Urmărit general, prins la Șiria. A fost închis la Penitenciarul Arad
Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, împreună cu cei din cadrul Biroului de Poliție Comunală Șiria au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei…
Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, împreună cu cei din cadrul Biroului de Poliție Comunală Șiria au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei…
Polițiștii Biroului de Ordine Publică cercetează un tânăr pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă. Polițiștii au depistat ieri, în Piața Miahi Viteazu din municipiu, un tânăr…
Drumul Arad – Felnac arată ca un patinoar deși zăpada care a căzut azi noapte nu a fost deloc abundentă. Autoritățile, în speță Consiliul Județean…
În data de 21.12.2017, poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul I.P.J. Hunedoara, cu sprijinul poliţiştilor din cadrul Poliţiei Municipiului Brad şi a…
Știri Arad. În urmă cu câteva zeci de minute a avut loc un accident grav la intrarea în localitatea Neudorf. Accidentul s-a produs între un…
Știri Arad. Un accident spectaculos s-a petrecut joi, în jurul orei 11:15, în centrul localității Vladimirescu. Din primele informații, în accident au fost implicate un autoturism marca…
Știri Arad. Ne-a părăsit un om deosebit, așa cum spun cei care l-au cunoscut mai bine pe fostul viceprimar al Aradului, arhitectul Ioan Darida. Acesta…
Miercuri seara a fost diferită față de restul anului la Palatul Justiției din Arad. Invitații nu se simțeau absolut defel într-o clădire în care, de regulă,…
Știri Arad. Proiectul „Cu drag pentru viitor”, care a făcut posibilă reconstrucția din temelii a Compartimentului Clinic Boli Infecțioase Copii Arad, și inițiatoarea lui, tânăra Anamaria Nyeki…
Proiectul de hotărâre prin care se intenționează scumpirea biletelor și…
Zilele acestea Cantina Municipală are oaspeţi la masă. Este vorba despre micuții de la Centrul “Curcubeu” şi copiii beneficiari ai programul masă caldă în şcoală. În…
Știri Arad. Medicii veterinari din Arad și din întreaga…
Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale au desfășurat o acțiune pentru prevenirea comerțului ilegal cu produse accizabile, pe raza municipiului. În urma activităților, a fost depistat…
CTP anunţă publicul călător că, în data de 21 decembrie 2017, între orele 17:50 – 18:40, respectiv 22 decembrie 2017, între orele 10:50 – 12:00, se suspendă…
Știri Arad. În urmă cu cateva zeci de minute, șoferul unui autoturism Ford și-a făcut praf mașina, dar a făcut praf și stâlpii aflați pe…
Patru din Ungaria, una din Curtici și cinci locale – în total zece echipe au concurat duminică la Pomana Porcului din Pecica. La ediția din…
Sâmbătă, 23 decembrie, comunitatea de motocicliști din Arad se va aduna în fața Primăriei Arad, de la ora 12:00, pentru a oferi cadouri copiilor. De acolo,…
Știri Arad. În urmă cu câteva minute, a avut loc un accident pe strada Petru Rareș în care au fost implicate o mașină marca Dacia…
La data de 15 decembrie a.c., a plecat de la domiciliul său de pe raza municipiului, ZEMLICOV ROXANA-GABRIELA, de 15 ani. Minora are următoarele semnalmente:…
Meteorologii anunță că în această săptămână vremea va fi mai rece în toată țara, dar apoi temperaturile vor fi în creștere. Pentru finalul anului sunt…
În perioada premergătoare Crăciunului, polițiștii arădeni primesc cu entuziasm la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Arad micii colindători, care propagă spiritul sărbătorilor de iarnă. Din 11…
În perioada 21-23 decembrie, Prefectura Aradului desfășoară ceremonii închinate omagierii eroilor arădeni ai Revoluției din Decembrie 1989, în 11 locații din Municipiul Arad. Prefectura Arad informează reprezentanții instituțiilor,…
Știri Arad. Aradul, fotografiat de sus, noaptea, cu luminile aprinse, chiar pare un oraș
Având în vedere apropierea Sărbătorilor de iarna şi implicit al consumului de carne de porc şi vânat, Direcția de Sănătate Publică a judeţului Arad informează…
Măreață zi pentru unii, foarte puțini, dar clar rupți de realitate, bieții de ei. Sau interesați. Da, măreață pentru cei foarte interesați. Pentru restul, majoritatea,...
Spații verzi spre adopție. Asta este noutatea supremă a momentului în administrația arădeană. De aici încolo, orice este posibil. Am crezut că imaginația creativă a...
Ne-am tot gândit: să scriem sau nu despre Piedone, că a fost în Arad… Nu-i subiect de presă, dar parcă prea mare a fost nebunia...
Mă pregăteam să mă duc la vot când am auzit că a murit Doru Nica. Pe moment, pentru câteva clipe, am uitat de toate cele....
La început a fost tăcerea. Nu la facerea lumii, ci la începutul săptămânii trecute. După ce Crin a luat-o-n freză, iar Nicușor a intrat în...
Vă dați seama, toată ziua de ieri m-am tot gândit dacă rămâne sau nu acest titlu. Motive aveam înainte să aflu rezultatul alegerilor prezidențiale. Chiar...
Episodul doi din „Aradul nostru special”, rubrică în care ne-am propus să facem auzită vocea arădenilor, problemele și dorințelor lor, îl dedicăm unei sesizări cu...
Cine ascultă vocea arădenilor? Unde se face auzită? Cum văd ei Aradul? Contează ce au de spus arădenii despre oraşul lor? Pentru noi contează, așa...
Situație demnă de filmele cu proști în curtea blocurilor dintre str. Traian Moșoiu și str. Dimitrie Bolintineanu. Cauza? Un canal de care autoritățile uită periodic....
O perioadă de aur pentru Filarmonica Arad, care trece parcă printr-o renaștere, cu numeroase concerte care reușesc să umple sala Palatului Cultural și cu noi...
Trăim vremuri tulburi, trăim în epoca post-adevărului, la începutul unei noi ere digitale în care orice părere emisă pe social media poate influența mii de...
Urme ale trecutului și marea sursă de viață. Lumea invizibilă de sub noi. Straturi de ceară, cărbune, pastel și acril, care reproduc, simulează și reliefează...
Comunicat. Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Nădlac au depistat, în urma controalelor nesistematice efectuate în zona de competență, 14 cetățeni străini fără...
Pe 31 martie 2025, în jurul orei 21:00, un echipaj de polițiști locali din Arad au predat doi bărbați căutați de poliție pentru comiterea unor...
Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Arad informează că a fost prins un hoț la câteva zile după ce a furat o sumă mare de bani...
Inițiativa privind vaccinarea anti-HPV a fost adoptată în Camera Deputaților cu 213 voturi din totalul de 237, a anunțat deputata PNL Geanina Pistru. Aceasta a...
Senatorul Glad Varga, președintele Comisiei pentru Mediu, reacționează după suspendarea temporară a Programului „Rabla pentru Tractoare”. Parlamentarul arădean cere Administrației Fondului pentru Mediu să investească...
Deputatul PNL Geanina Pistru a susținut o declarație politică în Camera Deputaților în care a vorbit despre investițiile din fonduri europene pentru sistemul de sănătate:...
E vorba de o formație englezească de muzică mai aparte, mai deosebită. În mod sigur, alternativă. Cu toate acestea au ajuns și pe aici, pe...
Marți, la Premiile Gopo, actorul Claudiu Bleonț a avut un moment pe scenă alături de fiica sa de 8 ani, căreia i-a spus, ținând-o de...
Emanuela Roz, originară din Arad, va purta culorile României la prestigioasa competiție internațională Miss 7 Continents 2025. Evenimentul se va desfășura în vibrantul oraș Kusadasi...
„Procesul electoral din România a depășit standardele democratice internaționale, fiind un exemplu de transparență și securitate”, afirmă Trey Trainor, președinte al Comisiei Electorale Federale din...
Serviciile britanice de informații raportează că rușii au preluat controlul camerelor de supraveghere, inclusiv din România, de pe rutele de tranzit al ajutoarelor militare destinate...
Doi membri ai personalului ambasadei israeliene au fost uciși în fața unui muzeu evreiesc din centrul orașului Washington DC, potrivit secretarului american pentru securitate internă,...
Măsurile de relaxare adoptate la Bruxelles vin ca o gură de aer proaspăt pentru constructorii de mașini, informează ProTv. Oficialii europeni au decis să le...
Noi reguli pentru conducătorii de autovehicule pe motorină vor fi impuse în Uniunea Europeană. Acestea vor fi aplicate în special pentru mașinile cu o vechime...
Oliver Blume, directorul general al Volkswagen, a declarat că grupul auto german ar putea muta producția mărcii Audi în SUA ca parte a strategiei de...
Comisia Europeană a sancțioanat, în total, cu 700 milioane de euro Apple și Meta pentru că giganții tehnologici nu au respectat normele de concurență, informează...
Analiștii din domeniul semiconductorilor sunt de părere că Huawei ar putea fi un lider evident în cursa Chinei pentru a găsi o alternativă pentru cipurile...
ChatGPT a devenit un instrument eficient pentru identificarea locațiilor fotografiilor, având capacitatea de a realiza căutări inversate de locație datorită noilor modele o3 și o4-mini,...
Denzel Washington a fost onorat cu Palme d’Or pentru întreaga carieră la Cannes 2025, în timp ce competiția rămâne intensă, cu filme ce abordează teme...
O călătorie cinematografică fabuloasă și plină de speranță ce oscilează între SF, comedie absurdă și realism nordic este promisiunea Focus Estonia de la Festivalului Internațional...
Filmul „Tânăra și marea“ / „Young Woman and the sea“ (r. Joachim Rønning), care prezintă povestea reală a primei femei care a traversat înot Canalul...
Comunitatea Evreilor din Arad organizează un concert de excepție miercuri, 28 mai 2025, de la ora 18:00, la Sinagoga Neologă din Arad. Publicul este invitat...
Special New Music – muzică diversă, originală, specială și, nu în ultimul rând, nouă. Avem, în această săptămână, piese noi de la Subcarpați, Coma, Kaleo, Silver...
Prima ediție World Music Festival la Arad a început vineri seara, 9 mai (Ziua Europei), în Parcul Eminescu, cu două trupe de jazz din Ungaria,...
După un rebranding prost, criticat de toată lumea, serviciul de streaming al companiei Warner Bros. Discovery – inițial HBO Max, apoi Max – revine la...
Fanii din întreaga lume au motive de sărbătoare în acest weekend, odată cu desfășurarea Star Wars Celebration 2025, organizat anul acesta la Tokyo, Japonia –...
Disney și Star Wars au lansat recent primul trailer pentru „Tales of the Underworld”, cea mai nouă miniserie animată din universul Războiul Stelelor. Această serie...
Dalia a lansat o nouă provocare pentru cei care cred în bine: pe data de 7 iunie 2025, în Zona de Agrement Mărului, sunt așteptați...
Conducerea Spitalului Județean Arad aduce în atenție o intervenție de urgență – contracronometru – care a avut loc în noaptea de marți spre miercuri, în...
Cabinetul de medicină de familie din Olari se află printre cele 6 cabinete din Vestul țării care au fost dotate cu aparatură medicală esențială, prin...
Fostul adjunct (împuternicit- nota red.) al IPJ Arad, Florin Turnagiu, care s-a pensionat la începutul acestui an, a ajuns în instanță, mai exact la Judecătoria...
1.749,95 de dolari. Aceasta este suma trecută în dreptul senatorului arădean AUR, Teofil Parasca şi a contului @teo.parasca. Numele se regăseşte pe lista întocmită de...
Doi angajați ai Ocolului Silvic Gurahonț au fost reținuți săptămâna trecută după ce polițiștii s-au sesizat cu privire la infracțiunea de fals informatic. Se pare...
Alexandru Gabor, un tânăr din Lipova, a murit chiar în timpul sărbătorii clubului pe care l-a iubit atât de mult, UTA… I-a purtat tricoul în...
Marius Cheregi a ajuns la 57 de ani și are în spate o carieră impresionantă de fotbalist. A fost lansat de UTA, a ajuns campion...
Chiar dacă numele lui nu rezonează pentru mulți, cu siguranță că pasionații de trasee montane încă mai știu de importanța lui Czárán Gyula pentru deschiderea...
Comentariile portalului
V-am aprobat doar pentru ca ați muncit atâta. Nu are rost să vă răspund la întrebări. Nu am cum să/mi pierd vremea cu lipsa DVS (...)
1. "adversarul său a fost un matematician de talie mondială" - fost matematician. Din 2016 nu mai are treabă cu matematica. Totuși, de unde concluzia cu talia mondială ? Pe baza (...)
@ rednecks Chestiunile astea se organizează din timp și prevede un protocol strict.