala(cel putin aparent desi era vizibil acest lucru pe fata dumneavostra),intr-o compozitie remarcabila care ne-a mers la suflet.A fost un adevarat recital de informatii cu insertii de “lumina”,cultura,literatura,istorie,si consideratii religioase care ne-au incantat si delectat sufletul,mintea si inima.Recomand cu caldura si din toata inima CAPADOCIA prin CHRISTIAN TOUR, recomand din tot sufletul si cu toata increderea sarmantul ghid turculet ADALI DINCER care sper sa ne fie oaspete mie si sotiei mele,sa ne revedem din nou si cat mai curand ori in ROMANIA ori in TURCIA.
      Multa sanatate distinsilor Domni:DINCER ADALI,FUAT KOCABAS, si MEHMET si cat mai multi turisti in grija dumneavostra la “bordul autocarului”-si acesta impecabil.

      Cu inalta stima si consideratie,
      Fam–Dr.ADELA-MARIANA si IONUT HORIA LEOVEANU
      26 MARTIE 2019 BRASOV ROMANIA

      0 voturi
      +1
      -1
    6. DR.LEOVEANU T.IONUT HORIA

      Prin Tara Sultanilor Impreuna cu
      Adela Mariana V.Leoveanu si Ionut Horia T.Leoveanu
      La inceputul lunii mai,mai exact 30 aprilie 2019-05 mai 2019 am facut o frumoasa,minunata,remarcabila excursie la Istambul impreuna cu sotia mea ADELA MARIANA V. LEOVEANU.Biletele au fost cumparate de sotia mea cu mult timp inainte,cam din toamna anului 2018 de la Agentia «Viotrop Travel »,,care lucreaza in conditii de parteneriat cu Agentiile « Christian Tour » si « Hello Holidays ».Din capul locului vreau sa mentionez ca eram pentru a doua oara in « Tara Sultanilor »,dupa ce in cursul lunii aprilie 2019 vazusem tot alaturi de sotia mea frumoasa si grandioasa Capadocia prin aceeasi agentie de turism « Viotrop Travel »,pentru care am tot respectul si recunostinta pentru aceste doua excursii,dar si pentru gama variata de oferte minunate puse la dispozitia clientilor care le trec pragul,si sper sa ne tina mereu la curent cu ceea ce au nou in plan de excursii interne si externe.Se pare ca de data aceasta firma partenera pentru excursia de Istambul a fost Agentia de Turism « Hello Holidays ».In ultimii patru ani am calatorit mult,alaturi de Adela si nu ne vom opri in a mai face si alte excursii peste frontiera dar si in tara.Am vazut mult tari,orase si capitale.Am calatorit si prin tara noastra draga Romania,unde chiar avem locuri minunate,cu oameni minunati si primitori,dar din pacate cu mare durere,si un mare regret trebuie sa marturisesc nu le stim sau nu le vrem sa le valorificam si promovam pe « piata turismului intern si international ».Lucrul acesta real,dar din pacate cumplit de adevarat dupa parerea mea ar trebui sa constituie un mare semn de alarma pentru mai marii tarii care ne conduc destinele,ne guverneaza aceasta mioritica tara in care mai avem resurse materiale,ale solului,subsolului,naturale,istorice si turistice. Un pic nostalgic,un pic mai conservator,un pic mai antic,din copilarie visam sa ma plimb,sa hoinaresc,sa vad tara,lumea,sa cunosc pe viu locuri,tari,civilizatii,sa cunosc oameni,culturi,religii,traditii noi.In vremea copilariei mele toate aceste erau doar « fictiune »,ce o puteam intelege doar din :Drumuri Europe,Teleenciclopedia,Dallas,Linia Maritima Onedin.Nu erau foarte numeroase obtiunile noastre.Ba NU era si MIHAELA de la 19.20-19.30.In acei ani aceste lucruri nu erau posibile din cauza regimului totalitar comunist,apoi anii au trecut si pentru mine si a venit timpul liceului,pregatirii pentru cariera profesionala de medic care cerea multe sacrificii si multa invatatura deoarece admiterea nu era ca acum prin « concurs de imprejurare,dosare,doua sesiuni de Bacalaureat etc ».Anii si timpul nu iarta,sunt singurile lucruri care trec ireversibil,iremediabil,care nu mai pot fi reparate sau modificate,care ne pot influenta de cele mai multe ori viitorul,viata,o alta sansa.Acesti ani au trecut si odata cu ei au adus imbatranirea bunicilor,parintilor,matusii,ani care au venit cu boala,suferinta spitalizari.Moral,omeneste a fost sa le fiu alaturi pana in ultima clipa a vietii cand inevitabilul a venit si au trecut la ce le sfinte.Asa ca visul copilariei mele se lasa tot mai mult asteptat si parca devenea incert,nerealizabil.Acum cu trecerea anilor visul a devenit o arzatoare realitate,o dorinta implinita !Gandurile « unui purtator de inima »,sunt adunate intr-un album de fotografii.Pentru mine fotografierea si filmarea sunt mai mult decat o pasiune,este o modalitate prin care traiesc,retraiesc emotiile pozitive,uneori posibil si negative(functie de situatie),a momentelor imortalizate in acele clipe.Pentru mine noianul de fotografii,zeci de fotografii facute in decursul anilor,fotografii care le fac oriunde,fiind pasionat si de fotografierea instantanee este un album,o adevarata carte mereu vie care dezvaluie trairi,emotii,sentimente,ganduri intime,momente de calda,dulce melancolie.Un album de fotografii,este ca o poveste de lunga durata despre viata,despre trecutul fiecaruia dintre noi,o poveste sentimentala,despre ce spera un « visator »,alaturi de fiinta draga inimii si sufletului lui,care rabdatoare,indulgenta,usor sau mai putin usor accepta din dragoste reciproca chiar si aceasta nebunie…. « hobby pentru fotografie ».Ea incearca sa inteleaga….fotograful si trairile pe care le simte acesta ajungand chiar sa il incurajeze si sustina desi nu intotdeauna are buna dispozitie,si..si..si,atunci cu sonorul dat pe minim « gandeste,gandeste,….si iar gandeste ».Fotografiile sunt reunite in :fericire,iubire,pasiune,exaltare,durere.Ele fotografiile sunt un baleaj intre extremele vietii,cele de mijloc sunt INSASI VIATA CU BUNE SI RELE !Toate acestea fac parte din noi.Cu totii le-am trait macar odata in viata,devenind relevante pentru spectacolul nastere-viata-moarte ! Prin fotografii,prin fotografiere ne eliberam,ne detasam noi insine de povara si greutatea disconfortului trairilor bune sau rele si pornim la drum alaturi de cei dragi,de partenerii de viata,de cei iubiti,de cei pe care ii vom cunoaste in excursii,drumetii,petreceri,revederi cu diferite ocazii,alaturi de gandurile lor si ale celui care fotografiaza sau filmeaza ganduri pe care de cele mai multe ori le simtim ca fiind ale noastre.Astfel ne contopim intr-o singura fiinta,intr-o singura celula care ne da puterea sa trecem mai usor,mai lin prin toate incercarile vietii.Trialul imagine-text-cuget creeaza un univers propriu bine definit in care ne cunoastem,ne recunoastem si ne contopim cu propria poveste si interpretare a vietii determinata de experienta personala.Astfel le dam un singur nume : « FAMILIE,DRAGOSTE,IUBIRE ».In goana noastra nebuna prin aceasta viata incerta,relativa,mai mult sau mai putin scurta(nimeni nu poate sti acest lucru), ar trebui sa ne focusam pe cel drag de langa noi,sa il iubim,si sa cerem doar iubire, sa calatorim intr-un univers plin de imagini,mereu ghidati de gandurile « purtatorului de inima ».Ajungi in viata la un moment cand NU mai esti dispus pentru nici un compromis,nu mai esti dispus sa accepti chiar totul,sa dai socoteala de ceea ce faci si nici sa executi la comanda tot ce ti se pretinde fara a se tine seama ca fiecare avem o viata,doar o viata « alaturi de fiinta draga pe care uneori o asteptam chiar zeci de ani ».Este timpul sa facem lucruri care ne plac,care ne aduc bucurie, o bucurie cat de mica pe care o dorim,e timpul sa fim narcisisti cu noi si cu fiinta draga alaturi de care am decis sa pornim in viata.Sa stim sa pretuim si sa traim clipa,sa nu mai fim ghidati de imboldul ca avem obligatii.Obligatiile trebuie rasfrante doar pentru partenerul de viata si in rest absolut pentru nimeni.Viata poate ar constitui o obligatie fiind unica,iar obligatia ceruta de ea este pacea,armonia,dragostea pentru frumos si EXCLUDEREA SINGURATATII CARE ESTE CEVA HILAR,ORIBIL,DUREROS !
      Timpul trece ireversibil,trece neiertator si uneori nu mai putem opri nici macar pentru un minut viata in loc.Atunci regretam,regretam,oftam.Inima,mintea,sufletul lucreaza doar impreuna si incearca sa descifreze mesajul si semnificatia transmisa de aceste relee,de care creatorul nu s-a putut detasa cand a conceput fiinta umana.Valoarea imaginilor ramase pe pelicula fotografica sau cardul de memorie nu se limiteaza doar pentru a ne descrie pe noi cei care le-am realizat si aparem mai mult sau mai putin in ele,dar si nebanuitul « har » de a descrie locuri,trairi si sentimente,in a ne exprima opinia si parerea fata de persoane care uneori sunt greu de intalnit,care la randul lor empatizeaza si rezoneaza cu tine pentru delectare,incantare,voie buna.Toate acestea ne marcheaza parcursul vietii.Asa a fost si in aceasta excursie la Istambul unde atat eu cat si sotia mea ADELA MARIANA LEOVEANU am avut norocul,bucuria,onoarea si privilegiul sa fim oaspetii unor ghizi de exceptie, ghizi de inima si suflet in persoana domnisoarei ALINA CANTEA si a doamnei NINA MILIAN ghizi profesionisti,licentiati,autorizati si acreditati ai Agentiei Turistice « Hello Holidays ».Escapada noastra sufleteasca a inceput in Bucuresti,in fata Academiei Militare undeva in jurul orei 22.00 unde am fost preluati de domnisoara ghid ALINA CANTEA si domnul sofer MIHAI imbarcandu-ne la bordul AUTOCARULUI VL-16-HLO.Desi afara ploua marunt,mocaneste,cam obositi din cauza drumului de transfer Brasov-Bucuresti pe varianta Cheia,tanara si simpatica noastra ghida parca era « un alternator »,setata sa ne revigoreze si sa ne incarce bateriile acest lucru fiind vizibil de la bun inceput chiar din momentul si modul cum facea prezenta citind catalogul excursionistilor din diferite locuri,de diferite varste si profesii.Desi eram multi,cam 60 la numar in ciuda gandurilor fiecaruia,principiilor si tabieturilor de viata ale fiecaruia ALINA prin spontanietatea si elanul ei tineresc incerca sa omogenizeze grupul,sa ne capteze atentia si interesul pentru ce urma sa vedem in aceasta excursie sa pornim linistiti si relaxati la acest drum mai ales ca era un drum lung,un drum de noapte de sute de kilometrii.Am pornit la drum putin dupa ora 22.00 cam pe la 22.15.Mai atipeam,mai priveam pe geam in perioadele cand in microfon nu se auzea interventia Alinei cu date despre locurile pe care le traversam.De la inceput am remarcat profesionalismul,siguranta drumului,atentia marita,dar in primul rand vigilenta domnului sofer MIHAI,de a ne duce fara probleme pe « drumuri Europene »(aici fiind un remember de suflet al emisiunilor cu acelasi nume a regretatului Aristide Buhoiu).Domnul MIHAI era la acele ore de noapte si un exceptional DJ,cu muzica pe care o punea in surdina sa ne amorteasca oboseala si cumva sa ne faca noaptea mai placuta.Muzica era selectata cu bun gust,rafinament adecvata pe tot parcursul excursiei zonelor strabatute dar si in corelatie cu explicatiile Alinei care facea conexiuni :Romania-Bulgaria-Grecia-Turcia etc.Pe tot parcursul excursiei noastre nu am vazut pe chipul acestui om nici o unda de oboseala,incordare sau ceva care sa ne indispuna pe noi ca turisti.Rabdarea « capitanului »,era evidenta desi se mai intarzia la reimbarcarile in autocar de fiecare data cand faceam popasuri pentru diferite situatii.
      Alina,o da Alina !!!!Ce poti spune despre ea in cateva randuri.Poti vorbi de rau,poti vorbi de bine,poti fi multumit,poti fi nemultumit,poti sa atribui eventualele mici disconforturi in spatele ei,poti sa o judeci ca a facut,o poti judeca ca nu a facut etc.Chiar asa oare ce putem spune sau scrie despre Alina in cateva randuri ?Sa vorbesti despre profesionalism,sa vorbesti despre notiunile vaste de cultura generala,sa vorbesti despre timbrul vocal inconfundabil,sa analizezi debitul verbal,dictia si claritatea exprimarii,sa te referi la elanul ei tineresc,sa analizezi decenta si rafinamentul zilnic al vestimentatiei.Vedeti cred ca ar trebui scrise pagini intregi asa cum ea vorbea minute,zeci de minute fara oprire,fara oboseala.
      OFFF mari batai de cap am acum cand scriu despre ghida noastra,dorind in aceste randuri promise pentru Alina, ca o multumire pentru efortul depus, de cea care cu voie sau fara voie am imortalizat-o in fotografiile facute la diferitele obiective vizitate.Peste ani,poate mai repede voi reciti acest articol,voi revedea pozele,voi vizualiza filmarile facute unde firesc se va auzi si inconfundabila voce a Alinei.Efectiv fata aceasta minunata parca era « 3 in 1 »,de la istorie,la cultura,de la religie la arta,de la rabdare la stapanire,cam ceva asemanator cu o « biblioteca audio ambulanta »,unde noi ca turisti nu trebuia decat sa ascultam,si sa ne activam neuronii pentru a retine cat mai multe lucruri.Regret mult ca nu am toate aceste comentarii.Era imposibil sa le pot avea deoarece eu sunt amator in fotografiere si filmare si nu profesionist.Era perfect sa le poti reasculta simultan cu vizionarea pozelor facute in aceasta excursie.Am mai promis ceva domnisoarei ghid Alina Cantea si nu o iert nici eu,sincer… !!!!(glumesc,zau glumesc).Ea stie ce a facu… !In Tara Sultanilor soarele ardea,briza marii si Bosforului erau parca inexistente,si tanara si energica noastra ghida,inalta,zvelta,frumoasa alerga ca la maraton pe strazile Istambulului,vorbind la microfonul audioghidului(ceva remarcabil pentru confortul turistului),cu mana ridicata tinand cu mandrie si fala steagul nostru tricolor.In finalul excursiei,la ultimul obiectiv turistic din program,pe una din terasele impunatorului palat TOPKAPI,i-am spus ghidei noastre minunate : « esti minunata,esti doxa de cultura,istorie,religie,energie,esti zvelta,frumoasa,ai veritabile aptitudini sportive !!! NUUU INTELEG de unde si cum ai obtinut tu autorizatie pentru ruptul picioarelor si pingelelor ? »Oameni buni Alina NU are nici o vina,stai linistia,super linistita Alina,NU ESTE RECLAMATIE ! Fereasca Bunul Dumnezeu sau Alah ca tot am fost pe acolo pe la turcaleti,e vina ca timpul a fost mult prea scurt,faptul ca motivatele formalitati vamale si de intrare la obiective,aplicate tot din motive de siguranta pentru noi,pentru numarul impresionant de turisti din toate colturile lumii.Din cauza aceasta am ajuns tarziu,mult prea tarziu in Turcia si la Hotelul KAYA pierzind o zi din excursia noastra.As vrea ca acest articol sa fie si in asentimentul si celorlalti turisti care au fost in grija ta dar cel putin te asigur cu certitudine ca noi Adela si Ionut Leoveanu nu avem decat cuvinte de lauda si multumiri pentru efortul depus de tine.Ar trebui sa am taria,puterea,si deschiderea sa recunosc :doctore fa miscare si nu mai invinui ghidul !!!! Iti multumim din suflet Alina,sa fi sanatoasa,voioasa,sa ai deplina sanatate,dar si realizari profesionale de care nu ma indoiesc ca vor veni.Te asigur ca in masura in care va tine de mine voi recomanda ISTAMBUL CU ALINA CANTEA.Mai este ceva…. !!!!Cand am aflat ca nu mai venim cu tine spre tara extazul s-a transformat in tristete.Dar nici de data aceasta Bunul Dumnezeu nu ne-a uitat si ne-a daruit da acesta este cuvantul « magic »,o alta minunata Doamna ghid in persoana distinsei NINA MILAN,pentru care nu ironic si nici arogant as folosi sintagma « doamna colonel ».O femeie destoinica,militaroasa,care se impunea prin prestanta, prin tinuta,prin pregatirea profesionala,prin demnitatea dansei, si autoritate.Era de o punctualitate « obositoare »,dupa fiecare oprire,ne numara de fiecare data inainte sa plecam din nou la drum.Eram mai ceva ca la scoala.Doamna noastra NINA MILAN,cunoscuta de unii turisti din alte excursii,era o fosta doamna dascalita,o dascalita de « veche scoala Romaneasca »,un eminent cadru didactic,al unor vremuri de mult apuse pentru invatamantul romanesc,pentru noi cei mai tomnatici care ne gaseam in acest grup de turisti.Dansa era prototipul dacalului care impunea respect prin a respecta.Ne-a adus aminte de cinstea,respectul si onoare pe care trebuie sa o avem pentru fostii nostrii profesori carora le multumim din suflet pentru stradania si efortul dansilor de a ne face in primul rand oameni,oameni de omenie.Efortul dansilor nu a fost zadarnic.Cel mai important lucru este ca acesti oameni ne-au invatat si educat pentru viata,ne-au educat sa fim demni,cu coloana vertebrala,punctuali,iar cuvantul dat sa fie respectat,sa fie litera de lege.
      Respectul si buna crestere erau « cuvintele cheie »,cu care profesorii nostri ne intampinau la fiecare curs,si ceva launtric imi spune ca de la aceasta regula nu a facut exceptie si nici rabat nici doamna noastra NINA MILIAN.Intoarcerea spre tara,alaturi de dansa si acelasi domn MIHAI,a fost o alternanta intre orele de dirigentie si cursuri de exceptie de patriotism,educatie civica,istorie,geografie,botanica(referiri la vegetatia locurilor prin care treceam),istoria tarii tranzitate,geografia economica a parcursului nostru.Cuvintele sunt mult prea sarace pentru a putea sa o caracterizez pe doamna nostra profesor,acum ghid profesor.Datorita dansei am facut o teleportare in timp in bancile gimnaziului si apoi liceului.Emotia era mare dat fiind bucuria unei excursii de foarte mult timp dorite,de informatiile vaste si bine actualizate pe care le primeam,dar si la gandul inceputului,cu primii ani de scoala cand mama mea mi-a fost si invatatoare.Mda mama,offf exigenta era,cand atunci eu resimteam dorinta permanenta a dansei sa nu pot spune niciodata « NU mai pot,nu stiu,vreau sa merg la joaca si porma sa fac temele ».Da doamna NINA avea autoritatea dascalului si de liceu.Nu am avut curajul,nici indrazneala sa o intreb ce materie a predat,la ce ciclu de elevi a fost slujitor destoinic al catedrei si invatamantului Romanesc.Din nefericire pentru noi ca tara,ca popor dar spre fericirea altora indiferent cine sunt aceia ne pierdem identitatea,valorile morale si sociale,ne distrugem constient si cu buna stiinta originile,ne ingropam vestigiile nu pentru ca nu stiim,nu pentru ca nu putem ci mai degraba pentru ca factori nefavorabili nu ne lasa si nu vor sa depasim aceasta tranzitie in care innotam din decembrie 1989.Aceste lucruri le stim cu totii,mai tineri sau mai putini tineri,unii dintre noi cu o alta crestere si educatie,cu o alta formare,cu alte principii de viata care se pare ca astazi nu mai valoreaza nici « doua parale »,Doamna Profesor NINA MILIAN,cinste dumneavoastra,cinste statutului de dascal,sincere felicitari si aprecieri pentru redutabila dumneavoastra putere de a lupta pentru aceasta tara,pentru grupurile de oameni si turisti pe care ii duceti in tara si peste frontiera aratandu-le ca avem un statut pe care nu trebuie sa il pierdem statutul de ROMAN si putem inca sa mai facem ceva pentru a ne ridica din acest anonimat.Va inteleg durerea si starea nu foarte confortabila ca ati fost nevoita sa lasati catedra,catalogul si cancelaria profesorala.Anii post decembristi se pare ca nu au fost in totalitare benefici pentru multi dintre noi.
      Ca descendent al unei familii de dascali cu mama invatatoare si tata profesor(nu erau prea « amabili la catedra » si nici indulgenti),am incercat sau incerc sa aplic practic educatia acelor ani.Recunosc este cam greu,uneori poate eu devin incomod daca gandesc cu voce tare si mai adun si pe altii de partea mea.Sunteti un luptator cu un patriotism de invidiat,un formator de oameni si suflete.Astazi totul se rezuma la interese,smechereli,sfidari pe fata,profituri obtinute prin a calca pe cadavre,goana dupa averi,dupa bani munciti sau mai putin munciti si daca este posibil cat mai multi,pe minciuni,minciuni,minciuni,pe lipsa de onestitate,pe promisiuni desarte care isi fac tot mai pregnant prezenta in viata noastra.URASC MINCIUNA,URASC TOT CE TINE DE A MINTII PE CINEVA CAUTAND SUPERFUGII.
      Pentru noi Adela Mariana si Ionut Horia Leoveanu dumneavostra NINA MILIAN si domnisoara ALINA CANTEA faceti o echipa de nota maxima 10(zece).Pentru amandoua FELICITARI !Da viata a facut sa pot sa ma bucur de excursii frumoase,de amintiri de vis poate de aceea am uneori si tenta aceasta de a scrie despre ce este frumos,despre lucrurile bune care inca nu au fost inca distruse.Am bucuria ca in « aceasta nebunie » sa fiu sustinut si de sotia mea un partener de exceptie in tot si toate.
      In final am lasat bucuria de a scrie si despre prieteniile acestei excursii.Reamintesc ca mereu cei din urma vor fi cei dintai.Tot destinul a facut ca eu si sotia mea sa cunoastem doua doamne in adevaratul sens al cuvantului,atat la propriu cat si la figurat.Deontologic si profesional,educational voi spune ca dansele se numesc ANCA si DANA.Citind acest articol cu siguranta ca se vor regasi printre aceste randuri.Este ceva deosebit de important ca in excursii de o asemenea anvergura sa poti impartasi trairile,emotiile,sentimentele,sa iti deschizi inima cu cineva.Anca si Dana s-au dovedit acele persoane care au fost setate de viata si felul danselor sa rezoneze cu noi pe aceleasi linii energetice,sa aiba puterea sa discearna binele de rau,sa aiba puterea sa pareze o serie de situatii nu in totdeauna placute.Din momentul acelei excursii tinem legatura cu dansele.Adela nimeni alta decat sotia mea pentru care am o deosebita dragoste,iubire si respect tine legatura cu prietenele noastre.Acestea avide de cunoastere,frumos,de drumetii ne informeaza de carti bune ce merita citite,multe fiind doar la anticariate,exista un permanent schimb de poze de la vernisaje sau cladiri de patrimoniu,ne auzim telefonic,ne intersectam pe Wathsapp.Pun pariu ca cele doua prietene se regasesc fiecare in aceste randuri.
      Da OK prietene,prietene dar au si ele defecte ca orice om.De ce va mirati(glumesc),offf doamne Anca,Dana macar sa fi pus o vorba buna la ALINA sa ne crute picioarele.Dar una peste alta acum tanjim dupa acele momente,dupa Bosfor,dupa pestele mancat pe malul Marii Mediterane,dupa BAZARUL TURCESC,dupa ceaiurile lor.Eu si Adela speram ca viata ne va reuni din nou sa fim impreuna si in alte excursii si de ce nu un REMEMBER ISTAMBUL.Dragele noastre ANCA si DANA fie ca anii care vor veni,timpul,neiertatorul timp care va trece peste voi,peste noi,cu bune sau rele,cu incercari sa nu duca spre uitare aceasta legatura care s-a format chiar din seara plecarii.As indrazni sa spun ca aceasta prietenie sa fie prezenta si in momente de cumpana ale vietii cand nimeni nu se asteapta la ele, sa putem sa spunem cuiva ASTA ESTE PROBLEMA MEA !!
      Felicitari profesionistilor si profesionalismului Agentiilor de Turism :VIOTROP TREVEL,CHRITIAN TOUR,HELLO HOLIDAYS.Fie ca manageri dumneavoastra si toti care lucreaza cu actualii si viitori clienti,clientii dumneavoastra, sa gaseasca in cataloagele dumneavoastra de o ilustratie grafica de exceptie cat mai multe oferte de excursii interne si externe :sejururi,circuite cu destinate cat mai fascinante.
      Cinste efortului dumneavoastra ;OPERATORI,GHIZI,SOFERI.
      Avem o tara minunata cu oameni minunati,cu locuri de vis si suntem datori sa luptam sa aparam onoarea,demnitatea de a fi ROMAN !

      Cu aleasa stima si consideratie,
      DR.LEOVEANU T.IONUT HORIA

      0 voturi
      +1
      -1

    Scrie un comentariu

    2 + 1 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.