sâmbãtã, 27 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    O fostă arădeancă la concursul Zero Robotics organizat de MIT, NASA și ESA în America. Echipa ei a ieșit pe locul 2

    de Tomck@t | 12 ianuarie 2018, 1:56 PM | IT | Regional

    0

    Patru echipe din România, dintre care două din Timișoara, au participat la finala concursului internațional de programare „Zero Robotics”, organizat de Institutul Tehnologic din Massachusetts (MIT) în colaborare cu NASA și Agenția Spațială Europeană (ESA). Competiția a constat în programarea unor sateliți (numiți SPHERES) cu scopul de a completa o sarcină anuală. Codul la care elevii au lucrat în ultimele luni a fost rulat pe Stația Spațială Internațională, pe acei sateliți. Finala a avut loc ieri, la Boston, iar echipa Colegiului Național Bănățean din Timișoara a obținut locul secund.

    Andra Diana Maglas (foto sus, cea din mijloc) s-a născut la Arad, dar locuiește de mai mulți ani la Timișoara. Este elevă la Colegiul Național Bănățean și alături de elevii Leo Han, Alex Jieanu, Popa Haralambie și Ștefan Malanik, ea a participat la cea de-a IX-a ediție a concursului internațional de robotică dedicat elevilor de liceu, „Zero Robotics – High School Tournament 2017”.

    „Astăzi vise au fost împlinite. Am realizat un lucru la care visează unii elevi de vârsta noastră. După luni de lucru, codul scris de noi împreună cu coechipierii noștri din America și Italia a fost rulat pe stația internațională în spațiu. Pe lângă acestea, am reușit să excelăm în această competiție, calificându-ne în finala virtuală a concursului @ZeroRobotics și am ieșit pe locul al 2-lea. Însă, toți cei care am ajuns până aici suntem învingători, deoarece ne-am văzut codul în acțiune în spațiu.”, a scris Andra pe pagina ei de Facebook. „De asemenea, am cunoscut personalități importante pentru evoluția științei, care sunt o sursă de inspirație pentru noi și pentru o grămadă de oameni în întreaga lume. Am avut plăcerea de a-l asculta pe Steve Swanson, unul dintre astronauții care au fost în a 40-a misiune de pe ISS (International Space Station)”, a completat ea.

    Echipa „Sigma Six”, din care a făcut parte și tânăra timișoreancă născută la Arad, a lucrat împreună cu echipele „OverExtendedProgramming (OEP)” din SUA și „AGNELLITRONICS” din Italia și a concurat în categoria „Virtual Finalists”.

    Zero Robotics 2nd place

    „Zero Robotics” este un concurs de programare care se adresează elevilor de liceu din America de Nord, Europa şi Australia. Finala a implicat programarea unor roboți-sferă aflați la bordul Stației Spațiale Internaționale, care trebuiau să fie controlați în timp real de pe Pământ, astfel încât, în meciurile contra sferelor programate de echipele adverse, să se reuşească acumularea unui scor cât mai mare, potrivit PressAlert.

    La concursul propriu-zis au participat în total opt echipe din România, cele mai multe fiind din Timișoara, patru la număr. Dintre acestea, următoarele patru echipe au ajuns în finală: „CodeWarriors” (Colegiul Național de Informatică „Tudor Vianu” din București), „HORIZON” (Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” din Sibiu), „Cassiopeia” (Liceul „Grigore Moisil” din Timișoara) și „Sigma Six” (Colegiul Național Bănățean Timișoara).

    26230930 1816994431678226 5566695161145071531 n

    În premieră, codurile scrise de elevi au fost implementate în sferele aflate în stare de imponderabilitate pe Staţia Spaţială Internaţională (ISS). În anii trecuți, meciurile roboţilor erau derulate doar virtual, pe o platformă online a Institutului Tehnologic din Massachusetts (MIT). În cadrul finalei, roboții în formă de sfere s-au deplasat printr-o cameră confecționată de astronauții de pe ISS, pe bază de jeturi de CO2.

    Finala concursului a fost transmisă printr-un Livestream. Vezi mai jos înregistrarea:

    Cele două echipe timișorene erau cât pe ce să nu mai ajungă la finala concursului.

    La mijlocul lunii decembrie, reprezentanții Inspectoratului Școlar Timiș au făcut un apel la oamenii cu suflet mare să doneze bani, deoarece organizatorii nu au asigurat banii necesari deplasării. După ce situația a fost mediatizată, o agenție de turism a donat suma de bani necesară pentru una dintre echipe, „Cassiopeia”, a Liceului „Grigore Moisil” din Timișoara, iar mai multe firme au donat și pentru cea de-a doua echipă de elevi calificată în finala competiției, a Colegiului Național Bănățean. În total, au fost strânși peste 15.000 de euro” scrie PressAlert.

    Andra Diana Maglas nu a uitat să le mulțumească pe Facebook și sponsorilor, în numele echipei din care a făcut parte: „Am dori să le mulțumim sponsorilor Rotary, Farmado, Continental Romania, Bioclinica – laborator de analize medicale, Linde Gaz România, Exhelios Romania, Frații Jderi, Utopia Verde, IMP LINE, Angelessi, Deltis și în special Banat IT, pentru că au făcut posibilă această experiență minunată și pentru că ne-au sprijinit de-a lungul acestei călătorii. Am învățat foarte multe din aceasta și sperăm că din ce în ce mai mulți elevi vor putea să aibă parte de o astfel de experiență”.

    Surse foto: Facebook (Andra Diana Maglas), zerorobotics.mit.edu

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    0 + 7 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.