„Nu vom ceda până nu se va asfalta!” | Oră de calvar pentru șoferi la Horia. Protestatarii au blocat drumul în plin centru | Foto / Video

    de Tomck@t, Mihai Todoca | 24 martie 2018, 3:22 PM | Reportaj

    2

    De cel puțin șapte ani de zile, drumul principal din Horia este un real pericol public

    În jur de 150 de oameni s-au adunat sâmbătă la amiază în centrul localității Horia, pentru a protesta față de starea mizerabilă, plină de gropi, a șoselei principale. Au venit să protesteze oameni inclusiv din localitățile învecinate și au scandat cu toții, timp de mai bine de o oră, „Vrem drumuri bune!” și „Nu vom ceda până nu se va asfalta!”.

    „Acestea sunt drumurile pentru care plătim taxe și impozite. Politicienii își bat joc de noi”, a spus un locuitor al satului Horia, localitate prin care trece drumul județean 709. Acesta a dus cu el, ca dovadă, și telescoapele deteriorate, iar alții au aruncat în mijlocul drumului jantele îndoite, semnalând că toate acestea se întâmplă din cauza acestui drum intens circulat, care face legătura între Șiria și Arad.

    Este un drum extrem de periculos, pe care an de an se produc sute de tamponări, ca să nu mai spunem de accidentele mortale.

    Protestul a fost unul autorizat, acompaniat de agenții de poliție, dar chiar și așa, șoferii care au vrut să treacă prin satul Horia, între orele 12 și 13, au trebuit să aștepte mult și bine. Protestatarii au blocat drumul, suflând în vuvuzele și fluiere și scandând că nu vor ceda până nu se va asfalta. Aceștia au adus cu ei și pancarte imense cu mesaje precum „Prea multe vieți au pierit de la atâta cârpit”, „Noi vrem drumuri asfaltate, nu promisiuni deșarte” sau „Suntem sătui de vorbe multe, de promisiuni. An după an veniți și gropile le umpleți cu pietre și bolovani”.

    Acesta nici măcar nu este primul protest din cauza stării acestui drum. Localnicii au blocat circulația rutieră la ieșirea din Horia și în primăvara anului 2015, însă problema e mult mai veche. Potrivit unui localnic, drumul principal este plin de gropi, an de an mai mari și mai periculoase, de cel puțin șapte ani. O altă problemă e că prin Horia trec zilnic și autotrenuri de mare tonaj, care deteriorează și mai mult acest drum lăsat în voia sorții.

    „Craterele” au fost cârpite uneori cu pietriș sau chiar bolovani, asta însă nerezolvând situația, ba chiar agravând-o și mai tare.

    În altă ordine de idei, chiar ieri, când se știa deja despre organizarea acestui protest, Consiliul Județean Arad a emis un comunicat prin care anunță că va repara drumurile din județ în momentul în care se vor înregistra temperaturi de peste 10 grade Celsius. Rămâne de văzut dacă va fi inclus și DJ 709.

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. In poze se vede clar ca e prezenta si militia.Da,militia,pentru ca mai mult ca sigur,nu au dat vreodata o amenda administratorului drumului respectiv,asa cum prevede codul rutier. Sa mai intreb daca au amendat firmele de transport ale altor militieni,ce depasesf bine greutatea admisa si circula zilnic pe acolo? Chiar asa, nu e curios ca prea multi fosti si actuali militieni au firme de transport?

      +7 voturi
      +1
      -1

    Scrie un comentariu

    0 + 0 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.

    Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.

    Logo Aplicatie Special Arad

    Special Arad