Google Maps tocmai a făcut un pas important către o nouă rețea de socializare?
Una dintre cele mai populare aplicații de mobil din toate timpurile, Google Maps se pare că se transformă într-o rețea de socializare, potrivit stiridinlume.ro, citat…
Una dintre cele mai populare aplicații de mobil din toate timpurile, Google Maps se pare că se transformă într-o rețea de socializare, potrivit stiridinlume.ro, citat…
Știri Arad. Consilierul județean Cristian Ioan Videscu, vicepreședinte al organizației județene PSD Arad, a fost numit secretar de stat la Departamentul CENTENAR în Guvernul României. Este…
O știre care anunța o gafă uriașă a CNN, care ar fi transmis, accidental, nu mai puțin de 30 de minute de materiale video porno…
Google lansează o nouă versiune a serviciului său de streaming, Play Music, care primeşte o interfaţă nouă şi sugestii automate, bazate pe inteligenţa artificială, potrivit…
Google a descoperit o problemă gravă de securitate în Windows şi a făcut-o publică după ce Microsoft nu a reuşit să o rezolve în timp…
Gigantul american Google a dezvăluit marți telefonul Pixel, primul smartphone creat în totalitate de compania americană, relatează AFP, citată de Agerpres. „Am proiectat totul de…
Twitter Inc a iniţiat o serie de negocieri cu mai multe companii de tehnologie pentru a explora posibilitatea vânzării companiei, a declarat o persoană din…
Ce faci când eşti cu prietenii la o bere şi vă certaţi dacă Dylan McDermott a jucat în „Iubitul meu se-nsoară” sau era de fapt…
O tânără şi frumoasă directoare a corporaţiei americane Google, filiala New York, nu s-a mai întors din pădurea în care ieşise să alerge. Dispariţia Vanessei…
Ideea jocului este destul de simplă, având în vedere că tot ceea ce trebuie să faci este să intuiești, asta dacă nu ai deja informațiile…
Cum putem învăța un robot
Din aprilie 2009, fiecare versiune a sistemului de operare Android a dezvoltat un nume de cod bazat pe deserturi. Aceste versiuni au fost lansate în…
Karl Landsteiner, doctor și biolog american de origine austriacă, a descoperit că există mai multe grupe de sânge. Karl Landsteiner este sărbătorit de Google printr-un…
Google va lansa, în parteneriat cu Levi’s, o jachetă conectată, care se numeşte Jacquard şi va putea fi purtată pe orice vreme, scrie Go4it. Jacheta…
Compania americană Google, parte a grupului Alphabet, se află încă în căutarea unui country manager pentru operaţiunile locale, cu doar o lună înainte de încheierea…
Google a pus la cale o nouă păcăleală pentru data de 1 aprilie care pare să se fi întors împotriva companiei americane după ce numeroși…
Când era în clasa a XI-a, Laurențiu Ion, care era pe atunci olimpic la informatică, a câștigat un concurs organizat de Google și a fost…
În fiecare zi se efectuează 5,7 miliarde de căutări pe Google. Fiecare dintre noi caută să găsească rezultatul optim la o problemă de interes, însă…
Acceleratorul atomic de particule de la CERN poate fi explorat în detaliu, în confortul căminului, în 4K, VR sau cu un banal monitor Full HD,…
După succesul primei fabrici Mercedes din România, la Sebeș, județul Alba, gigantul german ia în considerare deschiderea unei a doua uzine, scrie playtech.ro. Grupul Daimler…
Serviciul de gestionare, vizualizare și editare a imaginilor Picasa reprezintă un element important în istoria Google. Totuși, după aproape 15 ani de existență, compania a…
Alphabet, firma mamă a Google, a detronat Apple de pe poziţia de cea mai valoroasă companie americană, o poziţie pe care producătorul telefoanelor iPhone a…
Știri Arad. Vești bune pentru arădenii care își doresc să lucreze în IT dar nu au…
Google anunța în ianuarie că renunță la vânzarea ochelarilor inteligenți Glass, însă promitea că proiectul nu este mort. Acum vine prima dovadă în acest sens,…

Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a lansat o platformă publică prin care, pentru prima dată, oricine poate vedea indicatori esențiali privind activitatea spitalelor...
Românii vor putea consulta online istoricul medical, rețetele electronice și documentele emise în sistemul public de sănătate prin intermediul platformei „e-Sănătatea Mea”, o platformă digitală...
Descoperire importantă în cancerul colorectal: cercetătorii au identificat mecanismul care permite tumorilor să se răspândească în ficat, relatează News.ro. Cercetătorii de la Weill Cornell Medicine...

Imaginează-ți că nu există ecrane. Că nu te uiți la meciuri pe ele în plină noapte, încercând să nu adormi. Că te duci la stadion,...
În săptămâna care a trecut nu neapărat perfect am fost mai mult departe de Arad, dar asta, în zilele noastre digitalizate, nu mai înseamnă mare...
Acum, după ce Festivalul de Teatru Underground tocmai s-a terminat, să vedem ce înseamnă underground pentru prefectul nostru sugubăț, Mihai Pașca. Acuma, pe bune, cel...

Șoferii care circulă frecvent pe porțiunea de bulevard cuprinsă între teatru și strada Tribunul Dobra critică starea carosabilului, despre care spun că s-a degradat tot...
Locuitorii din Apateu se confruntă cu atacuri ale șacalilor, iar crescătorii de animale se plâng de pierderi considerabile și de lipsa unor măsuri eficiente din...
Semnalul de alarmă tras de cetățeni și despre care Special Arad a scris recent nu a rămas fără efect. Groapa din Confecții de pe strada...

Violența nu mai este un fenomen izolat în județul nostru, ci unul care se manifestă constant, din familie până în spațiul public, spune comisarul de...
Nu este doar o discuție despre actorie, ci o conversație despre frică, diversitate, curaj și nevoia constantă de a te reinventa. Între teatru, Franța, introspecție...
Între Dakar și Arad, între pictură, măști sculpturale și muzică, Laye Thioune construiește o artă a emoțiilor tăcute și a chipurilor care, paradoxal, spun mai...

Un moment cu totul aparte a avut loc zilele trecute la Lipova, unde veteranul de război Gheorghe Greff a sărbătorit împlinirea venerabilei vârste de 104...
S-a născut mult prea devreme, la doar 28 de săptămâni de sarcină, cântărind numai 760 de grame. Medicii au fost nevoiți să îl resusciteze imediat...
Dar nu. Iubirea nu poate tot. Iubirea te ține treaz nopți întregi. Iubirea te face să cauți răspunsuri acolo unde nu există. Iubirea te face...

Zona Pârneava–Boul Roșu se transformă vara de zici că este o suburbie de la marginea Parisului, unde poliția nu mai intră deloc. Paranghelii până la...
Președintele PNL Municipiul Arad Sergiu Bîlcea consideră că în urma declarațiilor lui Sorin Grindeanu, directorii și șefii de instituții susținuți de PSD trebuie să își...
Președintele PNL Arad Gheorghe Falcă s-a referit în cadrul unei conferințe de presă la două teme politice de actualitate: formarea unui nou guvern și atacul...

Fostul polițist rutier Stelian Paven, prins în flagrant la începutul acestui an în timp ce primea bani de la un șofer oprit în trafic, a...
Mega dosarul contrabandei de țigări din Arad, cel care a trezit România din somn în dimineața de 13 iulie 2021 cu nu mai puțin de...
Valul insolvențelor de răsunet care afectează mediul de afaceri arădean continuă. După insolvența PAB România, compania controlată de omul de afaceri Sandu Ion, anunțată anul...

Ungaria analizează posibilitatea reducerii vârstei de vot la 16 ani în cadrul viitoarei reforme constituționale. Prim-ministrul Peter Magyar consideră că adolescenții sub 18 ani au...
România se află printre statele membre ale Uniunii Europene cu cea mai mare densitate de judecători, conform celor mai recente date publicate de Eurostat cu...
Președintele american Donald Trump a lansat joi seara un nou atac la adresa unor mari rețele de televiziune din SUA, acuzând ABC și NBC că...

Programul Rabla pentru persoane fizice va fi lansat la finalul acestei luni, în aceeași formulă folosită anul trecut, după ce Ministerul Mediului a decis să...
Producătorul auto american Ford a fost nevoit să reangajeze peste 300 de ingineri de control al calității, după ce sistemele bazate pe inteligență artificială implementate...
Uber pregătește lansarea unui serviciu de robotaxiuri autonome în München, Germania, proiect care ar putea deveni primul de acest fel de pe continent, dacă va...

Compania chineză OnePlus se pregătește să își anunțe oficial retragerea de pe piețele din Statele Unite și Europa, potrivit unor informații apărute în presa internațională,...
Nvidia a decis să amâne cu mai bine de un an lansarea celui mai avansat sistem AI al său, Kyber NVL144, după ce inginerii au...
Platforma Base44, cumpărată anul trecut de Wix, a anunțat lansarea Base 1, primul său model AI dezvoltat intern, conceput special pentru crearea de aplicații web...

Animația „Dorința” („Wish”), regizată de Chris Buck și Fawn Veerasunthorn și produsă de studiourile Walt Disney, va fi proiectată în grădina de vară a Cinematografului...
Filmul „Înainte de apus” („Before Sunset”), regizat de Richard Linklater și avându-l în rolul principal pe Ethan Hawke, va fi proiectat în grădina de vară...
„Obsesia”, un film independent de groază realizat cu un buget minuscul de 750.000 de dolari, a devenit surpriza absolută a box office-ului mondial, depășind pragul...

Special New Music – muzică diversă, originală, specială și, nu în ultimul rând, nouă. În această săptămână avem piese noi de la De Staat, Triggerfinger, Thistle,...
Special New Music – muzică diversă, originală, specială și, nu în ultimul rând, nouă. În această săptămână avem piese noi de la Subcarpați cu Vali Umbră,...
Special New Music revine după o pauză îndelungată cu muzică diversă, originală, specială și, nu în ultimul rând, nouă. Piese noi de la Jack White,...

Paramount ia în calcul mutarea sediului central din California, în contextul în care statul — alături de alte jurisdicții — se pregătește să dea în...
Disney analizează posibilitatea de a oferi o parte din conținutul Disney+ fără abonament, într-un moment în care serviciile gratuite precum YouTube câștigă tot mai mult...
Noul film „Supergirl” al studiourilor DC și Warner Bros continuă să aibă un parcurs dezastruos în cinematografe, cu o scădere de 74% a încasărilor în...

Între atâtea manifestări, arădene și locale, nu mai știm efectiv unde și la ce să ne mai uităm. PNL-ul arădean e într-o frenezie de neimaginat,...
Aleșii liberali de toate rangurile reprezintă adevăratul dar primit de Ilie Bolojan la preluarea șefiei PNL. Nu puterea de a impune taxe și impozite mărite,...
La cum a decurs întreaga epopee care a însoțit construcția noului pod hobanat (cunoscut drept „hibanat”) de la capătul străzii Șaguna, nici inaugurarea nu avea...

Bonnie Tyler, artista devenită celebră prin piese precum „Total Eclipse of the Heart”, „Holding Out for a Hero” și „It’s a Heartache”, a murit la...
După preselecția desfășurată în data de 26 iunie, concursul Miss Arad 2026 intră într-o nouă etapă. Cele 13 finaliste au participat, în data de 1...
Taylor Swift și Travis Kelce și-au unit destinele în cadrul unuia dintre cele mai spectaculoase evenimente mondene ale anului. Cântăreața și starul echipei Kansas City...

În după-amiaza de 7 iulie 2026, polițiștii Biroului pentru protecție Fodului Forestier și Piscicol au oprit, pentru control, o autoutilitară încălcată cu lemne, pe D.N....
Doi tineri din Arad sunt cercetați penal în urma unor incidente de violență în familie: unul ar fi încălcat ordinul de protecție și și-ar fi...
Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad anunță că a început urmărirea penală împotriva unui bărbat de 38 de ani, acuzat că ar fi agresat sexual,...
Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)