Pola Zilei: Unde tot telefonează ăia din Moneasa?
Așa cum puteți constata personalul administrativ al Primăriei Moneasa deține aproape o sută de numere de telefon la nici douăzeci de angajați. Ce să mai…
Așa cum puteți constata personalul administrativ al Primăriei Moneasa deține aproape o sută de numere de telefon la nici douăzeci de angajați. Ce să mai…
Moneasa pare să nu mai scape de paginile ziarului nostru, fie că e vorba de stațiune parcă părăsită, fie că e vorba de edilii comunei….
Comunicat. Consiliul Județean Arad a aprobat reperele tehnice și economice pentru noile investiții de la cele două tabere arădene: Căsoaia și Moneasa. La Moneasa sunt…
Comunicat. La inițiativa U.V.V.G. Arad, prin doamna Rector, Prof. Univ. Dr. Habil. Coralia Cotoraci, și directorul filialei Sebiș, Dr. Ec. Gheorghe Feieș, la sfârșitul săptămânii…
Sunt anumite lucruri pe care nu le putem înțelege. Iar unul dintre acestea este prezența unui condamnat pentru evaziune fiscală, care a scăpat doar pentru…
Meșteri populari din județul Arad, dar și din județele învecinate, vor fi pezenți în zilele de 27 și 28 august, la Moneasa, unde se va…
Clinciurile dintre primarul din Moneasa, Nuțu Herbei, și viceprimarul Doru Miron nu sunt necunoscute, mai ales în zona Monesei. De data aceasta, primarul a hotărât…
Consiliul Județean a început recepționarea parțială a drumului județean Bârsa-Moneasa, anunță instituția într-un comunicat. „Astăzi suntem iar pe teren! Recepționăm parțial un tronson de drum…
Cea de-a XXI-a ediție a binecunoscutului eveniment „Parada Clătitelor” va avea loc la sfârșitul acestei săptămâni, în 30 și 31 iulie, în stațiunea Moneasa. Pe…
Vila Nufărul sau Wenckheim este gata! Este istorie. Prăbușită într-un colaps al nepăsării, vila este uitată și „folosită” doar la Festivalul Clătitelor, când unii își mai…
Lucrările de modernizare a clădirii cu mansardă de la Tabăra de la Moneasa au început în această iarnă, iar ieri vicepreședintele CJ Ionel Bulbuc a…
Clubul Lion Racing Team Sebiș organizează, sâmbătă concursul „Moneasa Extrem Crosscountry 2022”. Etapa a IV-a din Campionatul Național de Endurocross Polaris se va desfășura la…
Comunicat. Județul Arad este printre puținele județe din țară unde funcționează sistemul de colectare a deșeurilor. Asta înseamnă o atenție mai mare față de mediu…
Ionel Bulbuc, vicepreședintele Consiliului Județean Arad, a anunțat că, pe lista de investiții 2022, unul dintre obiectivele majore în domeniul cultură și tineret este tabăra…
A fost unul dintre bucătarii vechi ai Aradului, unul dintre bucătarii care au făcut artă în bucătărie încă dinainte de a apărea apelativul de „chef”…
Comunicat. Campania de prevenire a victimizării minorilor desfășurată de polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenirea Criminalității din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Arad a fost…
Campionatul Regional de Endurocross al Zonei de Vest are programată prima sa etapă la acest sfârșit de săptămână, în stațiunea arădeană Moneasa. Concursul organizat de…
Își mai amintește, oare, cineva de celebra și, cândva, minunata Vilă Nufărul sau „Vila nr. 1” din Moneasa? Dar de teoria geamurilor sparte? Probabil puțini…
Casa de Pensii din Arad a primit seria cea nouă de bilete de tratament care au fost solicitate de pensionarii arădeni. Aceștia pot să se…
Comunicat. Consiliul Judeţean Arad prin Centrul Cultural Judeţean Arad și Primăria Moneasa organizează, în 24 și 25 iulie, în staţiunea Moneasa, ediţia a XX-a a…
Astăzi, în parteneriat cu Centrul Cultural Județean, vicepreședintele Consiliului Județean, Ionel Bulbuc, a prezentat la Teatrul de Vară din Moneasa programul microstagiunii din această vară….
După o perioadă în care, preluat fiind de patronul unei pensiuni, ștrandul din Moneasa putea fi frecventat exclusiv de persoanele care se cazau în unitatea…
Primăria comunei Moneasa a amenajat – cu sprijinul firmei arădene Transilvania Cave Diving SRL – Grota Ursului astfel încât să poată fi vizitată de turiști….
Comunicat. Centrul Cultural Județean Arad, prin Consiliul Județean, își propune demararea unui proiect privind reabilitarea și modernizarea clădirii principale de cazare din Tabăra pentru copii…
Măreață zi pentru unii, foarte puțini, dar clar rupți de realitate, bieții de ei. Sau interesați. Da, măreață pentru cei foarte interesați. Pentru restul, majoritatea,...
Spații verzi spre adopție. Asta este noutatea supremă a momentului în administrația arădeană. De aici încolo, orice este posibil. Am crezut că imaginația creativă a...
Ne-am tot gândit: să scriem sau nu despre Piedone, că a fost în Arad… Nu-i subiect de presă, dar parcă prea mare a fost nebunia...
Lucrurile la nivel național se calmează încet-încet, Nicușor e primit cu brațele deschise de cei loviți de soartă – și de nepăsarea administrativă – din...
Începem cu numele, mai precis cu prenumele, în sensul că Nicușor Dan va fi primul președinte la care tot românul îi va zice pe numele mic....
Episodul doi din „Aradul nostru special”, rubrică în care ne-am propus să facem auzită vocea arădenilor, problemele și dorințelor lor, îl dedicăm unei sesizări cu...
Cine ascultă vocea arădenilor? Unde se face auzită? Cum văd ei Aradul? Contează ce au de spus arădenii despre oraşul lor? Pentru noi contează, așa...
Situație demnă de filmele cu proști în curtea blocurilor dintre str. Traian Moșoiu și str. Dimitrie Bolintineanu. Cauza? Un canal de care autoritățile uită periodic....
O perioadă de aur pentru Filarmonica Arad, care trece parcă printr-o renaștere, cu numeroase concerte care reușesc să umple sala Palatului Cultural și cu noi...
Trăim vremuri tulburi, trăim în epoca post-adevărului, la începutul unei noi ere digitale în care orice părere emisă pe social media poate influența mii de...
Urme ale trecutului și marea sursă de viață. Lumea invizibilă de sub noi. Straturi de ceară, cărbune, pastel și acril, care reproduc, simulează și reliefează...
Comunicat. Polițiștii Serviciului Poliției Transporturi Arad au fost sesizați, la data de 10 iunie 2025, despre faptul că, în noaptea de 2 spre 3 iunie...
O persoană din Sebiș s-a ales cu ordin de protecție, din cauza activității sale din online. „Polițiștii orașului Sebiș au fost sesizați despre faptul că,...
Comunicat. Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Nădlac au depistat, în urma controalelor nesistematice efectuate în zona de competență, 14 cetățeni străini fără...
Și fermierii arădeni au culturile afectate de fenomenele meteo, atrage atenția deputatul PNL Răzvan Cadar. Acesta a adresat o întrebare ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale,...
Zilele acestea se discută construirea unei majorități parlamentare din care să rezulte un nou Guvern, cu sarcina de a răspunde problemelor economice. Deputatul PNL Răzvan...
Inițiativa privind vaccinarea anti-HPV a fost adoptată în Camera Deputaților cu 213 voturi din totalul de 237, a anunțat deputata PNL Geanina Pistru. Aceasta a...
Zilele trecute s-a încheiat preselecția Miss Arad, în cadrul căruia s-au decis finalistele concursului Miss Arad 2025. Aceasta,a fost organizată în stil hibrid: parțial online,...
Actorul Robert De Niro își extinde imperiul hotelier de lux în Cracovia, printr-un proiect imobiliar extins în apropierea centrului istoric, care include un hotel de...
Damaris Lupu, o tânără de 14 ani, care a oferit un moment impresionant de contorsionism, a câştigat finala concursului „Românii au talent”, sezonul 15, de...
Un avion Air India, cu 242 de persoane la bord, s-a prăbușit la scurt timp după decolarea de pe aeroportul din Ahmedabad. Imaginile dramatice care...
Un avion al companiei Air India cu peste două sute de persoane la bord s-a prăbușit într-o zonă rezidențială de lângă de lângă orașul Ahmedabad,...
Protestele din orașul Ballymena, Irlanda de Nord, au degenerat pentru a doua seară consecutiv într-o explozie de violență, iar românii par a fi devenit ținta...
Măsurile de relaxare adoptate la Bruxelles vin ca o gură de aer proaspăt pentru constructorii de mașini, informează ProTv. Oficialii europeni au decis să le...
Noi reguli pentru conducătorii de autovehicule pe motorină vor fi impuse în Uniunea Europeană. Acestea vor fi aplicate în special pentru mașinile cu o vechime...
Oliver Blume, directorul general al Volkswagen, a declarat că grupul auto german ar putea muta producția mărcii Audi în SUA ca parte a strategiei de...
Rețelele sociale au fost recent invadate de o serie de videoclipuri alarmant de realiste, în care așa-ziși „reporteri” prezintă știri fabricate într-un format profesional, dar...
Comisia Europeană a sancțioanat, în total, cu 700 milioane de euro Apple și Meta pentru că giganții tehnologici nu au respectat normele de concurență, informează...
Analiștii din domeniul semiconductorilor sunt de părere că Huawei ar putea fi un lider evident în cursa Chinei pentru a găsi o alternativă pentru cipurile...
Filmul „Scrisori scandaloase“ / „Wicked Little Letters“ (r: Thea Sharrock ), bazat pe o poveste adevărată, care are în centru un grup de vecini care...
În perioada 6-15 iunie 2025, Festivalul Internațional de Film Très Court revine pentru a 27-a ediție, una intensă și incluzivă, în 9 orașe. La Arad,...
Din 6 iunie, cinematografele românești vor găzdui proiecțiile filmului „Muzica Apusenilor”, un documentar de lung metraj liric cu un puternic mesaj ecologic. La Arad, va...
Special New Music – muzică diversă, originală, specială și, nu în ultimul rând, nouă. Avem, în această săptămână, piese noi de la Wet Leg, The Limiñanas...
Propunerea Filarmonicii Arad în acest an pentru mult așteptatul proiect Rock Simfonic este HOLOGRAF SIMFONIC, eveniment cu intrare liberă, în Piața Catedralei, în data de...
În perioada 11 – 12 iulie 2025, la Periam Port, în județul Timiș, Rock la Mureș își deschide din nou porțile pentru cea de-a XIII-a...
După un rebranding prost, criticat de toată lumea, serviciul de streaming al companiei Warner Bros. Discovery – inițial HBO Max, apoi Max – revine la...
Fanii din întreaga lume au motive de sărbătoare în acest weekend, odată cu desfășurarea Star Wars Celebration 2025, organizat anul acesta la Tokyo, Japonia –...
Disney și Star Wars au lansat recent primul trailer pentru „Tales of the Underworld”, cea mai nouă miniserie animată din universul Războiul Stelelor. Această serie...
Oamenii de știință au dezvoltat un hidrogel care crește semnificativ densitatea osoasă, în special atunci când este combinat cu medicamente anticatabolice precum Zoledronatul, conform unui...
O variantă recent identificată de coronavirus – HKU5-CoV-2 – a fost descoperită la lilieci în China și este considerată „la doar o mutație distanță” de...
Comunicat. Consiliul Județean Arad intenționează să depună un nou proiect pentru accesarea de fonduri europene, în vederea înființării unei secții de boli paliative la Spitalul...
Fostul adjunct (împuternicit- nota red.) al IPJ Arad, Florin Turnagiu, care s-a pensionat la începutul acestui an, a ajuns în instanță, mai exact la Judecătoria...
1.749,95 de dolari. Aceasta este suma trecută în dreptul senatorului arădean AUR, Teofil Parasca şi a contului @teo.parasca. Numele se regăseşte pe lista întocmită de...
Doi angajați ai Ocolului Silvic Gurahonț au fost reținuți săptămâna trecută după ce polițiștii s-au sesizat cu privire la infracțiunea de fals informatic. Se pare...
A murit Dorel Hărșan, arădeanul care în 9 aprilie a împlinit 73 de ani de viață, o viață în care a reușit să devină campion...
Alexandru Gabor, un tânăr din Lipova, a murit chiar în timpul sărbătorii clubului pe care l-a iubit atât de mult, UTA… I-a purtat tricoul în...
Marius Cheregi a ajuns la 57 de ani și are în spate o carieră impresionantă de fotbalist. A fost lansat de UTA, a ajuns campion...
Comentariile portalului
Draga, Ana, nu stiu cum functioneaza pagina asta, eu incercam sa-i raspund lui Filip... mi s-a pus comentariul pe alta ramura. Poate nu am fost eu atent, dar ce sa (...)
Bai paralelilor, cate carti revizioniste ati citit?
Buletin