Deșeurile din Șiclău, vizibile pe Google Maps. Nesimțirea nu mai are preț | Video
Oricât s-ar încerca, nesimțirea poate fi pedepsită până într-un anumit punct, dar se pare niciodată eradicată. Fie că vorbim despre deversarea a tone de deșeuri…
Oricât s-ar încerca, nesimțirea poate fi pedepsită până într-un anumit punct, dar se pare niciodată eradicată. Fie că vorbim despre deversarea a tone de deșeuri…
Comunicat. Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Borș II, împreună cu lucrători ai Comisariatului Județean Bihor din cadrul Gărzii Naționale de…
La fel ca în fiecare an, în luna ianuarie, Serviciul Edilitar și Dezvoltare Mediu Urban organizează Campania de mediu privind colectarea gratuită a brazilor naturali…
Poliţia de Frontieră Română desfăşoară acţiuni în comun cu autorităţile naţionale competente, prin asigurarea suportului operaţional, în vederea prevenirii şi combaterii fenomenelor infracţionale referitoare la managementul deşeurilor…
Poliţiştii de frontieră din vestul țării, împreună cu lucrători din cadrul Gărzii Naţionale de Mediu, nu au permis să intre în ţară trei mijloace de…
În data de 19.08.2022, în urma unor acţiuni de patrulare desfăşurate în cartierul Şega, zona străzii Şezătorii, poliţiştii locali au surprins două persoane care au abandonat…
SC ALEX BACK METAL COLECT SRL cu sediul în Arad, str. Steagului nr. 1 Bl. Flacara, ap. 1, doreşte să obţină autorizaţie de mediu pentru…
Activitatea de colectare a deşeurilor din toate localităţile din județul Arad în care operează compania RETIM, pe data de 1 Iunie, se va desfăşura la…
Comunicat. În ultima lună, sub supravegherea polițiștilor locali, opt persoane obligate de instanțele de judecată să execute muncă în folosul comunității și șapte beneficiari ai venitului…
Cetățenii unui oraș, al unei comune sau chiar sat sunt obligați să plătească facturi în valoare de sute de lei pentru a scăpa de gunoiul…
Comunicat. Poliţiştii de frontieră bihoreni împreună cu lucrători din cadrul Gărzii de Mediu Bihor nu au permis intrarea în ţară a unor mijloace de transport…
În ultimele 24 de ore, poliţiştii de frontieră din cadrul punctelor de trecere a frontierei Borș I şi Nădlac, împreună cu lucrători ai Comisariatului Județean…
Compania RETIM vine cu precizări asupra programului de lucru, respectiv colectarea deșeurilor în municipiul Arad și în localitățile în care are contract, în perioada 29.11.2021…
Comunicat. Poliţiştii de frontieră arădeni împreună cu lucrători din cadrul Gărzii de Mediu Arad nu au permis intrarea în ţară a unui mijloc de transport încărcat…
Comunicat. În ultimele două zile, polițiștii locali au depistat și sancționat drastic două persoane care au abandonat pe domeniul public deșeuri, în plină zi, producând…
Tot mai multe transporturi de gunoaie vin la noi în țară. Majoritatea sunt oprite la graniță, însă acest lucru nu înseamnă neapărat că România scapă…
Comunicat. Poliţiştii de frontieră arădeni împreună cu lucrători din cadrul Gărzii Naţionale de Mediu nu au permis intrarea în ţară a unui mijloc de transport…
Poliţiştii de frontieră bihoreni și arădeni, împreună cu lucrători din cadrul Gărzii de Mediu Bihor și Arad, nu au permis intrarea în ţară a patru…
Gunoiul aruncat pe străzi, la marginea orașelor sau pe diferite terenuri este o mare problemă în tot județul. Pe lângă municipiul Arad, autoritățile din Curtici…
O acțiune amplă de ecologizare, la Curtici, a vizat curățenia și un pas înainte pentru educația civică. La acțiunea organizată de Primăria Orașului Curtici în…
În seara zilei de 22.05.2021, Serviciul Dispecerat și Monitorizare din cadrul Direcției Generale Poliția Locală Arad a fost sesizat cu privire la abandonarea unor deșeuri…
Comunicat Monitorizarea video a platformei gospodărești din Piața UTA a determinat, în data de 4.05.2021, surprinderea depozitării ilicite a deșeurilor menajere, în afara spațiului destinat…
Comunicat Pe fondul intensificării acțiunilor de patrulare având ca obiectiv identificarea/urmărirea transporturilor neautorizate de deșeuri și abandonarea acestora în afara locațiilor stabilite în acest…
Comunicat ISU. Inspectoratul pentru Situații de Urgență Arad, dar și nenumărați cititori ai ziarului, anunță un incendiu de proporții în zona Câmpul Liniștii, fumul ridicându-se…

Pacienții din întreaga țară vor avea, începând cu 1 septembrie, acces online la propriile documente medicale, prin noua platformă eSănătateaMea, anunță Casa Națională de Asigurări...
Doar 66 de posturi din cele 190 solicitate au fost deblocate pentru Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad în urma Memorandumului aprobat de Guvern pe...
Este ceea ce aud cel mai des din partea oamenilor care se interesează de serviciile mele. Azi, mai mult decât oricând, rare sunt situațiile în...

Înainte de a ne ocupa de personajul colectiv pe care l-am botezat Călin Nicușor Dan Georgescu, câteva cuvinte despre efectele locale ale scandalului central care...
Ieri a fost 22 August, Ziua declarată a Aradului, scriu azi, în 23 August, pe vremuri sărbătoare de nu-ți mai reveneai din flamuri și lozinci....
Cu „Zilele Aradului”, avem două povești. Prima se referă la ce sărbătorim, iar a doua la cum s-a născut această sărbătoare. Începem cu a doua,...

Locuitorii vârstnici din blocurile situate în capătul cartierului Micălaca, către podul rutier peste Mureș, și-ar dori ca Primăria să reînființeze fosta stație din „bucla” de...
Șoferii care circulă frecvent pe porțiunea de bulevard cuprinsă între teatru și strada Tribunul Dobra critică starea carosabilului, despre care spun că s-a degradat tot...
Locuitorii din Apateu se confruntă cu atacuri ale șacalilor, iar crescătorii de animale se plâng de pierderi considerabile și de lipsa unor măsuri eficiente din...

De la arme asamblate ilegal și aduse din Turcia, până la pesticide interzise, deșeuri periculoase și muniție artizanală, Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din...
Violența nu mai este un fenomen izolat în județul nostru, ci unul care se manifestă constant, din familie până în spațiul public, spune comisarul de...
Nu este doar o discuție despre actorie, ci o conversație despre frică, diversitate, curaj și nevoia constantă de a te reinventa. Între teatru, Franța, introspecție...

O viață întreagă pusă în slujba educației, sportului și formării generațiilor de copii. Profesorul Mircea Dumitru, una dintre figurile importante ale sportului din Lipova, a...
Un moment cu totul aparte a avut loc zilele trecute la Lipova, unde veteranul de război Gheorghe Greff a sărbătorit împlinirea venerabilei vârste de 104...
S-a născut mult prea devreme, la doar 28 de săptămâni de sarcină, cântărind numai 760 de grame. Medicii au fost nevoiți să îl resusciteze imediat...

Senatorul USR Răzvan Anghel critică discursul PSD din ultimele zile privind reformele și fondurile din PNRR, în condițiile în care unele dintre reformele invocate acum...
Adrian Wiener, președinte USR Arad: „Decizia de ieri a CCR este o lovitură directă dată democrației din România. Erodează direct fundamentele statului de drept. Sădește...
Senatorul USR de Arad, Răzvan Anghel, acuză PSD și AUR că au modificat, în ultimele zile, trei dintre reformele importante din PNRR ajunse în Parlament,...

Consilierii locali au aprobat, astăzi, 3 septembrie, încetarea contractului prin care CET Hidrocarburi gestionează serviciul de termoficare al Aradului. Contractul încetează oficial în 15 septembrie,...
Primarul comunei Bata, Cristian Giorgian Matiaș, și-a înaintat demisia din funcție la 24 august 2026, invocând motive medicale, personale și familiale. Plecarea acestuia din funcție...
Primăria Municipiului Arad urmează să organizeze mâine, în 20 august, o licitație publică pentru concesionarea unui teren situat pe Calea Timișorii nr. 125. La prima...

Muzeul Lucas de Artă Narativă din Los Angeles, proiectul de suflet al lui George Lucas, se pregătește să se deschidă pe 22 septembrie și promite...
Un român în vârstă de 45 de ani a murit miercuri seară în Hoogeveen, Olanda, după un incident violent care, potrivit poliției, ar putea fi...
Președintele rus Vladimir Putin a declarat că există „o șansă” pentru un acord de pace în războiul din Ucraina, însă reluarea negocierilor directe este „complicată”...

China încearcă să‑și controleze mai strict expansiunea globală a industriei auto, după ce exporturile au explodat în ultimii ani, potrivit News.ro. Autoritățile de la Beijing...
Direcția Generală Permise de Conducere și Înmatriculări și Prefectura județului Arad anunță că începând cu data de 15 septembrie 2026 se schimbă tarifele pentru emiterea...
Administrația Fondului pentru Mediu a anunțat că, începând de marți, 25 august, persoanele fizice au din nou posibilitatea să se înscrie în Programul Rabla Auto...

Un nou val de informații despre incidentul de breșă cibernetică OpenAI-Hugging Face din iulie schimbă radical proporțiile cazului și deschide o nouă filă a controversei...
Inteligența artificială (AI) începe să lase urme vizibile pe piața muncii din economiile dezvoltate, iar angajații aflați la început de carieră și cei din domenii...
Inteligența artificială intră într-o etapă decisivă în Uniunea Europeană. Începând de duminică, 2 august, devine aplicabilă cea mai mare parte a obligațiilor prevăzute de Regulamentul...

„Fiul tâmplarului” / „The Carpenter’s Son“ (r. Lotfy Nathan), un thriller supranatural inspirat de anii mai puţin cunoscuţi ai copilăriei lui Iisus, va fi proiectat...
Consiliul Județean Arad și Centrul Cultural Județean Arad continuă Caravana Filmului în cartierele municipiului, cu patru seri de proiecții dedicate copiilor și familiilor. Filmele vor...
Proiecția filmului „Cât de bine poți“ / „The Best You Can“ (r. Michael J. Weithorn) va închide stagiunea estivală din acest an, fiind ultima proiecție...

Special New Music – muzică diversă, originală, specială și, nu în ultimul rând, nouă. În această săptămână avem piese noi de la Ezra Collective, Denzel Curry...
Special New Music – muzică diversă, originală, specială și, nu în ultimul rând, nouă. În această săptămână avem piese noi de la Grandmas House, Afrofuturistics feat....
Și totuși unde ai fost tu când rapperița Sisi s-a tatuat live pe Scena Mare, m-a întrebat o colegă care bănuia că nu mi-am petrecut...

Muzeul Lucas de Artă Narativă din Los Angeles, proiectul de suflet al lui George Lucas, se pregătește să se deschidă pe 22 septembrie și promite...
Filmul „Spider-Man: Brand New Day” continuă să domine cinematografele nord‑americane, bifând al cincilea weekend consecutiv în fruntea box‑office‑ului, cu încasări de 22,2 milioane de dolari...
Franciza „Westworld” se pregătește să revină în atenția publicului, la patru ani după ce HBO a decis anularea serialului SF care a devenit un fenomen...

Între atâtea manifestări, arădene și locale, nu mai știm efectiv unde și la ce să ne mai uităm. PNL-ul arădean e într-o frenezie de neimaginat,...
Aleșii liberali de toate rangurile reprezintă adevăratul dar primit de Ilie Bolojan la preluarea șefiei PNL. Nu puterea de a impune taxe și impozite mărite,...
La cum a decurs întreaga epopee care a însoțit construcția noului pod hobanat (cunoscut drept „hibanat”) de la capătul străzii Șaguna, nici inaugurarea nu avea...

O nouă ediție Miss Arad, cea cu numărul XXI, a ajuns joi seara la final, iar în urma votului s-a stabilit ca premiul cel mare...
Finalistele Miss Arad 2026 au intrat, începând cu 1 august, în etapa de pregătire intensivă pentru marea finală a concursului, care va avea loc în...
Săptămâna Modei la Arad 2026 se desfășoară în perioada 17–23 august, în cadrul Zilelor Aradului, și include evenimente dedicate modei, frumuseții, creativității și promovării tinerelor...

Un bărbat a fost atacat cu un cutter, în plină stradă, la Sântana, în urma unui conflict izbucnit pe fondul consumului de alcool. Victima a...
Poliția Locală Arad informeză că un bărbat de 42 de ani a fost sancționat contravențional după ce, în seara de 20 august 2026, a adresat...
La data de 8 august, polițiștii Serviciului de Ordine Publică au desfășurat o razie la Curtici, cu scopul menținerii unui climat de ordine și siguranță...
Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)