Subcarpați, prima trupă confirmată la AOA Festival. Vezi condițiile de participare!
După un an de pauză, Arad Open Air (AOA) Festival va fi organizat, deja mai mult ca sigur, în perioada 13-15 august 2021. Din cauza…
După un an de pauză, Arad Open Air (AOA) Festival va fi organizat, deja mai mult ca sigur, în perioada 13-15 august 2021. Din cauza…
Aproape două ore de intervenție pentru salvarea unei pisicuțe ascunse în partea de cardan/motor al unui autoturism în municipiul Arad. Probabil speriat de furtună puiul…
După cum anunțam încă de ieri, Spitalul Județean a fost și el afectat de vântul puternic care a avut loc în cursul nopții. Dacă inițial…
Comunicat În seara zilei de 25 iunie a.c., polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor au fost sesizați în mod direct despre faptul că într-o curte din…
În această dimineață în jurul orei 7, a avut loc un accident rutier pe DJ682. Au fost implicate un autoturism și o motocicletă. Din verificări,…
Prima furtună de vară serioasă și-a făcut de cap în județul Arad, unde a doborât mai mulți copaci de pe drumurile naționale și județene, au…
Chiar dacă până acum nu a fost cazul ca pompierii să intervină pe străzi pentru a scoate apa, aceștia sunt împărțiți în tot municipiul pentru…
Cea mai populară destinație turistică a județului Arad, stațiunea de interes local Ghioroc, este inclusă de Consiliul Județean Arad în strategia de promovare a Aradului…
Codul portocaliu de ploi a pus stăpânire în adevăratul sens al cuvântului peste municipiu. La început o ploaie destul de ușoară, iar mai apoi grindina…
Comunicat Unitatea de Primiri Urgențe Arad, din cadrul Spitalului Județean, va primi de la Consiliul Județean trei aparate medicale noi, importante pentru ca pacienții de…
Comunicat Județul Arad s-a… îmbogățit cu un drum nou. Patrimoniul Aradului a crescut astăzi prin trecerea în domeniul public de interes județean a drumului…
Comunicat Pentru protejarea elevilor și personalului Centrului Școlar pentru Educație Incluzivă Arad și Liceului Special „Sfânta Maria” Arad, Consiliul Județean a câștigat fonduri europene pentru…
Comunicat Primarul Călin Bibarț atrage atenția asupra pericolelor la care se expun cei care folosesc trotinetele electrice pe alte suprafețe de rulare decât pistele de…
În urmă cu doar câteva minute, în jurul orei 16.15, a avut loc un accident la intrarea în Șiria. Se pare că acesta s-a petrecut…
După codul roșu de caniculă urmează un nou cod. De această dată meteorologii au emis cod portocaliu de ploi în aproape toată țara, Aradul fiind…
„E-Distribuţie Banat SA, Zona de Medie şi Joasă Tensiune ARAD a redus numărul întreruperilor programate pentru lucrările de reparaţii şi întreţinere instalaţii şi reţele electrice,…
În această dimineață, conform raportării Centrului Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției, cuprinzând date furnizate de Direcția de Sănătate Publică a Județului Arad, la…
Comunicat Polițiștii orașului Lipova au fost sesizați, în seara zilei de 24 iunie a.c., despre producerea unui eveniment rutier, pe raza localității Zăbrani. Din primele cercetări,…
Arădenii se vaccinează și nu prea. O spune topul județelor publicat ieri, unde dintre județele vestice, Aradul este pe penultimul loc, pe plan național ocupând…
Temperaturile ridicate și codul roșu de caniculă au acaparat întreg județul Arad. Astfel, pentru a veni în sprijinul cetățenilor, în mai multe localități din întreg…
COMUNICAT Timpul favorabil deplasărilor pe două roți, începutul vacanței de vară, precum și apariția celui de-al doilea operator de flote de trotinete electrice în municipiul…
Țânțarii au început să își facă simțită prezența și primele acțiuni de dezinsecție desfășurate împotriva acestora au avut deja loc în municipiul Arad. Acestea s-au…
În această dimineață, conform raportării Centrului Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției, cuprinzând date furnizate de Direcția de Sănătate Publică a Județului Arad, la…
Comunicat. În două zile cu temperaturi caniculare la Arad, 25 de persoane au ajuns la Unitatea Primire Urgențe cu simptome specifice căldurii excesive! „25 de persoane…
Măreață zi pentru unii, foarte puțini, dar clar rupți de realitate, bieții de ei. Sau interesați. Da, măreață pentru cei foarte interesați. Pentru restul, majoritatea,...
Spații verzi spre adopție. Asta este noutatea supremă a momentului în administrația arădeană. De aici încolo, orice este posibil. Am crezut că imaginația creativă a...
Ne-am tot gândit: să scriem sau nu despre Piedone, că a fost în Arad… Nu-i subiect de presă, dar parcă prea mare a fost nebunia...
Mă pregăteam să mă duc la vot când am auzit că a murit Doru Nica. Pe moment, pentru câteva clipe, am uitat de toate cele....
La început a fost tăcerea. Nu la facerea lumii, ci la începutul săptămânii trecute. După ce Crin a luat-o-n freză, iar Nicușor a intrat în...
Vă dați seama, toată ziua de ieri m-am tot gândit dacă rămâne sau nu acest titlu. Motive aveam înainte să aflu rezultatul alegerilor prezidențiale. Chiar...
Episodul doi din „Aradul nostru special”, rubrică în care ne-am propus să facem auzită vocea arădenilor, problemele și dorințelor lor, îl dedicăm unei sesizări cu...
Cine ascultă vocea arădenilor? Unde se face auzită? Cum văd ei Aradul? Contează ce au de spus arădenii despre oraşul lor? Pentru noi contează, așa...
Situație demnă de filmele cu proști în curtea blocurilor dintre str. Traian Moșoiu și str. Dimitrie Bolintineanu. Cauza? Un canal de care autoritățile uită periodic....
O perioadă de aur pentru Filarmonica Arad, care trece parcă printr-o renaștere, cu numeroase concerte care reușesc să umple sala Palatului Cultural și cu noi...
Trăim vremuri tulburi, trăim în epoca post-adevărului, la începutul unei noi ere digitale în care orice părere emisă pe social media poate influența mii de...
Urme ale trecutului și marea sursă de viață. Lumea invizibilă de sub noi. Straturi de ceară, cărbune, pastel și acril, care reproduc, simulează și reliefează...
Comunicat. Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Nădlac au depistat, în urma controalelor nesistematice efectuate în zona de competență, 14 cetățeni străini fără...
Pe 31 martie 2025, în jurul orei 21:00, un echipaj de polițiști locali din Arad au predat doi bărbați căutați de poliție pentru comiterea unor...
Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Arad informează că a fost prins un hoț la câteva zile după ce a furat o sumă mare de bani...
Inițiativa privind vaccinarea anti-HPV a fost adoptată în Camera Deputaților cu 213 voturi din totalul de 237, a anunțat deputata PNL Geanina Pistru. Aceasta a...
Senatorul Glad Varga, președintele Comisiei pentru Mediu, reacționează după suspendarea temporară a Programului „Rabla pentru Tractoare”. Parlamentarul arădean cere Administrației Fondului pentru Mediu să investească...
Deputatul PNL Geanina Pistru a susținut o declarație politică în Camera Deputaților în care a vorbit despre investițiile din fonduri europene pentru sistemul de sănătate:...
Damaris Lupu, o tânără de 14 ani, care a oferit un moment impresionant de contorsionism, a câştigat finala concursului „Românii au talent”, sezonul 15, de...
E vorba de o formație englezească de muzică mai aparte, mai deosebită. În mod sigur, alternativă. Cu toate acestea au ajuns și pe aici, pe...
Marți, la Premiile Gopo, actorul Claudiu Bleonț a avut un moment pe scenă alături de fiica sa de 8 ani, căreia i-a spus, ținând-o de...
Comisia Europeană a cerut Ungariei să retragă un proiect de lege despre care spune că reprezintă o ameninţare la adresa organizaţiilor neguvernamentale şi a presei...
Liderul opoziției de centru-dreapta din Ungaria, Peter Magyar, a ajuns sâmbătă la Oradea, după un marș de aproximativ zece zile, pornit din Budapesta. Vizita are...
Agenții de securitate belgieni au interceptat loja VIP de pe stadionul de fotbal RSC Anderlecht, care era folosită de gigantul tehnologic chinez Huawei pentru racola...
Măsurile de relaxare adoptate la Bruxelles vin ca o gură de aer proaspăt pentru constructorii de mașini, informează ProTv. Oficialii europeni au decis să le...
Noi reguli pentru conducătorii de autovehicule pe motorină vor fi impuse în Uniunea Europeană. Acestea vor fi aplicate în special pentru mașinile cu o vechime...
Oliver Blume, directorul general al Volkswagen, a declarat că grupul auto german ar putea muta producția mărcii Audi în SUA ca parte a strategiei de...
Comisia Europeană a sancțioanat, în total, cu 700 milioane de euro Apple și Meta pentru că giganții tehnologici nu au respectat normele de concurență, informează...
Analiștii din domeniul semiconductorilor sunt de părere că Huawei ar putea fi un lider evident în cursa Chinei pentru a găsi o alternativă pentru cipurile...
ChatGPT a devenit un instrument eficient pentru identificarea locațiilor fotografiilor, având capacitatea de a realiza căutări inversate de locație datorită noilor modele o3 și o4-mini,...
Denzel Washington a fost onorat cu Palme d’Or pentru întreaga carieră la Cannes 2025, în timp ce competiția rămâne intensă, cu filme ce abordează teme...
O călătorie cinematografică fabuloasă și plină de speranță ce oscilează între SF, comedie absurdă și realism nordic este promisiunea Focus Estonia de la Festivalului Internațional...
Filmul „Tânăra și marea“ / „Young Woman and the sea“ (r. Joachim Rønning), care prezintă povestea reală a primei femei care a traversat înot Canalul...
Special New Music – muzică diversă, originală, specială și, nu în ultimul rând, nouă. Avem, în această săptămână, piese noi de la Faust, Șuie Paparude, DJ...
În sala cu reverberații nobile a Palatului Cultural, Festivalul Internațional de Jazz JAZZAR și-a deschis porțile, joi seara, pentru cea de-a patra ediție, cu un...
Comunitatea Evreilor din Arad organizează un concert de excepție miercuri, 28 mai 2025, de la ora 18:00, la Sinagoga Neologă din Arad. Publicul este invitat...
După un rebranding prost, criticat de toată lumea, serviciul de streaming al companiei Warner Bros. Discovery – inițial HBO Max, apoi Max – revine la...
Fanii din întreaga lume au motive de sărbătoare în acest weekend, odată cu desfășurarea Star Wars Celebration 2025, organizat anul acesta la Tokyo, Japonia –...
Disney și Star Wars au lansat recent primul trailer pentru „Tales of the Underworld”, cea mai nouă miniserie animată din universul Războiul Stelelor. Această serie...
Dalia a lansat o nouă provocare pentru cei care cred în bine: pe data de 7 iunie 2025, în Zona de Agrement Mărului, sunt așteptați...
Conducerea Spitalului Județean Arad aduce în atenție o intervenție de urgență – contracronometru – care a avut loc în noaptea de marți spre miercuri, în...
Cabinetul de medicină de familie din Olari se află printre cele 6 cabinete din Vestul țării care au fost dotate cu aparatură medicală esențială, prin...
Fostul adjunct (împuternicit- nota red.) al IPJ Arad, Florin Turnagiu, care s-a pensionat la începutul acestui an, a ajuns în instanță, mai exact la Judecătoria...
1.749,95 de dolari. Aceasta este suma trecută în dreptul senatorului arădean AUR, Teofil Parasca şi a contului @teo.parasca. Numele se regăseşte pe lista întocmită de...
Doi angajați ai Ocolului Silvic Gurahonț au fost reținuți săptămâna trecută după ce polițiștii s-au sesizat cu privire la infracțiunea de fals informatic. Se pare...
Alexandru Gabor, un tânăr din Lipova, a murit chiar în timpul sărbătorii clubului pe care l-a iubit atât de mult, UTA… I-a purtat tricoul în...
Marius Cheregi a ajuns la 57 de ani și are în spate o carieră impresionantă de fotbalist. A fost lansat de UTA, a ajuns campion...
Chiar dacă numele lui nu rezonează pentru mulți, cu siguranță că pasionații de trasee montane încă mai știu de importanța lui Czárán Gyula pentru deschiderea...
Comentariile portalului
Proteste pentru ce?
Gică Ultras s-a văzut deja președinte după primul tur. Beția succesului i-a fost fatală , Șeful de Galerie a arătat între cele două tururi ca un candidat (...)
Nu e deloc inexplicabil. Mai citiți.