Oscar Special: Jackie, stil și rafinament, dar nu pentru oricine

    de Lajos Notaros | 1 februarie 2017, 4:54 PM | Oscar Special | Recomandările editorilor

    0

    Filmul Jackie este povestea celor câteva zile, poate o săptămână, în care a fost ucis și înmormântat JFK, președintele american probabil cel mai cunoscut, un adevărat simbol al lumii noastre moderne.

    Dar nu este povestea președintelui, Oliver Stone s-a ocupat de asta mai de mult chiar în filmul întitulat JFK, ci a soției sale, a Jacquelinei Kennedy Onassis, așa cum s-a numit ea în momentul morții sale survenite după treizeci de ani de la atentatul din Dallas.

    Jackie a fost first lady doar pentru trei ani, de ajuns să devină un rol-model, o vedetă avant la lettre, schițând până în zilele noastre cadrele în care doresc să se integreze toate femeile puternice și celebre care se învârt în jurul bărbaților puternici.

    jackie-vs-actress

    Costumașul pink Chanel, stropit cu sângele soțului lovit de glontele ucigaș, a devenit poate cea mai cunoscută piesă de îmbrăcăminte de damă a secolului trecut, iar demnitatea superioară cu care și-a trăit ea viața după tragedia din Dallas, o cale de urmat pentru soțiile de excepție rămase fără soț, în frunte cu prințesa Diana, care au încercat s-o imite în deceniile care au urmat de atunci.

    A face un film despre Jackie, așa cum a trăit ea aceste zile, pare foarte simplu și la îndemână cu toate că nu este deloc așa.

    Cum să faci să fie și verosimil și destul de artistic să treacă dincolo de mitul creat, să spargă zidul idiosincraziilor și prejudecăților, mai ales că este vorba de o poveste pe care o știe toată lumea sau cel putin așa pretinde?

    8bd2e3ea-70fd-443f-ac01-6ef5d6a49981_htra211_vv178_h

    Daren Aronofsky nici nu a acceptat provocarea, retrăgându-se în rolul de producător, la un moment dat a intrat și Spielberg în vizor, până la urmă pentru rolul de sacrificiu – care regizor consacrat hollywoodian risca s-o dea în bară cu acest mit care este Jackie Kennedy? – a fost găsit un sudamerican în persoana lui Pablo Larraín.

    Chileanul a făcut în propria țară câteva filme care l-au făcut cunoscut, ultimul chiar despre poetul simbol Pablo Neruda, dar era complet nefamiliarizat cu stilul american, cu toate acestea, cum vom vedea, s-a descurcat chiar mai bine, poate, decât sperau și doreau oamenii din Pădurea Sfântă.

    Și pentru rolul lui Jackie, cautările au început de mult, fără rezultat palpabil o vreme, s-a vehiculat un timp nume precum Rachel Weisz, cea care era pe atunci – suntem încă în 2010 – cuplată cu Aronofsky, cel vizat pentru regie.

    img_5435_jpg_1003x0_crop_q85

    În cele din urmă a fost găsită Natalie Portman, aflată într-un oarecare con de umbră după 2010, anul în care a luat Oscarul pentru rolul din Black Swan regizat tot de Aronofsky.

    Rezultatul final a confirmat însă alegerile, chiar dacă chileanului nu i s-a oferit satisfacția unei nominalizări pentru regie, tot așa cum nici Aronofsky nu poate concura pentru cel mai bun film.

    Desigur, întrebarea care vine este dacă era oare cazul?

    Poate nu pentru cel mai bun film, chiar dacă e de zece ori mai film decât teatrul tv al lui Denzel Washington, însă pentru regie în mod sigur.

    Chileanul a făcut minuni, Portman este copleșitoare, atmosfera recreată, prin costume, ambient – interioarele pentru Casa Alba au fost realizate și filmate la Paris – dar mai ales prin camera de filmat – da, poate era cazul și pentru cinematografie -, Jackie este un film puternic, credibil și impresionant.

    Este de altfel ultimul film al lui John Hurt, cel decedat acum câteva zile, cu un rol de preot la care Jackie i se confesează cu ocazia înmormântării celor doi copii morți la naștere lângă tatăl lor la Arlington, un rol care e cam pe acolo unde se dau Oscaruri pentru rol secundar.

    JACKIE (2016) John Hurt, Natalie Portman CR: Bruno Calvo

    JACKIE (2016) John Hurt, Natalie Portman CR: Bruno Calvo

    Problema e că pe lânga Jackie nu sunt decât roluri secundare, jucate foarte bine de altfel de Peter Sarsgaard (Bob Kennedy), Billy Crudup sau Greta Gerwig, un alt semn al faptului că Larraín a făcut treabă excepțională ca regizor.

    Numai că e mai greu cu academicienii dacă esti chilean, nefiind nici măcar minoritar în SUA.

    Scoțând din schemă LalaLand, care este filmul de Oscar peste orice alte considerații, nu am văzut printre filmele nominalizate altul care să poarte pe sine atât de evident amprenta subtilității si rafinamentului regizoral din toate punctele de vedere.

    Nominalizat la trei categorii – rol principal feminin prin Portman, costume și muzică -, are puține șanse să prindă mai mult de un premiu, poate Portman, poate costumele, muzica lui Mica Levi fiind deosebit de evocatoare dar pe alocuri cam bombastică și stridentă.

    e02adc223bf38b822b3e250330bde15c

    Dincolo de aceste servituți însă, performanța Nataliei Portman merită subliniată și comparată mai ales cu cea din Florence Foster Jenkins a de neocolitei Meryl Streep, având în vedere că ambele actrițe au fost puse în aceeași situație: să recreeze o persoană reală într-un personaj de film.

    E o muncă actoricească mai aparte care, pe lângă capacitatea de a imita vocea și gesturile persoanei, presupune forța aceea, existentă doar la cei mai mari, de a interioriza profund personajul.

    Spre lauda Nataliei Portman, am acceptat din prima clipă că pe ecran o văd pe Jackie Kennedy, nu pe actrița Natalie Portman.

    Această impresie mi-a rămas până la capăt, mai mult, a devenit atât de puternică încât, după vizionarea filmului, m-am dus pe Google să caut fotografii cu Jackie cea reală.

    În concluzie, un film de văzut, cu un recital actoricesc mult peste medie, cu atmosferă puternică, atât de puternică încât reușește să te teleporteze fără probleme în America anilor șaizeci.

    Și nu oriunde, ci la Casa Albă.

     

    Nota autorului:

    note jackie

    Citește și:
    Oscar Special: #SpaceSoBlack vs. #OscarsSoWhite – sau „figurile ascunse” în negura timpului…
    Oscar Special: Tanna – Romeo și Julieta în Vanuatu
    Oscar Special: Captain Fantastic, Captain Idiot
    Oscar Special: Un om numit Ove sau despre imposibilitatea singurătății
    Oscar Special: Land of Mine, un film despre ce a fost, dar nu e istorie
    Oscar Special: Elle, o nouă provocare a lui Paul Varhoeven pe lângă care Basic Instinct pare o joacă de copii
    Oscar Special: Allied, filmul care a pus cireașa pe divorțul dintre Jolie și Pitt
    Oscar Special: Nocturnal animals, un exercițiu de stil plus Michael Shannon
    Oscar Special: Lion – un film superb și o dilemă ciudată…
    Oscar Special: Florence Foster Jenkins – O legendă pe invers și una pe bune: Meryl Streep
    Oscar Special: Gardurile dintre noi și Denzel Washington în Fences
    Oscar Special: „Manchester by the sea” este BRILIANT… și e „acum ori niciodată” pentru tânărul Affleck! 
    Oscar Special: Mântuirea după Gibson – Hacksaw Ridge
    •  Oscar Special: Dacă-i Moonlight (lumina lunii), stinge becul și culcă-te!
    •  Oscar Special: „Arrival” – Nu chiar primul contact cu tralfamadorienii lui Vonnegut…
    •  Oscar Special: Iadul sau viitura
    •  Oscar Special: Va străluci încă o dată musicalul în „orașul stelelor”? Cronică de film: LA LA LAND

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    6 + 7 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.

    Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.