Acuzat de proprii săi colegi de evaziune fiscală, preotul mazilit Marcu amenință că va da foc Bisericii din Micălaca! Înaltul Timotei e neputincios – vine Patriarhul Daniel…
N-am crezut niciodată că
N-am crezut niciodată că
Demisia managerului Ambulanței Arad era o chestiune de timp. Știam asta de la bun început, în momentul în care, stând de vorbă cu mai mulți…
UPDATE – Șoimii Pâncota au eliminat Poli Timișoara din Cupa României, după un meci halucinant. Echipa lui Cuedan a fost condusă cu 2 la 0…
Din cele mai vechi timpuri, politica a fost mereu cea pe
Cine nu-l înjură pe Falcă, ziua în amiaza mare, când trebuie să ajungă de la Podgoria pe Calea Romanilor, sau din Micălaca în Piața Mare, acela…
„Direcţia de Sănătate Publică va solicita Ministerului Sănătăţii
În această dimineaţă, în jurul orei 5,00, conducătorul (bulgar) al unui autoturism AUDI, aflat în mașină cu 3 conaționali, s-a izbit, din cauză că a adormit la volan și…
Pâncota nu mai cunoscuse gustul înfrângerii de aproape jumătate de an. Echipa lui Cuedan nu a mai pierdut dinaintea play-off-ului din liga a treia, asta…
Azi-noapte (vineri), în jurul orei 3.00, poliţiştii de la Serviciul de Combatere a
Crimă oribilă, pe Strada Ady Endre, în Aradul Nou, pe fondul violenței (așa-zis) domestice, în familia Ivanischi… El – 63 de ani; ea – 57.După…
Cinci dintre membrii Composesoratului Urbarial Luncșoara au plecat aseară spre București, cu scopul precis de a se instala în fața clădirii Guvernului și a face greva foamei.
Tensiunile din Parohia Arad – Micălaca Nouă, acolo unde până nu demult preotul Marcu făcea legea în calitate de paroh, continuă. O dată cu instalarea…
Cazul prostituatei ucise acum 2 luni la marginea Lipovei zguduie încă
Cine spune că articolele cu conținut gen „Știrile de la ora 5” sunt produsul categoric al
Departamentul Ape, Păduri și Piscicultură din
Ștrandul din Dorobanți, renumit pentru apa termală și vegetația foarte bogată, și-a deschis porțile din nou în acest sezon, sub numele de Grădina Termală Dorobanți….
Comisia de disciplină a AJF Arad a analizat evenimentele petrecute la partida din Liga a 4-a dintre Unirea Sântana și UTA II Șiria. Reamintim că…
Contestaţiile la Bacalaureat 2014 – sesiunea de toamnă au putut fi depuse luni, 1 septembrie 2014, între orele 12.00 şi 16.00, iar joi, 4 septembrie urmează…
ALTĂDATĂ este o rubrică dedicată istoriei presei locale – un omagiu adus
De prin 2008 – 2009 au apărut, ca ciupercile după o ploaie torențială de vară, și păreau că vor lua cu asalt Aradul. Nu erau nu știu ce, în comparație cu alte orașe, nu promiteau că vor transforma orașul într-un
Nu mai puțin de șase tineri, dintre care două fete, au fost admiși – în urma examenului – să studieze la Academia de Poliție „Alexandru…
ALTĂDATĂ este o rubrică dedicată istoriei presei locale – un omagiu adus acesteia.
Atenție! Arădenii sunt înștiințați că, începând cu săptămâna aceasta, o parte din bulevardul Revoluției și strada I.C. Brătianu vor fi relocate în partea de subsol a…
Un copil în vârstă de un an şi-a pierdut viaţa, iar părinţii acestuia se află în stare gravă la spitalul din Caransebeş în urma unui…
Măreață zi pentru unii, foarte puțini, dar clar rupți de realitate, bieții de ei. Sau interesați. Da, măreață pentru cei foarte interesați. Pentru restul, majoritatea,...
Spații verzi spre adopție. Asta este noutatea supremă a momentului în administrația arădeană. De aici încolo, orice este posibil. Am crezut că imaginația creativă a...
Ne-am tot gândit: să scriem sau nu despre Piedone, că a fost în Arad… Nu-i subiect de presă, dar parcă prea mare a fost nebunia...
Începem cu numele, mai precis cu prenumele, în sensul că Nicușor Dan va fi primul președinte la care tot românul îi va zice pe numele mic....
Mă pregăteam să mă duc la vot când am auzit că a murit Doru Nica. Pe moment, pentru câteva clipe, am uitat de toate cele....
La început a fost tăcerea. Nu la facerea lumii, ci la începutul săptămânii trecute. După ce Crin a luat-o-n freză, iar Nicușor a intrat în...
Episodul doi din „Aradul nostru special”, rubrică în care ne-am propus să facem auzită vocea arădenilor, problemele și dorințelor lor, îl dedicăm unei sesizări cu...
Cine ascultă vocea arădenilor? Unde se face auzită? Cum văd ei Aradul? Contează ce au de spus arădenii despre oraşul lor? Pentru noi contează, așa...
Situație demnă de filmele cu proști în curtea blocurilor dintre str. Traian Moșoiu și str. Dimitrie Bolintineanu. Cauza? Un canal de care autoritățile uită periodic....
O perioadă de aur pentru Filarmonica Arad, care trece parcă printr-o renaștere, cu numeroase concerte care reușesc să umple sala Palatului Cultural și cu noi...
Trăim vremuri tulburi, trăim în epoca post-adevărului, la începutul unei noi ere digitale în care orice părere emisă pe social media poate influența mii de...
Urme ale trecutului și marea sursă de viață. Lumea invizibilă de sub noi. Straturi de ceară, cărbune, pastel și acril, care reproduc, simulează și reliefează...
Comunicat. Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Nădlac au depistat, în urma controalelor nesistematice efectuate în zona de competență, 14 cetățeni străini fără...
Pe 31 martie 2025, în jurul orei 21:00, un echipaj de polițiști locali din Arad au predat doi bărbați căutați de poliție pentru comiterea unor...
Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Arad informează că a fost prins un hoț la câteva zile după ce a furat o sumă mare de bani...
Inițiativa privind vaccinarea anti-HPV a fost adoptată în Camera Deputaților cu 213 voturi din totalul de 237, a anunțat deputata PNL Geanina Pistru. Aceasta a...
Senatorul Glad Varga, președintele Comisiei pentru Mediu, reacționează după suspendarea temporară a Programului „Rabla pentru Tractoare”. Parlamentarul arădean cere Administrației Fondului pentru Mediu să investească...
Deputatul PNL Geanina Pistru a susținut o declarație politică în Camera Deputaților în care a vorbit despre investițiile din fonduri europene pentru sistemul de sănătate:...
Damaris Lupu, o tânără de 14 ani, care a oferit un moment impresionant de contorsionism, a câştigat finala concursului „Românii au talent”, sezonul 15, de...
E vorba de o formație englezească de muzică mai aparte, mai deosebită. În mod sigur, alternativă. Cu toate acestea au ajuns și pe aici, pe...
Marți, la Premiile Gopo, actorul Claudiu Bleonț a avut un moment pe scenă alături de fiica sa de 8 ani, căreia i-a spus, ținând-o de...
Arheologii din Turcia au descoperit o pâine veche de 5.000 de ani și este acum produsă din nou, alimentând interesul pentru culturile bazate pe soiuri...
Donald Trump a anunțat că Statele Unite vor amâna aplicarea taxelor vamale de 50% asupra produselor din Uniunea Europeană de la 1 iunie până la...
Rețelele sociale au fost recent invadate de o serie de videoclipuri alarmant de realiste, în care așa-ziși „reporteri” prezintă știri fabricate într-un format profesional, dar...
Măsurile de relaxare adoptate la Bruxelles vin ca o gură de aer proaspăt pentru constructorii de mașini, informează ProTv. Oficialii europeni au decis să le...
Noi reguli pentru conducătorii de autovehicule pe motorină vor fi impuse în Uniunea Europeană. Acestea vor fi aplicate în special pentru mașinile cu o vechime...
Oliver Blume, directorul general al Volkswagen, a declarat că grupul auto german ar putea muta producția mărcii Audi în SUA ca parte a strategiei de...
Rețelele sociale au fost recent invadate de o serie de videoclipuri alarmant de realiste, în care așa-ziși „reporteri” prezintă știri fabricate într-un format profesional, dar...
Comisia Europeană a sancțioanat, în total, cu 700 milioane de euro Apple și Meta pentru că giganții tehnologici nu au respectat normele de concurență, informează...
Analiștii din domeniul semiconductorilor sunt de părere că Huawei ar putea fi un lider evident în cursa Chinei pentru a găsi o alternativă pentru cipurile...
Regizorul iranian Jafar Panahi a fost distins sâmbătă cu prestigiosul Palme d’Or la cea de-a 78-a ediție a Festivalului de Film de la Cannes, pentru...
Denzel Washington a fost onorat cu Palme d’Or pentru întreaga carieră la Cannes 2025, în timp ce competiția rămâne intensă, cu filme ce abordează teme...
O călătorie cinematografică fabuloasă și plină de speranță ce oscilează între SF, comedie absurdă și realism nordic este promisiunea Focus Estonia de la Festivalului Internațional...
Special New Music – muzică diversă, originală, specială și, nu în ultimul rând, nouă. Avem, în această săptămână, piese noi de la Faust, Șuie Paparude, DJ...
În sala cu reverberații nobile a Palatului Cultural, Festivalul Internațional de Jazz JAZZAR și-a deschis porțile, joi seara, pentru cea de-a patra ediție, cu un...
Comunitatea Evreilor din Arad organizează un concert de excepție miercuri, 28 mai 2025, de la ora 18:00, la Sinagoga Neologă din Arad. Publicul este invitat...
După un rebranding prost, criticat de toată lumea, serviciul de streaming al companiei Warner Bros. Discovery – inițial HBO Max, apoi Max – revine la...
Fanii din întreaga lume au motive de sărbătoare în acest weekend, odată cu desfășurarea Star Wars Celebration 2025, organizat anul acesta la Tokyo, Japonia –...
Disney și Star Wars au lansat recent primul trailer pentru „Tales of the Underworld”, cea mai nouă miniserie animată din universul Războiul Stelelor. Această serie...
Comunicat. Consiliul Județean Arad intenționează să depună un nou proiect pentru accesarea de fonduri europene, în vederea înființării unei secții de boli paliative la Spitalul...
Dalia a lansat o nouă provocare pentru cei care cred în bine: pe data de 7 iunie 2025, în Zona de Agrement Mărului, sunt așteptați...
Conducerea Spitalului Județean Arad aduce în atenție o intervenție de urgență – contracronometru – care a avut loc în noaptea de marți spre miercuri, în...
Fostul adjunct (împuternicit- nota red.) al IPJ Arad, Florin Turnagiu, care s-a pensionat la începutul acestui an, a ajuns în instanță, mai exact la Judecătoria...
1.749,95 de dolari. Aceasta este suma trecută în dreptul senatorului arădean AUR, Teofil Parasca şi a contului @teo.parasca. Numele se regăseşte pe lista întocmită de...
Doi angajați ai Ocolului Silvic Gurahonț au fost reținuți săptămâna trecută după ce polițiștii s-au sesizat cu privire la infracțiunea de fals informatic. Se pare...
A murit Dorel Hărșan, arădeanul care în 9 aprilie a împlinit 73 de ani de viață, o viață în care a reușit să devină campion...
Alexandru Gabor, un tânăr din Lipova, a murit chiar în timpul sărbătorii clubului pe care l-a iubit atât de mult, UTA… I-a purtat tricoul în...
Marius Cheregi a ajuns la 57 de ani și are în spate o carieră impresionantă de fotbalist. A fost lansat de UTA, a ajuns campion...
Comentariile portalului
O construcție cu un horn înspre un vecin poate să fie fatal
Un control în legătură cu autorizațiile de construcție de anexe.
💬 Westfield este un cartier rezidențial care prețuiește liniștea și siguranța, NU un spațiu de joacă pentru vehicule rapide. Este responsabilitatea fiecărui părinte (...)