Născut la Deva, Laurențiu Muntean a absolvit Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca (secția dirijat orchestă, în 2006), unde a făcut și masterul (2006-2008). Din 2006 și până în 2015, s-a angajat la Timișoara, la Colegiul de Artă „Ion Vidu”, ca profesor de muzică (orchestră). În paralel, din 2008, a fost colaborator al Orchestrei Facultății de Muzică din cadrul Universității de Vest din Timișoara, ca dirijor. Abia din 2015 s-a mutat la Arad, unde a deschis un studio de muzică prin fonduri europene și a abandonat, temporar, cariera didactică. Din cauza pandemiei însă, afacerea cu studioul nu a mai funcționat prea bine și din 2020 s-a reîntors la catedră, la Colegiul de Arte „Sabin Drăgoi” din Arad. Totodată, făcând parte din cultul neoprotestant, a început să organizeze evenimente cu cor și orchestră la nivel național, prin Biserica Ekklesia. „Practic, de aici mi-am dat seama că aș vrea să lucrez în acest domeniu. Eu dirijam, dar mă ocupam și de partea de management”, a povestit pentru Special Arad noul director al Filarmonicii Arad.

L-am întrebat despre planurile sale imediat următoare în fruntea instituției de cultură și despre planurile pe termen lung, cum intenționează să „cucerească” un nou public, generațiile tinere, dar și despre un zvon anume, care a „circulat” în perioada concursului de management.

– Ce v-a determinat să luați această decizie, de a face pasul cel mare spre fruntea unei instituții publice?

– Imediat după facultate, m-am implicat în proiecte voluntar, la diferite organizații. Am lucrat, de exemplu, cu o asociație la Sibiu și cu Biserica Baptistă „Speranța” din Oradea, iar în Timișoara am făcut câteva evenimente sub egida unui radio. Practic, a fost nevoie de cineva care să coordoneze oamenii. Au fost evenimente în care am avut și 450 de oameni implicați, chiar dacă nu i-am coordonat eu pe toți, de unul singur. Dar, fără doar și poate, Filarmonica este un pas mare înainte. În momentul în care am aflat că ar fi disponibil postul, am ezitat mult, n-are rost să fac pe viteazul. M-am întrebat: „oare nu-i prea mare pălăria?”, dar la un moment dat am zis „ok, încerc”. Eu cred foarte mult în Dumnezeu și asta a fost și ideea mea, dacă Dumnezeu vrea să fac acest pas și îmi dă resursele necesare bine, dacă nu… continui. Practic, am pășit un pic în gol.

– Când intră în vigoare preluarea funcției și ce planuri aveți pentru început, la Filarmonică?

– Tocmai am semnat astăzi (n. red. – 30 ianuarie, ziua în care s-a făcut și interviul), mi-am dat demisia de la școală și voi intra în funcție din 1 februarie. Ce îmi propun pentru început este să-i fac pe oameni să înțeleagă că gândul meu e să ne unim, să-i coagulez. Îmi dau seama că – și e firesc să fie așa, nu-s utopic – rezultatul acesta îi mulțumește pe unii și îi nemulțumește pe alții. Aș vrea cumva, atât cât ține de mine, să câștig încrederea oamenilor, a instrumentiștilor și a coriștilor. Asta în primul rând. În al doilea rând, îmi propun… dar asta va fi pe un termen mediu, mediu însemnând o lună sau două luni, vreau să găsim un director artistic la Filarmonică. Aceasta ar fi una dintre priorități. E o funcție care lipsește și care ar fi extrem de utilă în organigramă. Cu timpul… însemnând următoarele luni – deși încă nu-mi dau seama exact cum funcționează bugetele, cred că din toamnă vom avea dreptul să cerem suplimentarea bugetului – cu timpul îmi doresc să mai angajăm câțiva oameni, ca să putem aborda lucrări mai spectaculoase, o orchestră puțin mai mare, ca să putem avea repertorii puțin mai ample. Ceaikovski, de exemplu, ar trebui cântat mai des. Dar asta ar fi deja undeva din toamnă. Nu vreau să fac afirmații în domenii pe care nu le cunosc, referitor la bugete. Știu că bugetul pe anul acesta este deja stabilit. De aceea, ezit să dau un termen, dar scopul pe termen mediu e să aducem Orchestra la numărul prevăzut în organigramă. Nimic mai mult, nimic mai puțin, să creștem. Atât cât ne permite, practic, Consiliul Local, Primăria.

– Care sunt cele mai importante puncte în proiectul dvs. de management? Iar aici putem vorbi deja despre proiecte pe termen lung.

– Cred că nimic din ce voi face nu va însemna „reformă” și „revoluție”, sunt două cuvinte pe care vreau să le evit. Nici măcar nu cred că mai e nevoie. Cred că reforma s-a petrecut deja la Filarmonică în ultimele luni. Îmi propun să construiesc pe bazele pe care le-a pus Sergiu (n. red. – Bacoș, directorul interimar). Mă refer la comunicare între oamenii din instituție, comunicare cu publicul arădean prin intermediul social media și presă, marketing, programe – pentru că și programele arată cu totul altfel, mă refer la repertoriul abordat. Direcția pe care a luat-o Filarmonica în ultimele luni e direcția pe care îmi propun să merg și eu. Iar ca să fiu mai specific, în primul rând o să trag cât pot de mult să angajez pe cineva pe partea de marketing, să am un birou de marketing dedicat. E nevoie de oameni care să înțeleagă foarte bine ce înseamnă algoritmii de social media, oameni care să gândească strategii de social media, să știm care ne sunt categoriile de public, să știm cui ne adresăm. Sunt câteva studii care sunt făcute la nivel național despre categorii de vârstă și educație, despre consumatorii de muzică cultă, public potențial pe care-l putem câștiga. În funcție de publicul pe care-l avem deja și pe care nu mai trebuie să-l targetăm, putem gândi strategii de marketing pentru câștigarea unui nou public. De aceea am nevoie de un departament de marketing. Va fi absolut esențial. Campaniile de marketing, cel mai probabil, vor fi orientate pe social media, dar nu exclusiv. Asta va fi treaba și competențele celui care va veni angajat. Deci am spus: 1. marketing. 2. repertoriul abordat. Cu siguranță, repertoriul principal va rămâne muzica clasică. Fără doar și poate, cum spuneam, nu-mi propun „revoluții muzicale”, doar că… mi-aș dori să aducem un pic mai multă muzică modernă/comercială. Când spun „modernă”, n-aș vrea să se înțeleagă muzică abstractă-modernă, ci muzicile care aduc public. Aș vrea să folosim într-o proporție puțin mai mare decât a fost în trecut. În ceea ce privește proporția, vreau să fiu deocamdată rezervat, pentru că n-o să decid singur, vreau să-mi formez un consiliu artistic, cu care vom decide, despre care am să vorbesc imediat. Personal, aș vrea să fie mai multă muzică de film, care să funcționeze cu proiecții în spate. Deja am văzut de foarte multe ori că tot ce a însemnat muzică de film, a umplut sălile. Evenimentele pe care le-am dirijat, cu Q Band, am văzut că muzica pop-orchestră aduce public. Practic, sunt câteva rețete care mă fac să cred că am putea să le folosim ca și cârlige, ca să aducem public nou la Filarmonică. Bineînțeles, nu vreau să pierdem publicul pe care-l avem deja. Deci asta ar fi în ceea ce privește repertoriul. 3. Vreau neapărat să formez un consiliu artistic. În toate proiectele anterioare de care ziceam, noi am avut board-uri de conducere, toate proiectele astea funcționează ca un management de multinațională. Adică ei sunt coordonatori, care fac o sesiune de brainstorming, care cer părerea staff-ului, care iau deciziile. E un management… poate agresiv, în sensul că sunt termene, sunt bugete și oamenii trebuie să lucreze. Dar ce am învățat și ce-am observat aici e cât de mult contează ca deciziile importante să fie asumate de o persoană. Asta va fi decizia mea (n. red. – la Filarmonică) și îmi propun să-mi asum deciziile, dar să fie luate în colaborare cu o echipă. Practic, mai multe minți înseamnă un IQ exponențial mai mare. În plus, dispare subiectivismul. Așa că îmi propun să îi identific pe oamenii din Filarmonică, oamenii care-și doresc să facă instituția asta să prospere și când zic să prospere înseamnă: să avem cât mai mult public, să avem o imagine bună în oraș… practic, să fim ceea ce ar trebui să fie o instituție de cultură, să atragem oameni. Trebuie să fim modele din toate punctele de vedere, nu să se spună că „oamenii ăștia cântă bine, dar se ceartă toată ziua”. Vreau să-i identific pe acești oameni care gândesc similar, vreau să-i am ca un fel de consilieri. Sigur, asta va fi voluntar, adică nu vor fi plătiți. Va fi un fel de „Board”, nu știu cum să-i zic să nu sune prea antreprenorial. Împreună cu ei, vom decide: ce dirijori aducem, ce repertoriu abordăm, pe ce ne cheltuim bugetele, ce strategii de marketing să avem. Formarea unui astfel de consiliu aș vrea să fie pusă în aplicare cât mai rapid. Am fost descurajat, unii mi-au spus că ar fi mai bine să iau deciziile singur, deci sper să nu regret și să mă răzgândesc peste vreo doi ani, dar eu sunt optimist, cred că e realizabil.

– Ați identificat deja câțiva care ar fi dispuși să facă parte din acest consiliu? În aceeași idee, pe câți din Orchestră și Cor cunoașteți deja?

– Știu mai mulți oameni, pe care mă bazez deja, pe care sper să-i conving să facă parte din echipa asta. Nu vreau să dau un nume. Pe câți cunosc deja? Anul trecut am avut două concerte cu ei și, cu tot cu repetiții, asta a faciliat cunoașterea noastră, dar aș zice că din alte contexte și din cotidian, eu cred că cunosc peste jumătate din ei. Estimez, nu știu să dau acum un număr exact.

– Se zvonește că contracandidata dvs., Cristina Cameniță, va face parte din acest consiliu. Cum comentați?

– Da, am citit asta în presă. Mi-aș dori foarte mult să fac echipă cu Cristina…

– Dar au fost discuții în acest sens?

– Nu, n-am avut nicio discuție cu nimeni. Până acum am fost profesor, nu mi-am permis să am o discuție de genul acesta, doar că, deși Cristina a fost contracandidata mea, eu am un respect deosebit pentru ea și astea nu-s cuvinte goale, noi avem o relație de prietenie, ne-am vizitat ca prieteni de familie, deci mi-aș dori oricând să fac echipă cu Cristina. Dacă ea ar accepta poziția de director artistic, pe mine m-ar onora.

– „Reconnect Cultural pentru generația tânără” este sloganul proiectului dvs. de management. Dezvoltați ideea!

– Într-un oraș de dimensiunea Aradului, cred că Filarmonica se poate erija într-un Hub cultural, însemnând un loc în care să se adune nu doar muzicienii, pentru că asta mi se pare că e o greșeală care s-a perpetuat în ultimii ani – și-mi asum să vorbesc puțin despre chestia asta – că muzicienii profesioniști au început să meargă într-o zonă destul de nișată, elitistă. Nu la nivel de Arad, mă refer la nivel național. „Muzica cultă e doar pentru elite”, „omul de rând nu înțelege nimic din asta”, „noi vorbim numai cu specialiștii”. Cred că e un drum greșit și când spun asta, mă gândesc la Mozart. Povestea asta mă urmărește de când am aflat de ea în liceu. Mozart și-a dat demisia de la Curtea Imperială, unde a fost angajat ca muzician, pentru simplul fapt că el credea că opera trebuie transcrisă în limba germană, astfel încât s-o înțeleagă tot poporul. Muzicienii italieni care erau angajați acolo au zis „nu-i adevărat! Limba germană e urâtă, nu poți să faci operă în limba germană”, dar el a spus „ba da, eu o să înființez Volkstheater, un teatru pentru tot poporul, cu opere în limba germană”. Bineînțeles, Mozart a fost un geniu, nu îndrăznesc să mă compar cu el, nu despre asta e vorba, dar… câtă viziune poți să ai să te gândești că muzica trebuie să fie a tuturor! Despre asta cred că trebuie să fie vorba, asta înseamnă în opinia mea „Reconnect”. Cum spuneam, trebuie să regândim puțin abordarea asta elitistă, care s-a perpetuat în ultimii ani. Nu vreau să devenim comerciali, nu despre asta e vorba, ci să devenim accesibili. Trebuie să găsim o medie fină, ca muzica să nici nu fie atât de dificilă, dar nici să fie atât de facilă încât să o ia lumea în derizoriu.

– Cum intenționați să „cuceriți” generația tânără?

– Cred că generația tânără va fi destul de greu de cucerit, pentru că sunt cu căștile în urechi și telefoanele în mână și au acces la ce muzică vor, instant, oricând, oriunde, ceea ce e un lucru extraordinar… adică, trebuie să recunoaștem, și eu sunt un fan al tehnologiei, doar că oricât de greu ar fi, trebuie să ne educăm publicul tânăr, să-i câștigăm pe cei care preferă să stea acasă cu câștile în urechi decât să vină la Filarmonică. Cum? Cred că e o misiune dificilă, dar cred că… cântând muzica lor, a generației tinere. Care o fi asta? Am câteva idei, dar… eu cred, de exemplu, că muzica de film, world music și alte spectacole de genul acesta ar putea fi „cârlige” pentru tineri. Doi la mână, vreau să avem concerte educative, asta ar fi o prioritate. Să înțeleagă ce e o vioară, ce e un oboi, ce înseamnă un instrument, să vadă cum cântă, cred că poate fi, în dezvoltarea lor, o experiență marcantă. „WOW, aia a fost faină, mai vreau să merg la Filarmonică!”. Cred că astea sunt cele două direcții.

– În perioada interimatului, cu Sergiu Bacoș la conducere, impresia generală a fost că lucrurile au început să meargă într-o direcție bună, după cum spuneați și dvs. Ce chestiuni considerați că au rămas, totuși, de rezolvat?

–  Prima ar fi să creștem numărul ansamblului, cum spuneam la început, ca să ne permitem să avem repertorii mai spectaculoase. Muzica secolului XIX, început de secol XX, din școala rusă, care se cântă cu orchestre gigantice, sau romantismul timpuriu, lucrări care, datorită faptului că aveam puțini oameni, erau neabordabile sau sunau… nu știu cum să zic… sărăcăcios, ăsta-i cuvântul. În momentul în care cânți Ceaikovski cu o orchestră mică, este… cel puțin ciudat. Deci, să aducem Orchestra la numărul prevăzut în organigramă și neapărat trebuie să aducem și un director artistic.

– Dar toate acestea depind, de fapt, de Consiliul Local Municipal, ordonatorul de credite, și prin extensie, de Primărie. Cum credeți că veți reuși să îi convingeți pe consilieri, să faceți tot ce vă propuneți?

– Așa este, ca orice înstituție publică, depindem de finanțare, clar. M-am gândit mult la asta și cred că sunt mai multe direcții în care am putea aborda asta. Odată: cred că trebuie să păstrăm același climat lipsit de tensiune care a fost în ultimele luni, în care să reușim să ne rezolvăm problemele intern. Cu siguranță vor fi probleme, nu trăiesc într-o lume utopică să cred că nu vor fi nemulțumiri și răzmărițe, dar cred că trebuie să le rezolvăm între noi și să nu se ajungă tot timpul la procese sau în presă, cu scandal, pentru că și eu, dacă aș fi în consiliu (n. red. – Consiliul Local Municipal), aș fi sătul, „uite, o altă problemă la Filarmonică”. La modul serios, cred că rezolvarea tensiunilor interne ar dezamorsa și suspiciunile care probabil că există. În ultimul timp nu au mai fost, dar practic, asta vrem, să păstrăm relațiile bune. Asta ar crea și o imagine bună și în ceea ce privește CLM-ul și apoi, asta va ține de mine… va trebui să-mi dezvolt relațiile cu Consiliul Local. Sunt câțiva consilieri care sunt foarte binevoitori, foarte implicați în Filarmonică. Cred că întărirea relațiilor se poate face efectiv prin mersul la ședințe, prin participare, să le spun și despre lucrurile care sunt bune, să le mulțumesc, să-i invit la concerte, să vadă că suntem o instituție de care Aradul are nevoie. Dar asta se face în timp. Îmi dau seama că oamenii din consiliu nu mă cunosc, nu am un background politic. Îmi propun să fiu foarte deliberat în direcția asta. În al doilea rând, cred că dacă noi am deveni reprezentativi pentru oraș… și asta se traduce și prin cifre, adică să continui direcția asta cu „Sold out, Sold out, Sold out”, să aducem un număr mare de public în sală, eu cred că și politicul va spune „da, OK, instituția asta merită! A demonstrat că se poate, a demonstrat că e relevantă pentru Arad, merită investiția noastră”. Dacă ar fi doar 30 de oameni în sală, nici eu – dacă aș fi consilier local – nu aș da bani.

– Florin Estefan, din Comisia de Evaluare în cadrul concursului de management, a spus la un moment dat că un manager trebuie să aibă o mână de fier, într-o mănușă de catifea. Sunteți de acord?

– (n. red. – după un lung moment de ezitare) Cred că da. Cred că are dreptate, în primul rând pentru că are experiență foarte multă în management… dar chiar cred că echilibrul fin între a ține cont de problemele personale ale oamenilor și în același timp de a avea în minte viziunea și binele instituției, cred că se face în felul acesta. Pe de o parte trebuie văzut binele omului, dar principalul obiectiv este totuși binele instituției, din care va decurge și binele angajaților. Știu că nu e foarte capitalistă gândirea asta, dar cred că asta ar însemna, până la urmă, management și nu pot, pe de altă parte, să fiu insensibil, adică să am pumnul de fier, să mă duc înainte și tot înainte, să nu-mi pese de oameni. Așa am înțeles eu, cel puțin, la momentul respectiv: să fiu delicat cu oamenii, dar în același timp să știu foarte bine ce vreau.

– Cu cine doriți să colaborați? Nu mă refer la partea administrativă, ci la partea artistică, dirijori, soliști…

– Sunt oameni în România care pe mine mă fascinează foarte mult și pe care cred că trebuie să-i promovăm. Primul nume care-mi vine în minte e Andrei Tudor. El este un aranjor și dirijor român, care înțelege foarte bine muzica simfonică modernă, în sensul că dirijează și face aranjamente pentru cei mai mulți artiști care sunt în vogă acum. În același timp e realmente un geniu în ceea ce privește muzica. E un nume cu care am vrea să avem o relație strânsă. Dintr-o altă generație tânără de soliști ar fi Octavian Lup, un violoncelist foarte bun. Dar la instrumentiși lista ar fi lungă. În ceea ce privește dirijorii, aș vrea să țin aproape Filarmonica din Timișoara. În momentul acesta, Timișoara este Capitală Culturală Europeană, cu acces la niște baze de date și niște dirijori de primă mână și mă gândesc că am putea face cumva ca un dirijor care va veni la Timișoara, să vină în săptămâna a doua la Arad. Nu știu dacă e foarte etic, dar aș vrea să ne „legăm” puțin cu vecinii noștri din Timișoara, care au un avantaj în momentul de față, cu Capitală Culturală. Sunt dirijori foarte apreciați care vor veni, de exemplu, Jozsef Horvath, care a făcut concerte foarte frumoase în ultima perioadă. Totuși, în ceea ce privește dirijorii, o să vreau să facem o evaluare cu Google Forms. După ce o să încep munca, o să fac un formular în care o să îi pun pe toți dirijorii care au fost invitați în stagiune, iar formularul acesta va ajunge la toți membrii Orchestrei și ai Corului, ca ei să-i evalueze, din punct de vedere personal, din punct de vedere rațional, din punct de vedere uman, să le acorde o notă, dacă vor să-i mai chemăm sau nu. Practic, aș vrea să facem și o evaluare internă cu soliștii și dirijorii pe care vrem să-i mai chemăm sau nu. Știu, sună subiectiv, dar vorbim totuși de un colectiv cu peste 90 de oameni și cred că putem avea o părere destul de realistă. Pe de altă parte, pe plan local avem compozitori foarte buni, aș zice Teo Milea… Sigur, el scrie doar pentru pian, dar eu cred că putem gândi și formule în care lucrările lui să fie orchestrate. Am și spus la evaluare că festivalul de muzică arădeană, „Toamna Muzicală Arădeană” – dar poate-i găsim un nume un pic mai modern, așa cum mi s-a spus la evaluare… și avea dreptate – aș vrea să fie un festival în care să promovăm arădenii care trăiesc aici și arădenii care trăiesc departe, mai ales cântăreți, dar și instrumentiști, care cântă prin Londra, prin filarmonici din întreaga lume. Să avem o săptămână sau două săptămâni în care să avem invitați arădeni.

– Un mesaj pentru publicul meloman arădean?

– Vreau să-i asigur că în anii de mandat care urmează, îmi propun să fac tot ce ține de mine pentru a-i convinge că merită să fie alături de noi și să ne vedem în sala de concerte. Nu aș vrea să-i „păcălesc”, aș vrea să găsim punctul comun între ceea ce noi putem oferi ca muzică și dorințele lor. Îmi propun să întreb publicul arădean ce anume ar dori să asculte la Filarmonică. În afară de a crește nivelul calității muzicii culte arădene, nu am niciun alt scop legat de Filarmonică. Îmi propun ca în tot ceea ce a făcut Filarmonica până acum, să fim mai serioși față de noi, mai serioși față de arta noastră și mai responsabili față de publicul care, până la urmă, ne plătește.