Multe sunt cazurile în care, îndeosebi seara, observăm revoltați câte un arădean cum se strecoară lângă un colț de clădire, sau în spatele unui arbust, și-și desface fermoarul de la pantaloni. „Nesimțirea n-are limite!”, ne gândim noi, dar nu ne punem însă problema că bietul om poate chiar nu are o altă opțiune. Cu mulți ani în urmă, când te loveai de astfel de cazuri, i-o puteai trânti necivilizatului reproșându-i de ce nu s-a dus la o toaletă publică. Acum însă e chiar dificil să găsești o alternativă în cazuri de „nevoi majore”. Da, acest articol este dedicat unui subiect „shitty”, dar despre care cineva trebuie totuși să vorbească: wc-urile publice din Arad, sau mai degrabă lipsa lor.

Singurele astfel de locuri care au rămas nedesființate sunt cele din piețe. Astfel, dacă ai marele noroc să te scape când ești, de exemplu, la o stradă distanță de Piața Catedralei, poți să o iei la sănătoasa și să beneficiezi de serviciile wc-ului public de acolo. De curiozitate, am făcut și noi un „joc de rol”, să vedem care sunt condițiile singurelor wc-uri publice încă existente în oraș. Ceea ce am aflat, în primul rând, e că dacă te scapă în timpul săptămânii, ai face bine să o faci până pe la ora 18:00, iar duminica după ora 14:00 te-ai „ars”.

Porniserăm cu o idee preconcepută, așteptându-ne ca aceste toalete publice (sau semi-publice) să fie infecte, provocându-ne greață din prima clipă în care ne apropiem de ele, însă am fost extrem de plăcut surprinși să constatăm că wc-urile celor două piețe pe care le-am vizitat (Piața Catedralei și Piața „Mihai Viteazu”)…

sunt chiar mai curate decât unele wc-uri private ale localurilor din centru!

Contra sumei derizorii de 1 leu, în ambele cazuri am primit hârtie igienică, la chiuvete există săpun lichid, chiar și uscător de mâini, iar toaletele sunt impecabil de curate. Ba mai mult, am beneficiat și de o „ambianță relaxantă”, în amândouă dintre aceste locuri auzindu-se din boxe muzică populară bănățeană :)

wc piata catedralei

La cea de la Piața Catedralei, am primit la intrare hârtie de la o tanti cu batic, a cărui cap a răsărit din fereastra micuță a ghișeului. Părea tristă, privind cumva în gol. Am încercat să întrăm în vorbă cu ea, dar a dat din umeri, văzându-se clar că nu are chef de discuții. „Ce viață monotonă au unii oameni”, ne-am gândit cu tristețe, după care i-am urat o zi bună și ne-am continuat plimbarea.

La Piața Mihai Viteazu, gresia încă lucea umedă atunci când am intrat. Angajata de acolo, cu o voce voioasă, ne-a spus că plătim când terminăm „treaba”. Acolo aveau înăuntru până și un radiator destul de nou, montat pe perete, astfel încât era chiar cald. La plecare, femeia a luat din nou mopul și a curățat pe jos urmele de pași pe care le-am lăsat pe jos. Ne-am cerut scuze stingheriți și am întrebat-o cum se împacă cu locul de muncă. Ne-a spus că ar fi mai bine dacă ar veni mai mulți oameni, „dar, deh, ăsta-i sezonul rece, ce să-i faci?”. Am întrebat-o dacă nu se plictisește și ne-a zis zâmbind că are muzica și televizorul (era unul micuț, pornit pe ceva post de știri, în cămăruța ei), iar în timpul săptămânii împarte serviciul cu încă o colegă.

wc piata mihai viteazu

Toate bune și frumoase, am rămas chiar plăcut impresionați! Însă o problemă majoră tot rămâne „în aer”. Acestea nu își pot primi 100% numele de toalete publice, tocmai de aceea le-am numit ceva mai sus „semi-publice”. De ce? Simplu. Funcționează după programul piețelor. Asta înseamnă că, în fapt, ele deservesc doar angajații și clientela pieței. După amiază sunt închise, iar duminica chiar mai repede.

Adevăratele toalete publice au rămas case pentru crengi și șobolani

(Atenție! De aici încolo, imagini cu impact vizual)

În urmă cu mai bine de 10 ani, în centrul orașului arădenii cu vezică slabă puteau da o fugă la wc-ul de lângă stația de tramvai din zona Burza (zona fostului cinematograf Dacia), sau în piața Avram Iancu. Deși pe atunci condițiile erau mizere, așa cum ne arată reportajul făcut prin 1998 de către cei de la ziarul Observator, cel puțin exista o altă opțiune decât cea a „salvatorului tufiș”: „Dacă stai să aștepți tramvaiul în stația Burza, cu puțin noroc poți fi călcat pe picioare de șobolanii care mișună în voie prin spațiile verzi”. Ei bine, au trecut aproape 20 de ani de la redactarea acelui articol, toaleta de acolo e închisă demult, însă un lucru se pare că a rămas neschimbat: șobolanii tot pe acolo își duc veacul. Când am încercat să pozăm printre gratiile sinistrei ruine, ne-a scăpat un țipăt văzând ceva mișunând prin iarba înghețată. Se pare că wc-ul încă are vechii lui „chiriași” de nădejde.

wc burza

Cât despre toaleta din Piața Avram Iancu… din același articol din `98 aflăm că atunci fusese supusă unui program de renovare, fiind înlocuită faianța și wc-urile defecte sau sparte (avea să fie ultima ei renovare). Toaleta funcționa 12 ore pe zi, de la opt dimineața la opt seara, după care se începea curățenia. „Și această curățenie durează până dimineața când vin primii clienți care de obicei uită să tragă apa sau se urcă cu picioarele pe toaletă. Normal că nu poți să stai toată ziua cu mătura sau teul după ei”, scriau jurnaliștii atunci. Dar iată că azi, după 19 ani, într-o toaletă dintr-o piață, o tanti veselă chiar asta face: stă toată ziua cu mopul după clienți.

Revenind la toaleta din Avram Iancu, acum e casă pentru igrasie și crengi. De unde a apărut acel morman de crengi, e greu de spus. Ținând cont că înăuntru am întrezărit și un tomberon, pe care era lipită ostentativ o reclamă la o spălătorie auto, speculăm că oamenii care fac curat pe străzi folosesc spațiul pe post de depozit. Sau poate nu… Cine știe? Cert e că vechea construcție a toaletei numai bine șade așa părăsită, cu smoală pe acoperiș și panouri de tablă ruginite, tocmai în spatele Teatrului Clasic și în dreptul privirii soldaților de piatră.

wc piata avram iancu

Ne-am continuat așadar, cu coada între picioare, nobila noastră călătorie și ne-am îndreptat spre malul Mureșului. Acolo, am coborât în parcul Eminescu și am văzut două wc-uri ecologice lăsate precum o operă contemporană de artă, între copaci și statui.

Dintre cele două, unul are clanța defectă. Amândouă însă poartă pe ușă câte un mesaj de injurie la adresa primarului, iar înăuntru conțin adevărate capodopere de literatură „prenandeză” (ca să-l citez pe Valeriu), mesaje suave de dragoste și numere de telefon. Despre „alintaroma primăverii” care mustește în interior și despre „decorul” vâscos preferăm să nu vă relatăm prea multe, căci nu dorim să vă stricăm complet ziua!

wc parcul eminescu

Ne-am îndreptat apoi către predestinata zonă numită tocmai „Parcul Europa” și apoi am ajuns în „Aventura Voinicilor”, un loc destul de nou în orașul nostru, unde s-au pompat o groază de bani. Ne-am dus acolo pentru că știam că odată cu modernizarea parcului, s-au montat și toalete ecologice, încastrate în lemn. Ce mai, bunica de la țară ar fi geloasă!

Glumim, râdem, însă dragii noștri conducători ai urbei, vă lansăm o provocare! Intrați dumneavoastră acolo! Ba mai mult, luați și un copil mic! E frumos, nu-i așa? E tot ce v-ați dorit de la viață! Să nu mai vorbim că noaptea poți risca și să plonjezi direct cu nasu-n… ne abținem. E întuneric beznă acolo.

wc aventura voinicilor

Soluția de compromis – toaletele ecologice?

Pentru a compensa faptul că toaletele publice din Arad au fost lăsate în paragină, închise de mulți ani, municipalitatea a făcut un contract de închiriere cu o firmă ce deține toalete ecologice. Știți dumneavoastră, Toy-Toy-urile acelea care sunt de regulă aliniate în partea infectă a festivalurilor de muzică. Doar că la Arad nu-s Toy-Toy-uri, ci firma are un nume mult mai plin de imaginație: S.C. Toalete Ecologice S.R.L.

Există un total de 37 toalete ecologice în tot municipiul (cu o populație de 162.984 locuitori, estimată în 2012), Primăria Arad având semnat un contract de furnizare servicii instalare și întreținere care se ridică la 160.000 lei pe an. Contractul prevede întreținere diferită în funcție de locații. La cele mai circulate locații (precum cele două exemple din parcuri), se efectuează curățenie zilnică, iar în altele de două trei ori pe săptămână, în funcție de zona în care se află. „Sigur există dificultățile curente pe care le avem cu unii dintre utilizatori. În zonele acelea se curăță zilnic, dar avem multe cu «marmeladă», mâzgâleli pe butoanele de deschidere…”, ne-a explicat amabilă Corina Drăghici, purtătorul de cuvânt al Primăriei Arad.

Da, într-adevăr, wc-urile ecologice arată de parcă le-ar fi fost întoarse măruntaiele pe dos. Duhnesc în ultimul hal și parcă efectiv te invită la vomă. Cu atât mai grav că până și cele care sunt curățate zilnic! Să fie vorba strict de necivilizația oamenilor? Posibil. Mai mult decât probabil. Putem specula că dacă omul scoate 1 leu din buzunar și știe că mai e cineva acolo, în apropiere, se poartă mai manierat. Însă dacă știe că e pe gratis și că nimeni nu e în spatele lui să-l supravegheze… poate să se „dezlănțuie” în voie. Mai ales că noaptea nici măcar lumină nu e acolo. Deci lucrurile merg atunci și mai „alunecos”, pe „nimereală”.

Asta să fie singura soluție pentru nevoile arădenilor? Niște wc-uri ecologice cu damf dulceago -… completați dumneavoastră, fiecare după propria imaginație! Se pare totuși că nu. Primarul, Gheorghe Falcă a găsit o soluție mult mai bună!

Falcă trimite cetățenii la wc-urile private ale cafenelelor

falca facebook ianuarie„Aradul a avut două wc-uri publice în centru, ambele sunt închise de mult timp, dar Aradul în centru știți că are foarte bine repartizate toate zonele de restaurante și baruri… n-am auzit pe cineva să refuze ca un cetățean să intre în zona restaurantului și să beneficieze de o toaletă. Dacă ar fi pe suprafața municipiului Arad să plantăm toalete, în primul rând că investiția ar fi fantastic de mare, cu o eficiență mică, cu costuri de întreținere foarte mari… nu vreau să fac comparații cu alte țări dar, cu excepția unor piațete care atunci când s-au făcut și piațetele au apărut și toaletele, în Europa nu sunt foarte multe locații cu astfel de toalete. Îmi cer scuze, dar n-aș vrea să promit ceea ce nu se poate întâmpla”, a spus primarul Falcă în dialogul său cu cetățenii, pe facebook, în data de 19 ianuarie.

În loc de încheiere…

Fonduri puține, necivilizație, alea, alea… explicații mereu se găsesc. Adevărul este că dacă se vrea, se poate. E de ajuns să privim bunul exemplu al toaletelor administrate de TOP SA, din piețele orașului, pentru a înțelege că și civilizația unor oameni poate fi „întreținută”, „ținută în frâu”.

După ce am privit cu atenție cele două construcții ale fostelor toalete publice din centrul Aradului, putem spune cu siguranță că structura lor a rămas încă nedeteriorată. Dacă ar exista voință, acestea ar putea fi renovate, printr-o simplă igienizare masivă, o schimbare de gresie, faianță și utilități, iar apoi, sub același principiu al taxei modice de intrare, să fie păstrate curate, la dispoziția cetățenilor.

Ca să extindem însă exemplele de la niște toalete vechi, la un nivel mult mai înalt și totodată pentru a contracara opinia domnului primar în ceea ce privește lipsa wc-urilor din străinătate, vă lăsăm la final de articol câteva exemple de toalete publice noi, nu vechi (!), de pe străzile unor orașe civilizate din Europa:

wc public berlin

WC public de pe un bulevard din Berlin, Germania. Poza ne-a fost trimisă de către un cititor care a vizitat orașul în vara anului 2016.

Construit în apropierea unui parc, este prevăzut cu un sistem de încasat bani automat, astfel încât nu trebuie plătit salariu decât personalului de curățenie. În interior, pentru a evita consumul excesiv de apă, totul funcționează cu senzori: trasul apei la toaletă, apa de la robinetul chiuvetei. Există uscător de mâini, săpun, hârtie, aer condiționat, servicii pentru persoanele cu dizabilități.

16650602_1873910056231562_1052263054_o

WC public din Amsterdam, Olanda

Construit la marginea unui canal, e dotat cu aceleași opțiuni descrise la cel din Berlin. Intrarea se efectuează tot prin plata la tonomat, astfel încât nu trebuie plătit salariu unei persoane care să păzească intrarea. Bugetul se „duce” doar pe partea de curățenie.

Raluca Medeleanu, 7 februarie 2017, 10:20 AM